(FOTO) Cum arată Niva elveţienilor, pregătită pentru participarea la viitoarea ediţie Dakar

24 Septembrie 2021, 15:49
Ilie Toma
Acum câteva săptămâni vă anunţam că producătorul AvtoVAZ a decis să-i suţină în mod oficial pe elveţienii entuziaşti de Niva, care şi-au propus să participe la următoarea ediţie a raliului Dakar cu o Niva fabricată în 1984 şi pregătită acum intensiv la nivel tehnic pentru a face faţă provocării pe care o va avea de înfruntat.
Şi iată că după ce substratul tehnic a fost finalizat, Niva a fost deja desăvârşită în micile detalii de interior şi exterior, fiind prezentată în câteva imagini pe viu. Apropo, Niva a fost adusă la sediul AvtoVAZ, unde inginerii şi-au pus şi ei umărul la treabă pentru verificarea şi perfecţionarea maşinii pentru raliul solicitant.
Maşina are o întreagă planşă de bord nouă, cu comutatoare în stilul celor clasice de raliu, cu cronometre, cu scaune scoică şi cu o cuşcă de protecţie a piloţilor de la bord. Reamintim, maşina va fi pilotată în categoria Dakar Classic de către doi piloţi din Elveţia, Mario Jacober şi Sladjan Miljic, care vor să aducă un omagiu succeselor din anii 1982-1984 a Nivelor la Dakar şi care sunt pur şi simplu mari pasionaţi de Niva de mulţi ani încoace.
După sesiunea foto de la sediul AvtoVAZ din Rusia, Niva a fost pusă pe o remorcă şi transportată în Elveţia, unde piloţii vor avea o serie de teste şi mici ajustări suplimentare în următoarele luni. Raliul propriu-zis va începe 2 ianuarie 2022, în Arabia Saudită.
0
780
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!