(VIDEO) Aceasta e o Lada 2107 la fel de rapidă ca un Bugatti Veyron şi-i aparţine unui pasionat din Ungaria, stabilit în SUA

14 Noiembrie 2021, 17:11
Redacţia PiataAuto.md
Lada e un teren de joacă perfect pentru tot soiul de modificări avansate, datorită simplităţii sale iniţiale şi a uşurinţei cu care se poate interveni în construcţia ei. Aşa că în multe ţări pasiunea pentru exemplare modificate Lada e foarte intensă în continuare.
În Ungaria aceste modele au fost foarte îndrăgite pe vremea blocului estic, întrucât se vindeau în număr mare şi erau ceva mai arătoase şi mai solide decât Trabantul sau Wartburg-urile din Germania de Est. Aşa că e de înţeles de ce această pasiune pentru Lada s supravieţuit până în zilele noastre.
Proprietarul acestei maşini e Steve, un tânăr care abia de curând s-a stabilit în SUA. Până atunci el şi-a început proiectul de modificare a acestei Lada la el acasă, în Ungaria. Iar maşina are nişte modificări constructive radicale. În primul rând, are un motor 2JZ de Toyota Supra, turboaspirat, cu o putere între 565 şi 600 CP, care nu încăpea sub capota lui Lada, aşa că a fost tăiat peretele separator dintre compartimentul motor şi habitaclu.
Acesta lucrează pe bază de etanol acum şi poate accelera maşina de la 0 la 100 km/h în numai 2.5 secunde! Iar asta înseamnă că e cam la fel de rapidă ca un Bugatti Veyron. Ca să poată atinge asemenea performanţe, a fost modificat nu doar motorul acestei Lada din 1988, ci cam toate componentele esenţiale. Cutia de la Nissan 350Z, iar puntea spate de la un Ford Mustang.
Steve şi-a importat maşina din Ungaria în SUA când s-a stabilit acolo, iar acum Lada umblă pe străzile din Miami, cu plăcuţe de înmatriculare de vehicul istoric! Vezi mai jos un reportaj al unui youtuber din Rusia cu această Lada şi cu proprietarul său din Ungaria, stabilit în SUA. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate dacă ai nevoie.
0
3,634
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!