Chinezii au lansat noul Zeekr 7X, un SUV electric mare, cu autonomie de până la 780 km, care-şi poate încărca bateriile în doar 10 minute şi 30 secunde

30 August 2024, 13:22
Redacţia PiataAuto.md
Chinezii au lansat astăzi noul Zeekr 7X, un SUV electric mare, mai mare decât modelul actual Zeekr X, care debutează cu o autonomie de până a 780 km, iar una din versiuni îşi poate încărca bateriile de la 10 la 80% în doar 10 minute şi 30 de secunde!
Noul SUV are 4,82 metri lungime şi un ampatament de 2,92 metri, fiind catalogat de chinezi drept un SUV mare de familie, potrivit şi unor călătorii foarte lungi. Pentru că e construit pe o platformă gândită de la zero drept una electrică, acesta face uz deplin de spaţiu disponibil între axele maşinii şi livrează un spaţiu interior enorm.
Partea cea mai interesantă e tehnologia, însă. Pentru că despre mărcile chinezeşti de top am ajuns deja să vorbim ca o normalitate absolută despre faptul că toate modelele noi de talie medie şi mare debutează deja cu arhitectură de 800 volţi, şi la fel e şi în acest caz. Şi e păcat că nu se întâmplă la fel şi în cazul multor mărci europene.
Noul Zeekr X, însă, dispune de o arhitectură de 800 volţi şi va oferi o alegere dintre două baterii — una LPF şi alta litiu-ion NMC Bateria LFP va avea 75 kWh capacitate şi poate asigura 605 km de autonomie în regim CLTC, ceea ce ar însemna că imensul SUV trebuie să consume doar 12,4 kWh/100 km. Cel mai probabil, în regim WLTC cifra omologată a autonomiei va fi mai mică, însă.
Cealaltă baterie, litiu-ion NMC, va avea 100 kWh capacitate de stocare şi promite o autonomie de 780 km, dar tot în regim chinezesc CLTC. Asta ar însemna un consum de doar 12,8 kWh/100 km.
Cel mai remarcabil fapt, însă, e viteza de încărcare pe care o poate asigura bateria LFP, dezvoltată de cei de la Zeekr. Ea poate fi încărcată de la 10 la 80% în doar 10 minute şi 30 secunde, iar la 75 kWh capacitate totală, asta înseamnă 52,5 kWh de energie puşi în baterie timp de 10 minute şi jumătate, cu o putere medie de 300 kW. Dacă raportăm la 75 kWh capacitate, asta înseamnă o putere medie de încărcare de 4C, cu un maxim ce depăşeşte cu siguranţă 5C sau 5,5C.
Aceşti parametri ne permit să deducem în mod cert că noul model Zeekr face uz de noua baterie Golden, care a debutat două săptămâni în urmă pe Zeekr 007.
Iar pe lângă asta, chinezii continuă să-şi echipeze maşinile cu o putere de procesare la care modelele VW, de exemplu, pot doar visa. Noul model Zeekr debutează cu lidar, camere de înaltă rezoluţie, radare, două platforme de procesare Nvidia Orin-X SoC, destinate în special condusului autonom, cu procesoare centrale Qualcomm 8295.
Zeekr planifică să aducă acest model în Europa, iar vânzările globale ale acestei tinere mărci au atins de curând 300.000 unităţi. Zeekr le aparţine celor de la Geely, grup chinez căruia îi aparţine şi Volvo, Lotus, o mare parte din acţiuni Polestar şi 10% din acţiunile Mercedes.
4
2,752
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!