Povestea unui VW Passat B4 din Moldova şi a tânărului care îl exploatează azi cu respect, în memoria bunicului său

22 Mai 2021, 14:11
Ilie Toma
De multe ori spunem că pasiunea adevărată auto nu are nevoie neapărat ca maşina îndrăgită să fie una scumpă şi luxoasă. Ba dimpotrivă, adeseori o maşină mai pământească, dar care ceva special în ea legat de o amintire, de o trăire sau de o etapă de viaţă, poate fi adorată cu mult mai multă intensitate decât maşina scumpă şi lucioasă a unui colecţionar milionar care o cumpără, o pune în garaj, şi o vede o dată în an.
La acest VW Passat din Moldova pe noi ne-au atras iniţial fotografiile. Făcute cu iscusinţă şi pasiune, ne-au reamintit imediat că şi un simplu Passat de peste 25 de ani vechime poate arăta superb în obiectivul potrivit. Şi apoi, ne-am zis că dacă un proprietar de maşină face efortul de a-i crea asemenea poze speciale, cu siguranţă că în spatele lor se ascunde şi o maşină specială, cu un om care are de spus ceva interesant despre ea. Şi n-am greşit!
Proprietarului acestui VW Passat din Moldova îi spune Adrian, iar fotografiile superbe au fost făcute de amicul său, Evghenii, care pozează automobilele în mod profesionist şi are şi o pagină de Instagram dedicată lor. Iar maşina — e un Volkswagen Passat B4, fabricat în anul 1995, şi e o adevărată comoară!

Automobilul a fost importat în Moldova pe la mijlocul anilor 2000, la comanda specială a bunicului lui Adrian. Bunicul a fost un om foarte pasionat de maşini la vremea sa, iar la un moment dat descoperise şi îndrăgise generaţia B4 de Passat, aşa că l-a rugat pe fiul său — tatăl lui Adrian — să-l ajute să-şi găsească un asemenea Passat în ţările europene, pentru a-l cumpăra şi importa. Bunicul a avut şi o dorinţă specială — ca Passat-ul să fie neapărat în culoarea bordo, numită oficial Indian Red. Pe lângă asta, fireşte, se căuta o maşină într-o stare cât mai impecabilă.
Căutările au durat 1 an! Îţi imaginezi? Un an ca să găseşti un Passat potrivit, dintre zecile de mii tranzacţionate anual la mâna a doua în ţările Europei! Într-un final, au găsit acest exemplar într-o suburbie a oraşului Milano din Italia, direct la posesorul său de atunci — un domn în vârstă, care o păstrase în garajul său într-o stare aproape nouă, absolut impecabilă, în ciuda vârstei sale, cam ca şi acele automobile cu vârstă mare, dar parcurs extrem de mic, despre care mai scriem noi din când în când. Pentru familia din Moldova, care căutase un asemenea Passat de aproape un an, descoperirea acestui exemplar a însemnat o misiune îndeplinită.

Au cumpărat-o fără să stea pe gânduri şi au transportat-o în Moldova, unde i-au oficializat importul, după care i-au făcut mai multe operaţiuni de mentenanţă şi împrospătare, aşa cum se cuvine după perioade lungi de şedere a unei maşini. Abia apoi au început exploatarea propriu-zisă a maşinii. Sub capotă e un motor pe benzină, cu numele de cod AEK, de 1.6 litri, care livrează 101 CP, cuplat la o cutie manuală, cu tracţiune faţă.
În anii ce-au urmat, bunicul lui Adrian i-a oferit acestui VW Passat o îngrijire din aia, cum exista odată, în care maşina nu rămânea niciodată murdară, întotdeauna era adorată, curăţată, menţinută în stare tehnică impecabilă şi întotdeauna iubită. Mai mult de un deceniu bunicul lui Adrian a exploatat-o în regim cotidian în Moldova, maşina păstrându-şi starea ei excelentă de-a lungul timpului şi având parte de dragoste din partea proprietarului său.

Tot bunicul era cel care-l plimba din când în când pe Adrian cu ea. Tot bunicul a fost cel care l-a dus pe Adrian pe un poligon, încă înainte de întâlnirea majoratului, la 17 ani, şi i-a oferit locul de la volan, pentru că simţea că nepotului îi licăresc ochii la fel de mult pentru această maşină. Aveau aceeaşi pasiune amândoi, bunicul şi nepotul. Şi-au legat amintiri la bordul acestui Volkswagen Passat.
Acum trei ani, însă, bunicul a trecut în nefiinţă, iar dorinţa lui a fost ca maşina să fie moştenită de Adrian, pentru că el a fost unicul care şi-a dorit cu adevărat s-o păstreze, unicul despre care bunicul a simţit că o îndrăgeşte la fel de mult.

Aşa că, de trei ani încoace, Adrian conduce acest Passat zi de zi şi-l păstrează cu aceeaşi sfinţenie cum o făcea bunicul. Tânărul ne spune că maşina e dotată destul de generos pentru anii săi, având aer condiţionat, geamuri acţionate electric în faţă, oglinzi ajustate electric, ba chiar şi scaune Recaro la interior. Maşina are azi pe bord circa 230,000 km, iar luând în calcul vârsta sa de 26 de ani, e un parcurs extrem de mic, de fapt. Şi dacă ne mai gândim la cât de mult puteau parcurge aceste Passat-uri, constatăm că maşina e încă în floarea tinereţii.
Azi Passat-ul e încălţat în jante Keskin Replica KT17 şi anvelope Pirelli, fapt care spune mult despre atitudinea lui Adrian faţă de maşina moştenită. Partea inferioară a barei de protecţie faţă vine de la un Golf GTI. Iar modificările nu se vor opri aici.
În prezent, Adrian ţine maşina mai mult în stare de conservare şi planifică un proces mai amplu de restaurare parţială şi modificare. Marele său vis e să doteze acest VW Passat cu legendarul motor VR6 cu tracţiune integrală Synchro, or, încă de pe vremea când era pasager în maşina alături de bunic vorbeau despre cât de minunat e acest motor şi cum ar fi să stea el pe Passat-ul lor. E o operaţiune costisitoare să faci asta acum, dar Adrian spune simplu: e un vis care trebuie îndeplinit!
După asta va urma o coborâre a suspensie, cu păstrarea stilului curat şi autentic al maşinii, după curentul Clean & Low Project Car. Maşina va deveni, astfel, una doar pentru ieşiri de week-end sau ieşiri la întruniri de pasionaţi auto, şi doar pe timp frumos şi uscat.

O face pentru că are o puternică pasiune auto şi o puternică dragoste faţă de această maşină. Dar şi pasiunea auto tot de la bunicul a prins-o, zice Adrian. Ea, pasiunea, a evoluat într-o ocupaţie de hobby, apoi Adrian s-a regăsit şi profesional în fotografia de maşini, care ajunge uneori la nivel de artă, iar ca să vă convingeţi de calitatea acestei fotografii, îi puteţi vizita pagina de Instagram.
O face pentru pasiunea puternică, pe care o are, după spuneam, dar o face mai ales pentru memoria bunicului său. De maşina asta se leagă amintirile despre bunicul său. Şi modificările pe care le va face, vor transpune în viaţă ceea ce şi-ar fi dorit şi bunicul să vadă într-o zi pe Passat-ul său, ceea ce chiar ei doi discutau în ea cândva, stând alături. Cu siguranţă bunicul ar fi mândru, de cum arată azi maşina şi de planurile nepotului său pentru ea!
1
9,495
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!