Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Automobil al ANTA, surprins circulând haotic pe un traseu naţional, cu şofer aparent în stare de ebrietate

12 Ianuarie 2022 - 09:47
Redacţia PiataAuto.md
Un caz deosebit de grav a fost surprins pe un traseu din raionul Ştefan-Vodă. Un automobil al ANTA — Agenţia Naţională pentru Transport Auto, cea mandatată să verifice transportatorii de toate tipurile pe drumurile naţionale — a fost surprins circulând pe traiectorii haotice, şoferul său fiind aparent în stare de ebrietate.
Automobilul ANTA o ia de câteva ori pe contrasens, impunând şoferii de acolo să o ia pe acostament pentru a evita impactul şi din video-ul filmat de un şofer care circula în spate se vede cât se poate de clar că şoferul din maşina ANTA are mari dificultăţi în a menţine o traiectorie firească.
Am contactat astăzi ANTA pentru a încerca să obţinem un comentariu de la instituţie vizavi de acest caz. Direcţia relaţii şi protocol ne-a confirmat că instituţia s-a autosesizat pe marginea acestui caz şi că automobilul menţionat aparţine instituţiei, iar acum e în desfăşurare o anchetă pentru a elucida circumstanţele şi cauzele. La acest moment, însă, cei de la ANTA nu au putut confirma dacă şoferul era sau nu în stare de ebrietate.

Vezi video-ul filmat de şoferul martor mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter