Un camion electric Tesla a parcurs peste 1.700 km într-o singură zi, în condus în viaţa reală, pe autostrăzi
30 Septembrie 2023, 18:55 Redacţia PiataAuto.md
Camioanele electrice mai nasc însă scepticism faţă de greutatea bateriilor, sarcina lor utilă şi mai ales faţă de autonomia din viaţa reală şi limitările pe care acesta le va aduce în munca de şofer, care e strict limitată în numărul de ore consecutive şi totale ce trebuie alocate muncii şi odihnei. Dar iată că un camion electric Tesla Semi a reuşit de curând să atingă incredibilul, parcurgând 1.076 mile, adică 1.731 km, într-o singură zi, în condus în viaţa reală!
Performanţa a fost atinsă de unul din camioanele din flota PepsiCo, prima companie care a primit asemenea camioanele electrice de la Tesla în operare. De circa 3 săptămâni, un proiect pilot face publice datele acestor camioane aproape în timp real, pentru ca toată lumea să poată observa cifrele din viaţa reală, de la consum la autonomie reală. Şi camionul despre care vorbim azi nici măcar n-a intenţionat să marcheze vreun record mondial. Pur şi simplu, camionul cu numărul 3 din flotă, cu doi şoferi făcând echipaj cu condus în ture, a avut de făcut livrări mai speciale la distanţe mai mari, şi astfel cei doi şoferi au reuşit să parcurgă 1.076 mile în 24 ore, echivalentul la 1.731 km.
Camionul a început ziua de 27 septembrie, ora 00:00, în mişcare, încărcat, având aproape 100% baterie. A condus aproape constant în regim de autostradă, cu circa 60-62 mile pe oră, adică 96-100 km/h. A continuat să meargă până la aproximativ 7 dimineaţa, parcurgând circa 350 mile, sau circa 565 km, ajungând la un punct de descărcare şi încărcare cu circa 10-11% baterie.
Acolo, cât i-a mai fost încărcată remorca, au fost încărcate şi bateriile. Timp de circa 50 minute, cât a durat oprirea pentru încărcare, bateriile au fost încărcate până la circa 48%. A urmat încă un segment de deplasare, din nou pe autostrăzi, până după ora 11, iar la destinaţie s-a ajuns de această dată circa 4-5% de baterie, după ce s-au parcurs cam 175 mile sau circa 280 km.
Aici pauza pentru descărcare şi încărcare şi totodată încărcare a bateriilor a durat 1 oră şi 20 minute, iar bateriile au ajuns la circa 88%. Aproape de ora 13:00, camionul a pornit mai departe şi a condus până la ora 19:30, mai parcurgând şi de această dată peste 555 km, dar ajungând cu puţin sub 20% la destinaţie. Deci, cam 70% din baterie i-au asigurat 555 km autonomie, ceea e formidabil de bine! În acest moment, la ora 21:00, camionul electric adunase deja circa 1.400 km parcurşi în ziua de 27 septembrie!
Foto: Evoluţia nivelului de încărcare a bateriei şi a vitezei camionului Tesla în decursul a 24 ore
Oprirea de seară a fost scurtă, de doar circa 25 minute, dar bateria tot a reuşit să se încarce de la circa 18% la 48%. Şi, pornind la drum pe ora 20, a continuat să meargă, de această dată având şi câteva zone mai lente şi mai aglomerate pe traseu, nu doar autostrăzi. Când l-a prins ora 23:59:59, camionul era încă în mişcare, avea circa 16% baterie şi parcursese puţin peste 200 mile, deci circa 330 km. Astfel, în timp de 24 ore, camionul a parcurs 1.731 km în total, efectuând 3 încărcări la priză, însumând nu mai mult de 2 ore şi 45 minute petrecute în 24 ore la priză!
Foto: Evoluţia nivelului de încărcare a bateriei şi distanţele parcurse în decursul a 24 ore pentru camionul Tesla Semi
Datele despre cât de încărcat anume a fost camionului sunt detaliate, dar autorii proiectului de monitorizare spun că media greutăţii totale a camionului a fost de 70.000 lbs, adică circa 31,75 tone.