(VIDEO) Un Chevrolet Camaro a scăpat de urmărirea poliţiei în 30 de secunde, doar apăsând acceleraţia pe o autostradă în SUA

30 August 2023, 12:05
Redacţia PiataAuto.md
Uneori poliţia raportează despre urmări intense, în care cel urmărit încearcă din răsputeri să se facă nevăzut, dar de cele mai multe ori totul sfârşeşte cu blocarea maşinii fugarului sau cu un accident al acestuia. Sunt şi cazuri precum cel cu Rolls-Royce-ul de acum câteva zile, când fugarul se dovedeşte a avea abilităţi avansate de condus şi un plan de dispariţie ca prin magie. Dar cazul de mai jos, produs acum un an, dar intrat în vizorul opiniei publice abia acum, e mult mai curios, atât prin uşurinţa cu care a putut maşina urmărită să scape de poliţie, cât şi prin iresponsabilitatea poliţistului care a continuat să gonească prin zone urbane cu viteze imense, fără a mai vedea vreo maşină în faţa sa.
Totul s-a produs pe o autostradă din Arkansas, SUA. Un poliţist îşi conducea maşina sa pe autostradă, cu viteză regulamentară, iar alături sa făcut văzut la un moment dat un Chevrolet Camaro, care circula la fel de regulamentar, fără vreun exces vizibil.
Din motive necunoscute, însă, poliţistul a vrut să tragă pe dreapta şoferul de Camaro, direct pe acostamentul autostrăzii, pe timp de noapte, deşi nu părea să existe nicio urgenţă pentru a face asta. Acesta a aprins girofarul şi l-a somat pe şofe să tragă pe dreapta.
Iniţial, acesta părea că va opri, însă în scump timp, şoferul din Camaro a retrogradat treptele cutiei sale de viteze şi şi-a apăsat pedala de acceleraţie. Din acel moment maşina a început a se depărta vertiginos şi în doar 30 de secunde ea a dispărut total din câmpul vizual, deşi poliţistul apăsase şi el pedala la maxim şi pornire în urmărirea maşinii.
Problema e că această urmărire a poliţiei a continuat şi atunci când autostrada a derivat într-o arteră urbană, poliţistul gonind pe acolo cu circa 100 mile la oră, sau 160 km/h. Pe câţi alţi şoferi, deci, a pus acesta pericol pentru a-şi împăca ego-ul unei urmăriri nereuşite — e marea întrebare, mai ales că urmărirea a pornit dintr-un motiv neclar, fără vreo încălcare vizibilă. Zicem de ego, pentru că acesta e întrebat de colegii săi pe staţie dacă mai vede vehiculul urmărit, iar răspunzând că „vede din când în când luminile stopurilor”, ceea ce nu se confirmă din imagini, Camaro fiind demult nevăzut.
Acum, odată ce aceste imagini au fost observate masiv de public, poliţistul are toate şansele să fie investigat, dacă acţiunile sale au fost corecte sau dacă a procedat iresponsabil, punând în pericol siguranţa publică în mod nejustificat. Desigur, toate astea nu justifică nicidecum şoferul de Camaro, care trebuia să tragă pe dreapta în acel moment. Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
14,696
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!