(VIDEO) Cum arată în prezent lucrările la autostrada A1 din România pe segmentul ce cuprinde şi primul tunel de autostradă din ţară

21 Mai 2024, 09:53
Redacţia PiataAuto.md
Acum mai bine de jumătate de an, a fost dat start lucrărilor la segmentul 4 din tronsonul II al autostrăzii A1, între Tigveni şi Curtea de Argeş, tot el fiind şi segmentul care cuprinde primul tunel de autostradă din România, de 1,35 km lungime, ce va străbate dealul Momaia, tunelul primind acelaşi nume.
Întregul segment are doar 9,86 km lungime, dar acesta e calificat ca unul din cele mai dificile segmente de autostradă construit vreodată în România, în special datorită tunelului de autostradă.
Acum două săptămâni, era anunţată atingerea distanţei de 1 km din cei 1,35 km lungime ai tunelului, iar România putea spune astfel că are primul kilometru forat de tunel de autostradă.
La tunel se lucrează acum 24 ore din 24. Construcţia tunelului şi a întregii secţiuni e realizată de compania austriacă Porr Construct, iar bugetul lucrărilor e de aproape 1,68 miliarde lei fără TVA.
Pe lângă tunelul Momaia, segmentul de autostradă cuprinde şi viaducte, prin urmare şi aceste elemente completează din complexitatea acestui segment.
Totuşi, progresul lucrărilor e apreciat drept excelent de cei de la CNAIR. Pe lângă utilajele de forare din tunel, în exterior lucrează zeci de utilaje mari, inclusiv macarale de mare tonaj şi şi utilaje de forări pentru lucrările la fundaţiile pilonilor la viaducte.
Astăzi, autorul unui canal de YouTube din România, specializat în filmări ale şantierelor de autostrăzi a publicat şi un nou film cu progresul actual al lucrărilor la acest segment de autostradă.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
6,472
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!