(VIDEO) Cum arată o zi din viaţa unui taximetrist din Congo cu un Ford Escort şi mediul în care acesta operează

9 Iunie 2024, 11:06
Redacţia PiataAuto.md
Când vorbim despre Africa, foarte mulţi dintre oamenii din afara acestui continent au tendinţa de a eticheta tot continentul cu o percepţie unică despre el. Dar adevărul e că nivelul de dezvoltare al ţărilor şi oraşelor de acolo e foarte pestriţat, de la unele exemple care au reuşit să ajungă la un nivel admirabil, până la altele care încă mai au elemente excepţional de înapoiate. De curând, autorul unui canal de YouTube, care locuieşte în Congo, a publicat un video în care ilustrează cum arată viaţa unui taximetrist din Congo, cu un Ford Escort, şi mediul în care aceste munceşte.
Când zicem de contrastul care poate exista în Africa şi de ce n-ar să percepem tot continentul sub aceeaşi umbrelă, ne putem aminti că există ţări mult mai avansate, precum Maroc, Africa de Sud, Tunisia, Egipt, Botswana sau Mauritius. Spre exemplu, în imaginea de mai jos e înfăţişat oraşul Port Louis din Mauritius, calificat adeseori drept unul uimitor de dezvoltat, care depăşeşte de obicei orice aşteptări ale turiştilor.
Însă există şi foarte multe regiuni excepţional de triste în ambianţa lor şi condiţiile de viaţă. Congo e unul din ele, ţara fiind una care e departe în urmă în indicele de dezvoltare umană, care ia în calcul toţi parametrii esenţiali ce formează standardele de viaţă. Şi imaginile de mai jos arată clar de ce Congo stă foarte prost la acest capitol.
Să fii taximetrist în Congo nu înseamnă să mergi la adresa unui client, care ţi-a venit eventual dintr-o aplicaţie, şi să-l transporţi la destinaţia dorită de acesta. Taximetristul e mai degrabă un operator al unei forme mai neobişnuite de transport public, în care acesta merge pe trasee mai populare şi porneşte doar când se adună suficient de mulţi pasageri încât maşina să fie plină cu oameni şi bagaje.
Iar Ford Escort o fi având 5 locuri din uzină, cu tot cu şofer, dar în aceste condiţii până şi în faţă pot sta 3 oameni, pe bancheta din spate fiind tot minim 3 oameni. Iar maşina e într-o stare în care e ţinută să nu se dezintegreze cu proptele.
E un Ford Escort în motorizare diesel, care scoate un fum îmbâcsit pe ţeava de eşapament şi e evident că nimeni nu mai are treabă nici cu standardele lui ecologice, nici cu vreun standard de siguranţă.
Însă poate şi mai trist de atât e felul în care arată străzile în jur, cu cantităţi enorme de gunoi, în special de plastic. E atât de mult plastic pe jos, adunat în straturi şi în mod clar neridicat de acolo de luni de zile, încât acesta aproape că a devenit un strat al carosabilului.
Apropo, la finalul video-ului, şoferul cere îi unui pasager 1.500 franci congolezi drept cost al călătoriei, ceea ce echivalează cu 0,49 euro. Pasagera îi spune că de obicei plăteşte 1.000 franci pentru taxi, ceea ce ar fi 0,33 cenţi. Iar aceste cifre ne fac să înţelegem cât de trist e tot tabloul de acolo. Din păcate, însă, şi acest nivel de dezvoltare e parte din lumea zilelor noastre.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
2,330
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!