Land Rover Discovery Sport
12 Martie 2015
Spuneam încă acum doi ani despre Land Rover că au reuşit să-şi ia un avânt incredibil după detaşarea de grupul Ford şi achiziţia lor de către un nou proprietar. Au urmat noi motoare, noi decizii înţelepte, dar mai ales noi modele cu un design extraordinar, care au fost primite cu căldură de public. Evoque a fost primul dintre ele şi a dat startul unei linii ascendente şi profitabile
pentru cei de la Land Rover, linie care continuă şi astăzi. Treptat, aproape toate modelele din gama producătorului britanic au primit noi generaţii, iar recent a venit şi timpul lui Freelander să lase locul unui noi succesor.

Doar că, de această dată, britanicii au decis că nu vor mai folosi numele Freelander, ci vor adopta unul
nou – Discovery Sport. E oarecum potrivit – denumirea Discovery e aplicată mai nou modelelor cu predilecţii mai pronunţate de offroad în familia Land Rover, iar Sport se potriveşte mai bine dimensiunilor compacte şi agile ale unui succesor al lui Freelander.

Şi uite-l pe noul Land Rover Discovery Sport în mâinile noastre, în Moldova. Arată foarte tentant, fără îndoială, dar să vedem ce oferă el cu adevărat la bordul lui şi cât de capabil în offroad a rămas noul model!
Design

Spunem că arată tentant, dar unii critici ar putea remarca o intrare în uzual a inspiraţiei celor de la Land Rover, după Evoque şi Range Rover. Modelele ulterioare au, mai mult sau mai puţin, aceleaşi elemente de bază, niţel adaptate dimensiunilor, cu nişte mici accente individuale. O fi aşa, însă tocmai despre asta se poate spune că britanicii şi-au găsit o nouă identitate de design şi o menţin reuşit pe toate
modelele noi, la fel cum fac mulţi alţi producători de succes. E deosebit de curios posteriorul lui Discovery Sport, partea inferioară a căruia pare neobişnuit de teşită. Totul pare să se datoreze predilecţiilor de offroad, această formă fiind capabilă să-i garanteze modelului un unghi bun de degajare. În faţă este prezent un profil puternic, accentuat de proeminenţele pe margini ale capotei şi de grila cu textură specifică. Iar pe lateral silueta maşinii
păstrează foarte mult spaţiu pe înălţime pentru ocupanţii celui de-al doilea rând şi portbagaj, sugerând că Discovery Sport se recomandă şi ca un model foarte practic.
Interior

Designul interior al noului Land Rover Discovery Sport a primit o puternică amprentă nobilă, dar foarte bine
adaptată unor scopuri precise. La fel cum hainele unui călăreţ aristocrat arată bine, dar sunt în primul rând funcţionale, şi habitaclul lui Discovery Sport are o ambianţă plăcută, dar peste tot se remarcă soluţii dictate de funcţionalitate. Modelul acesta încă se mai ghidează de filosofia unor butoane mari şi clare, care să poată fi apăsate şi în mănuşi, iar în
zonele expuse la cea mai mare uzură sunt prezente materiale mai rugoase, dar calitativ executate, care să reziste uzurii şi eventual să poată fi spălate şi readuse imediat la condiţia iniţială. Totuşi, există şi materiale sofisticate, precum partea superioară a planşei de bord, executată din polimer moale, partea mediană dură a planşei,
acoperită cu tapiţerie de piele, sau mânerele uşilor, tapiţate şi ele cu piele cusută cu aţă contrastantă.

Poziţia la volan e foarte potrivită explorărilor de offroad, cu o bună vizibilitate, iar volanul de dimensiuni mai mici îţi sugerează şi o agilitate mai bună a modelului. Cadranele de bord sunt
plăcute, cu o calitate grafică evoluată faţă de cea a modelelor lansate în ultimii ani, însă cea mai mare evoluţie grafică şi logică se remarcă la sistemul multimedia, care este, în sfârşit, unul modern, intuitiv şi plăcut în utilizare. Totuşi, acesta încă mai poate fi operat doar prin apăsarea directă a touchscreen-ului, britanicii întârziind să
monteze vreun instrument mai sofisticat de interacţiune, prezent pe majoritatea mărcilor premium.

Discovery Sport a beneficiat şi de schimbătorul circular de viteze, prezent pe ultimele modele ale mărcii, şi aici el e montat în locul obişnuit al levierului, cu un spaţiu foarte mare rezervat în jurul
lui, atât de mare, încât s-ar cere parcă un levier acolo, şi nu o rotulă.

Pe bancheta din spate există loc extrem de generos pentru pasagerii de aici, generos pe toate trei dimensiuni. Ăsta
e, fără îndoială, unul din avantajele majore ale lui Discovery Sport – confortul şi spaţiul oferit celor de pe bancheta spate. Ea este şi foarte reuşit profilată, iar componentele ei
beneficiază de reglaje individuale multiple, care le pot ajusta după cele mai fine preferinţe ale pasagerilor. Din cauza acestor mecanisme de reglaje, însă, rabatarea banchetei nu se face
până la o podea plană, bancheta generând un unchi diferit de înclinare faţă de podeaua portbagajului.
Mici remarci se pot face şi
la calitatea pielii, dar ea depinde
şi de dotarea aleasă. Noi am testat
două exemplare ale lui Discovery Sport, în două motorizări şi dotări diferite. Ne-a plăcut mai ales habitaclul mai bine dotat, cu nuanţă uşor verzuie a pielii, dar zonele expuse la uzură manifestau deja încreţituri care vor evolua inevitabil în cute mai vizibile în cel mai scurt timp. La celălalt exemplar, pielea era ceva
mai groasă şi ar putea face cute mai greu, însă pielea cu care era tapiţat bordul părea un pic mai expusă spre uzură.

Şi dacă se ajunge la portbagaj şi aspecte practice, aici Discovery Sport este de nebătut. Portbagajul este imens şi are o formă foarte practică, iar gura imensă de deschidere a hayonului şi rabatarea banchetei spate fac posibilă orice năzdrăvănie în transportarea obiectelor mari. Cu siguranţă SUV-ul
acesta se potriveşte celor ce caută şi practicism, şi confort pentru toţi ocupanţii la bord!
Senzaţii în condus şi călătorii

După cum vă spuneam, noi am testat două motorizări ale lui Discovery Sport. Am început cu propulsorul turboaspirat pe benzină, de 2.0 litri şi 240 CP (exemplarul prezent şi în imaginile acestui test), iar apoi am dat o tură şi cu dieselul SD4 de 190 CP.

Din primii kilometri parcurşi la volanul lui Discovery Sport ai o puternică senzaţie de deja-vu. Parcă ai mai condus undeva maşina asta. Parcă ai mai simţit-o exact la fel în volan, suspensie, ţinută de
drum. Ah! Da! E Freelander! Şi explicaţia e cât se poate de logică! Freelander a fost unul din cele mai reuşite modele Land Rover de generaţie precedentă din punct de vedere tehnic, iar britanicii şi-au zis că ar fi păcat să nu folosească aceeaşi filosofie tehnică, perfecţionată, şi pe
noul Discovery Sport. Aşa că noul modelul îşi trage rădăcinile tehnice de pe predecesorul său şi le transpune într-o nouă eră, iar cei care au condus vreodată un Freelander sau chiar au deţinut unul, vor recunoaşte
imediat aceeaşi ţinută rutieră.
Volanul pare un pic mai ascuţit setat, dar în esenţă, comportamentul de drum al maşinii este aproape identic.

Asta ar putea să nu-i fascineze prea mult pe cei care şi-au dorit o sportivitate mai accentuată, pentru că maşina mai manifestă urme de ruliu în virajele pronunţate, dar trebuie să vă amintiţi de atributul Discovery şi de predilecţia
spre offroad. Atunci când
mişti brusc volanul, întâi maşina
urmează ascultătoare traiectoria dictată, iar peste o fracţiune de secundă se face simţit şi ruliul dictat de centrul de
greutate mai mare. Dar toate rămân în limite sigure, aşa că te simţi în continuare încrezut să o conduci dinamic şi sigur. Şi cel mai important avantaj al acestei ţinute rutiere vine la
capacitatea de îndurare a maşinii – îndurare a gropilor şi denivelărilor autohtone, îndurare a orice surprize ţi-ar putea pregăti un drum mai puţin civilizat al planetei!
Iar propulsorul turboaspirat pe benzină, de sub capotă, face o treabă minunată! Cuplat cu o cutie de viteze cu tocmai 9 trepte, acesta este ajutat cu prisosinţă să dea imediat tot ce are mai bun, la
cea mai mică apăsare a acceleraţiei. Cutia funcţionează impecabil, iar motorul are forţă suficientă pentru a-i imprima maşinii un comportament cu adevărat plăcut pe drum. La diesel se simte iniţial un cuplu mai mare, însă după acel cuplu nu urmează şi o putere la fel de impresionantă, aşa că până la urmă dieselul pare mai anevoios în
reacţii, un pic mai zgomotos şi departe de a fi la fel de plăcut. Desigur, consumul şi raţionamentele practice votează în favoarea dieselului, însă benzinarul e mult mai perfect calibrat şi mult mai superb în plăcerile pe care le
oferă! Noi am scos un consum de sub 9.5-10.0 litri în afara oraşului cu motorul ăsta, dar tot ne-a tentat adeseori să-l stoarcem mai cu putere. Probabil, cu străduinţe extreme se poate obţine un consum cu vreun litru mai mic. În oraş,
evident, consumul real va trece
de 10 litri, aşa că, dacă aceste cifre
vă îngrijorează, e mai bine să alegeţi dieselul.
Discovery Sport în offroad

Uite că am ajuns şi în locul de căpătâi al oricărui Land Rover – terenul accidentat. Am intrat în zona unei păduri, iar pământul era înmuiat de-a binelea de zăpezile iernii şi ploile ulterioare, în timp ce anvelopele noastre
nu aveau un profil prea potrivit pentru offroad. Ne-am zis că vom fi mai moderaţi în exprimente de offroad, pentru a nu rămâne cumva blocaţi pe acolo. Am trecut prin pădure prima dată, ocolind zonele critice, iar maşina a început a-şi mişca posteriorul prin aceste zone noroioase. Începe adevărata aventură de condus în offroad! Geometria bună îl favorizează pe Discovery Sport să treacă prin
asemenea denivelări pronunţate fără cea mai mică problemă, iar şasiul său aici se simte foarte adaptat terenului accidentat! Cursele lungi ale suspensiei, rigiditatea trenului de rulare – toate fac performanţă excelentă de offroad. Am trecut cu bine prima încercare şi am urcat pe culmile unor dealuri moldoveneşti, cu o maşină care se dovedeşte a fi pe cât de confortabilă, spaţioasă şi practică la interior, pe atât
de pregătită să-şi răsuflece
mânecele şi să se apuce de
o treabă noroioasă în offroad!

Apoi am reintrat în pădure şi de
această dată am luat-o direct spre
gura iadului, în bălţile de mocirlă. Am
activat regimul de teren alunecos al
sistemului All Terain Response şi maşina a trecut cu bine de mocirlă,
iar la ieşirea din ea era o zonă foarte
strâmtă în pantă, unde trebuia să
încetinim pentru a trece cu bine,
apoi să urcăm panta mai departe. O
provocare cam dificilă, pentru că
maşina a început a-şi mişca lent
toate patru roţi, dar prea lent
pentru a înainta. Pedala
acceleraţiei nu primea
nu primea o ascultare din partea
motorului şi aici ne-am amintit de
blestematul ăla de sistem ESC de
stabilizare a traiectoriei, care înăbuşă
forţele motorului. După câteva
tentative nereuşite de a trece de
acest obstacol de mocirlă cu ESC-ul
pornit, am deconectat sistemul şi am
apăsat nestingheriţi, dar moderat,
pedala acceleraţiei. Oh! Aici e cu
totul altă mâncare de peşte!
Tracţiunea integrală a început a
funcţiona cu adevărat, distribuind cu
excelenţă cuplul între roţi şi maşina
şi-a săpat fascinant drumul din
dificultăţi! A ieşit fără cea mai mică
problemă! Sistemul de tracţiune
integrală e unul genial, e important
doar să nu lăsaţi ESC-ul prea
mult să-l înăbuşe în condiţii
dificile! Land Rover
Discovery Sport e în
continuare un Land Rover
adevărat, pregătit
pentru cele mai grele
condiţii de offroad!
Preţ

Noul Land Rover Discovery Sport porneşte în Moldova de la un preţ de 32,800 euro în motorizare diesel TD4 de 150 CP, de la 34,500 euro pentru
motorizarea diesel SD4 de 190 CP şi de la 35,000 euro pentru benzinarul 2.0 litri turbo de 240 CP. Exemplarul nostru dotat extrem de generos a urcat preţul la peste 48,000 de euro, însă, or asta e cam limita superioară de preţ la care un
Discovery Sport mai poate fi acceptat psihologic. Per total, însă, Discovery Sport are un preţ competitiv dacă îl analizăm în raport cu concurenţii săi de pe piaţa Moldovei şi mai luăm în calcul şi echipările standard oferite pe fiecare din nivelurile de dotări.
Verdict: Land Rover Discovery Sport

Noul Land Rover Discovery Sport aduce un substrat tehnic modern, dar axat pe tradiţii durabile, cu un nume nou, mai atrăgător. Designul său îi conferă o personalitate modernă, transformându-l într-un SUV stilat şi
dorit. Interiorul se remarcă mai ales prin spaţiu foarte generos pentru toţi ocupanţii, confort şi soluţii practice şi versatile, multe dintre aceste soluţii reflectându-se şi la tipul materialelor adoptate pentru zonele mai expuse la uzură. Pentru amatorii de interioare germanice, unele dintre
aceste elemente ar putea naşte motive de ezitare şi e nevoie de o altă abordare în gândire pentru a înţelege motivele şi filosofia acestor soluţii. În schimb cei care caută utilitate şi spaţiu enorm într-un SUV de dimensiuni relativ compacte vor iubi cu adevărat acest model. Şi
până la urmă substratul tehnic a cunoscut elemente noi admirabile – o un motor benzinar turboaspirat cuplat de minune cu o nouă cutie de viteze automată cu 9 trepte, o raritate absolută în acest segment! Iar tandemul dintre motor şi cutie e unul foarte bine desăvârşit!

Cât priveşte alegerea dintre un motorizarea diesel SD4 sau benzină, noi o preferăm pe cea pe benzină, pentru că se simte mult mai desăvârşită şi plăcută din punct de vedere tehnic. Însă dacă e să vă dăm un sfat practic, desigur că v-am recomanda motorizarea diesel, care e mult mai eficientă în consum, dar reuşeşte să livreze un dinamism cât se poate de
demn. Ţinuta de drum aminteşte imediat de Freelander-ul de generaţie precedentă şi merge pe o altă cale decât cea adoptată în prezent de modelele germane concurente. Nu pune accentul maxim pe manevrabilitatea desăvârşită în viraje şi nu vrea să-şi tragă o identitate prea sportivă. Poate chiar merge şi pe o altă cale decât cea a Land Roverelor moderne, neadoptând în totalitate filosofia aluminiului şi mai păstrând o predilecţie puternică spre capacităţi de oţel în offroad! Însă tocmai acest caracter tradiţionalist, metalic, al maşinii, o recomandă pentru aventuri, offroad şi
teren accidentat. Şi până la urmă, conducând noul Discovery Sport chiar mi-am şoptit mie însumi cu plăcere: „ce mă bucur că britanicii n-au aruncat modelul ăsta în tabăra platformelor obsedate ultra-uşoare şi a super sportivităţii!”. Da, l-au păstrat mai practic, mai aventurier, mai explorator, mai tradiţionalist! Noul Discovery Sport este, poate, modelul nou care rămâne cel mai fidel valorilor legendare ale mărcii Land Rover!
PiataAuto.mdIlie Toma
8
10,812
GALERIE FOTO (57 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!