Noua generaţie Jaguar XF
31 Octombrie 2015
Britanicii au lansat o nouă generaţie a lui Jaguar XF, adică a modelului care a făcut marca Jaguar să renască într-o nouă epocă! Anume de la XF a pornit
primul capitol al „noului testament” a ceea ce înseamnă Jaguar, chiar dacă a fost conceput într-o eră în care umbrela celor de la Ford, foştii proprietari ai
mărcii, încă mai persista deasupra britanicilor, înainte ca aceştia să ajungă sub aripa celor de la Tata. Iar noul Jaguar XF nu sare din ochi de la
prima vedere că ar marca o schimbare majoră, cel puţin un om mai neiniţiat în urmărirea evoluţiilor exacte din tabăra Jaguar ar putea să întrebe „păi, ăsta e noul XF, zici, sau e precedentul?”. Pentru că, deşi în profunzime există un milion de schimbări consistente, designerii britanici au ales să meargă pe calea păstrăii unui limbaj de design
fără revoluţii învolburate, ci mai degrabă să evolueze pedant, atent, în direcţia potrivită şi cu bune maniere, aşa cum e caracteristic britanicilor.

Ei bine, dar ce oferă astăzi noul Jaguar XF? Sedanul britanic vine să concureze cu E-Class, Seria 5 şi A6, într-o perioadă în care cele trei reprezentante
ale triadei germane se află ori la sfârşit de carieră, ori în cea de-a doua jumătate a ei. Prin urmare, în timp ce nemţii muncesc de zor la viitoarele generaţii ale modelelelor lor, britanicii au lansat un XF care vrea să înhaţe frişca acestui segment la momentul potrivit. Ce aduce noul sedan britanic, deci? Este el mai bun decât concurenţii lui? Este el mai bun decât predecesorul lui?
Prezenţă şi design

Despre design am şi început să vorbim în introducerea acestui test, remarcând că un necunoscător nu va sesiza imediat că noul XF este, de fapt, unul de nouă generaţie. Atunci când ambele generaţii stau una lângă cealaltă, însă,
schimbările sunt mult mai evidente. XF-ul anterior era un model opulent, graţios, în timp ce noua generaţie şi-a lungit silueta şi şi-a antrenat muşchii pentru o prezenţă mult mai atletică. Calandrul noului model e poziţionat mai vertical şi mai agresiv, capota e mai lungă şi roţile faţă sunt poziţionate
mai spre extremitatea frontală a maşinii, iar spre posterior a apărut şi un geam triunghiular în zona montantului spate,
rolul căruia a fost, probabil, să sporească vizibilitatea. Posteriorul noului XF este desenat mai aproape de stilul sedanului mai compact Jaguar XE, emanând şi el o doză abundentă de agresivitate. De parcă felina britanică
din acest segment nu şi-a mai dorit somptuozitate, ci mai multă sportivitate, muşcând un pic din dimensiunile şi silueta fratelui mai mare XJ, cu nuanţele stilistice ale fratelui mai mic XE. Noi credem că e o repoziţionare mai
sportivă a noului XF, urmând ca viitoarea generaţie XJ să devină focusată doar spre luxul grandios cu linii retro şi clasice, lăsând astfel tărâmul agresivităţii exclusiv în sarcina lui XF.
Noul Jaguar XF arată bine, în rezultat, dar nouă ne pare excesivă doza de agresivitate pe care o emană maşina noastră din test, excesivă pentru un Jaguar. Jantele bicolore şi pachetul de crom negru sporesc această senzaţie,
într-un contrast vizibil cu culoare albă glaciară a maşinii. Pentru amatorii de aspect sportiv, e o reţetă superbă. Noi, însă, l-am prefera într-un verde britanic, cu jante deschide la culoare şi elemente cromate pe caroserie, iar la interior cu un habitaclu bej.
Ambianţă interioară

Multă vreme despre britanici se
spunea că ştiu să facă cele mai
elegante şi frumoase
interioare. Iar materialele alese şi calitatea asamblării ştiau să denote întotdeauna meticulozitate şi atenţie
deosebită. Generaţia precedentă a
lui Jaguar XF avea un interior care
purta aceste caracteristici, având o
problemă doar cu calitatea afişajului
grafic al display-urilor din zona
cadranelor de bord. În schimb
interiorul era lucrat cu fineţe şi
calitate, iar unele mici detalii îţi
creau un efect de maşină
specială, care ştie să te
uimească altfel – prizele
de aer se închideau
şi se deschideau
înversându-se la
pornirea şi oprirea
motorului, levierul
rotativ al transmisiei
automate ieşea din
tunelul central, iar
sertarul pasagerului
dreapta se deschidea
prin atingerea unui
buton tactil.

Noua generaţie Jaguar XF,
însă, nu mai are aceeaşi
somptuozitate în habitaclu.
Formele sunt mai brutale
şi mai pătrate, foarte
asemănătoare celor din
sedanul mai compact Jaguar XE. Şi
dacă astă vară îl criticam pe fratele
mai mic pentru un interior de o
calitate imperfectă, ne aşteptam că
mai-marele XF, pus pe o treaptă
superioară ierarhic, va exclude orice
imperfecţiune. Dar nu este aşa.
Şi aici există stângăcii greu
de iertat unui sedan premium
executiv: spre exemplu un contur
văluros al prizelor de aer de deasupra sistemului multimedia sau alinierea precară a inserţiilor de aluminiu şi plastic de pe consola şi tunelul central. Prizele de aer se închid şi se deschid şi acum la pornirea şi oprirea motorului, dar sunt mai mici şi mai neimportante
nu ştiu cum, iar procesul ăsta nu mai
naşte aceeaşi admiraţie. Levierul
transmisiei iese la fel, iar sertarul din
dreapta a primit un mâner ordinar
uriaş, cu un lacăt de cheie pe el. Pe
centrul volanului nu mai e poziţionată
emblema cu cap de jaguar, care
părea simetrică şi-ţi sporea accentul
de maşină graţioasă, ci jaguarul
în atac, din profil. Am
mâhnita impresie că
modelul nu mai are
aceeaşi atmosferă specială în interior, devenind mai conformist, mai generalist.

Calitatea materialelor folosite la interior alternează şi ea. Tapiţeria de piele pare excepţional de calitativă, având chiar şi nişte perforaţii speciale. Plasticul de structură a tunelului central e mai precar, în schimb polimerii planşei de bord sunt foarte calitativi şi plăcuţi la atingere. În partea superioară a
planşei polimerii sunt chiar trasaţi cu o cusătură cu aţă neagră, iar opţional acolo puteţi avea piele cusută pe planşa de bord, în loc de plastic cusut. Cadranele de bord şi-au îmbunătăţit semnificativ calitatea de afişaj, noua generaţie venind cu două cadrane analogice, însoţite de un display color
imens între ele, de o calitate excelentă. Şi display-ul sistemului multimedia are o bună calitate de afişaj, având şi câteva butoane fizice de acces rapid, care facilitează accesarea unor
funcţii-cheie. Un sistem opţional foarte curios e cel de camere video, faţă şi spate, care poate fi inclus chiar şi la viteze mai mari. Astfel, poţi vedea imagini din faţa sau din spatele maşinii
în timp ce mergi pe traseu, iar din faţă poţi avea şi două unghiuri laterale. Iar regimul video de la extremităţile laterale faţă ale maşinii vă permite să vedeţi traficul de prin părţi doar vârând „botul”
felinei în intersecţie, într-un soi de adulmecare tehnologică! Cu o capotă atât de lungă, aceast atribut se va dovedi foarte util în viaţa reală!

Fără îndoială, interiorul mai poate fi înnobilat prin alegerea unei alte culori a
tapiţeriei şi eventual prin nişte inserţii de lemn. Versiunea testată de noi are un accent mai sportiv, însă ţinând cont de acest accent s-ar fi cerut, parcă, şi un volan ceva mai profilat în zona orelor 10 şi 2.
Totuşi, trebuie să menţionăm că în scaunele faţă ale noului Jaguar XF ai impresia că modelul a crescut în lăţime, oferind mai mult spaţiu acum. Şi poziţia la volan e comodă, cu o cotieră
înaltă, putându-se conduce cu ambele mâini pe volan şi cu coatele sprijinite de cotiera centrală şi cea de pe uşă. Vizibilitatea este de asemenea foarte bună.
Bancheta spate are un unghi foarte reuşit de înclinare şi adâncire, oferind un grad foarte bun de confort. Totuşi, pentru a se obţine un spaţiu suficient pe înălţime, a fost nevoie de subţierea şezutului şi de „săparea” unor zone de spaţiu în plafon, deasupra capului. Tunelul central foarte înalt va face mai puţin comodă şedea celui de-al treilea ocupant aici, însă doi pasageri se vor simţi cât se poate de confortabil, inclusiv şi în călătorii lungi. Totuşi, pe bancheta din spate a lui Jaguar XF persistă senzaţia suficienţei de spaţiu, dar nu şi a răsfăţului la acest capitol, aşa cum o fac unii concurenţi.

Ocupanţii de aici au, însă, guri
dedicate de ventilare din tunelul
central şi din montanţii de mijloc,
cu zone dedicate de reglaje a
temperaturii, întrucât XF-ul din
testul nostru are un sistem de
climatizare quadra-zonal! Pasagerii
mai dispun şi de încălzire a
scaunelor în câteva nivele. Un
confort cu adevărat special, deci!
Senzaţii în condus

O sută de metri. Atât ne-a luat să simţim ceva cu totul special în felul în care se conduce noul Jaguar XF. Special în suspensie, prin felul în care maşina treatează drumul, special în volan. După o sută de metri parcurşi, i-am exclamat colegului meu „waw, dar maşina asta se conduce extraordinar de plăcut!”.

Suspensia e surprinzător de bine echilibrată între „moliciunea” trecerii elegante a denivelărilor, rigiditatea unei ţinute ferme de drum şi naturaleţea senzaţiilor de la bordul maşinii. E o
setare surprinzător de bună şi de specială, la care se simte că au muncit ingineri cu un talent deosebit, care au ştiut să-i asigure maşinii o ţinută exemplară fără să-i fure sufletul! Ah, şi cât de plin de fior se simte volanul în mâini, cât de bine conectat cu drumul, cât de informativ, cât de exaltant! Jaguar XF îţi dă nişte senzaţii „old-school”, pline de emoţie şi viaţă, pe care concurenţii săi, demult aflaţi într-o goană continuă a tehnologizării, le-au
uitat ireversibil. E ca un duş cu apă rece, care-ţi aminteşte cum trebuie să fie adevărata apă pură de munte! Şi XF e apă pură, montantă, în această privinţă!

Noua generaţie XF e construită pe o platformă tehnică absolut nouă, cu mult aluminiu în ea, care nu mai are nimic comun cu predecesorul ei. Şi se conduce de mii de ori mai bine decât generaţia precedentă! Iar sub capota
versiunii testate de noi se află un nou propulsor diesel de 2.0 litri, care dezvoltă 180 CP şi 430 Nm, oferiţi între 1,750 şi 2,500 rpm. Propulsorul e cuplat la o cutie de viteze automată cu 8 trepte, trimiţându-şi ulterior puterea punţii spate. Sunt suficienţi 180 de cai-putere şi 430 Nm pentru a-i imprima noului XF un dinamism demn? O da! Dieselul ăla toarce extrem de plăcut când e turat cu putere, iar maşina
obţine imediat un dinamism foarte bun, ajutat de o cutie de viteze care schimbă treptele foarte logic, rapid şi fără ezitări de algoritmice. La turaţii urbane, uneori ai impresia că motorul se aude un pic cam tare din habitaclu, dar sunetul lui e plăcut şi imediat ce ieşi la un drum mai deschis şi calci din plin acceleraţia, ai impresia că maşinei ăstei nu-i lipseşte niciun cal-putere pentru fericirea
completă. Desigur, nimeni nu ar refuza o tură cu un benzinar de top de vreo 380 de cai, sau chiar un V8 de mai târziu, dar pentru viaţa cotidiană dieselul ăsta de 180 CP şi 430 Nm e mai mult decât suficient pentru manevre dinamice, depăşiri, şi tot ce vă mai puteţi dori. Cu atâta suflet în volan şi în întreaga maşină, parcă şi cei 180 cai cu suflet ai motorului fac cât vreo 250 mai somnolenţi!
În viraje maşina are o ţinută impecabilă! Intru într-un viraj şi turez un pic mai mult pedala în momentul potrivit, iar posteriorul maşinii începe a dansa un pic cu roţile şuierânde într-un scurt drift controlat şi oprit după câteva clipe de plăcere de sistemul de stabilizare a traiectoriei! Da, chiar şi cu sistemul ăla pornit, tot poţi să şuieri un pic roţile şi să-i dansezi spatele maşinii ăsteia în viraje! Formidabilă maşină!

Jaguar XF e un driver’s car veritabil, o maşină cu o plăcere de condus care te
copleşeşte. O maşină vie, cu suflet, pe care să o conduci cu satisfacţie din aia pură, de şcoală veche, în fiecare care clipă a aflării tale la volan!

Preţuri în Moldova: noul Jaguar XF

În momentul lansării sale în Moldova, noua generaţie Jaguar XF porneşte de la un preţ de 37,500 euro, valabil pentru aceeaşi motorizare diesel 20d de 180 CP, testată de noi. Doar că maşina
noastră din test a primit o listă lungă de opţionale, care i-au ridicat preţul final la tocmai 56,600 euro, un preţ care muşcă niţel cam prea mult după părerea noastră. Amatorii de propulsoare benzinare pot opta pentru motorul turboaspirat de 2.0 litri pe benzină, care dezvoltă 240 CP şi care porneşte de la 39,000 euro. În oferta pentru Moldova transmisia automată e oferită standard.
Verdict: noua generaţie Jaguar XF

Noul Jaguar XF a evoluat cu paşi rapizi spre sportivitate şi agresivitate în
aspect, mai ales în versiunea testată de noi. Din fericire, aspectul exterior şi interior poate fi înnobilat prin alte selecţii de culori, inserţii şi jante. E un model care arată bine oricum şi care lasă impresia unei maşini mai lungi şi mai
agresive, mai predispuse să-şi arate muşchii prin dinamism.

Interiorul mai are mici carenţe pe alocuri, alternând aceste mici stângăcii cu zone în care calitatea e ireproşabilă. Însă eşti în stare să-i ierţi totul, dar absolut totul, după ce urci la volan şi-l conduci. Noul Jaguar XF se conduce ca nimeni altul în segmentul ăsta şi te
bucură cu un şasiu excelent setat şi o direcţie superb de informativă, toate condimentate de un tandem bun între dieselul de 180 CP, cutia de viteze şi tracţiunea spate. Hai, domnilor designeri de la Jaguar, încă niţele eforturi în habitaclu, încă niţel perfecţionism la micile detalii, şi veţi lupta de la egal la egal cu concurenţii germani. Până atunci, trebuie să
recunoaştem că inginerii voşti au făcut o treabă formidabilă, astfel încât la naturaleţea în condus şi la spiritul simţit la volan, noul Jaguar XF şi-a depăşit concurenţii germani! E mai puţin cizelat şi civilizat ca ei, dar are o carismă irezistibilă de acolo, de la volan!
PiataAuto.mdIlie Toma
2
5,829
GALERIE FOTO (53 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!