Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Nava chinezească Rise Shine, care transporta componente auto la bord, a eşuat azi dimineaţă în apropierea unui port din Rusia

9 Noiembrie 2021 - 11:04
Redacţia PiataAuto.md
Navă chinezească Rise Shine, transportatoare de containere în care s-ar afla, în cea mai mare parte, componente şi subansamble pentru producţia automobilelor, a eşuat azi dimineaţă lângă ţărmul din oraşul Nahodka din estul Rusiei.
Nava, care înainta în condiţii de furtună aproape de ţărm, a avut o crăpătură la nivelele inferioare în timp ce plutea spre portul Vostochnyi, motiv din care, apa a început a pătrunde în interior, la nivelele de jos. Asta a făcut ca nava să se scufunde ceva mai jos în ape nu foarte adânci, până în momentul când a atins fundul oceanului. Acest impact i-a fost fatal navei, întreaga parte inferioară din coca sa rupându-se în două.
Căpitanul navei a cerut ajutor pentru salvarea echipajului, format din 14 marinari, toţi de origine chineză, iar salvatorii din Rusia au încercat iniţial să se apropie de navă cu o ambarcaţiune, lucru care a fost imposibil din cauza furtunii. Salvatorii au făcut uz apoi de un elicopter Mi-8 pentru a evacua echipajul.
Informaţiile oficiale spun că rezervoarele de combustibil ale navei nu au fost afectate şi nu există scurgeri. În ele e încă stocată o cantitate de 298 tone de combustibil, iar unii martori spun că scurgeri au existat, totuşi. Acum zona de naufragiu a fost încercuită, iar forţele de intervenţie planifică începerea unei operaţiuni de neutralizare a riscurilor şi, eventual, recuperare a containerelor care pot fi salvate. În aceste momente nava e încă supusă valurilor imense din cauza furtunii, care riscă să-i răstoarne corpul fragil şi deteriorat.

Vezi mai jos un video filmat acum câte ore la locul eşuării.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter