Volvo îşi va alimenta cea mai mare fabrică actuală din Suedia şi una viitoare de baterii cu energie produsă de un nou parc eolian maritim

18 Octombrie 2023, 11:39
Redacţia PiataAuto.md
Volvo a fost unul din primii producători premium care n-a ezitat să anunţe clar când se va rupe complet de maşinile cu ardere internă şi când va trece doar la electrice. În acest an, spre exemplu, tot Volvo a anunţat eliminarea completă a motoarelor diesel din gama sa, în ultimul timp toate lansările de modele noi sunt doar electrice, iar către anul 2030 vor dispărea şi plug-in hibrizii actuali din gamă, rămânând doar cele electrice. Toate astea n-ar fi suficiente dacă n-ar exista şi o abordare similară în procesul de fabricaţie a acestor maşini, iar Volvo a promis anterior că va trece la energie complet regenerabilă pentru fabricile sale. Ei bine, acum vin şi primele acţiuni clare, cu semnarea unui memorandum, prin care Volvo îşi va alimenta cea mai mare fabrică actuală din Suedia, dar şi una viitoare, cu energie produsă de la un nou parc eolian maritim.
Parcul propriu-zis va avea numele de Vastvind şi fi construit de compania suedeză Eolus Wind, cu experienţă mare în această direcţie. Acesta va avea o putere instalată de 1.000 MW, deci 1 GW, producând anual o cantitate estimată la 4,0-4,5 TWh de electricitate. Republica Moldova consumă anual 4,2 TWh şi foloseşte maxim 950 MM de putere în orele de consum maxim, deci energia produsă de acest parc nou ar acoperi necesităţile Moldovei atât la putere momentană, cât şi la cantitatea totală de electricitate necesară.
În cazul Suediei, unde consumul de electricitate pe cap de locuitor e mai mare, cei de la Eolus spun că această cantitate de electricitate ar acoperi consumul anual al întregului oraş Goteborg, de 580.000 locuitori, unde e şi sediul central Volvo.
Foto: Oraşul Goteborg, Suedia

Noul parc eolian maritim va fi amplasat tot în apropiere de Goteborg, fiind astfel şi aproape de cea mai mare fabrică Volvo, Torslanda, situată de asemenea în apropiere de Goteborg. Energia produsă de noul parc eolian va acoperi toată cantitatea necesară fabricii de aici, dar şi a unei noi fabrici de baterii pe care Volvo planifică s-o construiască prin compania Novo Energy, deţinută împreună de Volvo şi producătorul de baterii Northvolt. Astfel, Volvo se asigură că va asigura cu energie regenerabilă atât producţia maşinilor electrice, cât şi a bateriilor pentru ele.
Foto: Amplasarea noului parc eolian

Cei de la Eolus spun că în prezent se atestă o insuficienţă de energie produsă local din surse regenerabile în vestul Suediei, motiv din care noul parc eolian va aduce o contribuţie majoră în rezolvarea acestei probleme, asigurând doi consumatori industriali mari cu cantităţi noi de electricitate, produsă cu zero emisii. Fabrica Volvo angajează 6.500 oameni şi a fost mult timp în Suedia fabrica ce concentraţi cel mai mare număr de angajaţi într-un singur loc. Apropo, producţia totală a noului parc eolian va depăşi necesităţile celor două fabrici, astfel încât diferenţa va fi vândută în reţeaua electrică a ţării, ajutând şi mai mult astfel la un mix energetic mai bun în această regiune a Suediei. Noul parc eolian e deţinut în raport de 95% de Eolus şi de 5% de statul suedez, prin autoritatea portuară din Goteborg, statul asigurându-se astfel că are o doză minimă de monitorizare şi control al resurselor viitoare strategice ale ţării.
Foto: Fabrica Volvo Torslanda

Apropo, documentele aprobate ale noului parc eolian prevăd că în 2025, atunci când se va începe construcţia lui propriu-zisă, ar putea fi achiziţionate turbine eoliene de 20 MW putere fiecare, turbine care nu există deocamdată în lume, cea mai puternică având 16 MW. Însă în documente se menţionează că până în acel moment, ar putea deja exista, urmându-se să se comande asemenea turbine eoliene. O fi ştiind cei de la Eolus, că se pregătesc turbine atât de avansate de lansări în următorul an, deci!
0
1,434
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!