Maşina bizară a Suediei de cândva, un Saab Sonet III, scos la vânzare în Olanda, e o alegere accesibilă, dar extravagantă

Adeseori, cei care îşi doresc o primă maşină de colecţie, ar vrea să înceapă cu o alegere total neordinară, impredictibilă, depărtându-se de clişeele obişnuite. Iar alegere neevidente, rare şi bizare, sunt adeseori deopotrivă de intrigante şi totodată mai accesibile. Saab Sonet III este cu siguranţă o asemenea maşină bizară din Suedia de cândva pe care până şi unii pasionaţi ai modelelor Saab 900 ar putea să n-o recunoască.

Maşina asta a fost bizară şi atunci se producea şi putea fi cumpărată de nouă, iar pe plăcuţa sa cu informaţii tehnice era inscripţionat producătorul Saab Scania, într-o perioadă în care cele două companii erau înrudite. La scurt timp după lansarea lui Saab 92, marca suedeză şi-a dorit şi o maşină cu aspect sport, iar astfel a apărut primul Sonet în 1955, cu un motor de 3 cilindri, în doi timpi. Abia în decursul carierei lui Saab Sonet II a fost schimbat motorul de la unul de 3 cilindri la unul în 4 cilindri, în formă de V, şi în 4 timpi. Iar către anul 1969, Saab Sonet II era deja o maşină învechită moral, care era tot mai criticată în teste drive. Era, deci, nevoie de un nou model sport.

Aşa a apărut Saab Sonet III, o maşină pentru designul căreia cei de la Saab l-au contractat pe italianul Sergio Coggiola, de la atelierul Ghia. Acesta le-a desenat forme mult mai moderne, în stilul liniilor adoptate deja de unele modele sport italiene sau americane. Designerul Saab, însă, Gunnar A. Sjogren, a adaptat un pic proporţiile şi liniile care maşina să poată fi construită pe platforma tehnică veche, a generaţiei precedente, pentru a se economisi la costuri.

În rezultat, maşina a rămas un pic desfigurată în proporţii faţă de schiţa originală a lui Coggiola, ceea ce o făcea să fie percepută drept bizară. Dar păstrarea substratului tehnic anterior însemna că dincolo de formele de muscle car suedez, ingineria maşinii era relativ rarefiată.

Farurile escamotabile se acţionau manual, de exemplu, printr-o manivelă pe care o învârteai, ca atunci când deschideai geamurile. Versiunile americane aveau bare de protecţie mai groase, care-i tăiau şi mai mult de ideea originală de design.

Dacă maşinile italieneşti sau americane cu forme similare aveau motoare puternice, montate median sau în faţă, cu putere transmisă punţii spate, eventual cu o cutie transaxle, atunci Saab avea un motor V4, de origine Ford , montat sub capotă, care propulsa puntea faţă, nu cea spate. Motorul avea 1,7 litri şi dezvolta doar 65 CP, dar acceleraţia de la 0 la 100 km/h era relativ bună pentru acele vremuri, de 13 secunde.

Explicaţia era în greutatea de doar 830 kg, favorizată de caroseria realizată din fibră de sticlă şi poliester. Datorită greutăţii mici, maşina dădea senzaţii de condus sportiv şi putea atinge o viteză maximă de 165 km/h.

În ciuda acestor promisiune de performanţă, datorate greutăţii reduse, maşina n-a avut un succes răsunător. Doar 8.368 exemplare de Saab Sonet III au fost produse în istorie, între 1970 şi 1974. Maşina despre care vorbim azi e fabricată în decembrie 1971, fiind una din cele nici 10 mii din istorie.

Şi nu e într-o culoare originală, ci într-un revopsită în roşu mai intens decât galbenul închis, spre maro, iniţial. Iar asta îi mai tare din preţ. De fapt, deşi multe modele clasice Saab sunt apreciate, puţini se încumetă să cumpere un Sonet III, pentru lipsa sa de performanţă şi complicaţiile cu car venea. Ca să faci vreo lucrare mai serioasă la motor, trebuia să demontezi toată partea frontală a caroseriei, de exemplu.

Maşina are avantajul unei istorii lungi şi clare, cu numere de înmatriculare de tip vechi încă prezente pe ea. Şi costă 21.450 euro. Pentru o maşină atât de rară, pentru un Saab atât de rar, e un preţ care face din ochi. Dar când vorbim de un Sonet, părerile sunt mai polarizate, cu pasionaţi care fie adoră maşina, fie nici nu vor să audă de ea.