(VIDEO) Acesta e un camion aerodinamic hibrid din SUA, cu un randament record a motorului şi un consum de doar 15,7 litri/100 km

29 Iunie 2023, 17:07
Redacţia PiataAuto.md
Un consum de 15,7 litri/100 km poate suna drept unul foarte mare pentru o maşină, dar în lumea camioanelor, în special a celor mari cu cap tractor şi remorcă, ce ajung la o greutate totală de până la 40 de tone, o asemenea cifră ar fi excelentă, întrucât până şi cele mai eficiente camioane consumă 20-25 litri/100 km când sunt mai uşoare şi până la 25-30 sau chiar 35 litri/100 km când sunt încărcate la maxim sau nu sunt printre cele mai eficiente. Noul camion despre care vorbim azi e unul conceptual, a fost creat de producătorul american Navistar International şi are numele de Supertruck II.
Crearea camionului a fost finanţată din bani publici, în speranţa de a crea alternative viabile pentru reducerea emisiilor, inclusiv pentru cei ce nu se grăbesc să treacă la camioane electrice. Pentru asta, inginerii de la Navistar au creat o siluetă complet aerodinamică a camionului şi nu au vizat doar capul tractor, ci şi semiremorca.
Astfel, totul începe de la capota ascuţită, iar curenţii de aer curg lin spre cabină şi deasupra ei, întâmpinând rezistenţă minimă. Spaţiul dintre cabină şi semiremorcă a fost de asemenea minimizat, pentru aerodinamică, iar remorca are colţurile şi acoperişul ondulate, iar partea inferioară a fost acoperită pentru a dirija mai bine curenţii aerodinamici. De asemenea, partea din spate are o construcţie care dirijează curenţii după ce partea rigidă a remorcii ia sfârşit.
Pe lângă asta, cei de la Navistar spun că au creat un sistem de propulsie hibridă pentru acest camion, despre care nu spun prea multe, dar anunţă că motorul diesel, care e parte din acest sistem, are un randament termic record de 55,2%. Anterior, cu cifre de peste 50% de lăudau doar chinezii de la Weichai, aceştia pretinzând că au un propulsor diesel de 52,28% randament.
Totuşi, în cazul sistemul de pe camionul american, acesta e departe de producţia de serie, iar creatorii săi nu anunţă mai multe informaţie despre cilindree, putere, configuraţie sau alte lucruri importante, menţionând doar că au reuşit să reducă cifra de consum până la 15,7 litri/100 km.
La acest consum record contribuie şi existenţa unei baterii mai mari, care să facă posibilă funcţionarea într-o proporţie mai mare a propulsiei electrice. Pe remorcă există şi panouri solare cu o putere totală de 6,7 kW, iar asta înseamnă că atunci când e soare şi ele funcţionează la putere maximă, acestea pot pune în baterii 6,7 kWh de electricitate timp de o oră, ajutând la eficienţa totală a camionului.
Soluţiile par interesante, cu siguranţă, dar ca să funcţioneze, e nevoie ca acest cap tractor să fie cuplat doar la acest tip de remorcă, ceea ce poate fi dificil în unele operaţiuni logistice, care pot presupune schimbări frecvente de remorci. Totuşi, soluţia unui asemenea camion aerodinamic şi hibrid poate fi mai atractivă pentru cei care evită camioanele electrice şi nu vor să fie limitaţi de timpii de încărcare la priză şi autonomia bateriilor.

Vezi acest camion în video-ul de mai jos.
0
3,835
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!