Danezii de la Eurowind Energy anunţă construcţia primei fundaţii pentru parcul eolian Pecineaga din România, care va avea cele mai puternice turbine din ţară

7 Iunie 2024, 19:04
Redacţia PiataAuto.md
Danezii de la Eurowind Energy, o companie specializată preponderent în dezvoltarea de proiecte de energie eoliană, anunţă construcţia primei fundaţii pentru parcul eolian Pecineaga din România. Partea cea mai curioasă e că noul parc va avea cele mai puternice turbine eoliene din toată România.
Aceste turbine vor fi produse de Siemens Gamesa, fiind de model SG 6.6-170. Indicele din numele modelului înseamnă că o asemenea turbină eoliană are 170 metri în diametrul elicei sale, şi o putere maximă de 6,6 MW. Astfel, acest turbine le vor depăşi pe cele de la Ruginoasa, instalate anul trecut, acolo fiind vorba de turbine Vestas ajustate la 6 MW putere.
Înălţimea totală a turbinelor din noul parc eolian Pecineaga va fi de 220 metri, unde se includ cei 170 metri diametru ai elicei şi partea inferioară a turnului. Însă întregul parc eolian va avea doar 8 turbine, ceea ce ar trebui să rezulte într-o putere de 52,8 MW, însă cei de la Eurowind Energy anunţă puterea totală a parcului eolian la 48 MW, semn că au mizat pe o putere netă de 6 MW de la turbinele lor.
Diametrul unei fundaţii, pe partea vizibilă la suprafaţă, e de 8 metri, iar aria de captare a vântului de o elice este de 22.697 metri pătraţi, sau 2,27 hectare.
Foto: Fundaţia pentru prima turbină eoliană de la Pecineaga

Eurowind Energy anunţă şi producţia anuală de electricitate, pe care o estimează pentru noul parc eolian Pecineaga, ea situându-se la 176 GWh. Judecând după puterea luată în calcul de 48 MW, şi un maxim teoretic de 420,48 GWh, factorul de capacitate pe care-l putem de duce de aici că a fost estimat e de 41,8%, unul relativ bun pentru turbinele de uscat.
Danezii spun că 176 GWh de electricitate acoperă consumul anual mediu al 48.000 de gospodării din România, din care putem deduce că acest consum mediu la care fac referinţă ei, dedus pentru gospodărie, ar fi de 3.667 kWh anual.
O asemenea turbină de la Siemens Gamesa are o durată de viaţă minimă promisă între 20 şi 25 ani, în funcţie de variaţia aleasă. Modelul de turbină e relativ nou pe piaţă, primul prototip al acesteia fiind arătat abia în 2021.
Parcul eolian de la Pecineaga va deveni operaţional în 2025.
3
5,136
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!