Prin cea mai mare intersecţie din Moldova trec zilnic 77 mii vehicule

19 August 2021, 16:47
Redacţia PiataAuto.md
Pe parcursul ultimelor luni, până spre luna iunie, mai mulţi şoferi care traversau traseul M2 în zona nodului rutier din apropierea intrării în orăşelul Cricova, puteau vedea tot soiul de camere pe tripoduri, pe care unii le credeau drept radare. De fapt, erau camerele Agenţiei de Stat a Drumurilor, care numărau vehiculele, pentru estimarea statistică a situaţiei de la întregul nord rutier.
Această intersecţie, sau nod rutier, cum ar fi mai corect să o numim, e situată la circa 6 km faţă de marginea Chişinăului, în partea de nord a lui şi e cea mai mare din Moldova. Aici, într-un singur nod, sunt 7 braţe mari, în 3 nivele, prin acelaşi punct, la diferite nivele trecând traseele M5 (numit anterior M14), R6 (M2), M21, M1 (E581), R4 şi E58.
Aşadar, procesul de numărare a celor de la Agenţia de Stat a Drumurilor (ASD) a scos la iveală câteva cifre curioase. Prin această intersecţie, spre exemplu, trec în fiecare zi aproape 77 mii de vehicule, cu o medie de 76,797 vehicule. Iar dacă aceste cifre îţi par mari, atunci află că cei de la ASD au estimat că această cifră va creşte către anul 2043 la 182,005 vehicule pe zi!
Respectiv, situaţia traficului de azi şi creşterea lui constantă impune soluţii de lărgire a infrastructurii la acest nod rutier şi a traseelor ce trec pe aici. Spre exemplu, traseul M1 ar putea fi lărgit la 4 benzi în zona trecerii sale sub cele două poduri din zonă. De asemenea, traseul numit acum R6, mai cunoscut nouă ca M2 sau Chişinău-Orhei, ar trebui să-şi mărească numărul de benzi de la 4 la 6 în zona intersectării sale cu sensul giratoriu din acest nod şi în zona de traversare a două poduri, imediat după sensul giratoriu în direcţia Chişinăului. Aici nu există acum benzi corecte de accelerare şi se creează situaţii de risc şi ambuteiaje.

Care e experienţa şi părerea ta despre acest nod rutier? Ce crezi că lipseşte aici pentru un trafic mai fluid şi mai sigur?
0
13,239
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!