Mercedes-Benz M-Class by Carlsson CML Royale-Revox
27 Ianuarie 2014
Fanii Mercedes-Benz şi cei ai lumii tuning-ului ştiu: Carlsson e unul din cele mai notabile ateliere de tuning care pune mâna pe modele Mercedes-Benz. Multă vreme Carlsson şi-a câştigat renumele prin jantele superbe pentru modele mărcii germane, dar şi
prin kit-urile agresive de design, iar atunci când cei de la Carlsson decid să umble şi la ingineria unor maşini, o fac cu esenţă.
Noi le-am făcut o vizită celor de la Carlsson tocmai în oraşul Merzig, din
Germania, pentru a gusta din marea senzaţie a Salonului Auto de la Geneva din anul trecut CML Royale-Revox. V-aţi dat seama deja că e vorba de un Mercedes-Benz M-Class în haine extrem de agresive şi inspirate. Acest kit de design e disponibil atât pentru versiunea de top ML 63 AMG, cât şi pentru versiuni mai cuminţi, precum
ML 500 sau ML 350. Ei bine, noi avem la test o versiune din aia cuminte sub capotă e vorba de un ML 350 cu propulsor standard. Avem, deci acelaşi V6 pe benzină de serie, de 3.5 litri, care dezvoltă aceeaşi 306 CP şi 370 Nm ca şi pe un M-Class ML 350 luat dintr-un showroom Mercedes-Benz. Diferenţa o face aspectul exterior, suspensia, şi habitaclul modificat.
Ahile?
Cei care ne citesc testele noastre drive, mai ales testele cu maşinile atelierelor de tuning, ştiu deja că suntem foarte atenţi la calitatea interioarelor şi nu ne-am sfiit să dăm verdicte tranşante şi ruşinoase chiar şi unor ateliere de tuning cu renume. Fiind vorba de primul nostru test drive cu un exemplar tunat de Carlsson, am fost deosebit de curioşi să vedem calitatea emanată de habitaclul modificat.
Ei bine, trebuie să recunoaştem că aici se simte predilecţia pentru lucrul bine făcut. E greu să găseşti vreo zonă în care să nu fie asigurată calitatea excelentă a produsului final. Fie că e vorba de inserţii modificate, fie că e vorba de cusături fine totul este executat cu precizie şi o calitate care să o echivaleze pe cea excelentă a modelelor ieşite de pe poarta uzinei Mercedes-Benz. E firesc să fie aşa, pentru că un client care îşi doreşte o maşină cu tuning cu siguranţă nu-şi
doreşte să coboare în treapta calităţii. Unicul element din habitaclu, care ar putea să nu echivaleze calitatea de uzină, e pielea tapiţeriei banchetei spate. Încreţiturile prezente aici lipsesc de pe un model de serie, iar asta denotă o posibilă deteriorare în timp.
Scaunele sunt tapiţate foarte interesant, de altfel, atât în faţă, cât şi în spate. Zonele spatelui şi cea a
şezutului au nişte profilări speciale complexe, pe care nu le vezi pe un model de serie. Iar interiorul maşinii din testul nostru păstrează o sobrietate decentă germană, care nu alunecă niciodată în kitch. De la volan, ai
impresia unui tuning de bun gust şi asta e ceva ce nu poate decât să-ţi placă la o maşină premium.
Opulenţă
Sobrietatea şi decenţa nu mai sunt păstrate atunci când vine vorba de exterior, însă. Exteriorul lui CML Revox-Royale combină elemente de culoare neagră cu cele gri ale kitului aerodinamic, şi face uz de un set de jante agresive pentru a întregi tabloul opulenţei. Atunci când vezi maşina asta pe stradă, eşti convins imediat că proprietarul ei nu prea are motive de modestie. E un exhibiţionism agresiv, care muşcă din liniştea celor din jur cu
o masculinitate dominantă. Cei cu caracter slab se vor simţi intimidaţi alături, deranjaţi şi expulzaţi de pe teritoriul dominat de maşina asta. Acest SUV tunat îşi marchează teritoriul de influenţă pe acolo pe unde trece şi nu-l prea poţi înfrunta decât dacă îi pui un alt SUV identic în faţă.
Acuma nu prea ştim, încă, dacă cel de la volan trebuie să aibă şi el caracter masculin în exces pentru a se simţi confortabil la bord, sau dimpotrivă,
duce lipsă de el şi astfel îşi compensează carenţele. Îl vom lăsa pe Freud şi teoriile lui pe mâna psihanaliştilor, noi însă tindem să credem, totuşi, că ai nevoie de mult tupeu sa să conduci maşina asta. Nu neapărat şi de inteligentă, dar de tupeu ai neapărată nevoie. Iar ulterior, dacă pornirea e bună, maşina asta îţi stimulează mai departe ambiţiile tupeiste, astfel încât să ajungi să-i domini pe toţi cei din jurul tău, împreună cu ea.
Normalitate
Ei bine, toată această demonstraţie de opulenţă şi dominaţie masculină are nevoie şi de un substrat pe măsură, pentru a adeveri aparenţele. Dar, din păcate, maşina din testul nostru are sub capotă un propulsor absolut standard, care se serveşte gustos şi
manierat, dar nici pe departe la fel de agresiv pe cât îl sugerează exteriorul. Noroc de ţevile alea de eşapament, care amplifică şi îngroaşă tonalitatea motorului, astfel încât unii dominaţi s-ar putea lăsa păcăliţi că sub capotă s-ar ascunde ceva mai puternic şi mai modificat. Dar, totuşi, un kit atât de reuşit şi atât de agresiv ar trebui montat pe un motor mai puternic pentru a nu transforma defilările cu maşina asta într-un soi de mult zgomot pentru nimic.
Suspensia modificată a maşinii, cu gardă la sol coborâtă, îţi sporeşte senzaţiile că nu ai conduce un SUV, ci un break sau un sedan german, dar totuşi un ML 350 face prima sută în 7.6 secunde, iar asta nu mai e un timp foarte elitist, atunci când găseşti un adversar suficient de tupeist să te înfrunte. Ai două soluţii aici fie domini din priviri, fără a te lansa în polemici sterile ca să nu ajungi la un duel pe care să-l pierzi, fie îţi alegi un alt motor mai puternic atunci când bifezi accesoriile la sediul celor de la Carlsson.
Verdict
Şi totuşi, ne bucurăm să dăm o notă mare pentru inspiraţie de design agresiv celor de la Carlsson, dar şi pentru calitatea şi bunul gust în
realizarea interiorului. Noi am condus o maşină cu motor nemodificat, dar asta e doar problema exemplarului din test, orice eventual client având şansa de a urca pe scara ierarhică a puterii. Per total, însă, despre Mercedes-Benz M-Class
tunat de Carlsson, în versiunea CML Revox-Royale se poate spune cu certitudine că e una din cele mai inspirate ipostaze de tuning pentru SUV-ul german!
Ce-i drept aceasta masina emana dinamism si rafinament din orice unghi ar fi privit si este capabil de mari performante, tipice unui M -klass de lux. Confortul este si ea caracteristica de baza a marcii Mercedes, acesta fiind nu numai practic, ci si o bucurie pentru simturi datorita tehnologiilor avansate incorporate ca dotari standard sau optionale.