Noua generaţie Mercedes-Benz C-Class
3 Mai 2014
Am aşteptat testul ăsta cu mare nerăbdare, recunosc. În primul rând pentru că designul maşinii ne-a fermecat de la primele imagini, aşa cum în ultimii ani au reuşit să ne farmece poate doar CLS şi SLS AMG.
Sunt segmente diferite, şi chiar dacă noul C-Class vrea să imite formele Clasei S, teleportându-le într-o formă mai compactă, noul model german şi-a atribuit nişte proporţii superbe şi o armonie admirabilă a designului. E,
fără îndoială, unul din cele mai
frumoase Mercedes-Benz din ultimii ani.

Dar este oare noul Mercedes-Benz C-Class şi unul din cele mai BUNE
modele ale mărcii din ultimii ani? Oferă el oare senzaţii pe măsura aşteptărilor de la un model atât de crucial pentru nucleul mărcii germane? Ce se ascunde dincolo de acest design cuceritor? Haideţi să descoperim împreună!
Design. Eleganţa învinge!

Noua generaţie Mercedes-Benz C-Class vine, ca şi predecesorul său, cu două ipostaze de design frontal – una mai agresivă şi mai sportivă şi alta mai elegantă şi mai aristocrată. Diferenţa vizuală se face simplu – fie grila frontală e una cu multe linii orizontale cromate, iar steaua tronează în vârful capotei, fie grila are doar două linii orizontale, întrerupte de o stea imensă, încadrată în centrul ei, iar pe capotă nu mai există o altă stea. Dacă ipostaza elegantă aduce foarte mult a
baby S-Class, atunci cea sportivă are o analogie evidentă cu E-Class-ul de după facelift, ba chiar şi cu modelele mai compacte gen CLA sau A-Class. O fi având sportivitatea şarmul ei, dar noi dăm preferinţă evidentă eleganţei. În versiune elegantă noul Mercedes-Benz C-Class arată cu adevărat nobil, valoros şi emană alura aia specială, atât de apreciată odinioară. O prezenţă somptuoasă veritabilă, a unei maşini de talie medie. Un fenomen pe cale de dispariţie, dar care renaşte atât de frumos acum pe noul C-Class!
Detaliile cromate de pe caroserie completează cu discreţie tabloul eleganţei, iar jantele cu multe spiţe sunt exact ingredientul final de care avea nevoie maşina asta! Mai nobil de atât nici că se putea!

Blocurile optice spate imită de asemenea formele limuzinei de top din familia Mercedes-Benz, iar aripile spate derivă frumos înspre acestea, fără a aduce prea multă brutalitate, dar profilând foarte reuşit posteriorul maşinii. Tăietura lunetei aminteşte şi
ea un stil retro, elegant, care ondulează frumos spre uşa portbagajului. Aceasta din urmă, de altfel, are o „coadă” excelent de bine desenată, cu aluzie la „duck tail”-urile maşinilor sportive de odinioară! Frumoasă creaţie, domnilor! Dacă ar fi toate maşinile noi, apărute pe piaţă, într-atât de reuşite ca design, munca noastră s-ar transforma într-o admiraţie continuă...
Dar există loc şi de mici observaţii. Posteriorul maşinii e încheiat de o inserţie de plastic negru, pe care e montată o linie continuă, care înconjoară şi uneşte, parcă, cele două guri de eşapament. Adevărul este că motorizările cu adevărat puternice au într-adevăr două ţevi de eşapament, pe care această linie cromată le
înconjoară şi le uneşte, şi mai au, eventual, un difuzor de aer, profilat mai vizibil, dar motorizarea testată de noi are o singură gură de eşapament şi ea bate în jos, în partea strângă spate, iar contururile create de linia cromată spate nu înconjoară de fapt, nimic.
Un detaliu frumos, care inspiră respect pentru tradiţia celor de la Mercedes-Benz, e aplicarea semnăturii lui Carl Benz chiar pe parbriz, în colţul din dreapta jos. Lângă ea stă inscripţionată şi expresia „a Mercedes-Benz product”. Un detaliu mic, dar care sporeşte senzaţia autenticităţii unei munci enorme.
Habitaclu? Este oare noul Mercedes-Benz C-Class un baby S-Class şi la interior?

Generaţia anterioară C-Class a fost criticată, atunci când a apărut, pentru faptul că aplica materiale mult prea dure şi neconforme cu segmentul premium, lucru care a fost parţial corectat odată cu faceliftul. Ne-a
interesant, deci, cum stă noul C-Class la acest capitol, într-o nouă epocă şi cu pretenţii mult mai elitiste, comparative cu S-Class.

Noi testăm o versiune cu un grad mediu de echipare a lui C-Class, iar atunci când citiţi „grad mediu” trebuie să înţelegeţi că aceasta se raportează la numărul kilometric de dotări,
tehnologii şi sisteme opţionale posibile la bordul unui C-Class nou. Pentru că, teoretic, modelul poate face uz de aproape orice tehnologie proaspătă a mărcii, iar cu toate opţiunile alea bifate maşina asta ar putea fi un adevărat colţ de rai, dar ar şi costa pe măsură. Ceea ce testăm noi azi e un set generos de opţionale, care să facă atmosfera la bord nobilă şi demnă,
fără a aluneca în extremele
generozităţii.

Întotdeauna ne-au plăcut consolele centrale integre, care ondulează lin spre tunelul central, iar noul Mercedes-Benz C-Class excelează la acest
capitol. Numai consola aia centrală, acoperită cu lemn de nuc, cireş sau abanos, te face să înţelegi imediat că ai urcat la bordul unei lumi cu adevărat premium. Atenţie, însă – acest design al consolei centrale e valabil doar pentru exemplarele dotate cu transmisie automată, levierul cărora e montat lângă volan. Dacă aveţi nenorocul să cumpăraţi cândva un C-Class cu transmisie manuală, atunci
veţi constata că această consolă sfârşeşte mult mai sus, fără a ajunge pe tunelul central, lăsând astfel loc manivelei cutiei de viteze.

Poziţia la volan poate fi foarte joasă, sportivă şi confortabilă în acelaşi timp. Mă bucur să constat că tunelul central a urcat foarte mult în înălţime, astfel încât să poată fi o zonă plăcută de reper atunci când conduci relaxat.
Tot el adăposteşte comenzile destul de complexe ale sistemului multimedia, care recunosc gesturi acum şi oferă posibilităţi extrem de
avansate de conectivitate şi ajustări a tot ce vrei.

Remarc şi designul plăcut al cadra-
nelor de bord, care au adoptat un stil mai nou şi între care şi-a făcut loc un display color imens. Contrast excelent, calitate grafică excelentă şi o senzaţie a unei calităţi corespunzătoare cu anul
din calendar, ba chiar valabilă şi pentru anii care urmează. La bordul noului C-Class izul tradiţionalist şi elegant se îmbină excelent cu aerul high-tech, de viitor.

Îmi retrag privirea de la micile detalii şi privesc lucrurile în ansamblu, la fel cum aş fi mişcorat la minim zoom-ul
unui obiectiv. Sunt într-o maşină al naibii de frumoasă. Sunt într-un habitaclu care mă relaxează, mă predispune la bune maniere, îmi sugerează confort şi îmi aminteşte de ce merită să munceşti mai mult pentru a-ţi permite o ambianţă premium. Ating lemnul consolei centrale şi simt relieful lăsat intenţionat fără lac a lemnului
natural... Atât de plăcut la atingere! Atât de veritabil... Ating lemnul de pe uşi şi am aceleaşi senzaţii. Ating inserţiile şi detaliile din aluminiu – unele din ele sunt reci şi, deci, realizate din metal, altele sunt mai calde şi trădează o componenţă din plastic la interior, dar vizual nu le poţi distinge niciodată pentru că toate arată ireproşabil! Ating pielea bej, cusută cu aţă albă, de pe uşi şi extremităţile scaunelor şi simt calitatea lucrului făcut să dureze pentru ani buni înainte. Ating şi un alt soi de piele, similară cu renumita Alcantara şi am senzaţii asemănătoare. Constat că maşina pe care o conducem are şi zone cu material textil pe scaune, dar el se încadrează atât de bine în peisaj, încât tind să tratez aceste oaze textile mai degrabă ca un avantaj. Pun mâna şi aici şi, din nou, constat superlativul. Îmi ridic privirea şi văd partea superioară a planşei de bord îmbrăcată în piele maro, cusută cu aţă contrastantă. Şi acolo toate sunt executate ireproşabil. Bine, domnilor, ating şi plasticul de pe planşa inferioară a bordului. Din nou, textură plăcută atingerii, calitate excelentă. Îmi arunc privirea şi spre bancheta spate, acolo unde alţi
producători ar putea trişa şi constat exact aceleaşi materiale pe scaune, pe uşi, pe pod şi pe oriunde vă mai puteţi imagina! Habitaclul noului Mercedes-Benz C-Class are o calitate surprinzătoare! Da, noul C-Class este un baby S-Class şi la interior! E admirabil şi aproape incredibil!

Spaţiu?

Vă spuneam că poziţia la volan e una joasă, dar foarte confortabilă. Consola centrală lată taie un pic din lăţimea disponibilă picioarelor, de aia cei graşi şi un pic dornici de poziţii sclifosite la volan s-ar putea să se plângă că sunt nevoiţi să adopte o poziţie mai civilizată. Toţi ceilalţi, însă, se vor bucura de o poziţie superbă în condus, în care scaunul înconjoară excelent spatele, consola de alături face reperul, volanul şi cadranele de bord stau perfect la îndemână, iar steaua, steaua aia magică de pe capotă, îţi înobilează experienţele de condus. O
fi ăsta un element pe care îl înţeleg puţini, însă prezenţa stelei pe capotă are un efect magnific pentru cel de la volan, accentuându-i lungimea maşinii, eleganţa ei şi plăcerea de a fi proprietar...

Generaţia anterioară avea un pic de probleme cu spaţiul oferit ocupanţilor spate, însă noul C-Class a crescut în ampatament şi şi-a reconfigurat construcţia habitaclului, iar acum pasagerii spate se pot bucura de confort şi spaţiu chiar dacă sunt mai înalţi. Există spaţiu suficient pentru genunchi chiar şi pentru doi pasageri de 1.90 metri care stau unul după celălalt, iar spaţiul pe înălţime e mai mult decât suficient, graţie
siluetei retro a modelului. Doar
cel de-al treilea pasager ar
putea fi incomodat, întrucât
tracţiunea spate şi-a luat
tributul sub forma unui tunel
central masiv de la interior,
care muşcă din spaţiul
pentru picioare de pe
mijlocul banchetei spate.
Un alt dezavantaj vine din
imposibilitatea rabatării
banchetei spate – un
atribut opţional, care nu
e prezent pe maşina
din test.
Motor, transmisie şi suspensie. Senzaţii de condus.

Noi testăm cea mai accesibilă motorizare pe benzină, disponibilă în acest moment pentru noul C-Class – C 180. Vremurile în care indicele din nomenclatură indica volumul cilindric au trecut demult, iar acum sub
capotă avem instalat un motor
turboaspirat pe benzină, de 1.6 litri
volum, care dezvoltă 156 CP la 5,300 rpm şi 250 Nm între 1,200 rpm şi 4,000 rpm. Motorul ăsta exista şi pe generaţia anterioară a lui C-Class, fiind amplasat sub capota modelului cu puţin înaintea faceliftului, atunci când cei de la Mercedes-Benz au decis
renunţarea la compresoarele mecanice şi adoptarea turbinelor. Noi l-am testat atunci, la începuturile lui, pe generaţia anterioară a modelului, şi remarcam un caracter oarecum necizelat al lui, dat, probabil, de repeziciunea cu care au înlocuit cei de la Mercedes-Benz compresoarele mecanice cu turbine. Acel motor
avea şi un turbolag sesizabil, iar odată intervenită, puterea venea vârtej, iar într-un final cifra de consum fusese cam mare.

Am fost, deci, extrem de curioşi să vedem dacă noul C-Class şi-a rafinat, între timp, motorul cu patru cilindri şi turbina de sub capotă. Prima
impresie pe care o ai în condus e cea a unui feedback mult mai linear şi mai intuitiv. Nu mai există turbolag sesizabil, iar motorul răspunde foarte corect, plăcut şi manierat la orice turaţie. Dacă te decizi să apeşi intens şi brusc pedala acceleraţiei, atunci cutia de viteze automată 7G TRONIC PLUS va retrograda 1-2 trepte şi va
impune imediat motorul să-şi tureze măruntaiele mecanice până spre 5-6 mii rpm, scoţând un sunet răguşit de 4 cilindri, dar împingându-te cât se poate de demn în scaun pentru cei 156 CP şi 250 Nm ai săi! Şi unde mai pui că ai şi padele de schimbare a treptelor lângă volan, iar transmisia a fost învăţată să răspundă bine la ele, astfel încât
chiar poţi face uz plăcut de ele atunci când ai poftă de vreo depăşire mai nărăvaşă. Da, deşi are doar 1.6 litri volum şi e un „entry-level” pentru familia C-Class, motorul ăsta e capabil să-ţi ofere un dinamism destul de bun dacă vrei să-l pui serios la treabă. Asta se datorează maturizării lui şi rafinării reacţiilor. Turbina nu mai este acum doar un accesoriu auxiliar, care funcţionează după principiul „ori intervine, ori nu”, ci a fost dresată să-şi aducă importanta contribuţie în dozaje exacte, coerente şi prompte. Şi asta face motorul extraordinar de plăcut în condus. Am senzaţia unui motor absolut nou faţă de ceea ce am
testat cu 3 ani în urmă. E altceva. Are un sunet un pic răguşit, dar e plăcut în condus şi face un tandem excelent cu transmisia şi şasiul maşinii.

Noul Mercedes-Benz C-Class poate veni, însă, şi cu un sistem interesant,
numit AGILITY CONTROL, cu care
este dotată şi maşina din testul
nostru. Sistemul ăsta controlează
reacţiile pedalei de acceleraţie, a
transmisiei, rigiditatea volanului şi
cea a suspensiei. Pe consola
centrală, în partea stângă, lângă
şofer, există un soi de comutator prin care îţi alegi poziţia dorită a sistemului – Eco, Confort, Sport, Sport Plus şi Individual. În regim Eco maşina limitează mai mult intervenţiile turbinei, impunând motorul să dezvolte viteze mai lent, şi deci, mai eficient. Atunci când călătoriţi la drum lung fără zor şi vreţi eficienţâ, s-ar putea să vă fie util, nouă însă nu ne-au plăcut senzaţiile din volan în acest regim – ele par foarte artificiale cumva, asistenţa direcţiei intervenind mai puţin ca să economisească energie. Să ştiţi, însă, că în orice regim aţi călători, apăsările puternice ale pedalei trezesc motorul
la viaţă „în afara regimului curent” şi vă livrează doza de putere dorită pentru un episod scurt de depăşire, astfel că nu veţi fi lăsat la nevoie niciodată.

În regim Confort, C-Class-ul devine o limuzină nobilă, moale şi ademenitoare. Volanul devine mult mai uşor, dar paradoxal – mai informativ şi mai plăcut, iar suspensia maşinii se înmoaie de-a binelea. Setarea asta a suspensiei nu e făcută, însă, pentru drumuri rele, ci dimpotrivă, pentru cele bune, care merită savurate. Pe
drumuri rele, cu această setare, suspensia maşini poate fi luată uneori prin surprindere de denivelările mult prea repetative şi insistente, de asta acolo e mai indicat să folosiţi o setare mai medie. Pe drumuri bune, plăcute, chiar şi un pic imperfecte, regimul Confort vă dă senzaţii aproape divine, comparabile cu cele de la bordul unui E-Class sau S-Class care rulează pe
drumuri ideale. Nu-mi vine să cred că mă aflu la volanul unui C-Class nou, care poate fi atât de moale şi plăcut! Aş putea călători săptămâni la rând prin toată lumea într-un asemenea confort! Şi ca să vedeţi, în acest regim Comfort şi motorul reacţionează mult mai vioi decât în regimul Eco! Sunt reacţii prompte, dar neagresive, similare cu cele pe care le ai atunci când conduci un motor aspirat natural
de o cilindree ceva mai mare! Extraordinar, domnilor ingineri! I-aţi dat maşinii ăsteia atâtea personalităţi, încât ea i-ar putea împăca acum şi pe amatorii de sportivitate şi pe cei de confort maxim, şi pe cei ai motoarelor turboaspirate zvâcnite şi pe cei ai senzaţiilor lineare din motoarele aspirate natural! Totul pe o singură maşină!
Conectez regimul Sport şi acul turometrului urcă imediat, cu retrogradarea simultană a transmisiei. Suspensia s-a întârit şi ea, volanul a devenit mai rigid, dar şi-a păstrat informativitatea şi acum orice apăsări ale pedalei de acceleraţie se traduc imediat în răbufniri de putere. Nu sunt din cele spectaculoase, de care ar fi capabil poate un C 250, spre exemplu, dar motorul este pus la treabă foarte prompt, fără niciun pic de ezitare. Suspensia rigidă face ca C-Class să
intre fixat de asfalt în viraje în acest regim, deşi atunci când drumul are denivelări scurte rigiditatea sporită se poate lăsa cu mici sacadări în pierderea aderenţei. Pe drumuri perfecte, însă, în acest regim, maşina poate fi împinsă la limite de care nu credeam că e capabilă mai devreme,
când o conduceam confortabil şi moale. Suspensia spate multilink, tracţiunea spate şi geometria ei foarte bună o fac superbă în viraje, oricât de strânse ar fi ele. Mai mult ca atât, noul Mercedes-Benz C-Class nu mai este pur şi simplu un vehicul care poate trece un viraj strâns, ci unul care îl poate aborda jucăuş, cu ironie aristocratică şi plăcere pură în volan! Maşina asta continuă să mă impresioneze astăzi neaşteptat de mult! Şi unde mai pui că regimul ăla Sport Plus îţi poate seta maşina
aproape ca pentru un circuit sportiv, astfel încât atunci când faci vreo călătorie pe curbele Coastei de Azur să te bucuri de viaţă la intensităţi aproape păgâne!

Am continuat plăcerea condusului pentru noi şi noi kilometri, de viraje, drumuri drepte, drumuri mai late şi mai înguste, mai perfecte şi mai puţin perfecte, tot alternând regimurile AGILITY CONTROL. Da, şi acolo, la urmă, mai există şi regimul ăla
individual, în care tu îţi alegi meniul ca într-un restaurant de înaltă clasă – hm..., vreau motor mai prompt în reacţii, volan mai moale, condimentat cu suspensii potrivite. Ţi-ai setat o dată „mâncarea preferată” şi apoi chemi chelnerul ingineriei germane să ţi-o livreze ori de câte ori ţi se face dor de ea. Iar dacă ţi se mai şi schimbă poftele ulterior, îţi schimbi din nou meniul. Pe naiba! Ai tot ce vrei în maşina asta! E ca şi cum ar trebui
să alegi la însurătoare cu cine să-ţi uneşti viaţa – cu gospodina care găteşte delicios, cu sfioasa care cheltuie puţin, cu voluptoasa care e mai fierbinte decât toate sau cu inteligenta cu care să tot vrei să discuţi frumos, iar până la urmă vine cineva şi-ţi dă o telecomandă minune, ca să le ai pe toate deodată, într-una singură! S-au mai inventat sisteme de reacţii ajustabile pe multe maşini din lume şi ele există de foarte multă vreme, dar în cazul noului Mercedes-Benz C-Class toate aceste regimuri schimbă
caracterul maşinii într-atât de mult, încât ai într-adevăr senzaţia că ai cumpărat vreo 4-5 maşini deodată şi o conduci în fiecare zi pe cea care ţi-o doreşti.

Ah da, consumul? După ce am gustat din plin, cu multă savoare şi intensitate maşina asta, ea ne-a arătat o medie de 9.0 litri/100 km. E mai mult decât media oficială, dar media oficială vine în regimul „sfioasei care cheltuie puţin”. Noi i-am gustat toate ipostazele din plin şi zicem că 9 litri la sută cu
un asemenea condus e o cifră acceptabilă. Ştim că, dacă ne-am fi străduit foarte mult, am fi putut atinge şi vreo 6.4-6.8 litri/100 km, dar nu am vrut. E prea gustoasă maşina asta ca să te abţii să o guşti din plin! Un neajuns al noului C-Class este rezervorul ăla standard de doar 41 de litri, combustibilul din care s-ar consuma, de altfel, mult prea repede şi stresant, atunci când vezi nivelul lui coborând prea vertiginos. E o chestie de uşurare a greutăţii totale, zic germanii, dar noi vă recomandăm să
optaţi pentru rezervorul opţional de capacitate sporită, în care încap 66 litri normali şi care costă doar vreo 50 şi ceva de euro. Maşina din testul nostru e echipată cu asemenea rezervor. Şi ne simţim mult mai bine.

Eh, haideţi să vă spunem şi cât costă noul Mercedes-Benz C-Class. Motorizarea noastră e cea mai accesibilă şi porneşte de la 28,300 euro în Moldova, în combinaţie cu transmisia manuală. Transmisia automată cu 7 trepte îi
mai adaugă 2,100 euro şi astfel un C 180 cu cutie de viteze automată porneşte de la 30,400 euro în ţara noastră. Pe lângă asta, maşina din testul nostru mai dispune şi de opţionale de vreo 8,000 euro, printre care şi minunatele faruri realizate integral pe bază de LED-uri, aşa că
preţul final ajunge la peste 38,000 euro. Muşcă din nişa lui E-Class, veţi spune? Poate, dar noi credem că un C-Class echipat cu generozitate e mai plăcut decât un E-Class în dotări austere, mai ales dacă nu cumpăraţi o maşină pentru părerea celor din jur, ci pentru propria Dvs. satisfacţie.
Verdict

Profund impresionaţi. Aşa ne declarăm după testul ăsta. Noua generaţie Mercedes-Benz C-Class s-a dovedit a fi baby S-Class veritabil. Din fericire, nu doar designul noului model se inspiră din formele fratelui mai mare, dar şi esenţa pare transpusă de acolo. Materiale de habitaclu ireproşabile, izolare fonică demnă de o limuzină de top, o ambianţă mai mult decât premium, poate chiar aristocratică.

Un substrat tehnic surprinzător de bun şi el, cu un motor foarte rafinat şi
maturizat pe versiunea C 180, deşi cei dornici de senzaţii pronunţate de acceleraţii şi-ar putea dori cel puţin versiunea C 200, de 184 CP. Totuşi, motorul testat de noi ne-a demonstrat un dinamism demn şi mai ales reacţii mult mai intuitive şi cizelate. Iar acum, motorul, direcţia, suspensia şi transmisia fac toate o alianţă comună a noilor tehnologii. În sfârşit, minunile noilor tehnologii nu ne mai obligă să avem cu toţii maşini rigide, sau sport, ci ne oferă totul pe o singură maşină, cu şansa să ni le dozăm aşa cum ne place. În sfârşit, confortul adevărat, veritabil şi firesc a revenit în familia
Mercedes-Benz, chiar şi pe modelele de talie mai compactă. Dincolo de designul cuceritor al noului Mercedes-Benz C-Class vine esenţa unui din cele mai BUNE modele create de germani de la o vreme bună încoace!

Instrumente utile:

» Date tehnice automobil din test

» Listă completă motorizări şi preţuri noua generaţie Mercedes-Benz C-Class în Moldova
PiataAuto.mdIlie Toma
16
14,765
GALERIE FOTO (70 IMAGINI)
COMENTARII (171)
FIFA
Chişinău
la 3 Mai 2014 - 10:45
Orice comentariu in defavoare acestei masini nu se accepta. ))))))))))
1
5
FIFA
Chişinău
la 3 Mai 2014 - 10:48
Dincolo de designul cuceritor al noului Mercedes-Benz C-Class vine esenţa unui din cele mai BUNE modele create de germani de la o vreme bună încoace!



Asta au spuso toti care au testat aceasta masina.
PA, un test foarte informativ si emotionant, bravo, doar ca la capitolul ortografie aveti greseli.

Imi inchipui ce senzatii creeaza un C400 intro complectatie bogata.

Cred ca versiunea coupe a acestui model, va fi ceva fooooaaarte deosebit.
1
6
Robert
Bucureşti, România
la 3 Mai 2014 - 11:28
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
11
1
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 3 Mai 2014 - 11:51
Păi bine că Toyota își învață mereu lecțiile.Poți să vorbești cum dorești,dar fanii adevărator mașini(germane) niciodată nu te vor lua în serios.Îmi place mult noul C-Class,dar în acesta nu-mi place culoarea și jantele,restul e super.
2
7
Igor
Chişinău
la 3 Mai 2014 - 13:23
se zicea ca :

"хочешь ехать быстро -- бери БМВ; хочешь ехать долго -- бери Мерседес"

din spusele testului, am impresia ca deja se poate zice "хочешь ехать долго и быстро -- бери новый C класс"

absolut fenomenala si extraordnirara masinuta

Multumim PA pentru TD!
2
5
501STL
Chişinău
la 3 Mai 2014 - 13:30
O masina fenomenala,dar anume la modelul prezentat de voi nu imi plac jantele si culoare in rest jos palaria !!!! ah da si chestia aia de ecran care nu se incadreaza in eleganta si sportivitatea imbinata foarte frumos.Eu mias luao fara sa ezit....
1
2
501STL
Chişinău
la 3 Mai 2014 - 13:34
imi cer scuze,e fenomenala dar dupa toate modelele toyota,care siau facut lectiile si au cele mai avansate tehnologii,si anume cutii cu 4 rapoarte sau roboturi dupa care iti vine sa iti tai venele,ah da si aspiratele natural care nu au concurenti mai ales cele germane.dar daca vorbim de personalitate si eleganta toyota l ageneral ii bate pe toti ca in filmele indiene.robert esti persoana nongrata,tu chiar nu vrei sa te deprinzi cu ghindul?nu noi team blocat ci PA ,chiar nu ai demnitatea aia de barbat si sa iti cauti de treaba?
1
6
501STL
Chişinău
la 3 Mai 2014 - 13:40
si stati ca vine acus kolojoulii forta cinetica sa dea lectii germanilor cu tre sa construiesti un propulsor corect,pentru ca pun pariu ca sunt prea "idioti"inginerii germani sa faca ei ceva pur,nu ei au dat lovitura cu cel mai tare motor turbo din F1 unde au aplicat asa niste lucruri la care concurentii au ramas oliac cu gurita deschisa tare,asta nu nemtii,nu nu......asta nu nemtii de la Audi in Le Mans lea deat LECTII celor de la toyota cum sa creezi tehnologii avansate ,si daca mai vine acum si porsche apoi la general nu au treaba .............
2
6
salaria
Chişinău
la 3 Mai 2014 - 15:29
Frumoasa masina..
Ramine doar sa ajungem la o salarizare mai mult decit decenta pt a ne o putea permite.. ;)
Sau oricum va fi putin..
Prin Chisinau am vazut vreo 2 zilele astea, aratau bine; una era parcata si m-a surprins (placut) ca avea clearence-ul indestulator pt a nu se atinge de bordura destul de inalta din locul parcarii..
0
3
Robert
Bucureşti, România
la 3 Mai 2014 - 20:15
@VW dar cine a zis ceva despre Toyota la aceasta stire FANTASTICA ? Deci , TE IUBESC MERCEDES ! Acum voi sta deoparte fiindca nu ma pot pune cu ''naivul'' si cu mintea odihnita, cat timp sunt constient de un lucru.
5
2
Constantin-Padure.com
Piatra Neamţ, România
la 4 Mai 2014 - 02:50
La cat costa, putea fi mai fiabila. Vreti sa o luam in diverse si sa discutam despre acest aspect ?

Scumpa, si pentru mine si pentru altii. Mai putin pentru aia care-si vand casa, pentru ca sa-si cumpere asa masina si sa se dea "krutoi" pe Stefan cel Mare.

Ce rost ca are atatia cai putere daca nu ai unde sa-i dai bice ? Ce are ca e limuzica si o rupi in gropi ?
4
3
Constantin-Padure.com
Piatra Neamţ, România
la 4 Mai 2014 - 02:51
"Toate sunt cu putinta, dar nu toate sunt de folos" - Sf Petru
4
3
Cyber
Briceni, Moldova
la 4 Mai 2014 - 08:08
Pai da, cu ce e vinovata acesta masina ca nu prea ai unde merge sau sa pui la treaba toti CP? Ca ai putea s-o rupi in gropi...? Orice masina sau marca de pe piata prefera drumuri bune, oare nu am dreptate?

Nemtii au facut o masina buna si nu in ultimul rand frumoasa...
Singurul lucru ce putin ma irita e acel display... cumva sa-l integrat mai mine in bord-ul masinii arata mult mai bine.
Aceasta e parerea mea...

Dar oricum bravo lor si mult succes!

1
5
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 4 Mai 2014 - 11:43
E frumoasa rau... imi lace interirul in stil retro un pik, insa nu inteleg de ce mai pun inca sisteme multimedia cu CD-uri?
1
1
Robert
Bucureşti, România
la 4 Mai 2014 - 12:04
@VB, iti voi raspunde eu. De fapt nu numai CD-Player ci si DVD-Player. Raspunsul este cat se poate de simplu, si il voi spune pe principiul meu. Cand esti grabit nu mai stai sa tragi pe un money stick muzica. Doar dai o fuga pana in benzinarie si iti cumperi un CD care sa asculti pe drum. ( in cazul asta la drum lung, fiindca in oras nu vei da decat pe radio si nimic mai mult ). In al doilea rand muzica de pe CD are o frecventa mai buna decat pe un money stick ( asta s-a spus de catre specialistii IMedia, in cadrul unei competiti care a avut loc in Bucuresti ) .
4
1
501STL
Chişinău
la 4 Mai 2014 - 13:17
Constantin de unde ii cunosti fiabiliattea unui model care de abia a aparut?sau iti aperi deja compatriotul cu orice pret si indiferent de prostiile pe care le discuta?
2
4
501STL
Chişinău
la 4 Mai 2014 - 13:23
Ah da Constantin,nu prea tin mine sa fi impus vreo marca masinile lor cuiva pe ghit,asa ca daca tie nu iti place asta nu inseamna ca la nimeni nu tre sa ii placa.Si daca tu nu o sa tio permiti ,as sio permita atlcineva care munceste pt asta,nu comparati voi rominica voastra,coruptia voastra cu intregul pamint,vrei sa spui ca proprietarul acestei masini va fi un idiot da?pentru ca in mesajul tau altceva nimic nu vad.cel mai tare ma rupe ca tu un proprietar de daewo poti sa indrugi asa ceva :D .uitativa ce spun cei mai profesionali in domeniu si anume oamenii ce le testeaza,si mai stringetiva salivuta de pe barbuta si deprindetiva ca exista asemenea masini care sa inchida gura tirgului,sau invers sa lio deschida ca sa indruge prostii din invidie.
2
3
501STL
Chişinău
la 4 Mai 2014 - 13:26
daca va oftciati atit inseamna ca invidia deja curge pe alaturi :D
2
2
FIFA
Chişinău
la 4 Mai 2014 - 18:43
Referitor la fiabilitate,...generatia trecuta a fost printre prima din clasa sa...matinc prima chiar...iata si statistica///

http://www.used-car-report.com/index.php?id=12&no_cache=1
2
0
GRED
Chişinău
la 4 Mai 2014 - 19:24
Fratilor e o masina fenomenala!
Pacat ca eu deja no sa mai am ocazia sa mi-o procur din cauza ca deja am o familie mai mare decat in tinerete! :)


2
3
GRED
Chişinău
la 4 Mai 2014 - 19:25
Referitor la fiabilitate nu va faceti griji. Totul va fi super! Modele precedente pe care le-am avut au fost super la nivel la acest capitol. Important sa-i faceti revizia la timp la 10-12 mii km si nu la 30 mii cum se face in DE.
Si cei care au salarii mici sau nu au bani destui - nu procurati Mercedes, mai ales rulate si obosite.
Mai bine mergeti in Germania si procurati de la Second-Hand cu Jungle Sterne garantie Asta e sfatul meu si totul va fi bine!
1
3
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 4 Mai 2014 - 21:12
Comentariu şters de redacţie.
FIFA
Chişinău
la 4 Mai 2014 - 21:48
Junge Sterne, nu Jungle ))))))))))))))))
0
1
Robert
Bucureşti, România
la 4 Mai 2014 - 23:22
@Constantin-Padure.com..... Cu toata stima, insa vezi ca iti iei ''bastonase'' pe carca de la ultrasii marcii. In rest 10000000000%%% de acord cu tine. Motoarele de pe Mercedes sunt facute sa tina cat tine garantia si sa te aduca cat mai repede la service. In cel mai rau caz poti murii din cauza transmisiei 7 G-Tronic, dar ehhh asta-i mai putin importat pt Mercedes atunci cand ''mesteca-n mamaliga''

Alifonso, barbate, observ ca ti-ai schimbat nick-name-ul , probabil te plictisisei si tu de vechiul nick-name care te facea ''vedeta'' pe site. Felicitari ! A propos, ''Rominica'' se scrie cu â din A, iar Daewoo se scrie cu 2 de ''O'' , insa nu stiu ce tot indrugi de aceasta marca mereu. Daca tu conduci un Matiz, felicitari si bafta. In rest ''demostratiile'' tale de mai sus, nu au nici o valoare intrinseca ci doar iti satisfac nevoia ta de a lovi pe cei din jur.. Bucura-te de marca pe care o iubesti si incearca sa fii cu mai mult bun simtAcum nu are rost sa vorbim despre ''compatriotism'', caci va aparea ''compatriotul'' Berta, adica Lucian Nicolae pe numele lui adevarat, stati sa vedeti acus' ce comentarii elevate va avea.:)))))))
5
1
GRED
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 09:19
FIFA> Multumesc - sunt pe graba si in chat de obicei fac greseli gramaticale cu duiumu fara sa ma asigur :)
0
2
jaguar
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 09:34
ce n-ar zice multi, masinele germane sunt bune, fiabile si arata super.BMW, MERCEDES sunt the best!
Asa ca...zica lumea ce n-ar zice, modelul C din test arata super!

BRAVO PA!
PS:Redactia PA, luati un C clas pe termen lung sa aratati fiabilitatea celor sceptici:)Mai ales ca aveti un un model B clas deja in redactie.Poate asa nu vor fi strugurii acri gandurile amare despre masinele germane.Si mai super ar fi sa luati un BMW, MB si o japoneza:)
1
3
Vlad
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 10:00
Foarte frumoasa masina! Pot sa nu fiu eu fanat inrait MB, dar modelul acesta nu poate sa nu-mi placa.

Robert, taci te rog si nu trolli pe aici cu intrebari timpite despre garantie, stii prea bine ca in toata Europa e 2 ani fara limita la kilometri la MB. Si mie imi plac japonezele si inca conduc japoneza, dar trolli ca tine ma enerveaza. Si eu respect Toyota, dar zecile de rechemari la service din ultimii ani imi dau de gindit, la inceput ziceam ca e vreun variant de la concurentii americani, cu pedalele, da de atitea ori pe an sa auzi recall, recall, ap-deam ma scuzati, ceva e putred si la japonezi inseamna ca. Sper sa isi rezolve cu totii probleme, si nemtii si japonezii.
2
5
Robert
Bucureşti, România
la 5 Mai 2014 - 10:56
Offff, greu la deal cu boii mari. Inca un ''meserias'' care nu stie notiunea de recall. Lasa concurenta americana, sunt convins de fiabilitatea lor, cat despre cele germane, se stiu f bine defectele lor, mai ales in grupul VAG, si totusi, recall-uri sunt foarte putine sau chiar deloc. Ba dimpotriva, mai dau si cu flit clientilor, de ajung aia sa le plimbe pe platforme intru rusinea producatorului sau sa le infinga cate un topor in capota in fata sediilor.

La japonezi, nu doar Toyota recheama in draci. Spre exemplu, Honda de-abia s-a lansat cu o cutie tip DSG pe modelul Vezel in 2013 si au facut deja 2 rechemari pe probleme de soft, de genul acelorasi probleme cu care se confrunta in draci si VW cu DSG-ul lor si tot incerca sa ascunda gunoiul sub pres.
In functie de unghiul in care priveste problema, da, poti considera politica marcilor japoneze o forma de respect fata de client.

Problema cea mare e faptul ca multe dintre subansamble sunt produse de terti. Si chiar daca sunt realizate conform unor caiete de sarcini destul de dure exista si scapari.

Important mi se pare faptul ca exista un continuu control al calitatii la brandurile japoneze precum Toyota ( lucru inexistent la marcile germane ) si se urmareste comportamentul pieselor utilizate.

La Toyota piesele defecte (oricat de mici - piesele ori defectele) ajung "la centru" pentru evaluare si se iau masuri in consecinta. Ori optimizare, ori recall, etc
Ca de gresit, o face toata lumea, depinde cum tratezi problema dupa ce gresesti.

Pai daca stau sa ma gandesc bine, prefer masina cu recall de la o firma ce are ca merit ca in topurile de FIABILITATE si SATISFATIA CLIENTULUI face legea si pe la germani, chiar la ei prin tara.
Deci decat VAG fara recall, mai bine Toyota cu recall.
Multumesc, dar imi plac recall-urile. Mai bine recunosti ca ai gresit si repari, decat sa taci si sa zici ca totul e bine.
4
2
Igor
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 12:54
Care are neamuri pe la nemti, spuneti-le sa le cumpere cat mai repede, ca peste vreo 2-3 ani sa-mi aduc si eu una :D
2
2
Robert
Bucureşti, România
la 5 Mai 2014 - 13:02
@PAmd, nu stiu ce vedeti voi asa calitativ la ''pielea'' din mercedes. Cred ca am mai spus de cateva ori ca am prieteni cu Mercedes-uri nu noi, ci foarte noi, iar dupa primii 100 KM de utilizare, se incretise pielea de pe suportul lateral , cat si cel pentru sezut. Nu m-am documentat ce fel de ''piele'' folosesc cei de la Mercedes ''naturala sau nu'', insa iti da senzatia ca pielea este de scaun de tren personal .
5
1
Igor
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 13:25
Domnule roman, eu am merc din 2008, si nu-i incretita si nici roasa deloc pielea (si e de culoare rosie mai ales)...

de unde scoti matale asa "prieteni", idee n-am
2
2
Robert
Bucureşti, România
la 5 Mai 2014 - 13:56
Domnule ''chinez'', eu cred ca am vorbit ''chinezeste'' cand m-am adresat special redactiei cu intrebarea si nu tie. Iti voi raspunde, Mercedesurile sunt masini de flote in RO, la fel ca VW .De la masini de curierat, marfa, masini de gunoi, chiar si autobuze de transport public RATB, masini mici de la diverse companii de leasing. Deci inca odata In ROMANIKA Mercedesurile ''fac legea'' printre masinile de lux , insa din pacate calitatea lor a scazut atat de dramatic incat nu are cum sa nu se observe primele semne de ''oboseala'', asta pe langa prietenii de care spuneam ca detin unul.
4
1
GRED
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 14:21
Cred ca la ora actuala Mercedes instaleaza una dintre cea mai buna piele pe masini de serie. Comparatia e simpla Robert la masinile de 14 -15 sau 20 de ani vechime. Convinge-te singur.
Apropo - si una dintre cele mai bune tapitarii. Aici chiar devii incredibil :)

Si anii de exploatare nu sunt cei mai importanti - rulajul la fel. Trage cu coada ochiului si la Mercedesuri clasa E de peste 300 mii la bord de pe mobile.de. Clar ca o sa-mi dai exceptii ca doar asta e obiectivul tau in comentariile MB dar cine te mai crede frate? :)))
1
5
Robert
Bucureşti, România
la 5 Mai 2014 - 14:51
GRED, salutari si tie ! Mai, Mercedes in ultimii ani face masini FFF BUNE, nu constesta nimeni treaba asta, sunt masini BUNE Mercedes-urile ( de aruncat la remat ). Bun lasand gluma la o parte, din pacate nu am unde sa mai trag cu ''coada ochiului'' la mercedes-urile de peste 300k km (sa vad in ce stare deplorabila e), in Bucuresti nu am unde fiindca sunt casate de mult odata cu intrarea programului Rabla . La satele mai sarace DA, acolo gasesti si batranica Dacioara 1310 incarcata si omorata la deal cu lemne de la munte, la Bucuresti nu. In schimb aici observ cat mai multe masini noi Mercedes, care scot ''funingine'' pe teava, troncane cand opreste la semafor, etc. Interiorul nu mai vb, iti pot trimite poze prin email de la prieteni cu interiorul unui Mercedes care nu a rulat mai mult de 10 mii KM , iar tapiteria din piele arata deplorabil. Posibil ptr piata din RM au facut o exceptie ( mai rezistente ). Restul e CANCAN !
4
0
jaguar
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 14:59
Bine, dar Mercesul redactional testat timp de 200 mii km, nu spune nimic, Robert?
0
3
jaguar
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 14:59
Mercedesul*
0
2
Robert
Bucureşti, România
la 5 Mai 2014 - 15:17
Care Mercedesul redactional ? Are cumva scaune din piele ? Fii mai detaliat cand intri in polemica nepregatit.

Si acum am ceva pt GRED, sa nu zica ca eu caut exceptii, am gasit un E class de ultima generatie pre facelift cu km putini, iar tap. piele si-a lasat deja ''urme'' .


http://www.autovit.ro/mercedes-benz-e-220-C33105955.html
2
1
Valeriu
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 15:24
Eu azi am vazut un camion care aducea Mertsane la salonul din Chisinau si primul era un....S....da poate nu.....un C....nu cred...un S...parca-i mic...un C...naiba sa-l stie!
In sfarsit Mercedes a realizat o masina pentru cei care vor sa dea impresia ca au bani de S!!!
De asta si nu imi place ce au realizat, ca nu intelegi ce este. Designul e frumushel, dar e pentru S si nu trebuia micsorat pentru C.
Da cu 30-40mii euro, mai bine cumperi un Prado sau altul din clasa sa si esti mult mai sigur pe drumurile din tara noastra! Stai mai SUS si treci peste tot, da nu te inghesui intr-o cutie.
3
1
Valeriu
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 15:27
Robert, in Mercedesul aratat de tine au stat oameni "grei" si pielea s-a intins! Ce esti asa rau??? Acus iar primesti minusuri! :))
3
2
Robert
Bucureşti, România
la 5 Mai 2014 - 15:40
@Valeriu, de fapt in Mercedesuri marea majoritate ( cu unele exceptii ) sunt ''oameni grei'' adica cu ceafa lata si asudati la nici 15 grade afara :))))........Nu-l voi uita niciodata pe ''pitonul'' care care-mi dadea flash-uri din spate si care statea ''lipit'' milimetric in spatele meu iar dupa nici 1 km a virat pe o strada la dreapta, cine naiba ii mai intelege pe ''telectualii'' astia cu Mertzane ce vor ei sa demonstreze. Dar tac din gura, altfel ma vor pune la ''punct'' ultrasii si imi vor spune ca ''mai am mult laptic de papat'' pana voi intelege eu ''valoarea acestei marci din Stuttgart'' , pe mine lucrurile astea nu ma supara, chiar ma amuza :)))))
4
1
GRED
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 16:39
Valeriu de acord. Cu 30-40 mii mai bine cumperi un Prado. Eu la fel as face-o cu o singura conditie - un sedan de la MB sa-l am deja in curte. Ca doar no sa fac turul Europei (cam 5 mii in fiecare vara) cu Prado.
Prado il ador ca o varianta de rezerva cand primaria nu curata drumul la timp sau cand plec la parinti pe timp de iarna!

Cei care nu au bani de C class crede-ma ca nici de Prado nu au. Pentru oameni cu salarii mai mici exista Renault Megane sau Kia, etc...


0
4
Igor
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 16:42
:)) bai, deci cat de tare le place sa hamaie cainilor flamanzi la carnea proaspata de peste gard :))
2
4
Valeriu
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 17:05
Igoras, tu chiar crezi ce scrii? deci?
3
2
501STL
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 17:10
Robert nu am gasit nimic grav la pielea din mercedesul care ai pus linc,tu precis anume masina asta ai vrut sa o arati? e o prostie ce ai scris si incercat sa explici mai sus.uite noi la serviciu avem un fusion si are 40 000 mii km care a fost de vreo 4 ori pin acidente,nu prea spalata a fost,nu pastrata deloc,murdara ,un salon ca in camasa alba de te sui iesi cu ea neagra,si ce acum ajungem la aceea ca ford fusion e masina rea? nu e fiabila si salonu cedeaza dupa putini km? hmmm ,si tot de ford fusion,un prieten bun cindva a avut o firma de prokat si avea si acolo unu ,eu credca nu are rost sa va descriu in ce stare era masina ceea inainte de a vinde afacerea...............si invers.am comandat intro zi un taxi si am mers dintrun colt de orash (telecentru)pin in alt capat(ciocana) si la fel avea un fusion ,ba da era pastrat,era de inteles ca era tinar soferul si era masina lui si sio pastra asa cum stie el mai bine,era ingrijita,curata,nu scirtia nimic,motor mergea foarte bine avea peste 400 000 km ,si ce concluzie dupa asta tre sa am?ca ford face masini rele?asta e logica voastra da?
0
4
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 5 Mai 2014 - 17:12
Robert,nu știu de ce în Românica ta se încrețește pielea,în US de pildă chiar și MB-urile din anii '90,începutul '00 arată foarte bine,poate voi nu le îngrijiți cum trebuie?
1
3
501STL
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 17:13
Valeriu,eu cred in ce a scris Igorash :) ,pentru ca e evident.................
2
3
501STL
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 17:14
Robert cind vb de Rominica lui ,am impreisa ca de cercul lui de oameni vorbeste,da roberte de aistea cu ceafa mare sunt peste tot,asta nu inseamna nimic
2
3
Igor
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 17:20
Valerutza, poate aici pe site, fortele sunt egale intre cai care hamaie la merc-uri si bmw, sicei care le conduc... dar mergi un pic afara, prin centru si numara 100 de masini, si fa statistica cu procentul fiecarui brand... si nu ma refer la dacii...

sa luam cele de peste 14-15 mii de euro, conform preturilor de piata...

oare chiar toti acestia is asa prosti, naivi si necunoscatori, cum ziceti voi?
2
4
501STL
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 17:29
Igor cam asa reese din covintele lor.Robert ai zis undeva de Daewo si ca se scrie cu nustiu citi OOO si nustiu ce acolo,miii totuna cu cite si cum se scrie ,e printre putinele masini pe care le socot un rahat mare(nu vb de ce copie ei amu de la chevrolet), tu ai avut asa rahat?sau constantin tot ,aici voi ati scris despre asta.singuri si nesiliti de nimeni......
2
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 5 Mai 2014 - 17:57
Igor.....la noi unde intorci capu vezi mercedes și bmw.
Eu personal m-aș simti incomod sa merg spre exemplu intr-un E-Class, și pe o raza de 300m sa mai vad inca 5 exemplare.
Originalitate...zero. DAR MAI ALES......................E220 CDI , doamne ce-s de multe...dar S-uri????? Ce crezi ,
S350 CDI ....diesel-uri peste tot.
Știi de ce e așa? Logica e asta:" string de un S sau E diesel...macar ca e diesel, o sa fiu crutoi, îi S class jă...sau E..."
Da cind mai vad ...."Mercedes CLS Lorinser ca alimenteaza la propan....." - culmea...

Daca vreau un Mercedes in tot sensul cuvintului imi iau virfurile de gamă...nu cozile, așa...ca sa arat ca-s blatnoi, îi pun abvesuri, spoilere ( care baga inca sto loșadinnîh sil) și alte prostii, și cind vad ca fetele trec strada, dau stecla-n jos, iși pun ochelarii de soare ( deși afara e innourat), ș le șuiera..( da ii dizeli da glavna ------ Mărsădăs-Bănț ) ...LORINSER DAJĂ...

Asta-i fix așa cum ț-ai lua Mustang 2,3 Turbo.
Asta e fix așa cum ț-ai lua Challenger SXT (V6)
Asta-i fix așa cum ț-ai lua Camaro ( V6)

In general nu inteleg ce cauta motoarele astea pe aceste 3 masini.
Dar marketing....se gasesc de astia care-si cumpara Mercedes S350 BlueTec, sau E220 CDI ......
Altfel spus, Mustang 2,3 Turbo , Challenger SXT, Camaro V6 .
5
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 5 Mai 2014 - 18:06
Era cit pe ce sa uit.
Asta se refera și la BMW 520d sau 525d ...
Sa-i vezi. Culoare dublă pentru caroserie, M-Pachet, un aspect sportiv de tot ...cu 2-4 țevi de eșapament in spate :D :D
Cind te uiti .........520d ( 184CP si 380Nm) :D ....
Adică....imaginea conteaza mai mult decat ce e sub capota. Cu toti banii astia isi lua un benzinar mai potent...
Ca fetele, ele tot dau toti banii pentru aspect ca li-i totuna de motor,
Așa și astia...fătălăii :D
3
1
Robert
Bucureşti, România
la 5 Mai 2014 - 18:13
@VW , Amice, in ''Romanica'' oamenii intr-adevar nu tin la masini, mai ales la un Mercedes, le tureaza, le forjeaza, etc. Mie mi se pare corect sa faci asta cand principiul este urmatorul pe care il gandeste un proprietar ''' E un Mercedes si ar trebui sa reziste oricat l-ai chinui'' , ei bine se pare ca nu este asa. MERCEDES NU MAI FACE MASINI ATAT DE ROBUSTE ca altadata. Ai vazut stirea in care un model W222 a luat foc la doar 2 luni de la achizitie ? Ce fel de inginireie este asta ? De laborator ? Ma duce cu gandul ca la Mercedes nu lucreaza decat femeile de serviciu si personalul de paza necalificat. Nu poti tu sa vii si sa pui piele de scaun de autobuz si dupa aceea sa ma pacalesti ca este de cea mai inalta calitate, am dreptate ? Hai sa fim seriosi si sa facem putina lumina in cazul de fata.

3
0
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 5 Mai 2014 - 18:35
Eugen0 parțial deacord cu tine,pe mine mă ma enervează E220 CDI,dar ce să-i faci,așa e firea moldoveanului,are,n-are da trebuie să se laude și el cu ceva.În America mai puțin de 350 4MATIC nu găsești,și asta e ceva normal.
1
2
jaguar
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 18:50
Robert, fiabilitatea se refera doar la tapiterie? Cand vei detine un MB nou cel putin pu 100 mii, iti vei exprima profunda cunoastre despre cat e de buna sau rea este aceasta masina. In rest, parerile prin ochii vecinilor sunt....vagi.
1
3
Amator
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 18:57
Eugen0:
daca vreai sa te evedentiezi optez pentru un body kit de la o companie ce se specidica pe asta ( nici intrun caz tuning aiurea cu detalii fara gust ).
Referitor la diesel: nui nimic rau in motor diesel la o masina premium. El iti va oferi o economie simtitoare daca parcurgi 35-50mii km pe an. Diferenta intre consum la asa chilometraj anual e simtitoare la un motor 3.0 Diesel vs 3.5 benzin vs LS600h.

Volkswagen: La americani asai cultura ca motoarele sa fie mari insa dupa ce criza ia batut la usa ei se ghindesc altfel ( sigur ca nu toti dar o mare parte ) si opteaza pentru motoare mai mici si diesel.
Alegerea va apartine!
1
3
Valeriu
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 19:14
Igor, vezi, te rog în Germania ce masini se vand și ce masini sunt pe strada și nu te uita în Chișinău, care e plin de șoferi fitosi care trăiesc în masinile pe care le cumpara. Eu niciodată nu as da o groaza de bani doar pentru a avea un marsadas. Am o Toyota pentru ca este o masina sigura care te duce fara peripeții din A în B si cu un confort suficient! Și cel mai important, un raport extraordinar pret-calitate, unde calitatea prevalează!
3
2
Igor
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 19:18
Eugen, eu am CLK in cuzovu W209...

in oras is putine, relativ cu celelalte...

dar hai sa o luam altfel: fa-mi te rog un top 10... de fapt nu, hai top 5, dupa parerea ta, de masini ( in afara de Mercedes, BMW, Audi, Skoda, VW) care au urmatoarele criterii:

- confort;
- economie de combustibil (100-120 lei/100 km; SI NU PE GAZ!!!);
- siguranta;
- service de calitate, unde au piese si personal specializat (sau poate chiar nu de calitate nu stiu de care, dar mai bun decat cel de la "Continent")
?

Volkswagen, tu ai vazut citi litri de benzina pe un salariu poti lua in America si cati litri de benzina la noi, tot pe un salariu ca sa ne compari cu America??? deci cat de absurda comparatia asta poate fi?? :))))))
0
3
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 5 Mai 2014 - 20:17
Igor:Da,corect,acolo își pot permite mașini cu motoare mari,dar la noi,se screm(scuzați de expresie) din toate puterile ca să-și cumpere un MB,iar apoi nu ai au bani de combustibil,nemaivorbind despre tipii care nu au loc de trai decent,da în schimb au E220.Cum crezi,e corect așa să procedezi?!Mai bine îți cumperi un automobil pe care ți-l vei putea permite,dar nu să te lauzi la neamuri că ai MB.
0
3
Igor
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 20:40
Valeriu, Toyota te duce fara peripetii din A in B;

in schimb un MB te duce fara peripetii, in confort, si cu placere la volan din A in Z :)
2
4
FIFA
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 20:42
Cititnd careva comentarii, si avind E Clas, cred ca pot si eu sa scriu ceva.
Referitor la motoare mici, ca moldovenii isi iau numai ca sunt MB, il sustin pe Igor si VW, dar ati mai uitat un aspect, cadrul legal, cu totii stim ca devamare costa mai mult ca masina la motoare peste 3,0. Eu conduc un 1,8K, doarece motoarele diesel in genere parca nu imi inspira incredere. As conduce un 350 cu mare placere in fiecare zi, dar ma simt prostit daca platesc la vama vreo 13 mii euro, devamarea unde se duc banii acestia, in buzunarul cracanatilor si burduhisilor din parlament? Doar din acest considerent nu am luat un motor mai mare, ca consumul de combustibil nu cred ca face mare diferenta. Masina am cumparato nu din ultimii bani pe departe. Conducind prin Chisinau, am observat (nu stiu daca ati observat si voi) proprietarii masinilor scumpe respecta mai mult ceilalti conducatori decit unul cu un megane, sau un BMW 3 cu spoiler (clar ca sunt si exceptii).
Cred ca aceasta idee cu moldovanul si MB ramine in trecut, ca atare eu personal nu am intilnit pe nimeni care are anume MB sau BMW si sa nu aiba bani de benzina sau sa nu aiba unde locui.
0
3
FIFA
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 20:43
Stiu unul care are VW si ii vai de capul lui )
0
1
Igor
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 20:52
Da, Fifa... 101% de acord cu tine!

Devamarea la fel, ne mananca pe noi, muritorii de rand.

Referitor la conducatori, la fel... Chiar azi am vazut cel putin vreo 3 dobitoci pe megane-uri si logan-uri care conduc CA DEMENTII, cu numere de orhei, de criuleni de, de unde au mai venit si ei, si ard de nerabdare sa se manifeste si sa aratae de poate "lastocika" lor...

pe cand cei care conduc un L200, un GL, un Land Rover, stau cuminti la semafor, la costum, cu ochelari si cu un ceas pe mana care tinde volanul mai scump decat megane-ul care ii intrece mandru, cu 80-90 prin oras...
0
5
Robert
Bucureşti, România
la 5 Mai 2014 - 21:33
Ce n-ar da altii pt un Mertzedes-Bentz dizăl ( fara ghilimele), si-ar baga si mana in c**r pt a-si vinde mostenirea de la stra-stra bunicu' numai ca sa-si turuie poponetul intr-un ''veritabil'' E class si sa o arda pe manele. Nu vreau sa jignesc, insa la cati soferi am vazut eu conducand aceste ''minunatii'' cu stea in bot, doi-trei mi s-au parut oameni cumsecade care respectandu-si integritatea, ii respecta si pe cei din jur indiferent de ''uniforma'' brand-uita pe care o conduceau.
5
0
FIFA
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 21:37
Da Igor, 100pudov
0
1
GRED
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 21:48
Comedie.

Am loc de trai decent
Am Mercedes
Am Subaru Forester
....

si 3 fetite frumoase ! :)

Ceafa nu e exagerat de lata ! :)

Bafta!
1
6
GRED
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 21:50
P.S. - Manele nu ascult! Nu din cauza celor care le canta - dar din cauza ca nu e genul meu de muzica. Daca ar fi interpretate de oameni talentati cred ca se merita :)
0
3
FIFA
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 21:50
Oho Gred, 3 fetite, bravo, sa-ti fie sanatoase. Imi inchipui ca totusi ai vrea si un baiat.)))

0
2
Valeriu
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 21:52
Igor si FIFA, voi cred ca nu sunteti din Moldova! Marea majoritate a celor cu masini scumpe uita unde e semnalizarea in masina lor, stiu doar unde e claxonul, faza lungă si cum să ti se bage inainte ca sa-ti arate ca e tare! Desigur sunt si patzanashi cu masini mai mici care idee nu au de omenie. Eu am hotărât să incerc a nu-i observa nici pe unii nici pe altii, dar oricum trebuie să conduci prin Moldova cu "valerianca" dupa tine.
0
5
FIFA
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 21:57
Valeriu, sunt din Moldova, dar ultimii 2 ani si ceva locul meu de trai e impartit intre Moldova si Germania, si recunosc ca datorita acestui fapt, ca locuiesc si acolo am invatat si inteles multe lucruri, nu neaparat cum ar fi bine de condus masina. Dar in general am mai inteles ce inseamna viata.
1
1
FIFA
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 21:58
Oricum in trafic, nu cred ca e corect sa spui ca nu observi pe ceilalti, din contra trebuie sa fii atent la tot ce se intimpla in preajma ta, mai ales prin Chisinau.
1
1
Igor
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 22:12
Gred, МУЖИК!

Felicitari!
1
3
Robert
Bucureşti, România
la 5 Mai 2014 - 23:02
GRED, uite ce e nu-ti dau dislike, ai fost caraghios, chiar daca ai purtat un cracter ironic :)))))))
4
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 5 Mai 2014 - 23:41
Sunt sunt.....sunt de astia care-si cumpara MB pentru ca e Mărsădăs Bănț. E clar ca NU TOȚI. Nici n-am sis că toți.

Da, m-am asteptat la asa ceva. --- Diesel-urile sunt binevenite pe multe alte modele Mercedes, DAR NU PE E-Class sau pe S-Class. Daca omu ăla vrea confort maxim și lux, el nu iși ia diesel !
Diesel iși iau moldovenii , fiindca salariile sunt mici, și lor le convine:" băi, am mărsădăs bănț care nu crapa mult. Îi dizeli"
Ș taman ne intoarcem la ce am zis eu.

E ca și cum mi-aș lua :
1. Mustang 2,3 Turbi
2. Challenger SXT
3. Camaro V6.

Primesc un V6 /L4 care nu-i chiar sugativă ca V8 , zato vidoku ii de MUSCLE CAR.
Așa și in cazu dat
3
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 5 Mai 2014 - 23:42
AMATOR , body kit original.
Cu un aspect super-sport...zato 520d
3
1
Robert
Bucureşti, România
la 5 Mai 2014 - 23:53
Eu atat mai spun si cu asta am incheiat : MERCEDES NU VA PUTEA BATE NICIODATA RECORDUL LA VANZARI PE CARE L-A BATUT LEXUS, IN SPECIAL MODELUL LS400. Bafta !
4
0
501STL
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 01:06
Iar eu atit mai am de spus.Stringetiva saliva ca va implut sandalele cu ele, mii greata deacu de toyota si america voastra,voi altceva mai stiti? bai copiilor ,voi ati mers in 520 d de ultima generatie?cuplata la o cutie cu 8 rapoarte automata? pun pariu ca nu ,asa ca nu vorbiti aiurea.pentru un familist iti ajunge si iti ramine atita putere + la asta e si foarte econom.............cind va vad cu motoare v6 si nsutiu si, eugen tu la general masina nu ai asa ca lasa si tu v6 selea,cind ai sa poti intretine o dacie atunci sa inveti lumea ce si cum trebuie,da nu ca teai jucat prea mult nfs.
2
2
Constantin-Padure.com
Piatra Neamţ, România
la 6 Mai 2014 - 03:18
Majoritatea celor ce comenteaza nu numai ca nu au bani ca sa treaca strada, dar dovedesc un snobism iesit din comun. Idealul meu un viata nu este un Mercedes. Ci o scoala buna fiului, o casa frumoasa , as investi in afacere samd

I-ar daca as avea 40 000 euro pentru o masina, nu mi-as lua Mercedes deoarece e o masina proasta si scumpa. Raportul pret/calitate nu mai este cum era. In alta ordine de idei, nu trebuie sa dau din casa cand ma duc la service. La 20 000 mi-as gasi ceva mai mult decat suficient.

Evident, daca as avea bani de ma enerveaza mi-as lua un Maybach sau ceva de genul asta. Momentan nu e cazul.

Moldovenii au o deosebita mare problema cu modestia. N-as spune ca pe partea cealalta de Prut lucrurile stau altfel, dar multi care au vazut cum traiesc Occidentalii s-au mai recalculat. Moldovenii nu-si cumpara masina X pentru ca are nevoie neaparat ci pentru ca vrea sa arate ca face parte dintr-o anumita categorie sociala. Un tip Igor, nu a stiut sa-mi dea o explicatie logica de ce si-a facut credit la banca pentru un Mercedes desi ratele il lasa fara bani, mai ales ca nu are casa lui si sta cu parintii.

Totusi, sambata cand trebuie sa mearga pana la discoteca cam 1 km, merge cu masina sa se dea rotund ...

DE CE asta ?

Sincer, credeam ca numai tiganii fac asa. Dupa ce vand fier vechi cu caruta, duminica se plimba prin sat cu Mercedesul.

2
5
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 07:36
Eugen, si dupa logica ta atunci, de ce ingeneral se pun astfel de motoare pe seria 5, pe a6, pe E klass-uri, S-uri, daca ele nu-s comode?

nu mai zic de X-uri, ML-uri, Q-uri, Cayenne-uri si pot continua la infinit...

1. Mustang 2.3 turbo: tu ai vazut ce benzina treb sa le torni? 98 sau 101 EUROPEAN... la noi, pe benzina noastra, ti-a merge 10 000 si du-te si schimba golovka la motor... 100% iti garantez

2.; 3.: cat te-a costa pe matale devamarea la asa masina?

si unde ai sa gasesti tu in chisinau service pt ele? specializat... unde nu o sa te incalte de o gramada bani si o sa-ti faca tot sa mearga?

"Diesel iși iau moldovenii , fiindca salariile sunt mici, și lor le convine:" băi, am mărsădăs bănț care nu crapa mult. Îi dizeli"

Prietene, ei motoarele diesel le-au pus acasa, in garaj? Sau asa si le-au adus de la nemti?

Rezulta ca si nemtii isi iau diesel, fiindca salariile sunt mici si lor le convine :)

Nu-i asa?
0
3
jaguar
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 07:55
Moldovenii au multe probleme, iar faptul ca prefera ceva si nu altceva nu e un motiv de catalogare a a unei intregi natiuni. In lume brandul Mercedes, BMW, Toyota au o valoarea incontestabila, Jaguar, Land Rover, Porsche, etc. Fiecare are dreptul sa aleaga ce face cu banii, ce masina cumpara si ce ii place. Poate moldovenii cred mai mult in Divinitate si stiu ca nu iau nimic cu ei si traiesc dupa bunul plac. Se intampla ca au si casa si masini si bani pu diesel sau benzina sau nimic pu toate. Asa sau nu asa, noul MB C arata bestial. Asa ca viseaza, cumpara sau treci mai departe.
@ Constantin Padure, ai cumva acces la conturile celor care comenteaza pe aici sa poti da o definitie a posibilitatilor acestora?

1
3
jaguar
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 07:55
MB, BMW, Porsche, AUDI the best si punctum.
1
3
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 08:19
Alifonsou,
Tu ești așa sigur de ce spuuui...:D :D
N-am eu mașina? N-am mers in 520d ?? Dute băi..
Tu sa citesti atent poți? (Referitor la V6)
Ț-a ajiunje
2
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 08:29
Igor

Eu ti-am raspuns la intrebarea asta, de ce se pun motoarele date. Și in germania, și in orice stat

Îi chică golofka ?? :D :D tu ești sigur de asta? Evident ca e o presupunere.
Oricum mi-i totuna de așa motoare. Ele nu "stau" pe așa mașini.

Devamarea? Daca ai 50-60 mii € , atunci ai bani de devamare.
Sau tu iar vrei sa o faci pe "moldovanu" care abia stringe banii, dar n-are de devamare.

Nu cauta atunci 660CP cu 75-80000€ daca n-ai bani de devamare.
Dă atunci acesti 80000€ ( plus 2000€) pentru un W222 entry level

Europenii pun taxte ca prostii ca sa scoata bani.
Ei trebuie sa puna taxe pe consum , emisii, nu pe volum .
3
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 08:44
Asistența tehnica???
1. Daca intradevar iti iubesti masina, si te pasioneaza acest domeniu, atunci rezolvi problema asta și nu te alarmezi ca nu avem dealer oficial pentru ele. Statele vecine tot nu au, da ai vazut cite muscle car-uri au ??
În Ro, am vazut și de alea din anii '70 ...(in Ro in general nu platesti NICI O TAXA pentru astea din '70).
Băietii participa la curse , etc. Vad ca nu se pling ca n-au dealer oficial...
2. Tu crezi ca ele sunt mai stricacioase decat Mertzurile/bmw-urile ?? Aahaha
Neeee patzanu......daje fin contra..la capitolul "motor" , ne nadeisia mertzu sau bmw-u sa fie mai trainic decat 392 HEMI SAU 348HEMI....
Shelby GT500 n-are niș un fel de turbine proaste , trube, intercoolere, valve o gramada, EGT ș alte nebunii care SCAD DIN FIABILITATE. ( aici ii mult de vorbit)
3
0
GRED
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 09:10
Fratilor! Daca tot am abordat ironiile hai sa ne amuzam putin.

https://www.youtube.com/watch?v=zjbvYvX5ZoE

Atentie - lectia nu e pe Merc. E o masina oarecare :))
0
1
501STL
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 09:16
Comentariu şters de redacţie.
501STL
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 09:18
ai mers in 520 d ultiam generatie? pun pariu pe tine ca nu ai stat macar...............
2
0
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 10:42
Eugen, prietene... tu acuma imi recomanzi sa-mi iau Mustang turbo, si mai jos imi spui ca tu "nu stai pe asa masini"? pai cum sa te inteleg...

dupa asta, unde vezi tu sa scriu de masini de 50-60 mii euro? am zis peste 14-15 mii, adica inclusiv cele de 20-25, 30-35 mii....

uite: eu am avut camry, 2.4 amricana, benzina... 150 cp/ 220Nm... consum 13-15 litri...

sa luam E220 CDI-urile, care asa de tare nu-tiplac tie: 170 cp/320 Nm... consum 7-8 litri de motorina...

sincer, uitandu-ma la soferii de aceste merc-uri, ziceam ca-s prost... la propriu... nahrena sa platesc de 2 ori mai mult pe combustibil, pentru mai putina putere? intrebare logica, nu?

si, referitor la asistenta tehnica: ia sa-mi spui tu mine, daca incepe sa-ti curga reductorul, de unde o sa iei tu un salinik, de exemplu? cine tine in stoc, salinikuri pentru reductorul de la un camaro de care zici matale? o sa stea masina 2-3 saptamani pana o sa-ti vina saliniku...

sau se duc rulmentii de la stupitele din fata... iarasi la fel... sau ceva doamne fereste prin cutia de viteze... o sa stea masina in garaj cate vreo luna pina o sa-ti vina piesele, cat de tare nu ti-ai iubi tu masina si ai incerca sa o faci singur....

da' ce sa mai vorbim, eu aici pot sa continui la infinit... nu am avut 1 masina sau 2 in viata asta...

nu tine totul numai de EGR, valve si ce mai zici tu pe acolo... uite-te la chestii banale, care iti pun masina pe burta si stai si te uiti la ea...
0
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 10:58
Comentariu şters de redacţie.
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 11:01
Nu am zis ca

1. Mustang 2,3 Turbi
2. Challenger SXT
3. Camaro V6.

sunt masini rele... sunt extraordinare... frumoase, puternice... dar daca in locul la merc-uri si bmw-uri, ar fi astea... sa preuspunem... la fel ai zice "originalitate zero"?

piata o dicteaza cererea... ce se cere, aia se vinde, nu ceea ce este original si frumos pe hirtie...
0
2
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 11:09
Ce le mai place beutura ultrasilor..........ehehehe.
2
0
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 11:14
@Gred asa e prin bucuresti? =))))

atunci inteleg frustrarea unora :D
0
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 11:16
IGOR, citește te rog cu atenție ce scriu. Am senzatia ca voi uneori intelegetei gresit ceea ce spun.

Probabil n-ati inteles ce am zis referitor la E220 CDI sau 520d ...
Imi arati si mie unde ti-am recomandat Mustang 2,3 Turbo??

PS: E220 CDI 177CP/400Nm.

Igor, știi, cine nu vrea, cauta pricini.
Tie iti pare ca ele se strică asa ca masina ta sau cum?

PS: spre ex, tata-miu are un Subaru Legacy din 2009 ( facelift) , l-a cumparat in vara anului 2011 cu 170km la bord.
Au trecut deja 3 ani, masina are vreo 60000km. A mers cu ea prin toate borțile Moldovei, și din toate borțile din vest-u Ucrainei. Niște borți in ucraina, numa mașina asta știe cite gauri "o mincat".

Suspensia ii ca naiba. NIMIC NU A SCHIMBAT ! Și nici nu trebuie schimbat.

Mă rog, oricum trebuie sa faci asistenta tehnica, ș normal.
Băieții din RO și Ucraina umbla cu asa masini? Șinca nu-s 5-10 in cruce. Tot e posibil...
Daca tu iți iei Mertz/BMW din comoditate - ok. Fă-o mai departe, dar măcar așa și spune...
"O fac din comoditate, nu din alt motiv"
2
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 11:20
Igor, nu compara te rog niciodata la consum, un diesel cu un benzin !

Eu am zis una, cind cumperi masini de lux, S-Class de e emplu, sau același E , vreai totul de la masina. Tu ai bani de lux, de comfort, și la urma, iti cumperi diesel ca sa nu dai multi bani pe benzina..
2
0
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 11:25
cum unde mi-ai recomandat, daca te-am intrebat ce sa-miiau in loc de merc, bmw,audi simi-ai bagat mustangul turbo pe primu loc? :))

asta eu am impresia ca scrii si uiti ce-ai scris...

unde am scris eu ca mi s-a stricat masina?

asta ce-am zis eu mai sus, am patit cu un opel, cu un nissan...

ce treaba au bortile din ucraina cu ce-am scris eu mai sus?..

reiau:
te-am rugat sa-mi dai o alternativa merc-urlui, bmw-ului, audi-ului, vw-ului si skodei... dat fiind faptului ca sunt cu "originalitate zero"; DAR sa intre in aceeasi parametri de service, consum, siguranta si confort...
0
2
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 11:27
da' de ce sa nu-mi permit eu sa merg in lux si in acelasi timp econom, daca e posibil? cine sau ce ma impiedica?

faptul ca cineva se va uita la mine, asa ca tine si o sa rada "iautel! haha!!! are bani de merc, da' merge pe diesel!!!"

ma doare fix in cot de parerea lor :)
0
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 11:29
Aia tie ti-a parut ca ti-am dat alternativă...

Nu conteaza despre ce/a cui masina vorbeai. Fie ea orice masina.

Cu bortile din ucraina - ti-am aratat o masina trainică la capitolul suspensie.

Ti-am zis, "iți plac pentru comoditate?" - ok, atunci cumpara BMW/ Mertz.
Pe urma da nu te bați in piept ca sunt cele mai cool.
2
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 11:30
Igor, tu vezi ceva normal in fenomenu:
"Imi cumpar BMW 520d ultima generatie, îi cumpar body-kit M , tot M , culoare dublă, spoilere, eleroane si altele" ???
2
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 11:31
Luxul și DIESELUL se bat cap in cap oleaca
2
0
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 11:34
si masina are doar suspensie? doar suspensia se strica?

eu am vrut sa-mi iau legacy, si stii ce m-a impiedicat? motorul boxer si izolarea fonica proasta...

fiecare isi ia ce-i place, dar nu poti sa critici oamenii care-si iau bmw-uri, merc-uri diesel...

daca ar gandi toti ca tine, nu s-ar mai face asa masini cu asa motoare!

dar odata ce sunt, de ce sa nu-mi iau? ca o sa ma rada unul ca tine? :) sa fi-mi seriosi :)
0
2
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 11:36
Eugen, diesel-urile de acuma. nu-s cele de ani in urma... si nici macar de 10 ani in urma...

Altfel nu ar fi castigat Audi Le Mans-urile cu R10 TDI
0
2
salaria
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 11:36
@Constantin-Padure.com:
ai dreptate, MB-urile nu mai sunt atat de fiabile precum au fost;
am fost intr-una din saptamini la salon MB Calea Orheiului, sa-mi procur o haina Bogner din magazinul lor, cit timp am asteptat sa vina domnisoara-consultant am auzit cum unul (cu ceafa lata :) pe telefon "expedia" pe toti in PD si PDM si PL si alte locuri inguste; intelesesem ca si-a luat GL si s-a stricat in drum, era masina de serviciu a unei companii din Chisinau. Povesteam aceasta istorie unui inginer auto de la service Renault DAAC Hermes (eram cu masina lui unchiu-meu), el mi-a spus ca in ultimii ani vin ft multi cu ML, GL, X5.. cu probleme semi-copilaresti, vorba lui: "daca vrei sa te imprietenesti cu service-urile ia-ti unul din modelele enumerate mai sus"
dupa cum inteleg nu este o regula generala, totusi aceste brand-uri nu mai sunt atit de fiabile
2
1
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 12:31
@GRED, tokmai am ajuns acasa si am aruncat si eu un ''ochi'' pe clipul tau. Dar totusi asa faci tu sa inteleg nu ? :))))

Stai sa-ti arate baiatul si mai si, daca tot vream sa ne ''simtem bine'' :)))

Astia sunt soferi de ''Bhemveu'' filmati in Bucuresti :)))

https://www.youtube.com/watch?v=oEA2LvcoV8Y

https://www.youtube.com/watch?v=s_ayXQjDTo4

https://www.youtube.com/watch?v=s_ayXQjDTo4

http://www.trafictube.ro/trogloditi/


La ultimul link sper ca ''recunosti'' ''telectualii'' cu BMW si Maybach, cel putin ma gandeam ca intr-un Maybach soferul este si el mai civilizat, insa m-am inselat, acum te rog sa-mi dai exemplu cu soferi de Lexus care fac chestii ca astea, cu siguranta nu o sa gasesti. :)))))

1
0
GRED
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 12:35
salaria> Asta au recunoscut-o toti. Si eu sunt fan MB si la fel recunosc fiindca am avut masini din generatii diferite (de exemplu W190 si W203). Cerul si pamantul la fiabilitatea. In schimb la placerea de a conduce e vice-versa. Lumea se dezvolta, progreseaza dar in acelasi timp globalizarea si marketingul isi spune cuvantul ...

Dar totusi MB creste in fiabilitate in ultimii ani destul de mult.
1
2
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 12:39
@C-tin Padure, cu toata stima, ai foarte mare dreptate ! No comment ........
1
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 12:43
Igor,

Aia cu suspensia a fost doar un simplu exemplu , atit.

Eu aș spune ca motorul boxer e ideal.
Auzi? Sa vezi ce fața fac ăștia de pe E39 sau E60 su W211 E220 CDI, dupa ce-l spargi la semafor :D ..
Aa, unu a ramas cu buza umflata intr-un Cayenne S ( generatia precedenta) :D

Izolarea fonica? Nici n-am atras atenția la asta....ca sa spun cum e. Niciodata nu m-a deranjat.
2
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 12:44
@GRED, ''Globalizarea si marketingul'' nu i-au facut pe cei de la Lexus sa dezvolte modele accesibile oamenilor de rand. Acelasi lucru ar fi putu face si Mercedes ( ca o paranteza )
3
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 12:46
Sa punctez ce a vrut sa zica Eugen0...........izolarea fonica se poate face cu cateva straturi de aluband. Demontezi fetele de usi, iar cu un pistol le incalzesti si le lipesti.......mare lucru ce sa spun.....
3
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 12:47
Igor, Legacy-ul e Boxer Diesel , apropo.
Iata a 3-a iarna a trecut. Cu pornitu - ZERO probleme.
La -15 se pornea, fara mofturi.
Sistemu 4x4 permanent....Symmetrical AWD....rupe.
Super economă. ( cel mai mare consum urban aratat de bord a fost 7,5 , cel mai mic consum extraurban a fost 5,2)
Păcat căăă, mdă...moldova - tara de minune...nu mai avem dealer SUBARU.
La capitolul asistența tehnică ....nu-s probleme.
2
1
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 12:54
total de acord cu matale, Eugen...

si atunci daca ai baric diesel, ce critici tu mb-ul si bmw-ul diesel? :)

ca is cam in aceeasi categorie?

AWD e mai practic, mai ales iarna, dar oricum, senzatiile pe care ti le da tractiune spate, nu se compara cu AWD...

cui ii place tractiunea spate, n-o sa-si ia AWD... eu de exemplu :)
2
1
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 13:04
Motoarele diesel de pe Mercedes polueaza mult mai mult ca cele pe benzina pe care tot ei le fac .Asta e de stiut
4
0
501STL
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 13:41
mai mare poluare ca o persoana nongrata aici nu o face nimeni,da robert?eugen faptul ca nu schimbi nimic la masina asta nu inseamna ca e fiabila,pursisimplu e stricata si nu vrei sa o repari,sau nu poti
1
2
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 13:45
A intrat amatorul de Moskwicz sa-mi spuna mie ''ce trebuie'' , asta este ceva mai caraghios decat ''Vacanta Mare'' cu ''Leana si Costel'' :))))
3
0
GRED
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 14:12
Robert> "...nu i-au facut pe cei de la Lexus sa dezvolte modele accesibile ..." - ai vrut sa zici "....nu i-au facut pe cei de la Toyota ..." deci non-sens.

Mercedes a recunoscut ca nu este gata si nu prea poate din punct de vedere a infrastructurii companiei sa produca masini ieftine si accesibile. Sunt abea la inceputuri dar nu cred ca degrasa se coboara in segmentul Toyota fiindca isi dau bine seama ca Corea mai are nevoie de 5-6 ani (adica peste o generatie - doua de modele) si va fi un MAAAARE concurent p-u japoneze. Timpul va arata cum a aratat ce se intampla cu Sony si Panasonic in fata Samsung !!!

Si un mic secret: Sony si Panasonic sau chiar Toshiba au o mare problema din cauza Samsung pe cand Siemens si Bosch pana cand rezista. (ca o paranteza)
1
3
GRED
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 14:13
degrasa = degraba
0
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 14:13
Alifonso..o sa ma fac ca n-ai zis nimic.
2
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 14:14
IGOR... :D

Tu faci diferența intre Legacy și E-Class /S-Class sau 5-series ??

( ma asteptam la așa o reacție din partea ta)
2
0
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 14:18
davai, uimeste-ma... care e diferenta? :)
0
2
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 14:21
lasa s-klasse...

seria 5 (2.0d) , E220 CDI in comparatie cu legacy 2.2 boxer diesel...
0
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 15:18
Harașo, din ce clasa face parte LEGACY ( 4th generation) și din ce clasa face parte seria 5/e class ??

Sau la tine.............Legacy e un mid-size luxury car ?
1
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 15:23
Ian sa pui un E60 / W211 lîngă un Legacy 2009, sa compari dimensiunile oleaca, măcar dimensiunile, nu mai mult.
2
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 15:24
Da daca închidem ochii la dimensiuni, ( care sunt mai mici) , cuvintul "luxury" lipsește tot..
2
1
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 15:32
Baii, deci amatorii astia de Moskwicz nu stiu nici clasele automobilelor :))))

Subaru Legacy este un sedan de clasa medie ( segment D ) cu valente premium ( in prezent chiar premium )
BMW seria 5 si E -Klasse sunt sedan-uri de clasa mare ( segmentul E ) - premium

GRED salutari si tie ! Observ ca nu ai raspuns nimic cu privire la link-urile distribuite de mine sus, acrii sunt strugurii, mai, mai, mai :))))

Sony, a inceput o crestere semnificativa in EU pe zona de telefonie mobila, s-ar putea ca peste 2-3 ani sa-i le ia locul fratiorilor lor cu ochi oblici ( coreenilor de la Samsung ). :)
4
1
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 15:36
pai da, si? cati cm e diferenta? :))

bai Jenea, tu asa te exprimi de parca as fi comparat un Matiz cu un GMC Sierra 3500HD :))

plus la restul:

hai sa luam pretul din salon la fiecare, intr-o complectatie standarta :) de cat e diferenta? :))
1
2
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 15:37
bai, strainule... pe matale nimi nu te-o bagat in sama... :)
0
2
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 15:42
si chiar am intrat pe wiki sa ma uit: E vine de la "Executivklasse" (бизнес-класс)... nici o treaba cu luxury n-are
0
2
FIFA
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 15:48
(tata-miu are un Subaru Legacy din 2009 ( facelift)), dar eu stau si comentez neavind nici o masina a mea personala.
Eugen0, masina familiei si masina ta personala e mare diferenta, cind vei avea a ta, vei privi altfel masinile.
Imi retrag cuvintele daca ai una a ta personala.
1
1
Valeriu
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 15:51
In schimb pretul lui chiar are mult cu luxury!
1
2
FIFA
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 15:57
Pentru Robert:

https://www.youtube.com/watch?v=j_XPGxp_jTo

https://www.youtube.com/watch?v=0qMQwwePUSE

Ultimul e cireasa de pe tort, ))))))))))))

https://www.youtube.com/watch?v=RjCp-H3Ewhk
0
2
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 15:58
@Igor

Bai pai chiar, RM este o vasta strainatate, tu vorbesti ''LB. moldoveneasca'' eu LB. bucuresteana'' :)))) , apropo mai stiu si ''Lb. americana'' :))))

Cand trec pe la voi zic ca plec in ''strainatate'' :)))) ....la naiba, i-ar ti se plimba limba prin gura si faci greseli de ''tipar'' domnule :))))

Sa trec la subiect, uite aici clasele auto pentru matale :

http://www.automarket.ro/masini-noi/audi/


4
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 15:59
Clasa de LUX inseamna segmentul F ( full-size) , ce-i asa greu ....
4
1
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 6 Mai 2014 - 16:03
FIFA: Шамаич :DD A fost într-un timp megastar pe YouTube.
1
2
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 16:07
FIFA :

Primul clip. In primul rand nu avem de unde sa stiim tot scenariul. Poate cel cu Lexus LX a fost provacat inainte sa fie filmat.
Clipul doi : La fel si cu cel cu RX ca si la 1 , in plus mai punctez ceva, acolo este traficul rusesc, iar la fiecare minunt poti surprinde secvente de orice tip indiferent de masina.

Clipul 3 : Omul posibil se grabea, el s-a incadrat foarte bine in momentul in care a prins liber, si eu fac asa , nimic wow......cireasa de pe tort sunt cei cu GERMANE, ei sunt foarte talentati, dar neh adevarul doare :))))))
4
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 16:12
Si acum cireasa de pe TORT, dragii mei :))))

banuiesc ca BMW-ul le i-a mintile cand te urci la bord, nu de alta dar si politia mai ? BMW-urile ii aspira pe soferii care le conduc asa spre un aer meltenistic :)))

http://www.trafictube.ro/politia-romana-si-masinile-lor-bmw-noi-minunate/
3
0
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 6 Mai 2014 - 16:14
Robert:Cînd e vorba de șoferii japonezelor,spui că au fost provocați,etc.,iar cînd vorbim despre cele germane,ești sigur că șoferii nu au fost provocați.Interesant punct de vedere.Dar totuși ar trebui să recunoști că sunt șoferi aiurea și pe BMW,MB,Toyota,Lexus,etc.
1
4
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 16:16
In genul '' Sunt politzai pe BeMWe ce mama draq, o ard pe sistemul sa moara colegii mei de la sectie'' :)))
4
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 16:18
Fara alte cuvinte despre semnal, schimbare banda si prioritate pietoni…la fel ca si soferii obisnuiti de bijuterii nemtesti bavareze asamblate in ''Ciaina'' .
4
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 16:26
@VW, nu este minciuna, este purul adevar..........sa curga negativele va rog :))))))
4
0
jaguar
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 16:34
Interiorul la acest model e super, insertiile de lemn sunt perfecte. Si Lexus arata foarte bine, dar MB imi place mai mult.
0
3
501STL
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 16:39
Robert esti persoana nongrata,tiam mai zis de vreo citeva ori,chiar demnitate nu ai nimc?nu te iubeste nimeni aici ,nici PA,chiar esti asa de naiv si crezi ca o sa iti recapeti ceva prin porstiile bonave scrise de tine?la spitalul de psihiatrie va dau internet?
0
3
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 16:54
FIFA, știu tot despre mașina aia.
Așa și? Daca in documente nu e scrisa pe mine hotaraste ceva ?
Eu tot umblu cu ea asa cum tu umbli cu a ta. Nu e nici l diferenta..
3
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 16:55
Igor.....hai ș-om face-o pe prostu ș-om masura ciți cm.
Sau tie iti năzare ca ele așe de dragu meu sunt puse in clase diferite.

IGORE...ian cauta , categoriile de vehicule și casca ochii maaaaaaaari și uite, ce inseamna "executive" te rog eu frumos.
2
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 16:58
IGOR ...sau tu vrei sa spui ca intre 3-series și 5-series e o diferenta de citiva cm, da ??
Adica tu vrei sa spui ca , intre C-class și E-class e o diferența de citiva centimetri...
Cee, parca comparam Smart cu Hummer H1 ..
2
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 17:00
IGOR , dă să iț zic. Tu la clasificarea auto ai incurcat "british english" cu "american english"
2
0
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 17:02
Mercedes-Benz Е-класс — один из самых знаменитых автомобилей немецкой фирмы Mercedes-Benz. Хотя обозначение Executivklasse (бизнес-класс) было введено в 1993-м году.


Общие данные
Производитель: Mercedes-Benz (Daimler AG)
Годы пр-ва: 1936—настоящее время
Сборка: Германия
Класс: Бизнес

NA! citeste!!! ca deam se ajunge la absurd, ochiule mare!

si lasa-ma cu categoriile tale ca ai inteles tare bine ce-am avut eu in vedere, da' esti tu asa mai incapatinat si vrei sa-mi demosntrezi nu stiu ce... ca intre segmentul D si E is vreo 10-15 cm... MARE diferenta :)
1
4
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 17:04
eu, uai baiete, nici nu m-am bagat in clasele auto si in clasificari... asta tu te-ai legat de ele, eu nici nu le-am pomenit... eu te-am intrebat care e diferenta vizual cind te uiti la dinsele... sau ai tu ochii tare mari si le vezi deodata care si din ce categorie fac parte... :)) incredibil...
1
2
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 17:05
diferentele vizual, in salon, ca apartament in portbagaj, ca si motorizari si etc... cele care le vedem de zi cu zi... nu ma leg de exclusivitate
1
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 17:25
Băi, omule, nu citi la naiba la rusoi, nu intra mai ales pe wiki ș pune la rusa, citeste in engleză băi.
Tu sa vez cite greșeli de traducere ( asta in primu rind) --- asta pe viitor , n-are legatura cu ce vorbim.

Tu nu te-ai bagat in clase , da ?

Patzanu, da eu de diesel despre ce vorbeam a??? Ai uitat ori și ?

Să-ț mai repet odata: dute afara, cata un W211 , un E60 ș un Legacy a 4-a generație...
"10-15cm" ...dute ș controleaza

Legacy băi ii "biznăs clasa" băi ?
2
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 17:29
Cind parchez la fundu la un E60 ap capu tau in Subaru sta la nivelu senzorilor de parcare de pe bumper...
"Biznăs clasa".....

Mă scuz ăi, daca tu spui ca Legacy (fourth gen) asta-i fix ca E/5-series, appu....e ș compara X5 cu Suburban
2
1
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 17:37
Sa spui ca Legacy este ''concurent'' cu E class sau 5 series, ma mir cum de nu spui ca Dacia Latsun este concurent direct cu Maybach domle'' Igor . Aia 15 cm conteza nespus de mult : la fel cu 5 mm conteaza dintanta dintre deschizaturi.
3
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 17:43
Diferentele intre D si E sunt vizibile ori din care punct te-ai uita, chiar si un necunoscator in cauza va vedea. La fel cum diferentele dintre D NON-premium si D premium sunt la fel de vizibile.

In primul rand segmentul E ofera din start motorizari mult mai potente decat D , dotari gen '' Night vision'' ( lucru care in D nu gasesti ), cotiera cu comenzi multimedia spate, draperii spate laterale, antifonare peste D, latime mai mai buna, lungime, inaltime, anvelope mai groase, etc.......mai simplu nici ca se poate , o sa o spun mura in gura .......Manaci calule ovaz ?
3
0
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 6 Mai 2014 - 17:50
Eugen0:E class,A6,seria 5-toate se consideră executive car!
0
2
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 17:53
@VW , PAI ASTA AM ZIS SI EU .
3
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 17:57
Volkswagen, așa este!!!

Nu cumva Legacy e in clasa lui C-Class/ 3-series ?
2
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 18:29
PS5 : Si acum ca sa nu ziceti ca-s nebun si vb aiurea, ia priviti si voi ce fac aceste specimene cu masini germane, de se cred ZMEI pe sosele.........din fericire politia l-a prins inainte sa oamoare vre un om nevinovat :)


https://www.youtube.com/watch?v=sFa4C0pwBuk
3
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 18:30
Am dreptate GRED ? Sau VW ?
3
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 18:33
Acum pe buna dreptate, un sofer de Lexus nu s-ar fi pretat la asemenea grosolanie, cel putin ar fi detinut documentele la el.
3
0
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 18:44
Eugen, da' ce sursele engleze is dumnezeu pe pamant?

tu ai sursele tale, eu pe ale mele... cu ce ale tale is mai adevarate ca a mele?

unde am pomenit eu de categorii?

info luata de pe PA:

Lungime la E : 4,868 mm
Lungime Legacy: 4,730 mm

vrei un calculeator?

nu am chef sa le rascolesc pe celelalte... dar tot acolo ajung, BAI!

asa ca nu te mai strofoli la mine
0
3
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 6 Mai 2014 - 18:58
Îs foarte multe video în YouTube despre "minunații" soferi a acestei mărci japoneze,așa că afirmația ta nu e deloc închegată.După cum am mai menționat,sunt șoferi idioți cît pe BMW,Mercedes,și numai mai puțini pe Lexus,Toyota.
0
3
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 6 Mai 2014 - 19:12
Tu cind compari dimensiunile, numa lungimea stii s-o compari ??

Ia compara Legacy cu 3-series sau C-Class ...
Daca nu vrei, dute afara ș pune cumva 3 una linga alta ș-ai s vez.

Băi deam cu tătu....s spui ca Legacy ș E-Class sau 5-series asta ii aceeași clasa ap asta-i......jăle...
Daca la tine Legacy , ap ii "biznăs clasa" ap......

Mie mi s pare ca tu deam special prelungești discutia
2
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 19:41
A inviat Nicolae Ceausescu ( dupa Paste ), citez ''cu ce ale tale is mai adevarate ca a mele'', am incheiat citatul. Adica ale tale sunt mai adevarate ca altii, iar tot ce spui tu este peste cuvantul celorlalti, cam asta este obiectivul lui Igor. E ca si cum ai impune cuiva cu cutitul la beregata '' bai faceti ce zic eu '', scuza-ma dar limbajul comunist nu-l suport, a fost Ceausescu, a fost Iliescu, deci sunt ''calit'' dar totusi ........ :))))).
3
0
Robert
Bucureşti, România
la 6 Mai 2014 - 19:45
@VW, cam esti putin cam PRO fata de autorul din clipul prezentat de mine........ma rog, ''vulpea cand nu ajunge la struguri zice ca sunt acrii'' :))))
2
0
Igor
Chişinău
la 6 Mai 2014 - 22:00
bai, tu esti nebun la cap???

ia arata-mi te rog unde am scris eu ca fac parte din aceeasi clasa???

tu faci diferenta intre: te-am intrebat care e diferenta? si "fac parte din aceeasi clasa"

nu nu , dzau ca nu esti intreg la creieri...

unde pasca ma-sii am zis eu ca legacy a tau ii biznes???? citeaza-ma, te rog!!!

tu wabshe itzi dai otciot de ce scrii?

incredibil, uai omule uai?

si noi mai vrem in europa... cu cine? cu aistea ca tine, la care li se pare absurd diesel de 2 litri pe mb, audi si bmw... si cind ma gindesc ca astia ca tine o sa-mi plateasca pensia...

bine ca am scapat de gunoaiele gen robert... slava allahului ca s-au carat din tara asta... sper sa scapam si de restu de genu ista!
1
4
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 7 Mai 2014 - 00:18
Igor, pritormozește abaroatele !!!
Iț zic a 3-a oara. Citeste atent cind scriu șeva...
Băi, Europă băi, iaca cu tine bai cum s aniunji in Europa?????

Incepi o discuție ș uiț de unde te-ai pornit.

Nu graiem de DIESEL AI ?? Eu graiem de DIESEL pe E ș pe 5-series nu wai omule wai ????
Lasa fumatu oleaca. Singur ai zis bl** executiv, biznes clasa.

Tu ini ziși, ca la mine tot ii DIESEL ș tipa di și ma strofolesc la E Sau 5 -series.

Ș eu bl** ț-am zis, și legacy ii biznes clasa ai ?? Tu j ni-ai zis (repet inca odata ca tu vad ca esti off) ca di și graiesc de E sau 5-series cind la mine Legacy tot ii DIESEL ??

Ș eu la naiba inca odata iț zic, LEGACY NU-I BIZNES CLASA AI....

Tu ai citit cind am scris ca LUXU ș dizeliu s bat oleaca cap in cap ??? Ai citit ai ??

Tu și ai nu fași diferența intre un Legacy ( 4th gen) și un E sau 5-series ai ??

S-o pornit patzanu, cu gunoaie ș alte .........intreg la creieri.....uite-te ai și scrii șap inșepe a impușka din sniper....
S-o porni el..
2
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 7 Mai 2014 - 00:21
Așe-s tatz amatorii de bănț-uri ș bănvăuri, ....știu unu care s bate in chept ca bmw rupe tat, da nu știe și-i asta VANOS.
Prișepuților....
3
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 7 Mai 2014 - 00:23
Igor, biznăs clasa, cu mai puțin de 3 litri n-are și cata.
Ș asta nu-i Mertz de jină, da alte...." Bai am un dvijoc 2.0 dizeli vechi in garaj. Băi ini trebu prosta cuzovu de W212 sau W222 restu nica nu-ni trebu...glavna cuzovu de mărsădăs bănț"
3
1
Robert
Bucureşti, România
la 7 Mai 2014 - 00:24
@Igor . WHAT ? Ce tara, Ce pensie tot visezi tu acolo ? Citez : ''slava allahului ca s-au carat din tara asta'' , am incheiat citatul, din care tara amice ? Bah tu cu cin' te certi singur ? Eu cred ca inca visezi si-ti doresti foarte tare anumite lucruri. Din pacate realitatea e alta si trebuie s-o accepti asa cum e, indiferent ce fenomene ciudate se intampla acolo la mansarda. Nici sa nu te astepti ''la pensii mari'' oriunde ai fii in lumea asta, fara compromisuri nu realizezi nimic sa stii. Esti la fel ca unele ''cercuri'' persoane din RO care asteapta sa le pice ''ceva din cer'' , dupa care ''rage'' in fata institutiilor ca nu e bine asa, mi se pare anormal ce fac ei, deodata ce anumite drepturile vin cu responsabilitati . Eu cred ca tu ai facut facultatea absolut degeaba, probabil promovat cu sticla de whiskey. Sau ai facut la vreo "privata", ceva acolo,. Taticu' ti-a asigurat loc de munca langa gasca de betivi din intreprindere si acum te spargi in figuri. Cu limbajul de rigoare desigur. Ce sa pui mana la lucru ca habar n-ai ce e aia. Si mai te gandesti la pensii ? hahaha...........Chiar nu-mi dau seama ce a putut provoca atata tevatura, faptul ca nu imi place Mercedes. Nu imi place mie, si nu voi cumpara niciodata de la ei e clar ? Nu imi poate impune nimeni . Toate cele bune !
4
0
Igor
Chişinău
la 7 Mai 2014 - 07:23
Aha, deci Legacy nu-i biznes... asta e marea diferenta...

tu stii ca ajiunji la absurd?

ca sa primesti placere la volan, de departe nu-i obligatoriu sa stii ce acela vanos, prisheputule :)

sau daca vrei, o sa ma apuc si eu amush sa te zavalesc cu notiuni si terminolojii si o sa vad atunci cat de prisheput tu esti...

asa ca nici tu nu te mai bate cu pumnul in piept ca stii ce-i acela vanos...
0
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 7 Mai 2014 - 08:07
Tu ești bat ?
Eu am zis șeva di și știu eu ai ?
Tu amuia ma ameninț sau și ? :D ..noțiuni.. Eu vad ca tu amu te fași deștept .."a s te zavalesc....."

Po lehce..

Auz ai? Legacy ii biznas clas ai ?? :D
Bai s nu spui nimani ca Legacy (4th gen) e o clasa cu E-Class sau 5-series ca a s te rîda ai.
Legacy are dimensiuni de C-Class sau 3-series băi...
Baaaaaaaaaa, asta cu biznes clas o rupt. "Asta e mare diferențal" ---- tu iar ai uitat despre ce discutam bre ?
4
0
501STL
Chişinău
la 7 Mai 2014 - 08:39
eugen vorbesti asa de parca suntem toti aici de o seaman,mai cintareste un pic vorba asta taraneasca a ta ,vad ca cu educatia stai cam prost de tot,acasa tot asa vorbesti?
1
3
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 7 Mai 2014 - 13:20
Eu m-am învățat de la tine...alfonsou. Cită minte iț trebu ca sa observi asta?? Tot nu-ti ajunge ??
3
0
Andrei
Ungheni, Moldova
la 23 Mai 2014 - 09:51
Da voi stiti ca husele pentru scaunele C-class sint fabricate la Ungheni?!!!
0
1
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!