Se pare că valul motorizărilor hibride cu încărcare de la priză se răspândeşte tot mai mult în rândul SUV-urilor premium. E şi oarecum logic, dacă ne gândim că aceste modele sunt destul de mari şi grele prin definiţie, iar montarea unor seturi de baterii grele ar trebui să le afecteze mai puţin greutatea totală. E logic şi din prisma consumului

tradiţional destul de mare al acestor modele, dar şi din prisma preţului premium aplicat, care permite o acoperire a preţului tehnologiei plug-in hibrid.

Toamna trecută, redacţia PiataAuto.md a testat îndelung un SUV german plug-in hibrid, pe o distanţă de

aproape 5,000 km, atât pe trasee extra-urbane lungi, cât şi pe cele extra-urbane mai scurte sau chiar exploatări urbane de mai multe zile consecutive. Am obţinut atunci un consum urban mediu pentru mai mult de 3 zile consecutiv de 2.9 litri/100 km, cu foarte multe eforturi de încărcări de la priză şi multă străduinţă, însă în regim extra-urban, în dependenţă de distanţă, consumul

urcase spre 7-8 litri/100 km, iar în regim internaţional de distanţă lungă consumul oscilase între 9.5 şi 10.0 litri/100 km. Modelul, deci, cu toată tehnologia sistemului de propulsie, ni s-a părut super eficient în mediul urban, iar în mediul extra-urban s-a dovedit a fi mai eficient decât o motorizare comparabilă pe benzină, dar totuşi nu se poate încă spune că avem de-a face cu o

eficienţă de consum absolut
uimitoare.

Acel model testat de noi în toamnă are un concurent redutabil de la Volvo. E vorba de Volvo XC90 T8 – SUV-ul hibrid cu încărcare de la priză al suedezilor, care pretinde un consum de 2.1 litri/100 km! E adevărat, ca în

cazul tuturor hibrizilor plug-in, e vorba de consumul pentru prima sută de kilometri. Chiar şi aşa, însă, cifra declarată e extraordinar de curajoasă, depăşindu-şi concurenţii la acest capitol. Iar pe lângă aceste cifre, conceptul sistemului de propulsie Volvo e niţel

mai radical, nefiind vorba de un electromotor integrat între motorul cu ardere internă şi cutia de viteze: motorul pe benzină al lui XC90 T8 propulsează doar puntea faţă, în timp ce motorul electric pune în mişcare puntea

spate. Între cutia de viteze şi motorul pe benzină există, totuşi, un electromotor, cu rol de încărcare a bateriilor şi startor, iar uneori şi de supliment de putere, dar totuşi propulsia electrică esenţială se realizează cu ajutorul punţii spate.

Ei bine, cum s-o simţi toată această complexitate tehnologică a lui Volvo XC90? Nouă ne place mult noua generaţie Volvo XC90 încă din momentul lansării sale, dar până acum nu reuşisem să conducem decât dieselul D5 de 225 CP. Acum, însă, redacţia PiataAuto.md a fost invitată la

un test drive internaţional cu totul special al celor de la Volvo, în care am putut să gustăm din noile motorizări ale lui Volvo XC90 – cea hibridă cu încărcare de la priză pe nume T8, dar şi benzinarele T6 şi T5. Toate astea – într-un anturaj extrem de plăcut din zona hotarului Germaniei cu Austria, prin

zone de câmpie dar şi prin munţii Alpi! Mai mult ca atât, surprizele acestui test s-au dovedit cu mult peste aşteptările noastre! Să vedem, deci, ce înseamnă noul Volvo XC90 T8 în raport cu motorizările T6 şi T5. Ce alegem, până la urmă – hibridul plug-in sau benzinarele turboaspirate?

Prezenţă

Volvo XC90 T8 e la fel de graţios precum orice alt XC90, cu deosebiri insesizabile faţă de fraţii săi cu propulsie tradiţională. Doar capacul prizei electrice de pe aripa stângă îl poate

trăda şi indicele „T8 Twin Engine” de pe hayonul spate. La ele s-ar mai putea adăuga şi litera „E” de pe plăcuţele de înmatriculare, aplicată la sfârşit în locul unei cifre, după noile tendinţe germane, dar asta e valabil doar pentru Germania şi, respectiv, maşinile noastre de test,

înmatriculate în această ţară. Culoarea de un alb nobil arată extraordinar de bine pe XC90, dar cu un aspect şi mai temerar se pot lăuda culorile albastru Bursting Blue şi roşu Signal Red, mai ales în combinaţie cu pachetul R-Design. Ce mai, Volvo XC90 e unul din cele mai frumoase automobile, desenate în ultimii ani în lumea auto!

Ambianţă interioară

Puteţi intui că la testul internaţional Volvo am avut parte de exemplare în dotări de top Inscription ale

lui Volvo XC90. După noi, existenţa acestor nivele de dotări pentru XC90 permite cumpărătorilor să urce mai avantajos până la un nivel de echipare de top, acolo unde ar putea savura şi

mai plenar senzaţiile de la bordul modelului. Pe motorizarea T8 în dotare Inscription, Volvo XC90 dispune până şi de magnificul levier al transmisiei, executat din cristal de către cei de

la Orrefors Sweden. Despre comoditatea folosirii lui vă vom vorbi ceva mai târziu, iar acum vă vom spune că cei de la Volvo şi-au găsit foarte ingenios un detaliu distinctiv, care să-i scoată în evidenţă şi care să sublinieze apartenenţa modelului la liga superioară.

Despre calitatea materialelor ar fi în plus să mai vorbim pentru Volvo XC90. Toate materialele sunt de o calitate desăvârşită – fie că e vorba de lemn, piele, polimeri sau alte inserţii. Totuşi, pachetul R-Design de pe versiunile din testul nostru venea cu inserţii în stilul fibrei de carbon la interior, iar aceste inserţii, după părerea noastră, nu prea aveau ce găuta pe un Volvo atât de graţios. Sunt de o factură calitativă, dar lui Volvo XC90 acestea nu i se potrivesc, pur şi simplu, mult mai bine arătând acolo lemnul ăla natural, atât de plăcut ochiului şi atingerii.

O menţiune cu totul specială o merită
sistemul audio Bowers & Wilkins, pe
care l-am mai auzit anterior la bordul
lui XC90 în testele precedente, dar
pe care l-am explorat şi l-am
apreciat cu adevărat abia
acum. Da, Volvo n-a ales
Bang & Olufsen sau
Harman / Kardon, mărci
preferate de concurenţi,
ci a mers pe soluţia
unei companii
britanice relativ
mici, dar

extrem de apreciate de marii cunoscători ai sistemelor audio desăvârşite. Iar atunci când călătoreşti la bordul maşinii şi-i permiţi sistemului audio să reproducă o muzică bună la calitatea impecabilă de care este în

stare, cu o curăţenie absolut sterilă a sunetului şi o fidelitate inedită, îţi zici pe bună dreptate că ăsta e cel mai bun sistem audio pe care l-ai auzit vreodată într-o maşină! Şi setările sistemului sunt destul de specifice, existând chiar şi un regim de adaptare a sunetului să se audă asemeni acusticii din renumitul Gothenburg Concert Hall. Sistemul ăsta chiar e cel mai curat, cel mai fidel şi cel

mai bun din câte mi-a fost dat să aud
vreodată la bordul vreunei maşini, iar
urechea mea a fost multă vreme
foarte pretenţioasă la fidelitatea
sistemelor acustice, din cauza unei
pasiuni mai speciale pentru acestea.
Aşa că vă îndemnăm să bifaţi
minunea asta de sistem
Bowes & Wilkins la bordul
lui Volvo XC90!

Trebuie să mai remarcăm şi faptul că versiunea hibridă a lui Volvo XC90 – T8 – muşcă foarte discret din spaţiul pentru picioare al ocupantului din mijloc al banchetei spate, din cauza unei forme diferite a tunelului central. Această formă diferită se datorează

montării setului de baterii în această zonă, de-a lungul centrului maşinii. În rest, bancheta spate are aceeaşi formă

şi poziţionare, oferind un confort identic cu versiunile cu propulsie tradiţională ale modelului.

Senzaţii în condus

Am început testul nostru cu motorizarea hibridă, evident, aleasă de noi într-o culoare albă graţioasă. Odată pornit motorul, cadranele de bord ne sugerau o autonomie de 31 de kilometri în regim pur electric. Am părăsit aeroportul Munchen şi am pornit pe un traseu ce avea să se întindă pe o distanţă de peste 200 km spre munţii Alpi.

Am pornit pur electric, fără să umblăm noi la schimbarea vreunui regim. De fapt, Volvo XC90 T8 are tocmai 7 regimuri de condus, mai multe decât un XC90 în motorizări tradiţionale, iar

regimul implicit e „Hybrid”, ceea ce
înseamnă că maşina foloseşte
propulsia electrică atunci când
consideră că e oportun şi o
suplineşte cu cea tradiţională când
e nevoie. E evident din primii
kilometri, însă, că acest regim
favorizează destul de mult
propulsia pur electrică până şi
la viteze de autostradă, dacă
în baterii există energie. O

soluţie pentru a păstra energia pentru mai târziu – pentru oraş, eventual – ar fi optarea pentru regimul „Save”. Acesta va folosi aproape în totatitate propulsia tradiţională şi vă va păstra electricitatea din baterii pentru momentul în care veţi vrea s-o folosiţi. Pe de altă parte, regimul Pure e axat spre folosirea propulsiei pur electrice. Sistemul ăsta

de propulsie, însă, are şi o rezervă de putere extraordinară, de peste 400 CP, întrucât e format dintr-un motor turboaspirat de 2.0 litri, cu 320 CP şi 400 Nm la activ, la care se mai adaugă electromotorul de 87 CP şi 240 Nm. Prin urmare, la nevoie, o pedală puternic apăsată ar trebui să ne împingă serios în scaun. Iar dacă vreţi

să tot conduceţi lipiţi în scaun, Volvo XC90 dispune şi de regimul Power, care trezeşte la viaţă sistemul pentru oferirea unei performanţe maxime. Mai există şi un regim AWD – pentru că, n-aţi uitat, motorul pe benzină a lui XC90 T8 îşi livrează puterea doar punţii faţă şi e nevoie de o setare diferită pentru a avea parte de tracţiune integrală

întotdeauna, cu ajutorul electromotorului spate. Un alt regim, Offroad, pare a fi o evoluţie a sistemului AWD, cu sporirea gărzii la sol şi întărirea suspensiei, iar ultimul dintre regimuri e Individual, cu

personalizările pe care şi le doreşte cel de la volan.

La călătorii lungi şi drepte de autostrăzi, regimul Hybrid e absolut suficient şi

bine adaptat. Maşina înaintează plăcut şi gândeşte totul pentru tine. Am apăsat, în acest regim, pedala acceleraţiei cu putere, dar felul în care maşina a accelerat nu ne-a prea

impresionat. Hm.. Nu
aş putea să spun că se
simte ca o maşină de
400 CP... Dar vom vedea
ulterior cum stau lucrurile în
alte anturaje.

După vreo 20 de kilometri energia din
baterii s-a epuizat cât să facă maşina
să includă mult mai mult
propulsia tradiţională. Am

ieşit în curând şi de pe autostrăzi, pentru a merge pe un traseu lung ce alterna sătucurile germane ale Bavariei cu drumurile extraurbane şerpuitoare dintre ele. Aici am încercat din nou acceleraţia, chiar şi cu start de pe loc. În acelaşi regim Hybrid. Maşina accelerează intens, dar parcă tot nu se poate spune că ai parte de peste 400 cai-putere şi vreo 640 Nm... Nu-mi

puteam explica senzaţia. Am schimbat regimul de condus în Power şi am apăsat din nou acceleraţia. Oh! De această dată tabloul este cu totul diferit! Maşina te împinge, în sfârşit, în scaun şi zmunceşte asfaltul de sub roţi, în dorinţa de a prinde viteză! O, da! Acum performanţa se simte livrată plenar, în sfârşit! Datele de pe hârtie se confirmă, în sfârşit, or, pe hârtie Volvo XC90 T8

are o acceleraţie de 5.6 secunde de la 0 la 100 km/h! Ei bine, realitatea acceleraţiilor pare un pic mai puţin dramatică decât impresia acestei cifre, dar intensitatea acceleraţiei maxime e, totuşi, destul de impresionantă! Deci, în regim hibrid Volvo XC90 va limita puterea chiar şi atunci când apeşi pedala mai puternic şi ţi-o va oferi pe toată doar în regimul ăla destinat

performanţei maxime. E logic şi de înţeles, dar nouă nu ne-au plăcut niciodată limitările forţate de putere, cel puţin nu în regimurile implicite.

Am trecut din nou la regimul implicit Hybrid şi primele viraje mai ascuţite

m-au pus niţel în încurcătură. Nu aveam viteză mare, dar la abordarea virajelor maşina denotă senzaţia unei greutăţi mari, care se lasă cu un ruliu şi cu tendinţe subviratorii. E destul de diferită această senzaţie faţă de un Volvo XC90 D5, testat de noi anterior, care avea o

ţinută de drum mult mai exemplară. Dar să sondăm un pic mai mult de unde vine acest simptom.

Am luat viraj după viraj şi am început a-i analiza reacţiile maşinii la comenzile volanului, frânei, şi mai ales

acceleraţiei, apoi răspunsul a devenit imediat clar. Maşina asta este, de fapt, una cu tracţiune faţă în asemenea momente, când funcţionează ca un hibrid clasic, cu destul de puţină energie în baterii. Şi pe deasupra, e o maşină cu tracţiune faţă înaltă şi cam grea, cântărind peste 2,320 kg la gol. E

aproape egal cu greutatea concurenţilor hibrizi, însă e cu aproape 200 kg mai grea decât un XC90 T5, spre exemplu. Iar atunci când ajungi să abordezi un viraj cu Volvo XC90 T8, în regim hibrid, maşina e propulsată doar de puntea faţă, iar acest atribut, cooptat cu greutatea şi suspensia relativ maleabilă

pe partea iniţială a curselor ei, îi dă nişte efecte fizice de neîncredere. Nu mă îndoiesc că dacă aş fi pierdut aderenţa, sistemul de propulsie ar fi inclus şi puntea spate în viraje, însă pe asemenea drumuri şerpuitoare mi-aş dori, parcă, mai puţin ruliu al maşinii şi o capacitate de a aborda traiectoriile mai

încrezut. Apoi mi-am zis că ar fi cazul
să trec maşina în regim AWD, gândindu-mă că în acest caz motorul electric spate va fi întotdeauna în acţiune şi va asigura tracţiune integrală, luându-şi eventual energia în direct de la funcţionarea motorului faţă. Şi, ştiţi, a funcţionat! Maşina şi-a întărit un pic suspensia adaptivă în acest regim şi a început a se purta ca un SUV cu tracţiune integrală permanentă, iar ţinuta de drum în viraje s-a schimbat radical! Acum Volvo XC90 intră în

viraje cu încredere şi se simte că ambele punţi ale maşinii lucrează în tandem pentru a-i asigura vehiculului traiectoria necesară! Tendiţele subviratorii au dispărut aproape în totalitate şi acum nici greutatea maşinii nu mai pare o problemă! Ăsta e cel mai plăcut regim pentru condus pe drumuri pline de viraje, chiar dacă vreţi să conduceţi încet şi relaxat! Anume în acest regim Volvo XC90 T8 se comportă ca un adevărat SUV cu tracţiune integrală permanentă şi are o ţinută de drum exemplară!

Traseul nostru a început a urca tot mai vertiginos spre munţii Alpi, urcând la altitudine tot mai mare. Dacă după 13 km parcurşi aveam o medie de 2.8 litri/100 km, atunci după prima sută de kilometri parcurşi, aveam un pic mai mult de 9 litri la sută în media de consum. Acum, însă, trecusem de 200 de kilometri şi urcam aproape în permanenţă, aşa că media consumului s-a apropiat de zece la sută, dar n-a atins limita psihologică. Când te gândeşti că ai o maşină de 400 CP, nu

e un consum prea mare, dar totuşi cei 2.1 litri/100 km oficiali în regim mixt, chiar şi doar pentru prima sută, sunt mult prea teoretici, credem noi, şi pot fi atinşi doar în regim urban cu mai mult de o încărcare pentru acea primă sută de kilometri parcurşi.

Levierul de cristal – da, renumitul levier de cristal – s-a dovedit a fi extrem de incomod în folosire. El culisează înainte şi înapoi doar cu un singur pas, iar ca

să treci maşina din poziţia R în D şi invers trebuie să faci două mişcări repetate. Mai mult ca atât, acest levier nu permite un regim de schimbare manuală a treptelor, şi nu există nici padele de schimbare a treptelor, însă acest atribut e probabil legat cu conceptul de funcţionare al sistemului de propulsie, întrucât cuplul motorului electric nu trece prin cutia de viteze. Totuşi, ulterior, când am condus alte versiuni cu levier normal, am constatat

că acel levier normal e mult mai intuitiv şi plăcut în folosire decât cel de cristal.

Toate versiunile lui Volvo XC90 pe care le-am condus denotă un pic de zgomot la rulare mai crescut decât ar fi normal pentru acest segment. Zgomotele aerodinamice, însă, sau cele de la motor lipsesc. Suspensia pneumatică înghite bine denivelările incipiente, dar atunci când dă în denivelări mai

sacadate şi mai adânci, capacitatea de absorbţie e limitată.

Şi totuşi, pe lângă acele senzaţii de condus descrise mai sus, există o senzaţie mult mai specială, poate, la bordul lui XC90, descrisă foarte bine de colegul meu de test din România, Mircea Meşter, drept „stare de zen”. Un soi de linişte spirituală pe care o capeţi la bordul maşinii, în timp ce o conduci

sau te afli alături, o linişte în care-ţi cureţi mintea şi gândurile, în care contemplezi şi intri într-o stare a vieţii profunde şi inteligente. Mai puneţi şi minunăţia aia de sistem audio pur în joc şi vă veţi pomeni într-o stare de

împăcare spirituală pe care n-o veţi prea putea simţi în alte maşini. Aşadar, deşi e plăcut în condus şi poate fi şi antrenant în regim AWD, Volvo XC90 pare, totuşi, să pună un accent suprem

pe o senzaţie specială de confort inteligent la bord, de transportare sofisticată dintr-un punct în altul. Sunteţi şi Dvs. un caracter sofisticat? Atunci maşina asta vi se potrviteşte!

Drift cu SUV-ul plug-in hibrid!

În cea de-a doua zi a testului, am avut parte de o experienţă neaşteptată cu Volvo XC90 T8. Am mers din nou într-o altă zonă din adâncul munţilor Alpi, acolo unde am dat peste un circuit închis pentru teste de iarnă. Aici am avut parte de un traseu acoperit în totalitate de gheaţă şi zăpadă, pe care

trebuia noi să chinuim un pic maşinile astea!

Evident, am inclus maşina noastră – un T8 R-Design de culoare albastră de această dată – în regim AWD. Am făcut două tuturi de recunoaştere a circuitului şi trebuie să remarc că pe un asemenea traseu extrem de lunecos sistemul de tracţiune integrală al lui XC90

îşi face bine treaba, chiar dacă
puntea spate e propulsată doar de electromotor. Cumva creierii ăia electronici ai maşinii ştiu bine când şi în ce raport să intervină în permanenţă, aşa că totul se întâmplă la fel de intuitiv ca în cazul unui sistem tradiţional de tracţiune integrală permanentă.

În mod normal, la teste drive internaţionale eşti sfătuit ca nu care cumva să deconectezi sistemul ESC de stabilizare a maşinii. Siguranţă, ştiţi voi. Însă ăştia de la Volvo ne-au încurajat

să deconectăm sistemul şi să ne facem de cap cu maşina. Aşa că în scurt timp am înţeles că sub roţile noastre aveam foarte puţină aderenţă şi foarte multă distracţie! Să arunci maşina într-un

derapaj controlat în asemenea
condiţii e destul de uşor, mai ales că
aici existau şi mici urcuşuri şi coborâri şi uneori gravitaţia te ajuta dacă simţeai exact momentul în care să dozezi pedala acceleraţiei. Frumos, dragilor! Uite că facem drift cu un SUV cu

tracţiune integrală şi, mai mult ca atât, facem drift cu un SUV plug-in hibrid! Şi uite că sistemul ăla complex de tracţiune integrală funcţionează

într-atât de precis şi intuitiv, încât şi driftul devine posibil! Am tot făcut sute de drifturi mai mari şi mai mici în fiecare nou viraj şi pentru prima dată rânjeam

de plăcere din aia sportivă la volanul lui Volvo XC90! Ieşeam din viraj îndreptând maşina dintr-un drift şi intram în altul, rotind cu viteză volanul dintr-o parte în alta şi dozând acceleraţia! Ce plăcere! Nu aş fi crezut niciodată că poţi face asemenea drifturi cu Volvo XC 90 T8!

Uneori, în vâltoare aceastor drift-uri, maşina ne strângea cu putere centurile de siguranţă, datorită sistemului de „pregătire a părăsirii drumului” – un sistem în care Volvo XC90 detectează situaţiile periculoase în care maşina se îndreaptă în afara drumului şi-şi strânge pasagerii de scaune pentru a-i proteja

de impactul ce urmează. Din fericire, în cazul nostru nu urma niciun impact, dar am putut vedea pe propria piele cât te atent e acest sistem la tot ce se întâmplă cu maşina. Eh, asta e dragilor, Volvo şi grija pentru siguranţă sunt aproape sinonime, aşa că, deşi strânsul ăla frecvent al centurilor ne mai

desconentra de la drift, apreciem existenţa lui şi a atât de multor alte sisteme menite să vă ţină în siguranţă toată familia la bordul acestei maşini!

În cea de-a doua zi, de altfel, am mai parcurs un traseu mai scurt cu această motorizare, cu bateria descărcată, şi de această dată consumul a oscilat în jurul

a 8 litri la sută. Deci, noi credem că în condiţii de traseu extra-urban lung obişnuit, fără urcurşuri de munţi şi fără regimul de accelerări maxime, cu un condus eficient, aţi putea scoate între 6 şi 8 litri de benzină la sută. Destul de eficient în viaţa reală, deci.

Şi totuşi, versiunea plug-in hibrid T8 sau benzinarele T6 şi T5?

La baza sistemului de propulsie a versiunii T8 e motorul cu turbină şi compresor mecanic de 320 CP de pe versiunea T6, aşa că, teoretic, un T6 vă

oferă performanţe apropiate, fără suportul electromotorului. În schimb, motorul T6 îşi trimite forţa către toate cele patru roţi prin intermediul unui sistem de tracţiune integrală convenţional. La fel o face şi motorizarea T5, care are sub capotă acelaşi motor de 2.0 litri cu 4 cilindri în linie, doar că acesta e dotat cu o

singură turbină, fără compresor mecanic, şi dezvoltă 254 CP şi 350 Nm.

Noi am condus din start versiunea
T5, care se simte imediat
mult mai uşoară decât un
T8. Având tracţiune

integrală permanentă şi mai puţine regimuri din care să alegi, ţinuta rutieră pare mult mai bună în viraje în modul

implicit. La apăsarea pedalei de acceleraţie, puterea îţi este livrată plenar chiar şi în regimul de bază al maşinii şi SUV-ul suedez obţine un dinamism apreciabil. N-aş putea spune că 254 CP şi 350 Nm sunt oarecum puţini pentru acesta, ba dimpotrivă,

deoarece se simte mai uşor, aceşti parametri par mai mult decât suficienţi, iar cuplul generos vine de la turaţii destul de joase, astfel minimizând efectul vreunui turbolag. Mai mult ca

atât, consumul mediu pe distanţa pe care am parcurs-o a fost de puţin peste 8 litri, aparent chiar un pic mai eficient decât hibridul. Deci, dacă nu vreţi să vă complicaţi prea mult cu complexitatea

hibridului şi greutatea lui asociată, puteţi opta liniştit pentru o motorizare T5 tradiţională.

Cu versiunea T6 am reuşit să facem un traseu mult mai lung, pe o distanţă de aproape 200 km. Eh, aici existenţa unui compresor mecanic, care funcţionează aproape întotdeauna la turaţii joase şi medii, îl face şi mai elastic, ca şi pe modelul T8, de altfel. Doar că aici, din nou, maşina se simte mult mai uşoară,

şi în rezultat, mai agilă. Cei 320 CP şi 400 Nm sunt mai mult decât generoşi pentru Volvo XC90 şi astfel modelul ăsta capătă un dinamism excelent de bine pronunţat. Da, şi un Volvo XC90 T6 te poate împinge cu forţă în scaun, inclusiv pe şi pe autostrăzi la viteze enorme.

Noi am tot mers prin munţi şi pe trasee simple, ajungând la un consum de puţin peste 8 litri, apoi am ieşit la una din autostrăzile germane fără limită de viteză. Vă daţi seama, deci, ce-am făcut atunci. Am apăsat pedala acceleraţiei aproape până în podea şi am tot urmărit acul digital al vitezometrului, care urca spre 160, 170, 180 km/h... La o asemenea viteză, o curbă mai întinsă de autostradă din faţa mea m-a făcut să frânez un pic, pentru că maşina nu-mi dădea încrederea că aş putea s-o iau

cu asemenea viteză. Apoi, am inclus regim Dynamic şi mi-am continuat accelerarea. Peste câteva secunde vitezometrul meu indica 202 km/h şi Volvo XC90 se simţea mult mai sigur pe sine cu suspensia rigidizată. La asemenea viteze, sunetul motorului se aude bine în interior, şi e plăcut, dar e totuşi sunetul unui motor cu 4 cilindri, nefiind vorba de melodia dulce a unui propulsor cu 6 sau cu 8 cilindri. Dar n-avem ce face, Volvo are, de azi înainte, doar propulsoare cu 4 cilindri, aşa că

va trebui să ne obişnuim cu tendinţele lumii moderne. Şi totuşi, cu compresor mecanic şi turbină, motorul ăsta sună extraordinar de bine pentru unul cu 4 cilindri. Şi împinge foarte pofticios, chiar şi la peste 200 km/h!

O asemenea experienţă dinamică de condus la viteză maximă, însă, ne-a ridicat repede media consumului la 10 litri la sută. Ăsta e specificul motoarelor turboaspirate – de îndată ce le calci puternic, la turaţii mari, performanţa e

unicul criteriu care contează pentru ele, anulându-se cu desăvârşire eficienţa. Asta e lumea noastră, a calităţilor polivalente, dar oferite on-demand, atunci când ai nevoie de ele. Poate e mai bine aşa, până la urmă, poate e mai raţional şi mai inteligent. Plăcerea de condus e oricum prezentă, iar la peste 200 km/h zburând cu ditamai SUV-ul imens, îţi zici că ai de-a face cu o maşină extraordinară!

Deci, versiunea plug-in hybrid sau un benzinar T5 sau T6? Răspunsul e cât se poate de simplu, de fapt. Dacă sunteţi un spirit mai practic, care ţineţi cont mai mult de condiţiile de exploatare a unei maşini în ţara noastră, un T5 sau un T6 sunt motorizările preferabile din

această alegere. Din acestea două, noi v-am sugera să optaţi pentru T6 pentru că diferenţa de preţ nu e prea mare, dar elasticitatea şi dinamismul sunt mult mai impresionante, oferite în opulenţă chiar. Dacă, însă, alegeţi ghidat de raţionamentele unei inteligenţe profunde, pentru satisfacţia spirituală a Dvs. în primul rând înainte de toate, flatat de avansul tehnologic al sistemului de propulsie plug-in hibrid, şi credeţi că puteţi face efortul unor încărcări de la priză mai ales în mediul urban – atunci versiunea T8 vă va oferi o constantă şi abundentă plăcere de exploatare. Acea “stare de zen”, dacă vreţi, izvorâtă din satisfacţia conducerii unei maşini

ultra-inteligente. Şi, apropo, cei 9.2 kW ai bateriei versiunii T8 pot fi încărcaţi de la o priză domestică în aproximativ 2 ore şi jumătate, un timp destul de uzual, deci. Teoretic, cu această energie aţi putea face până spre 40 km în regim pur electric. Dincolo de toate consideraţiile de alegere, dragilor, Volvo XC90 T8 e o mare şi admirabilă realizare inginerească! Alegeţi ce credeţi că vă convine mai bine, poate luaţi în calcul şi cele două versiuni diesel disponibile pentru XC90 – D5 de 225 CP şi D4 de 190 CP – dar cu siguranţă XC90 T8 Inscription rămâne o versiune de inteligenţă absolută, o versiune de vârf a ingineriei suedeze!

Grozav de bun

Testul ăsta a avut şi o conferinţă
din aia în care oamenii din tabăra
producătorului îţi spun multe şi frumoase, de obicei, într-o formă mai mult sau mai puţin pompoasă, iar uneori ajung la răspunsuri serioase când primesc şi nişte întrebări provocatoare. Oamenii de la Volvo, însă, au fost diferiţi de ce am văzut la alte conferinţe. Se simte din plin că sunt în plin proces de reinventare şi revigorare a

mărcii. Primele produse deja certifică excelent calea dreaptă pe care au apucat-o, dar se simte în ei un entuziasm rar întâlnit astăzi în lumea auto de a fi grozavi de buni, de a fi peste aşteptări, de a fi diferiţi în abordare şi în acelaşi timp de a contrapune o ofertă redutabilă concurenţilor. Se simte entuziasmul

unei companii încă relativi mici, cu o gândire încă perfecţionistă, care se mândreşte cu originile sale şi care are, în sfârşit ocazia de a spune lumii întregi că poate fi diferită prin esenţă şi de a explica lumii consistenţa acestei filosofii diferite. Design scandinav cu reproducerea principiilor lui în tot ce înseamnă maşină şi experienţă Volvo,

dar şi o altă definiţie a luxului – mai progresistă, mai esenţială şi mai inteligentă. Şi ştiţi, celor de la Volvo le-a reuşit să creeze un automobil grozav de bun pe nume XC90, care întruchipează toată această filosofie diferită. Starea aia de „zen” de la bord nu ţi-o insuflă nimeni altcineva decât însăşi maşina, indiferent de motorizarea pe care o alegi, şi uite că atunci când ai poftă de nişte picanterii, constaţi că un Volvo XC90, chiar şi în versiune T8 R-Design, poate face şi drifturi neîncetate! Poţi obţine oare o maşină mai completă

de atât? O maşină care să aibă până
la 7 locuri la bord, cu un spaţiu imens
pentru toată familia, care să vă ducă
în confort desvăvârşit şi siguranţă
oriunde, şi care să poată fi
transformată într-un bolid dinamic la
cerere? Asta e, dragii noştri, Volvo
XC90 e o maşină grozav de
bună şi te cucereşte
ireversibil, mai

ales dacă ai după 30 şi mai ai şi familie şi nişte apiraţii mai speciale în viaţă... Eh! Ferice de viitorii săi posesori!

Ilie Toma