Numărul trecerilor de pietoni denivelate în Moldova a crescut la 106, iar acestea sunt amenajate în toate regiunile ţării

21 Iulie 2023, 08:47
Redacţia PiataAuto.md
Numărul mare de accidente rutiere cu implicarea pietonilor, şi chiar cu decese ale acestora, de la începutul acestui an, ne-a făcut să ne amintim de promisiuni anterioare neîndeplinite ale autorităţilor, în special din Chişinău, care promiseseră amenajări de treceri denivelate, dar din acele promisiuni, până în primăvara acestui an fusese amenajată doar una singură, pe strada Florilor, în Chişinău. Ulterior, cei de la Administraţia de Stat a Drumurilor au elaborat schema de amenajare standardizată a trecerilor denivelate şi au anunţat startul lucrărilor pentru amenajarea unor asemenea treceri.
În luna mai lucrările începuseră deja, iar în luna iunie ASD anunţa că se apropie de cifra de 90 de treceri amenajate. Acum, în iulie, ASD anunţă că cifra a crescut la 106 treceri de pietoni denivelate, iar aceste treceri sunt deja prezente în toate raioanele ţării, nu doar în Chişinău şi împrejurimi. Raioanele care au beneficiat de cele mai multe treceri denivelate sunt Căuşeni, Anenii-Noi, Cahul, Râşcani, Străşeni, Donduşeni şi Briceni, amenajarea fiind făcută în primul rând acolo unde trecerile sunt considerate cele mai periculoase.
Toate trecerile au indicatoare de avertizare a denivelării pentru şoferi, după spusele ASD, deci nu constituie o problemă, cu condiţia reducerii vitezei, or, tocmai asta e scopul acestor treceri — impunerea reducerii vitezei prin bariere fizice la trecerile de pietoni şi reducerea, în consecinţă, e riscului de accidente la aceste treceri de pietoni.
0
815
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!