Preţurile de start pentru Tesla Model 3 şi Model Y au ajuns să fie mai mici decât preţurile medii generale ale maşinilor în SUA

10 Octombrie 2023, 22:37
Redacţia PiataAuto.md
Mulţi dintre cei care ezită să cumpere o maşină electrică nouă indică de obicei unul din motivele principale preţul mai mare al acestor modele, comparativ cu cele cu ardere internă. Dar de câteva zile, odată cu lansarea versiunilor cu tracţiune spate, deci pe o singură punte, pentru Tesla Model Y şi Model 3, preţurile acestor modele electrice în SUA au ajuns să coboare sub preţul mediu general au automobilelor noi, valabil pentru toate maşinile. Am ajuns, deci, într-un punct important de cotitură, când Tesla reuşeşte să producă maşini electrice nu doar mai avansate şi mai accesibile decât alte modele electrice, ci decât modele similare pe benzină sau diesel.
Preţul mediul al unei maşini noi a crescut constant în SUA şi în lume în ultimii ani şi a ajuns acum la 47.000 dolari. Cei de la Bloomberg au analizat evoluţia acestui preţ mediu în ultimul deceniu, şi au descoperit că, dacă la momentul lansării lui Model Y, acesta era cu circa 20.000 dolari mai scump decât media generală, între timp în ultimul an preţurile modelelor Tesla au fost reduse de câteva ori, iar cum la celelalte maşini preţul a crescut constant pe parcursul ultimilor ani, s-a ajuns în situaţia în care acum, odată cu lansarea lui Model Y RWD, acesta are un preţ de pornire cu aproape 4.000 dolari mai mic decât media maşinilor noi, costând sub 44 mii dolari!
Foto: Linia întreruptă reprezintă preţul mediu al tuturor maşinilor noi cumpărate în SUA, linia neagră e preţul pentru Tesla Model 3, iar cea verde pentru Model Y

Şi toate astea în timp ce noua versiune de Tesla Model Y e un SUV electric şi oferă o autonomie de peste 400 km. Cel mai probabil, acesta foloseşte baterii LFP, un pic mai ieftine ca tehnologie, dar această tehnologie a progresat mult în ultimul an şi foarte mulţi producători o folosesc mai larg.
Mai mult ca atât, nu doar că preţul standard e mai ieftin deja cu aproape 4.000 dolari faţă de o maşină obişnuită nouă în SUA — la acest avantaj se mai adaugă şi deducerea de taxe aplicată în SUA, de 7.500 dolari pe maşină, aşa că preţul real plătit de cumpărător pentru o asemenea Tesla Model Y ajunge la sub 36.500 dolari SUA!
Nu e de mirare, deci, că Tesla deja deţine 61% din piaţa maşinilor electrice din SUA, iar orice alt producător va avea mari dificultăţi în a contrapune un preţ similar. Cum de poate vinde Tesla deja atât de ieftin maşinile sale?
Pentru că a investit cu mult timp înainte de alţii în tehnologia maşinilor sale, pentru că le actualizează constant pas cu pas, cu costuri mai mici decât lansările de noi generaţii, pentru că aplică metode de randament excepţional în producţie, precum Gigapress, pentru că produce doar electrice şi are o imagine care-i susţine vânzările enorme, iar scalarea îi aduce din nou profit. Cei care au vrut să fie cu picioarele în două luntre şi au tot ezitat n-au nicio şansă să fie competitivi din start, ajungând brusc la aceleaşi performanţe. Au nevoie să treacă şi ei prin aceleaşi procese şi evoluţii, doar că inovaţia nu poate fi pur şi simplu replicată oricând doreşti, obţinând acelaşi rezultat ca primul care a făcut-o. Asta e diferenţa între cei care sunt vizionari şi insistă la început, chiar dacă sunt priviţi cu scepticism, şi dintre cei aşteaptă alţii s-o ia înainte, aşteptând eşecul acestora, iar când primii dovedesc că au dreptate, sar şi cei din urmă încercând să ajungă trenul plecat.
1
21,464
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!