(VIDEO) Cât de mult au avansat lucrările la autostrada A7 din România într-o singură lună, în imagini comparative

29 Mai 2024, 09:24
Redacţia PiataAuto.md
Autostrada A7 din România continuă a fi cel mai emblematic exemplu al unui proiect de infrastructură de mare amploare, lucrările căruia derulează într-un ritm consecvent de intens. Am relatat anterior de mai multe ori că pe fiecare segment al acesteia muncesc câteva sute de utilaje şi camioane şi tot câteva sute de muncitori. Acum, autorul unui canal de YouTube din România, specializat în filmările lucrărilor de infrastructură, a publicat imagini comparative cu autostrada A7, filmate la o lună distanţă, din care se poate vedea elocvent progresul acestor lucrări în acest răstimp.
Imaginile sunt filmate pe lotul 2 al autostrăzii, cuprins între Buzău şi Focşani. Prima filmare e făcută la 26 aprilie 2024, iar cea de-a doua — la 25 mai 2024.
Şi la doar o lună distanţă diferenţa e vizibilă clar pe majoritatea segmentelor. Dacă acum o lună pe unele porţiuni abia se tasa terasamentul autostrăzii, acum sunt turnate deja primele straturi de asfalt.
Alte zone, care aveau doar primul strat nisipos al fundaţiei, acum sunt pregătite de tasări şi aplicarea asfaltului.
Pe mai multe segmente au avansat şi lucrările la zonele de acostament, până spre scurgerile de apă prevăzute acolo.
Desigur, sunt şi porţiuni unde progresul mai puţin vizibil, în special în zonele unde autostrada ava deja primele straturi de asfalt şi acum o lună, sau în zonele de pasaje preconizate deasupra autostrăzii. Unele dintre acestea au rămas în continuare doar cu pilonii de bază, altele au structuri care au evoluat în timp de o lună. E firesc, însă, ca aceste elemente să fie executate la o perioadă ulterioară, după ce o parte din lucrările esenţiale sunt făcute la autostrada de bază.
Însă şi unele din asemenea zone cu podeţe au un progres vizibil, acum o lună având doar structurile de la margini, iar în prezent sunt instalate deja grinzile acestora cu macaralele.
Per total, dacă autostrada A7 va continua în acelaşi ritm până la finalizare, va rămâne cu siguranţă în istoria României drept cel mai exemplar proiect de construcţie a unei autostrăzi, devansând ritmul de execuţie şi consecvenţa construcţiei oricărei alte autostrăzi din România din ultimii 35 de ani.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
2
10,811
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!