Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Republica Moldova şi România vor avea un nou punct de trecere a frontierei, dar încă avem surprinzător de puţine

10 August 2022 - 17:03
Redacţia PiataAuto.md
Republica Moldova şi România vor avea un nou punct de trecere a frontierei, Leova-Bumbăta, care va soluţiona unul din paradoxurile despre care scriam într-un articol din noiembrie 2021. În acel articol menţionam că pe linia vestică a frontierei Republicii Moldova, între Leuşeni şi Cahul nu există niciun alt punct de trecere a frontierei, pe o lungime nefiresc de mare, ceea ce face ca locuitorii din Leova şi Cantemir să fie nevoiţi să o ia pe rute ocolitoare mult prea mari. Şi apoi, în acelaşi articol spuneam că Moldova şi România aveau doar 7 puncte de trecere a frontierei, în tip ce cu Ucraina Moldova avea circa 30 de puncte, fără a le lua în calcul pe cele din regiunea transnistreană.
Foto: Harta punctelor de trecere a frontierei ale Republicii Moldova

Astăzi, cabinetul de miniştri a aprobat semnarea acordului între guvernele Moldovei şi României pentru înfiinţarea noului punct de trecere a frontierei în apropiere de Leova. Acesta va fi un punct de trecere pentru toate tipurile de vehicule, inclusiv camioane, ajutând astfel la degajarea celorlalte puncte supraaglomerate în ultimele luni.
Foto: Aspectul actual al locului în care va fi amplasat noul punct de trecere Leova-Bumbăta

Noul punct de trecere a frontierei va conecta, astfel, traseul R34 din Moldova (Hânceşti-Leova-Cantemir-Cahul) cu traseul 24A din România (Huşi-Murgeni-Bârlad).
Acesta va fi abia al 8-lea punct de trecere a frontierei între România şi Moldova, iar în listă se include şi punctul exclusiv feroviar de la Ungheni.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter