China marchează 20 milioane de maşini electrificate produse la fabricile sale, la doar un an după ce a marcat 10 milioane

9 Iulie 2023, 16:54
Redacţia PiataAuto.md
În ultimele luni am menţionat de mai multe or că în China are loc o schimbare radicală a pieţei de automobile şi a industriei, când maşinile electrice au luat calea unei creşteri inimaginabile, iar cele cu motoare tradiţionale şi-au pierdut brusc din atractivitate. Se întâmplă şi datorită subvenţiilor de la stat, şi datorită evitării permisiunilor birocratice necesare achiziţionării de maşini cu motoare cu combustie, dar şi datorită faptului că producătorii chinezi au lansat un număr imens de modele electrice, care au atras cumpărătorii locali şi i-au făcut să aleagă într-o proporţie mai mare maşini produse local, decât ale unor mărci de import. Ei bine, acum China marchează un nou record sonor.
Acum câteva zile, de pe linia de producţie a unei fabrici GAC din China a ieşit automobilul electrificat cu numărul 20 de milioane, produs în China. În noţiunea de automobil electrificat în China se includ maşinile pur electrice, cu baterii, cele plug-in hibride şi cele electrice cu un motor cu combustie drept range extender. Hibrizii tradiţionali şi mild hibrizii nu se includ aici.
Modelul care a marcat cifra simbolică de 20 milioane a fost un GAC Aion Hyper GT, o maşină electrică de 340 CP, cu o baterie uşor schimbabilă când se epuizează şi cu 710 km autonomie oficială. Interior maşinii e foarte asemănător filosofiei Tesla.
Cel mai curios e că pentru a atinge cifra de 10 milioane de maşini electrificate produse în interiorul ţării, China a avut nevoie de 27 de ani, istoria pornind de la prima maşină de acest tip, lansat în producţie în 1995. Jubileul de 10 milioane a fost atins în februarie 2022, iar acum, după numai un an şi 4 luni complete, a fost atins şi marcajul de 20 milioane, fapt care înseamnă că în prezent s-a ajuns la o cifră de producţie de aproape 10 milioane de maşini electrificate anual în China!
0
2,005
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!