Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Cât de nouă poate arăta o maşină clasică, de 28 de ani, după o sablare cu gheaţă carbonică

21 Aprilie 2022 - 14:28
Redacţia PiataAuto.md
Chiar şi maşinile clasice care sunt foarte păstrate, în condiţii bune, ajung inevitabil să-şi ştirbească un pic din aspect odată cu trecerea timpului. Kilometrii făcuţi pe drumuri depun praf pe componentele suspensiei şi întregii părţi inferioare a maşinii. Alte condiţii meteo la fel, pot ajunge să creeze depuneri suplimentare. Nu e nimic grav pentru starea tehnică a maşinii, dar dacă vorbim de luciul estetic, acesta devine mai palid în timp, iar apoi e acoperit cu totul.
Dacă înainte se aplica uneori sablarea cu particule de nisip ca o procedură foarte abrazivă, şi se făcea de obicei doar urmată de revopsirea caroseriei sau pieselor sablate, de ceva timp mai mulţi pasionaţi folosesc sablarea cu gheaţă carbonică, care poate curăţa excepţional de bine piesele, dar fără efectul abraziv.
Un atelier din SUA, specializat în asemenea tip de sablare, a lucrat de curând la un Porsche 928 clasic, fabricat în 1994, păstrat ca exemplar de colecţie de 28 ani încoace. Acesta are doar 37,000 mile parcurse pe odometru, echivalentul a aproximativ 60,000 km, deci e un exemplar foarte păstrat. Şi întrucât a fost scos de curând la vânzare, proprietarul său a considerat oportun să-i redea aspectul de maşină nouă cu această sablare minuţioasă.
Cât de nouă poate redeveni o asemenea maşină prin acest procedeu? Ei bine, surprinzător de nouă, de fapt, încât aspectul final, mai ales la suspensie şi partea inferioară, e aproape incredibil. Vezi totul în video-ul de mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter