Strategia genial de eficientă a Finlandei şi Elveţiei de a folosi drumurile drept piste pentru avioanele militare

Ideea de a putea ateriza avioane pe drumuri publice nu e una nouă şi nici n-a fost folosită doar de Finlanda sau Elveţia. Până la urmă şi o bună parte a autostrăzilor sunt construite cu această funcţie în mintea inginerilor, pe anumite porţiuni fiind posibilă înlăturarea relativ uşoară a barierelor de beton pentru aterizarea avioanelor mari, iar avioanele mici pot ateriza şi fără alte adaptări speciale, decât sistarea traficului. Totuşi, Elveţia şi Finlanda sunt două ţări cu relief foarte special, iar Finlanda are mult mai puţine autostrăzi late, aşa că strategia lor de apărare a fost dusă şi mai departe la acest capitol.

Ambele au luat în calcul încă acum multe decenii studierea posibilităţii ca, în condiţii excepţionale, drumurile mici, cu câte o bandă pe sens, să poată fi folosite pentru aterizarea avioanelor militare de dimensiuni mai mici. Ambele ţări s-au gândit că e nevoie de piste de aterizare răspândite peste tot în ţară, care n-ar fi atât de vizibile din satelit ca o bază militară sau un aeroport militar, chiar şi din cele mai mici. Acele baze şi aerodromuri sunt necesare, însă trebuia gândită şi o soluţie de rezervă, de a dispune de un număr imens de piste, fără ca acestea să sară în ochii unui inamic.

Iar cel mai bun loc de a ascunde ceva e adeseori la vedere. Tocmai de asta, ambele ţări şi-au desemnat sute de locaţii de aterizare, direct pe drumurile lor înguste, folosite în mod normal de automobile. Aceste piste ascunse la vedere sunt, de fapt, fâşii drepte de drumuri, de minim câteva sute de metri, în locuri alese cu relief mai favorabil. Acolo de obicei e luată în considerare lipsa firelor electrice sau a altor elemente ce pot îngrădi accesul spre acea zonă. În mod normal, e doar o porţiune dreaptă de drum, pe care nu o observă nimeni în mod special. La necesitate, însă, se transformă în pistă de aterizare pentru avioane militare.

Foto: Un avion aterizând în regiunea Laponia, Finlanda, pe un traseu automobilistic obişnuit, în cadrul unor exerciţii din antrenament din 2020

Finlanda, spre exemplu, are un număr mare, dar necunoscut din motive evidente, de baze militare ascunse în zonă împădurite, multe din ele sub pământ, or ţara e acoperită în raport de peste 75% de păduri. Lângă acele baze militare, de obicei, există neapărat asemenea fâşii drept de drumuri inobservabile la prima vedere. Şi cum Finlanda nu e muntoasă, porţiunile de asemenea drumuri ce pot fi folosite imediat sau cu adaptări minime sunt în număr uriaş, încât ar fi prea multe la număr pentru a fi desemnate drept ţinte de un potenţial inamic.

Elveţia, pe de altă parte, are multe baze şi adăposturi militare integrate în munţi, şi pe lângă aeroporturile alese în zone de relief ceva mai favorabil există şi acele drumuri drepte similare, despre care vorbeam mai sus. Numărul lor şi utilitatea practică a crescut în ambele ţări foarte mult începând cu anii 1995-2000, când ambele ţări au cumpărat masiv modelul de avion american F-18 Hornet. Elveţia a cumpărat 26 de avioane, iar Finlanda — 64, o parte dintre care s-au asamblat local în ţara scandinavă.

Foto: Avioane F-18 din dotarea Elveţiei

Caracteristica specială a acestui avion supersonic e manevrabilitatea excepţională, nemaivăzută până atunci de a se strecura cu viteză prin cel mai dificil relief şi abilitatea de a ateriza şi decola pe piste extrem de scurte, adeseori imperfecte ca şi textură.

Anume aceste caracteristici ale lui F-18 l-au făcut adorat de aceste două ţări, iar ideea lor de a folosi fâşii drepte de drumuri a devenit astfel utilizabilă pe multe mai multe sectoare de drum din ambele ţări. Şi cu cât mai multe sunt la număr, cu atât mai grea şi mai inutilă este ţinerea lor la evidenţă de către inamici, care şi-ar putea dori să le distrugă în cazul unui conflict. Dacă ai mii de asemenea potenţiale piste în ţară, reuşeşti să reacţionezi în apărare, chiar dacă cineva ar vrea să le distrugă punctat.

Foto: Următoarea generaţie de avioane din dotarea Finlandei sunt F-35, care se vor încadra în aceeaşi strategie

În mod ideal, asemenea aterizări ar trebui să aibă loc cu ajutorul unei echipe mobile de asistenţă de la sol. Însă piloţii sunt antrenaţi şi pentru aterizare fără asistenţă, iar asemenea antrenamente de aterizare pe acest tip de piste au loc în permanenţă în Elveţia şi Finlanda. Fireşte, atunci acele porţiuni de drumuri sunt închise traficului de maşini şi tot procesul monitorizat. Iar strategia a evoluat atât de mult, încât există zone de intersecţie a unor drumuri, care cresc la 4 benzi pe sens chiar şi în zone mai puţin aglomerate de trafic, acele zone mai late fiind concepute pentru a permite până şi aterizarea unor avioane mari cargo, de tip Lockheed C-130 Hercules, pentru a asigura logistica de apărare în cazuri excepţionale.

Foto: Exerciţii de aterizare cu F-18 pe un drum public într-o zonă mai lată din Laponia, Finlanda

Toate aceste elemente nu au luat naştere acum, la schimbarea bruscă a contextului de securitate din Europa, la care asistăm odată cu războiul din Ucraina. Sunt concepte şi strategii dezvoltate decenii la rând, de ţări care nu s-au relaxat niciodată în apărarea lor.

Foto: Exerciţii de aterizare pe drumuri publice, Finlanda, 2015