Chevrolet Trax – SUV-ul poporului
21 Iunie 2013
Acum vreo 10-12 ani achiziţia unui SUV avea să însemne un preţ de peste 30 mii euro, pentru că doar foarte puţine dintre SUV-uri îşi ademenau clienţii cu preţuri de 25-28 mii. Astăzi, însă, SUV-urile au pătruns tot mai mult în rândurile publicului larg, ajungând să coste cât un hatchback compact accesibil. Ei bine, între timp şi dimensiunile SUV-urilor au scăzut tot mai mult şi mai mult, astfel încât acestea sunt construite, mai nou, pe platforme utilizate la unele hatchback-uri de clasă B urbane, iar pe lângă dimensiunile reduse, tracţiunea
integrală a devenit neobligatorie, iar garda la sol sporită e şi ea un atribut eventual.

Chevrolet Trax, noul apărut în segmentul SUV-urilor compacte, e un exemplu excelent al acestei tendinţe. Maşina asta ne ademeneşte în Moldova cu un preţ de start de doar
13,500 euro şi ne promite să devină un adevărat SUV al poporului. Să vedem,
deci, cu ce calităţi vine Chevrolet Trax să cucerească poporul!

Pentru a testa noul Chevrolet Trax, redacţia noastră a fost invitată tocmai în Ungaria, în Budapesta şi împrejurimile ei.
Design exterior şi prezenţă

Dacă, atunci când priviţi un Chevrolet Trax, silueta lui vă creează o senzaţie de deja-vu, să ştiţi că, cel mai probabil, e din cauza fratelui său de platformă care a debutat un pic mai devreme – Opel Mokka. Trax şi Mokka împart frăţeşte aceeaşi platformă tehnică, dar inginerii şi specialiştii în ale marketing-ului de la General Motors au avut grijă să aducă şi delimitări bine conturate
între cele două SUV-uri, astfel încât acestea să se focuseze spre clienţi cu priorităţi diferite. Pe lângă asemănarea de siluetă cu modelul german, Trax emană, totuşi, şi o brutalitate specifică SUV-urilor tradiţionale Chevrolet. Şi asta pentru că Chevrolet este considerat de cărţile de istorie contemporană drept inventator al conceptului de SUV, din momentul în care a lansat, în 1935, primul Chevrolet Suburban. În acel an, modelul costa 675 dolari americani ai vremii şi aducea un motor de 60 CP, 8 locuri la bord, precum şi dotări
opţionale ca bara de protecţie spate, radio şi sistem încălzire...Mai târziu gama SUV-urilor Chevrolet s-a lărgit extrem de mult – cuprinzând modele ca Blazer, Trailblazer, Tahoe şi Traverse, acestea devenind un adevărat sinonim al durabilităţii şi masculinităţii.

Şi tocmai aceste asocieri încearcă să ni le creeze astăzi noul Trax, venind cu un design cu accente brutale. Forma capotei are o extremitate pronunţată,
care derivă în două nervuri puternic profilate, calandrul este unul masiv şi bine conturat, blocurile optice au o formă simplă, de paralelipiped, dar care se încadrează bine în toată această atmosferă aspră. Accentele de brutalitate sunt şi mai evidente în partea laterală, unde roţile au primit
arcuri cu contururi masive, aproape
rectangulare. Până şi hayonul
continuă aceste tendinţe. În rezultat,
avem un SUV care nu naşte
controverse, dar nici mari ahturi de
admiraţie. E un SUV cu un design bine executat şi bine realizat, dar care nu alunecă în excese.
Maşina din testul nostru e una cu tracţiune integrală, ceea ce înseamnă că are o gardă la sol cu 10 mm mai mare decât versiunile cu tracţiune faţă. În cazul maşinii noastre, garda la sol măsoară 168 mm, ceea ce înseamnă o diferenţă destul de mică faţă de o maşină obişnuită urbană. În partea
frontală, bara de protecţie are în zona inferioară o fâşie flexibilă de cauciuc, menită să sporească aerodinamicitatea maşinii şi să-i reducă cifrele de consum. Trebuie să fiţi ceva mai atenţi la abordarea denivelărilor mai serioase de offroad sau a bordurilor, întrucât această fâşie poate intra destul de repede în contact cu solul. Fără urmări, însă, pentru că e vorba de cauciuc flexibil.

Jantele maşinii din test măsoară 18 inch, ceea ce-i sporeşte agresivitatea
vizuală. Dar în mod standard Trax
primeşte jante de 16 inch, care ar
trebui să permită roţilor să absoarbă
şi mai bine denivelările drumurilor
imperfecte. O mărime intermediară,
de 17 inch nu există. Deci, alegerea
între 16 sau 18 inch vă aparţine Dvs.,
cert este că jantele de 18 inch nu
reprezintă o renunţare la confortul
rulării, maşina rămânând suficient
de capabilă să înghită
gropile şi denivelările
carosabilului.
Dinamică motor, operare
transmisie


Noi am avut ocazia să testăm un Chevrolet Trax 1.4 Turbo AWD, care ascunde sub capotă deja renumitul motor turboaspirat GM de 1.4 litri, ce furnizează 140 CP. Aici el îşi realizează puterea maximă între 4,900 şi 6,000 rpm, iar cuplul maxim de 200 Nm vine între 1,850 şi 4,900 rpm, exact ca şi pe versiunea similară a lui Opel Mokka, de altfel.
În senzaţii propriu-zise de
condus motorul îşi livrează cu
mare poftă potenţialul său, dar pare
un pic mai puţin rafinat decât pe
fratele german, în mare parte din
cauza izolării lui fonice mai reduse
pentru ocupanţii habitaclului. Astfel,
atunci când turezi motorul nu auzi
doar tembrul cald şi gros al
eşapamentului, ci şi sunetele
mecanice fireşti, care au un ton
ceva mai răguşit.
La sub 2,000 de turaţii motorul denotă o elasticitate mai redusă, efect pe care nu l-am prea simţit pe nenumăratele modele Opel cu acelaşi motor,
testate de noi anterior. Pe Chevrolet
Trax se face parcă un pic mai
pronunţat efectul de turbolag şi doar la peste 2,000 rpm poţi apăsa pedala acceleraţie cu încredere, obţinând feedback instantaneu. Ţinând motorul la turaţii ceva mai sporite, obţii deja
un dinamism foarte impresionant, SUV-ul reuşind să îţi dea şi un feeling bun de condus. Datele tehnice oficiale indică un timp de 9.8 secunde pentru acceleraţia de la 0 la 100 km/h a motorizării testate de noi, dar, dacă menţii motorul la turaţii curajoase, obţii impresia unui dinamism chiar mai bun decât cel oficial. Însă, dacă rulezi
lejer cu 1,600 rpm, spre exemplu, şi ai brusc nevoia de accelerare mai pronunţată, situaţia se rezolvă cu rapiditate doar printr-o retrogradare a transmisiei manuale cu 6 rapoarte, cu care este echipat modelulul din
testul nostru. Aceasta, de altfel, este etajată un pic diferit faţă de fratele de platformă, pe Trax favorizându-se mai mult acceleraţiile de la viteze moderate şi rularea în mediul urban şi extra-urban lejer. La 90 km/h, în treapta a 6-a, motorul funcţionează la aproximativ 2,200 rpm, la 110 km/h în aceeaşi treaptă – la aproximativ 2,800 rpm.
Totuşi, noi credem că motorul
1.4 Turbo de 140 CP este de departe cea mai bună alegere pentru Chevrolet Trax, întrucât e cel mai dinamic, cel mai proaspăt şi cel mai plăcut în condus. Mai există în gama de ofertă un motor aspirat natural entry-level, de 1.6 litri şi 115 CP, dar noi intuim că senzaţiile dinamice ale acelui motor
sunt mult mai anoste. Dieselul de 1.7 litri şi 130 CP e atractiv ca şi consum şi valoare a cuplului maxim, dar diferenţa lui în preţ e prea mare în Moldova pentru a putea fi considerată o alegere foarte raţională.
Deocamdată, benzinarul 1.4 Turbo este oferit pe Trax doar în combinaţie cu transmisie manuală şi tracţiune integrală, dar în curând vor exista versiuni cu tracţiune faţă, cuplată la transmisii manuale sau automate.
Tracţiune integrală

Sistemul de tracţiune integrală a lui Chevrolet Trax e unul care stă mai mult în regim de aşteptare decât este în funcţionare deplină. Puntea spate primeşte o valoarea semnificativă de
cuplu doar atunci când maşina
sesizează derapări, alunecări,
pierderi de aderenţă pe lateral sau intrare agresivă în viraje. Pe asfalt şi noroi cuplarea automată a punţii spate se face absolut insesizabil, cel de la volan simţind doar scurtul ajutor necesar, venit din spate. Pe prundiş,
însă, la accelerări bruşte, includerea
punţii spate se realizează ceva mai
brusc, cu oarecare zmuncituri. Dar,
totuşi, trebuie să realizăm că
tracţiunea integrală are mai mult rol
de asistent la Chevrolet Trax, de care
vom uita în majoritatea situaţiilor, dar
care ne va fi de folos de câteva ori pe
an în condiţii cu adevărat dificile,
când ne va salva de la împotmolire
sau va reda maşinii un dinamism
mai bun.
Suspensie. Confort şi
manevrabilitate.


Testul nostru drive a început în peisaje obişnuite pentru ţările europene – zone urbane cu asfalt fără defecte, urmate de autostăzile cu carosabil ideal. Eh, în aceste condiţii simţim că maşina oferă parcă o bună manevrabilitate în viraje şi un bun confort la rulare, dar cum să spunem despre un SUV ceva cu adevărat valoros pentru publicul din Moldova, dacă nu vom încerca modelul şi pe trasee mult mai imperfecte?

Din fericire, în scurt timp am părăsit autostrăzile şi am ieşit pe drumuri rurale ungureşti, care s-au dovedit a fi mult mai apropiate de denivelările drumurilor autohtone! Anume aici am putut cunoaşte cu adevărat caracteristicile suspensiei lui Chevrolet Trax şi nivelul de confort şi manevrabilitate pe care îl oferă ea.

În cazul fratelui de platformă Mokka, versiunea cu motor de 1.4 litri Turbo
avea o suspensie mai rigidă, din considerente de sportivitate. Pe Trax însă, suspensia este mai moale decât pe orice versiune posibilă a lui Mokka, şi asta o spunem după impresiile jantelor de 18 inch! Trax nu ţinteşte neapărat spre clienţii care-şi doresc un pedigree profund sportiv de la un SUV, ci mai degrabă spre clienţii mai practici, care îşi vor dori un SUV confortabil, capabil să înghită cu brio orice denivelare de asfalt din centrul sau estul Europei. Şi Trax se descurcă foarte bine cu gropile, denivelările şi chiar cu carosabilul mai solicitant, cum ar fi prundişul sau pământul brut în offroad. O veste foarte bună pentru publicul din Moldova, deci.

Relaxarea suspensiei îi impune şi o anumită ezitare la abordarea cu viteze mari a virajelor mai pronunţate. Într-o curbă solicitantă, cu carosabil denivelat, Trax de descurcă bine până la o viteză de 70 km/h, când suspensia moale reuşeşte să-i asigure aderenţa de carosabil printre denivelări. La peste 70 km/h se fac simţite scurte episoade de pierdere a aderenţei roţilor care tocmai trec peste denivelări, iar maşina pare că începe să se joace
de-a virajele trecute în mici dreapări laterale. Pe un carosabil bun însă, virajele pot fi trecute fără nici o problemă cu 90-100 km/h şi chiar mai mult, deşi se face simţit şi un ruliu moderat al caroseriei.

Senzaţiile primite în volan denotă o focusare similară spre confort şi lejeritate în condus, feedback-ul fiind unui ceva mai izolat de drum. În condus mai dinamic se poate simţi o plăcere sporită de manevrare a maşinii, dar la un condus uzual volanul lui Chevrolet Trax nu te predispune decât la schimbarea direcţiilor, fără prea mari emoţii.

Trax se dovedeşte a fi, astfel, un SUV cu predilecţii mult mai practice şi mai raţionale, ţintind nu neapărat spre clienţi mofturoşi, în căutare de SUV-uri care să le confere un statut social mai admirabil, ci spre cei care îşi vor alege un SUV din considerente raţionale şi practice. Trax va fi cumpărat pentru că poate oferi un confort excelent la bord, pentru că poate înghiţi cu lejeritate carosabilul solicitant, şi mai ales pentru că are un interior bine gândit, care scoate un număr maxim de avantaje dintr-o dimensiune atât de compactă a maşinii.
Izolare fonică

Iar odată ajunşi la interior,
trebuie să vă spunem şi
cum se simte ambianţa de
aici. Izolarea fonică a lui
Chevrolet Trax e una moderată,
dar nu trece mai jos de limitele
rezonabilului. La viteze de
croazieră pe autostrăzi,
curenţii aerodinamici se fac
mai simţiti la viteze de peste
130-140 km/h, iar sunetul
motorul turat mai tare
pătrunde întotdeauna în
habitaclu. La turaţii mai joase,
motorul toarce liniştit şi
confortul acustic e unul bun.
Zgomotele la rulare sunt mult
mai mici, graţie unei
platforme tehnice reuşite şi
a unor anvelope destul de
silenţioase.
Design interior / ergonomie

În habitaclul lui Chevrolet Trax te
simţi foarte familiar dacă ai mai
avut de-a face cu modelele curente
ale măcii. Volanul e unul aproape
identic cu cel de pe Aveo,
instrumentele de bord – la fel.
Cadrane de bord clasice nu există,
rolul lor îl joacă un dreptunghi în care este încadrată
aceeaşi „lupă cu mâner” ca şi la
Aveo.Rolul „lupei” îl joacă
turometrul circular, în timp ce rolul
„mânerului” îl joacă display-ul
electronic care preia toate
celelalte funcţii informaţionale
posibile. Cel mai mare afişaj al
display-ului este viteza, ea fiind
indicată electronic. Arată modern, dar
vitezometrul electronic îţi solicită
întotdeauna timp de adaptare.
Consola centrală este desenată şi
ea în stilul lui Aveo, cu o uşoară
inspirare de la Cruze facelift. Extrem
de simplă, îngustă şi aerată. De fapt,
cu excepţia a trei comenzi ce ţin de
maniera de condus şi de comenzile
sistemului de climatizare, consola
centrală este eliberată de orice
aglomerări de butoane, care ţi-ar
solicita concentrarea prea mult.
Totul e simplu şi intuitiv aici.
Lipsa comenzilor obişnuite pe consola centrală, în special a celor dedicate unui eventual sistem audio şi multimedia, este motivată de prezenţa noului şi deja celebrului sistem multimedia MyLink al celor de al Chevrolet, care simplifică lucrurile în mod radical şi totodată le transpune într-o nouă eră de comunicare.

MyLink nu este, astfel, decât un port universal de comunicare a maşinii cu toate gadget-urile moderne, de la smartphone-uri sau tablete până la gadget-uri focusate spre redarea playlist-urilor muzicale. Toate se pot conecta cu maşina, sunetul lor fiind auzit în boxele maşinii, iar imaginile fiind traspuse pe display-ul senzorial generos de pe consola centrală. Astfel, deşi maşina nu are un sistem de navigare propriu, cu un iPhone, spre exemplu, puteţi descărca o aplicaţie de navigare şi puteţi ulterior beneficia
de un sistem de navigare aproape la fel de util şi uşor de utilizat ca unul clasic. Avantajele acestui sistem multimedia sunt multiple – costă puţin la achiziţie, vă dă şansa să utilizaţi întotdeauna informaţiile şi aplicaţiile deja stocate pe gadget-urile Dvs. şi nu se învecheşte moral niciodată, întrucât este întotdeauna pe atât de modern pe cât este şi noul Dvs. telefon. Ingenios, util şi foarte atractiv, mai ales pentru publicul tânăr, cu un puternic instinct de coabitare cu noile tehnologii!
Calitate materiale interior

Comparând un Chevrolet Trax cu fratele său de platformă, Opel Mokka, te poţi întreba cum de a reuşit Chevrolet să asigure un preţ atât de atractiv pentru Trax şi de ce Mokka poate costa cu cel puţin 2,000 euro
mai scump. Dar adevărul e că preţul mai mic al lui Trax vine în rezultatul unor economii şi a unei atmosfere mai austere, după cum era şi firesc în cazul unei mărci care vrea să cucerească prin accesibilitate.

Iar primul capitol la care se simte o diferenţă importantă este calitatea materialelor de interior. Plasticele sunt dure şi au o textură axată mai mult spre utilitate decât spre a fi plăcute la pipăire. Plasticul de culoare gri deschis e un atribut pe care îl putem găsi la bordul majorităţii modelelor Chevrolet, dar nouă oricum ni se pare că gri-ul deschis arată prea bugetar într-o maşină şi am opta mai degrabă pentru un bord monocolor. Inserţiile de pe consola centrală sunt şi ele de culoare gri şi au o textură lucioasă similară cu cea din Aveo. Panourile interioare ale uşilor aduc de asemenea un plastic dur şi puţin aspru la atingere, dar care va fi, probabil, foarte nepretenţios la eventuale murdăriri şi spălări umede repetate.

Simţitor mai calitativ şi mai superior arată pielea cu care este tapiţat volanul şi levierul cutiei de viteze,
existând chiar şi cusături cu aţă contrastantă. De asemenea, pielea
cu care sunt tapiţate scaunele
maşinii noastre din test e un
pic mai groasă, dar pare a
fi durabilă în timp.
Spaţiu / confort pasageri faţă

Confortul pasagerilor faţă este asigurat de scaune moi, cu suporturi laterale discrete, care nu te predispun la o poziţie foarte sportivă în condus, ci mai degrabă la una relaxantă. Din păcate, între scaune nu există o cotieră centrală, doar şoferul putând beneficia de o cotieră fixată de scaunul său. Aceasta, însă, este destul de înalt poziţionată, astfel că, la o statură de 1.90 metri, lăsarea cotului pe ea permite exact ca mâna dreaptă să atingă volanul şi să menţină direcţia. La o statură mai mică a celui de la volan, însă, presupun că ea ar putea părea un pic prea sus poziţionată.

Chevrolet Trax mizează pe o poziţie înaltă de condus, care să sublinieze caracterul de SUV. De la volan, scaunul poate fi reglat pe o mulţime de direcţii, inclusiv înălţime, ceea ce permite găsirea poziţiei potrivite pentru orice gust. De pe scaunul pasagerului dreapta, însă, înălţimea nu poate fi reglată, aşa că eşti condamnat la o poziţie foarte înaltă, care poate să-ţi placă foarte mult sau deloc, în funcţie
de preferinţele pe care le ai la
bordul maşinilor.

Ca şi în cazul fratelui german, Chevrolet Trax trişează un pic la spaţiul pe lăţime. Atunci când se vorbeşte despre spaţiu interior, cu toţii atragem atenţie la lungimea disponibilă, pentru genunchi, picioare sau mâini, şi mai atragem atenţia la spaţiul disponibil pe înălţime, într-un SUV el fiind semnificativ mai generos. Aceste două dimensiuni sunt foarte demne la bordul lui Trax, însă de
multe ori uităm că trăim într-o lume
tridimensională, în care contează şi
lăţimea, dată uitării adeseori,
intenţionat sau nu. Anume aici, la
lăţime, se economiseşte şi în cazul lui Trax, deşi silueta exterioară, mai ales în partea inferioară, ne arată o maşină foarte proeminentă şi musculoasă. La interior, însă, lăţimea disponibilă e comparabilă cu cea existentă într-un hatchback compact urban, precum Aveo sau Opel Corsa, astfel că trebuie să ţineţi cont şi de acest aspect atunci când vă decideţi să
optaţi pentru un SUV compact de asemenea dimensiuni.

Şi totuşi, la bordul lui Chevrolet Trax
există o doză foarte bune de confort
general. Mai ales cel de la
volan are toate condiţiile
unui confort
deplin, atât
în mediul
urban, cât
şi în călătorii
de distanţe
mai lungi.
Spaţiu / confort pasageri spate

În condiţiile în care proiectezi un SUV
bazat pe o platformă de automobil
urban compact, e o mare provocare
să îi poţi bucura şi pe pasagerii spate
cu un spaţiu generos. Iar cei de la
Chevrolet au reuşit să o facă.
Bancheta spate a putut fi poziţionată
mai spre posteriorul maşinii, datorită
arhitecturii mai înalte a maşinii, iar
astfel spaţiul disponibil pentru
genunchi a crescut considerabil. Pe
înălţime şi lăţime lucrurile se află de
asemenea într-o zonă foarte
confortabilă, astfel că Chevrolet Trax
va putea juca cu succes rolul de
unică maşină într-o familie. Spătarul
banchetei e puţin mai vertical, în
schimb în dotarea testată de noi
există şi o cotieră care poate fi
coborâtă şi care poate spori
semnificativ confortul călătoriilor.

Practicism portbagaj

Dacă tocmai am menţionam că bancheta spate a fost poziţionată astfel încât să ofere cât mai mult spaţiu pasagerilor spate, e firesc să descoperim, în schimb, un volum
mai modest al portbagajului, de doar 356 litri până la linia geamurilor – un volum comparabil cu cel oferit de aceleaşi hatchback-uri urbane de clasă B. Aici nu se vor putea depozita genţi prea mari, în schimb pentru cumpărăturile obişnuite de la magazin portbagajul va fi suficient.

Iar pentru ocaziile mai speciale, când veţi avea nevoie să transportaţi obiecte de dimensiuni mai mari, se va putea rabata complet bancheta spate şi chiar cea a pasagerului dreapta faţă, obţinându-se astfel un spaţiu suficient până şi pentru o placă de surf sau un dulap mai îngust, dar mai înalt. Deci, versatilitatea interiorului lui Chevrolet Trax e la înălţime, şi maşina se îşi adevereşte încă o dată caracterul său practic.

Consum

Cifrele oficiale de consum ale lui Chevrolet Trax, în motorizare 1.4 Turbo AWD testată de noi, indică un consum urban de 7.8 litri/100 km, unul extra-urban de 5.6 litri/100 km şi unul mixt de 6.4 litri/100 km. Cu versiunea diesel se poate obţine un consum mixt de 4.5 litri/100 km!
Noi am avut, în mare parte, un ritm
foarte accelerat de condus, din
cauză limitelor de timp, obţinând
după un episod de condus prin oraş,
autostrăzi şi drumuri extra-urbane
virajate o medie de 9.0 litri/100 km.
Iar din cauza temperaturilor toride de
peste 40 grade, fiecare staţionare
ulterioară pentru sesiuni foto ne-a
forţat să menţinem motorul pornit cu
climatizarea inclusă, fapt care, într-un
final, ne-a ridicat cifra de consum
mixt la valori fanstastice, care nu mai
sunt deja relevante pentru viitorii
proprietari, întrucât nimeni nu va
avea un asemenea regim de condus.
Dar totuşi, noi credem că un condus
lejer ar putea aduce consumul mixt
în viaţa reală aproape de valoarea
de 7.5 litri/100 km.

Preţ de achiziţie

În ţara noastră Chevrolet Trax
debutează cu un preţ foarte atractiv,
de doar 13,500 euro. Desigur, preţul
e valabil pentru motorizarea de bază,
de 1.6 litri şi 115 CP, cuplată la o
transmisie manuală cu 5 trepte, în
combinaţie cu tracţiune pe puntea
faţă. În schimb lista de dotări pe care
le primesc clienţii în versiunea de
bază depăşeşte cam orice concurent cu pretenţii de accesibilitate pe piaţă, întrucât Trax are din start 6 airbag-uri, sistem de stabilizare a traiectoriei ESC, sistem audio cu CD/MP3, port USB şi Bluetooth cu comenzi pe volan, lacăt centralizat cu telecomandă, coloană de direcţie ajustabilă pe înălţime şi adâncime, precum şi sistem de aer condiţionat! Chevrolet Trax îşi justifică, astfel, din plin banii plătiţi chiar şi pentru dotarea de bază!
Noi apreciem foarte mult şi abordarea
modernă a celor de la Chevrolet,
întrucât Trax nu face abstracţie de
dotări de siguranţă nici măcar în
versiunea de bază, şi aduce un set
demn de dotări cu adevărat necesare
în timpurile noastre. Totuşi, Chevrolet
spune că marele chilipir e făcut dacă
îţi cumperi un Trax în dotare mai
superioară, LT, în care primeşti încă
o listă lungă de dotări frumose,
pentru încă 1,900 euro.
Propulsorul testat de noi, 1.4 Turbo, e disponibil în momentul debutului doar cu transmisie manuală cu 6 trepte şi doar cu tracţiune integrală, această versiune pornind de la 15,900 euro în Moldova. Pentru a beneficia de toată lista lungă de opţionale incluse în pachetul LT, mai ai nevoie de doar 1,000 euro aici. Deci, cu 16,900 euro, puteţi avea o maşină cu aspect aproape identic cu cel al maşinii din test. Iar dacă vă doriţi chiar dotarea
de vârf, cu tapiţerie de piele şi jantele de 18 inch incluse, adică o maşină absolut identică celei testate de noi, în exterior şi interior, atunci o puteţi obţine cu 18,500 euro. Iar în scurt timp propulsorul 1.4 Turbo va fi disponibil şi cu tracţiune faţă, fiind şi mai atractiv ca preţ. Tot atunci va exista şi o versiune în care acelaşi propulsor va fi cuplat la o transmisie automată.

În fine, şi amatorii de diesel au şansa să facă o alegere bună în cazul lui Trax. Versiunile diesel, însă, pornesc de la dotarea superioară LT, astfel încât preţul minim posibil este la o diferenţă simţitoare de benzinare. De fapt, avem un singur propulsor diesel de 1.7 litri şi 130 CP disponibil pentru Trax, dar acesta poate fi livrat în trei
combinaţii posibile – tracţiune faţă şi cutie de viteze manuală (18,900 euro), tracţiune faţă şi cutie de viteze automată (19,900 euro) şi tracţiune integrală şi transmisie manuală (20,030 euro).

La drept vorbind, dacă e să comparăm un Trax cu un motor 1.4 Turbo cu tracţiune integrală şi cutie de viteze manuală, în dotare superioară LT, cu un Trax cu motor 1.3 diesel cu aceeaşi tracţiune integrală şi cutie manuală, din nou în aceeaşi dotare LT, atunci descoperim o diferenţă 3,130 euro în preţ. Dacă e să raportăm consumurile medii ale benzinarului (6.4 litri/100 km) versus cele ale dieselului comparat (4.9 litri/100 km), atunci
cei 1.5 litri/100 km economosiţi, transpuşi în costuri ale celor două tipuri de combustibil, atunci obţinem concluzia că banii investiţi în motorizarea diesel mai scumpă vor putea fi recuperaţi doar dacă veţi parcurge cel puţin 168,000 km. Cam mult zicem noi, de aia achiziţia unui motor diesel e raţională doar pentru cei care planifică să parcurgă foarte mulţi kilometri şi oportună pentru cei care au preferinţe pentru motorizările diesel şi cuplul mai mare oferite de acestea.
Pentru ţara noastră, însă, noi recomandăm motorizarea 1.4 Turbo, care ne pare mult mai atractivă, plăcută şi raţională.

Dar, ca şi tablou general, Chevrolet
Trax vine totuşi cu preţuri foarte
accesibile în Moldova, devenind din
start un concurent redutabil pentru
jucători consacraţi în această ligă,
precum Nissan Qashqai şi Juke,
Mitsubishi ASX, Skoda
Yeti, sau Kia Sportage,
la care se adaugă şi mai proaspeţii
Ford Ecosport, Peugeot 2008, şi
Renault Captur. Până şi bugetara
Dacie Duster ar putea avea
serioase bătăi de
cap din cauza lui
Chevrolet Trax,
deci Chevrolet
a ţintit bine, cu
un preţ potrivit.
Verdict final: Chevrolet Trax

Iată, deci, că prima întâlnire a noastră cu Chevrolet Trax ia sfârşit şi vine momentul să facem câteva concluzii, într-un verdict succint şi tranşant.

Chevrolet Trax este o mare bătaie de cap. Dar nu pentru proprietari, ci pentru o mulţime de alte maşini din
showroom-uri, întrucât în zilele
noastre, mai ales în ţara noastră, un
SUV compact fură fără scrupule
clienţii hatchback-urilor compacte, ai
break-urilor şi chiar ai monovolumelor
de familie. E şi logic până la urmă –
pentru că un SUV compact la preţ raţional, precum Chevrolet Trax îţi oferă la acelaşi nivel multe din calităţile segmentelor enumerate mai sus, iar pe deasupra te mai şi răsfaţă cu o poziţie înaltă la volan, capacităţi sporite de trecere şi, foarte important pentru ţara noastră – durabilitate la condiţii imperfecte de carosabil. Deci, SUV-ul nu mai e un moft sau un accesoriu
de exhibiţionism, ci mai degrabă o necesitare şi o decizie raţională luată în favoarea unei sume de calităţi mai avantajoase.

Iar Chevrolet Trax vine într-adevăr cu o sumă generoasă de calităţi. Da, parţial s-a economisit la calitatea mai rafinată a materialelor de interior şi la
izolare fonică, şi s-a optat pentru o ţinută de drum mai degajată în detrimentul unui pedigree foarte sportiv, dar Trax oferă totuşi un nivel foarte bun de confort la bord, o capacitate excelentă de absorbţie a
suspensiei, un interior foarte versatil şi practic, condimentat cu o compatibilitate avansată cu noile tehnologii, mai multe motoare moderne, eventual cu tracţiune integrală şi, mai ales, un preţ foarte
atractiv! Deci, lista cu avantaje e cu mult, mult, mai lungă decât cea cu eventuale compromisuri. Anume asta înseamnă o achiziţie raţională!

Instrumente utile:

» Date tehnice motorizări
Chevrolet Trax


» Comparaţie Chevrolet Trax
vs. principalii concurenţi în
Moldova
PiataAuto.mdIlie Toma
10
8,657
GALERIE FOTO (67 IMAGINI)
COMENTARII (12)
Vlad
Chişinău
la 21 Iunie 2013 - 17:32
Costa 13,500 euro?!!! Asta e un pret super bun eu cred - de Toyota, Honda sau Kia crossover/suv nici nu te apropii cu asa bani! Ii clar ca calitatea in salon la Chevrolet poate nu e chiar tare super super, da cu asa bani se poate de inchis ochii la asta.
0
0
Uberzilla
Bălţi, Moldova
la 21 Iunie 2013 - 19:37
15.8cm garda la sol - crossover? :D Logan e mostru off-road atunci :)

Pretul e bun. Juke are un rival sanatos.
0
1
Robert
Bucureşti, România
la 21 Iunie 2013 - 21:54
Destul de dragut micutzul Trax, cel putin la partea frontala arata mult mai bine decat Mokka.

@Uberzilla, nu zice nimeni ca Trax nu este un rival sanatos pt Juke, insa ca sa fie la fel ''de sanatos '' ca si Juke i-ar trebui motorizari mult mai potente. Juke are si 190 cp si 200cp si chiar exemplarul de 545 cp.

@Vlad, cand te gandesti la 13.500 , nu iti face iluzii ca arata ca versiunea testata de redactie. Ci fa-ti iluzii ca va fi un entry-level chel cu tractiune 2WD, cu capace la roti, geamuri manuale spate , s.am.d.Iar comparatia cu Honda, Toyota sau chia nu exista. Fiindca acestia nici macar nu au un concurent pt Trax/Mokka sau Juke. Rav4, CR-V , Sportage,astea concureaza cu Tiguan, Mazda CX-5 , IX35, in nici un caz cu Trax, de aceea si pretul.
2
0
Robert
Bucureşti, România
la 21 Iunie 2013 - 21:55
chiar*
0
0
Constantin-Padure.com
Piatra Neamţ, România
la 22 Iunie 2013 - 04:51
Un amic are un Chevrolet Cruze. E extrem de nemultumit de fiabilitate si calitatea plasticelor. Desi pare un SUV , garda la sol nu e cine stie ce.
0
0
OPC
Chişinău
la 22 Iunie 2013 - 10:33
Asteptam sI un test cu Renault Captur, care va fi mai ieftin... si cred ca mai calitativ...
0
0
valentin ghionea
Galaţi, România
la 22 Iunie 2013 - 12:56
Draga Robert, dupa ce ca esti un troll si-un spam-uitor mai esti si-un plagiator, ti-am spus pe site-ul romanesc AM sa nu mai dai copy-paste la comentarii si sa le postezi aici ca finn ale tale, unde sunt ghilimelele de la articolul cu Fiat 500 L? Ala este comentariul lui @laucalin, chiar nu iti este rusine troll-ule?? Iti place numele meu? l-am facut in graba, la misto, ti-am zis ca daca mai plagiezi imi fac cont si aici. Pentru cine nu stie, robert_444 a fost mult mai activ pe alt site, AM, si ce facea el acolo? Ceea ce face aici este minciuna pe langa ce facea acolo, facea spam, flood, troll, tot ce se poate, are comentariile sterse in proportie de 100%, acolo este domnul @Samba, mai are cateva, le voi dezvalui mai tarziu, are multe clone. Salutarile mele Robert:).
1
1
Robert
Bucureşti, România
la 22 Iunie 2013 - 15:36
Domnule Dan.............pardon @valentin ghionea :)) .......Eu zic sa tragi o concluzie mai atenta cu privire la comentariul cu Fiat 500L, chiar am specificat mai jos '' cu ghilimelele de rigoare ''.
2
0
Robert
Bucureşti, România
la 23 Iunie 2013 - 01:08
@Constantin-Padure.com

De acord. Chevy nu prea sta bine la acest capitol, la fel cum nici mie nu mi-a placut la Cruze cateva dintre chestii, adica urmatoarele :

-plasticul de la un capat la celalat ( exact cum spuneai si tu ), Insa, au reusit ca dintr-un plastic ieftin si foarte subtire de altfel sa arate relativ unitar, dar ce nu am inteles este dc au luat tapiteria de pe usi si au pus-o pe bord !?! Hai sa zicem ca ii da un aspect interesant insa ma intreb ce se va intampla peste un an sau doi cand tapiteria aceea textila de pe bord ( deasupra torpedoului ) se va prafui , se va combina cu putina umezeala apoi cu putin praf apoi iar cu putina umezeala si se va innegri. Chiar este o chestie care mi se pare relativ ciudata si nu prea am mai vazuto in alte masini, poate doar in cele unde in acel loc nu ar fi fost un textil din acela foarte ieftin, ci piele, insa asta ,in masini super-premium.
Cel mai enervant mi s-a mai parut directia- cand am conduso eu, masina vira intr-un mod aproape ciudat.Toate masinile noi care se fac acum, se fac cu servodirectie electrica, insa in Cruze ai senzatia ca intre volan si roti se afla ''un pitic'', la care tu tragi de volan '' el sta putin si se gandeste '' si apoi va vira. Exista o minima intarziere intre volan si roti care la momentul respectiv m-a facut sa fiu putin nesigur pe ce putea masina aia.In momentul in care doream sa fac o manevra de genul ( greapta-stanga-stanga-dreapta ) sau ceva de genul asta, masina avea o oarecare intarziere si nu simteam ca vireaza exact in momentul respectiv . Poate ca e o chestie cu care ai putea sa te obisnuiesti, insa mie mi s-a parut relativ ciudat la capitolul asta.
Iar la fiabilitate nu sta foarte bine, asa este.
0
0
Cyber
Briceni, Moldova
la 23 Iunie 2013 - 12:07
Bravo @valentin ghionea, si cine nu isi da seama ce fel de personalitate are robert? ...daca inca o are:))

Apropo de Chevrolet Trax... nu asi cumpara nici o data aceasta masina... asi putea s-o accept, probabil ca cadou:))
2
1
Robert
Bucureşti, România
la 23 Iunie 2013 - 12:33
@Cyber,

Eu nu as felicita un om cu o identitate falsa. Vezi ca nu il cheama asa, are un alt nume. Dar lui ii place sa intre mereu in centrul atentiei. Comenteaza pe un alt site intr-o masura impertinenta de multe ori. La un test drive cu o masina spunea asa ''.....a observat cineva ca este sarita vopseaua de pe acul de la turometru? ''.
In primul rand nu are cum sa sara vopseaua de pe acul de turometru. In al doilea rand acul de la turometru, este prelucrat dintr-un plastic transparent, la fel cum plansa este cu circuite si cu smd-uri( nu cu becuri cum erau la masinile mai vechi ) . Dar m-am distrat pe cinste :))
1
0
xenomorph
Piteşti, România
la 6 Iulie 2013 - 22:30
E o masina destul de interesanta,imi place mai mult decat Mokka.
Sunt sigur ca se va vinde foarte bine.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!