Audi prefaţează un nou SUV electric, Q6 e-tron, care va servi drept bază şi pentru viitorul Porsche Macan

26 Iulie 2023, 10:05
Ilie Toma
Audi şi Porsche cooperează şi mai strâns la tehnologiile maşinilor electrice decât o făceau la modelele cu ardere internă, iar faptul că Porsche Taycan şi Audi e-tron GT împart aceeaşi platformă, aceleaşi motoare şi tehnologii nu mai miră pe nimeni, şi e oarecum firesc, dacă cele două mărci sunt parte a aceluiaşi grup. La categoria SUV-urilor, Audi avea modelul e-tron, pe care l-a redenumit ulterior în Q8 e-tron, dar acel model are deja câţiva ani buni pe piaţă. Acum Audi pregăteşte un SUV electric mai compact, numit Q6 e-tron, pe care l-a prefaţat în primele informaţii acum şi care va servi drept bază şi pentru viitorul Porsche Macan, model despre care Porsche a tot anunţat că va deveni pur electric.
Aşadar, noul Q6 e-tron e construit pe platforma PPE, creată de Audi şi Porsche în comun. Platforma e una modulară şi scalabilă, astfel că şi bateria poate varia în dimensiunea şi capacitatea sa totală, iar pe viitorul Q6 e-tron e estimată o capacitate de până la 100 kWh. Fiind vorba de un SUV mai compact şi de o capacitate de stocare mai mare, cel mai probabil vom vedea şi o baterie mai modernă, cu o densitate energetică mai mare.
Asta a permis celor de la Audi să se detaşeze un pic de ideea de a avea un ampatament maxim pe acest SUV, ca să facă loc maxim pentru baterie, aşa cum se întâmplă la majoritatea modelelor electrice. Noul Audi Q6 e-tron are un ampatament mai mic, ceea ce-l face mai interesant în proporţii şi mai neobişnuit în segmentul modelelor pur electrice cu platforme dedicate.
Alte elemente de design care-l vor face remarcat sunt elementele de vinil aplicate pe caroserie, menite să personalizeze maşina, cum se întâmpla la unele modele din anii 70 şi 80, doar că aici ele pot acoperi caroseria aproape integral.
Noua platformă va avea o arhitectură de 800V, ca şi e-tron GT sau Porsche Taycan, şi va permite o putere de încărcare de până la 270 kW în cazul lui Q6 e-tron. Va exista şi o versiune SQ6 e-tron iar puterea sistemelor de propulsie ar putea varia între 375 CP pentru versiunile incipiente şi 510 CP pentru cele de top.
Noul Audi Q6 e-tron va fi dezvăluit complet către sfârşitul acestui an şi promite să impresioneze şi prin cifra de autonomie. Q6 e-tron va fi şi primul model electric care va fi produs la fabrica Audi din Ingolstadt, iar bateria va fi produsă la o fabrică proprie Audi, alăturată celei unde are loc asamblarea modelului. Deci, toate astea reprezintă încă un pas nou şi hotărât spre o integrare tot mai dominantă a maşinilor electrice în gama Audi.
0
1,101
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!