Producătorul ATP din Baia Mare, România, a lansat noul camion cap tractor Truston 4x2 şi 6x4, cu motor de 550 CP
20 Mai 2024, 11:37 Redacţia PiataAuto.md
Producătorul ATP Trucks din Baia Mare, România, a lansat în acest week-end noul camion cap tractor Truston, în versiuni 4x2 şi 6x4, cu motor de 550 CP. Noul camion este efectiv un facelift profund al camionului asamblat până acum, cu un design exterior nou, dar beneficiază şi de un propulsor diesel mult mai puternic decât cel anterior, de 480 CP.
Întotdeauna când vorbim de cei de la ATP, există multe întrebări despre cât din camionul final e producţie cu adevărat locală, la Baia Mare, şi cât e doar asamblare de componente chineze. Anul trecut noi le-am solicitat informaţii directe şi exacte celor de la ATP Trucks, pentru a afla răspunsul exacte la aceste întrebări şi a şti cum are loc producţia la Baia Marea, iar în urma celor aflate direct de la ei, am publicat şi un articol detailat. Ulterior, am avut şi un articol cu ingineria capului tractor Truston de până la facelift, aşa cum era produs el anul trecut.
Foto: Camionul de dinainte de facelift
Ei bine, din acele articole ştiam că motorul vine de la Weichai, din China, dar acest producător e unul din cei mai mari din lume de propulsoare de camioane şi chiar pentru aplicaţii de scară mai mare. Tot Weichai a înregistrat în aprilie 2024 şi un nou record mondial de eficienţă termică record de 53% a unui motor diesel din gama sa. Prin urmare, există acolo deja o experienţă mare în această industrie.
Acum şi camionul asamblat în România a primit un motor mai puternic, de 550 CP şi 2.600 Nm, cuplul maxim fiind livrat în intervalul 950-1.400 rpm. Efectiv vorbim de acelaşi propulsor din familia WP13, cu 6 cilindri în linie şi 12.540 cm cubi, dar care a fost actualizat de chinezi pentru a livra cu 70 CP şi cu aproape 300 Nm mai mult decât anterior.
Motorul e în continuare conform cu normele Euro VI, ca şi anterior. Cutia de viteze e una manuală robotizată, cu 16+2 trepte.
Cabina a fost actualizată în special în zona comenzilor esenţiale şi a sistemului multimedia. Camionul are un nou asemenea sistem, iar comenzile principale au fost grupate mai ergonomic în jurul display-ului multimedia.
Capul tractor anterior era disponibil în formulă 4x2, însă la lansarea publică din acest week-end cei de la ATP Trucks au dezvăluit simultan şi noua versiune 4x2, şi una 6x4.
O asemenea ipostază va însemna o completare foarte necesară a gamei producătorului din Baia Mare. Camionul cu 3 punţi e cu 1,8 tone mai greu decât cel cu 2 punţi, unul cântărind 7 tone, iar celălalt 8,8 tone în masă proprie. În cazul ambelor versiuni, motorul e identic, de 550 CP. Versiunea 6x4 are nu doar blocaje de diferenţiale pe axele motrice, ci şi blocaj de diferenţial între axe.
Producătorul din Baia Mare pune un mare accent pe comunicarea sa în confortul interior oferit şoferului în cabina acestui camion, amintind că acolo există scaun pneumatic cu reglaj lombar cu încălzire şi ventilare, dar şi o cotieră proprie. Cabina înaltă are şi două paturi de 70x200 cm, puse etajat.