Nouă porţiuni de drumuri din Moldova, marcate drept zone negre cu pericol deosebit de mare, vor fi reproiectate

23 Decembrie 2023, 09:05
Redacţia PiataAuto.md
De mai mulţi ani există uzanţa ca unele porţiuni de drumuri, unde au fost înregistrate mai multe accidente grave, cu pierderi multiple de vieţi omeneşti, să fie marcate apoi prin indicatoare rutiere speciale, cu un punct negru, atenţionând şoferii despre riscul mult mai mare de producere a unor accidente tragice pe acea porţiune. Acum, însă, cei de la Administraţia de Stat a Drumurilor din Moldova vor să reproiecteze 9 din cele mai problematice asemenea zone marcate cu puncte negre, pentru ca acolo să nu mai există doar atenţionare, ci o impunere a traficului la evitarea riscurilor.
ASD a publicat şi harta cu localizarea celor 9 zone cele mai periculoase, care vor fi supuse reproiectării. Trei dintre ele sunt pe traseul R6 Chişinău-Orhei-Bălţi, încă două pe traseul R3 Chişinău-Hânceşti, şi câte unu pe traseele R20 Orhei-Rezina, R30 Căuşeni-Ştefan Vodă, R2 Chişinău-Bender şi R32 Vulcăneşti-Cahul-Taraclia.
Ceea ce trebuie să se întâmple pe aceste porţiuni de drum, în viziunea ASD, sunt soluţii de regândire a gestionării traficului de aici, prin delimitări fizice sau prin adăugări de elemente de construcţie, siguranţă rutieră, etc, astfel încât riscul de accidente să fie minimizat datorită lor.
Cu alte cuvinte, dacă accidentele grave s-au produs din cauza depăşirilor şi impacturilor frontale, at trebui proiectate bariere fizice de separare a sensurilor de circulaţie, dacă sunt ieşiri frecvente în decor pe acostament, înseamnă că acele zone trebuie securizate suplimentare, dar au avut loc impacturi din spate, înseamnă că zonele problematice trebuie delimitate din timp, eventual în benzi fizic de separare de fluxul de trafic principal, pentru ca să fie redus riscul ca maşinile să se pomenească cu altă maşină oprită brusc pe un traseu circulat în intenţia de a vira. Deci, vorbim despre soluţii de siguranţă absolut logice, prin construcţii fizice, nu doar prin marcaje sau indicatoare.
ASD a lansat acum perioada în care aşteaptă oferte de la proiectanţi, apoi va urma semnarea de contracte cu aceştia pentru reproiectarea secţiunilor menţionate, iar ulterior vor fi lansate şi licitate pentru efectuarea lucrărilor de instalare sau construire a noilor soluţii. În urma acestor procese, cele 9 porţiuni pe care au avut loc cele mai grave şi frecvente accidente vor trebui să devină semnificativ mai sigure.
0
2,588
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!