(VIDEO) Cum e să trăieşti pe cea mai nordică insulă a lumii, Svalbard, unde aproape că nu există drumuri, maşini şi camioane

6 Martie 2022, 12:27
Redacţia PiataAuto.md
Pe harta planetei noastre există o insulă cu totul specială, ea fiind şi cea mai nordică din cele locuite. E vorba de insula Svalbard, numită şi Spitsbergen, situată la doar 1,000 km de polul nord, şi la peste 750 km nord de Nordkapp, cel mai nordic punct al Norvegiei şi Europei continentale. Svalbard e o insulă cu o suprafaţă aproape dublă decât cea a Republicii Moldova, de exemplu, dar acolo trăiesc doar circa 3 mii oameni. Şi aceşti oameni trăiesc în câteva localităţi dispersate, fără drumuri propriu-zise între ele, ci doar în interiorul şi împrejurimile lor. Deşi e atât de mare ca suprafaţă, întreaga insulă are mai puţin de 100 km de drumuri în total, luate la un loc!
Insula aparţine Norvegiei, dar are un grad înalt de suveranitate, protejat prin tratate istorice. Aici se află şi rezerva mondială de seminţe, despre care scriam săptămâna trecută şi care a intrigat mulţi cititori, tocmai de asta am vrut să intrăm şi mai mult în profunzimea subiectului Svalbard. Tot aici se află şi mai multe obiective meteorologice importante, precum şi de studiere spaţială. Depărtarea geografică a insulei o face foarte potrivită pentru tot soiul de cercetări ştiinţifice şi astronomice. Pe insulă, activitatea principală de cândva era mineritul, dar acum această activitate s-a redus esenţial. Acum un accent mult mai mare se pune pe facilităţi ştiinţifice şi pe turism, fluxul anual de turişti fiind de peste 100 mii, pe o insulă unde trăiesc doar 3 mii oameni. Tot aici există şi o universitate mare, ce oferă programe pentru studenţi care pot veni în această regiune specială a planetei pentru tot soiul de studii. Cu alte cuvinte, cu toate activităţile luate împreună, oamenii de aici au activitate economică şi chiar salariul mediu e un pic mai mare ca în Norvegia. Dar şi costurile vieţii sunt mai mari, evident, or, toate produsele alimentare trebuie aduse pe cale maritimă lungă.
Cea mai mare aşezare de pe insulă e Longyearbyen, unde trăiesc cam 2,400 oameni. E un orăşel mic, şi toate drumurile din el şi din jurul său măsoară 40 km lungime, inclusiv traseele ce duc spre facilităţile meteo, astronomice, spre mină şi spre depozitul de seminţe, dar şi spre cele câteva aşezări răzleţe din jurul său, sub forma unor mici suburbii.
Foto: Longyearbyen, cel mai mare orăşel de pe Svalbard

Orăşelul are un singur magazin alimentar, o singură staţie de alimentare cu combustibil, dar mai multe hotele, bineînţeles. Apropo, pe Svalbard există o tradiţie de a te descălţa când intri în casă şi chiar în hotele, tradiţia venind de pe vremea când activitatea de extracţie a cărbunelui era atât de intensă, încât străzile erau acoperite cu praf negru. Acum, însă, Svalbard a un exemplu al unei insule curate, cu privelişti pure şi magnifice.
Lângă Longyearbyen există şi un aeroport, care are zboruri regulate mai ales cu oraşele Norvegiei continentale. Fireşte, de la aeroport spre orăşel există un drum asfaltat, care se curăţă în permanenţă. Celelalte drumuri extraurbane, însă, urcă brusc în altitudine, transformându-se imediat în drumuri montane, cu grad mare de înclinare a pantelor. Apropo, insula are şi o reglementare interesantă în domeniul camioanelor — aici nu se limitează nicidecum masa totală a acestora, deci camioanele au voie teoretică să circule şi cu 40 de tone, şi cu 50, şi cu 70 de tone sau oricât pot duce. Tocmai de asta, transporturile agabaritice sunt mai degrabă o regulă, decât o excepţie. Şi, de fapt, e firesc să aflăm că pe insulă nu există foarte multe camioane, câteva din ele fiind implicare în operaţiuni miniere, alte câteva în transporturi obişnuite. Aproape toate sunt de marcă Volvo, iar compania suedeză se mândreşte atât de mult cu faptul că e alegerea locuitorilor într-o asemenea regiune îndepărtată, încât a publicat acum un an şi un video special, arătând camioanele sale, care operează în Svalbard, declarând că, dacă rezistă aici, atunci camioanele sale rezistă oriunde.
Între localităţi, între colţuri de insulă, se circulă nu cu automobile sau camioane, ci cu snowmobile, ele fiind mai multe la număr decât maşini aici. Şi poţi circula doar iarna, când totul e îngheţat. Vara asemenea deplasări se fac pe calea mării. Dar oricând te-ai aventura în interiorul insulei, eşti obligat să porţi o armă de apărare, pentru că urşii polari sunt foarte mulţi la număr şi asta e o necesitate absolută.
Dar, dincolo de asemenea informaţii oficiale, e interesant să vezi şi viaţa oamenilor din Svalbard, relatată chiar de ei. În mod normal, atunci când trebuie să nască, femeile sunt transportate din timp în Norvegia, şi pot reveni doar peste o perioadă după naştere. În Svalbard există şcoală pentru copii, dar e doar cea primară şi gimnazială, dacă am vorbit în termeni mai pe înţelesul nostru. Clasele absolvente se fac de obicei în Norvegia. În general, în Svalbard oamenii locuiesc în mediu 7 ani, venind acolo cu scop de muncă, de obicei, după care se mută în alte oraşe. Populaţia e una foarte internaţională, dar, fireşte, majoritatea vin din Norvegia. Şi, pe lângă cei veniţi temporar, sunt şi oameni care vor să trăiască acolo o perioadă mult mai îndelungată, simţindu-se absolut fericiţi pe această insulă extraordinar de izolată, dar totodată cu un ritm de viaţă extraordinar de liniştit.
Nu, natura nu e liniştită deloc pe aici, şi condiţiile meteo fac deseori imposibilă înaintarea în afara orăşelelor, dar există ceva magic în acest trai izolat, în mijlocul naturii. Pentru a vedea mai bine acest mod de viaţă din prisma locuitorilor de acolo, includem şi un video al unei locuitoare din Svalbard, care are şi un canal de YouTube. E un video recent, în care ea arată din interior acest mod de viaţă, aşa cum e el, cu de toate.
1
9,657
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!