TEST DRIVE: Noua generaţie Dacia Duster! Cu cutie automată!

Atunci când am văzut-o pentru prima dată la salonul auto de la Frankfurt din toamna acestui an, spuneam că Duster a lăsat impresia unei maturizări bine punctate, evoluând exact la capitolele la care era nevoie s-o facă. Desigur, acea impresie era una creată de un nou Duster expus static în pavilionul Dacia, iar concluziile complete le putem face abia acum, când noua generaţie Dacia Duster a ajuns în Moldova, pe mâinile noastre, iar noi o putem deja conduce pe drumurile ţării, acordându-i calificativele complete.
Cum este, deci, noua generaţie Dacia Duster? A evoluat ea cu consistenţă? A devenit mai bună, a rămas la fel de atractivă între concurenţi şi-şi merită ea oare astăzi investiţia?

Aspect. Arată bine, nu-i aşa?

Unul din capitolele la care noua generaţie Dacia Duster plusează evident este designul exterior. Maşina arată indubitabil foarte bine, păstrând toată esenţa caracterului predecesorului său, dar în acelaşi timp primind nişte condimente extraordinar de inspirate, care-i schimbă aspectul suficient de mult încât Duster să-şi justifice titlul de o nouă generaţie, dar în acelaşi timp destul de puţine încât să nu-şi schimbe radical caracterul şi silueta.
Ba chiar, dacă veţi privi noul Duster din profil lateral, veţi constata o similaritate foarte mare cu generaţia precedentă şi asta nu e o iluzie optică. Ba mai mult, dacă intrăm în esenţa datelor dehnice, a dimensiunilor cheie, precum ampatamentul, vom constata rapid că noul Duster se bazează pe aceeaşi platformă tehnică a predecesoarei sale, dar evident, cu anumite perfecţiuni. Dar esenţa construcţiei a rămas aceeaşi, la fel de simplă, la fel de demnă de nădejde şi la fel de accesibilă.
Nouă ne plac foarte mult noile elemente de design de pe Duster – luminile cu LED-uri de zi, grila radiatorului cu paralelipipede cromate, zonele de protecţie din faţă şi spate în stil offroad, dar şi inserţiile de plastic de pe aripile faţă. Un model care reuşeşte să arate foarte stilat, deci, distingându-se mult mai bine din mulţime decât te-ai aştepta de la o alegere bugetară.
Revoluţia vine la interior.

Da, marea revoluţie a noului Duster vine la interior, acolo unde generaţia precedentă reuşise deja să se învrednicească de critici de expirare morală. Iar noul Duster vine să rezolve punctat, una câte una, toate aceste critici.
În primul rând, ca şi design interior, noua Dacia Duster arată ca un model lansat în anul 2017 – mult mai proaspăt şi mai modern, şi mult mai inspirat. Cadranele de bord arată a fi desenate cu gust estetic, iar display-urile nu mai sunt din cele arhaice cu iluminare galbenă de fundal. Sunt monocrome în continuare, dar înşişi afişajele constituie elementele vizibile în lumina nocturnă.
Volanul are o formă mai modernă, în stilul designul exterior şi a primit inserţii frumoase pe el, dar şi comenzi de acţionare a sistemului multimedia. Sistemul, la rândul său, ocupă o mare parte a spaţiului de pe consola centrală superioară, fiind astfel în ton cu tendinţele actuale de ecrane mari în maşini. Grafica lui e ceva mai elementară ca şi design, dar potrivită ca şi afişaj. Nu mai există sertare pentru CD-uri, locul lui fiind luat de un port USB pus deasupra display-ului, dar poziţionarea acestuia e cam stîngace, întrucât dacă veţi conecta un flash mare, el va ieşi mult în afara reliefului într-o zonă cheie a planşei, iar dacă veţi conecta un cablu de telefon aici, veţi avea cablul spânzurat până jos, unde veţi putea pune telefonul propriu-zis. Era mult mai indicat să se pună o priză USB în unul din acele locuri de depozitare, dar e vorba de economie de costuri aici. Ergonomia de operare a sistemului este şi ea un pic dificilă, revenirea în meniul principal făcându-se prin câţiva paşi anevoioşi, uneori diferiţi în funcţie de partea de meniu în care vă aflaţi.
E foarte inspirată şi zona comenzilor de climatizare, care arată chiar foarte bine. Rotulele au afişaj pe centru, într-un stil similar celui ce debutase acum câţiva ani pe Audi TT. Ergonomia acestei zone este astfel radical îmbunătăţită.
Deasupra acestor comenzi există o linie de comenzi diverse, de la dezactivarea sistemului start/stop până la deconectarea senzorilor de parcare şi a camerelor de luat vederei! Da, noua Dacia Duster, în dotarea testată de noi, are senzori de parcare şi patru cameri de luat vederi – faţă, spate şi pe lateral în ambele oglinzi, iar prin apăsarea pe ecran se poate selecta de la care cameră se primeşte imaginea pe display. Nu puteţi vedea o imagine compilată de la toate cele 4 camere, în stilul unei vizualizări la 360 de grade, însă, ceea e ciudat, pentru că de obicei la un asemenea sistem partea hardware, de montare a celor 4 camere, costă mai mult, în timp ce software-ul de compilare costă mult mai puţin per unitate de maşină, iar Dacia a instalat aici partea hardware şi s-a zgârcit la cea software.
De pe consolă au dispărut comenzile de acţionare a geamurilor, atât de mult criticate pe modelele Dacia. Ele se regăsesc acum pe portiera şoferului, la fel ca la 99.9% din automobilele din această lume modernă. Ura!
Şi claxonul, prezent la Dacii printr-un buton pe manivela de acţionare a indicatoarelor de direcţie, a fost acum integrat în volan. Ura de două ori!
Duster a păstrat aceleaşi guri de ventilare circulare, dar acestea au obţinut inserţii cromate mai moderne. Ele sunt şi trei la număr pe partea centrală a consolei, în stilul modelelor Peugeot şi Mercedes. Un salt imens a fost făcut şi la calitatea materialelor textile de interior, dotarea noastră primind scaune mult mai profilate, tapisate cu un material mult mai calitativ, cusut cu aţă contrastantă.
De asemenea, Dacia Duster poate beneficia acum şi de sistem de deschidere a portierelor şi de pornire a motorului fără acţionarea cheii propriu-zise, fiind nevoie doar s-o aveţi în buzunar. Vă depărtaţi de maşină – Dusterul se închide automat. Vă apropiaţi – se deschide, iar când urcaţi apăsaţi butonul de pornire a motorului şi aţi plecat. Aproape ca-n modelele premium!
Iar aceste picanterii hi-tech, de rând cu disponibilitatea sistemului de navigare, de rând cu avertizarea traficului în unghiul mort, contrastează inexplicabil cu un arhaism pe care nu-l înţelegem – reglarea mecanică a unghiului de incidenţă a farurilor faţă. Undeva jos, sub volan, aproape invizibilă, există o rotulă conectată mecanic prin sârme cu farurile, iar rotirea ei schimbă şi unghiul de incidenţă a farurilor. Ideea în sine e foarte necesară şi toate maşinile o au, doar că de obicei asta se face electonic sau chiar automat, fiind nevoie de acest sistem atunci când maşina e încărcată în spate şi farurile ar putea orbi pe cei din întâmpinare. La Dacia, însă, această treabă să face mecanic, deşi pare mai scump şi mai complex să tragi sârme de la faruri la rotulă, în loc să pui două motoraşe electrice în faruri şi nişte cabluri. În fine, noi le-am acţionat de câteva ori şi asta a fost deja suficient pentru a le desincroniza, astfel încât unul din faruri privea mai sus şi altul mai jos. Apoi le-am mai reglat şi le-am ajustat înapoi şi mare ne-a fost mirarea să descoperim că acest reglaj are efect şi asupra fazei lungi.
Ca nivel de spaţiu oferit – Duster rămâne exact la fel ca şi predecesorul său. Bancheta spate e destul de generoasă în spaţiul oferit, dar cei de aici nu primesc nimic în plus faţă de predecesor, nici prize adiţionale de aer, nici comodităţi suplimentare. În versiunea testată de noi, portbagajul pare potrivit de generos, aproape identic cu cel de pe generaţia anterioară. Era cât pe ce să credem că maşina n-are roată de rezervă, dar ea există sub portbagaj, cu acces din afară.
Senzaţii de condus. Noua generaţie Dacia Duster. Cu cutie automată!

Întotdeauna am condus Duster-uri cu tracţiune integrală, însă, de această dată, ştiind cât de mult i-a intrigat apariţia unei cutii de viteze automate în gama Dacia pe cititorii noştri, ne-am zis să luăm la test noul Duster anume cu o asemenea cutie de viteze! Şi deoarece la Duster nu e posibil să ai şi cutie automată, şi tracţiune integrală în acelaşi timp, maşina din testul nostru e una cu tracţiune faţă! Aşadar, avem astăzi la test o Dacia Duster de generaţie nouă, echipată cu motorul diesel 1.5 dCi de 110 CP, cu tracţiune faţă şi cutie de viteze automată EDC.
Din primele senzaţii de condus urban, motorul se face auzit destul de intrusiv, dar nici nu ne aşteptam la o izolare fonică excelentă de la Duster. Motorul, în schimb, se simte destul de vioi în a prinde turaţii, deşi în combinaţie cu cutia de viteze automată are un cuplu cu 10 Nm mai mic decât cel combinat cu cutia manuală.

Cutia de viteze se simte mai ezitantă în traficul urban, mai ales la pornirile aglomerate de la semafor, când tot valul de trafic porneşte. Startul se realizează bine, dar când cutia schimbă treapta din 1 în 2, iar în acelaşi timp valul de trafic încetineşte şi tu iei un pic piciorul de pe pedala acceleraţiei, cutia de viteze intră într-o ezitare logică mai lungă, neştiind dacă să retrogradeze înapoi la treapta 1, sau să rămână în a doua, sau să decupleze în aşteptare. Anume acest simptom se simte mai frecvent în traficul urban, dar poate fi şi o chestie pe care cutia o va învăţa în timp, la fel cum fac multe alte cutii şi atunci simptomul va dispărea. Maşina noastră de test avea doar 200 km parcurşi, încă insuficient pentru a prinde toate manierele specifice.
Suspensia maşinii ne-a părut un pic mai rigidizată, de asemenea, faţă de generaţia precedentă, dar noi punem această rigidizare pe seama anvelopelor Bridgestone Dueler H/P Sport, cu care a fost echipat exemplarul din testul nostru.
La fel ca şi generaţia anterioară, noul Duster vine cu două tipuri de suspensie spate – bară de torsiune pe versiunile cu tracţiune faţă şi multilink pe versiunile cu tracţiune integrală. Dar, în ambele cazuri Duster are un ruliu destul de pronunţat în viraje, astfel că ţinuta de drum a lui mai trebuie temperată din când în când cu ajustări potrivite de viteze la intrarea în curbe. Dar, ţinuta la drum lung asfaltat a lui Duster se simte foarte firească şi potrivită, cu o vizibilitate bună, aşa că te obişnuieşti repede cu el la drum lung.
În schimb, când am ajuns pe drum stricat de ţară, cu denivelări şi provocări, am înaintat fără grijă cu Duster. Simţi imediat că maşina asta nu se sfieşte de asemenea drumuri, că nu se dă în lături să se aventureze pe acolo pe unde alte SUV-uri fiţoase s-ar feri să-şi murdărească straiele.
Chiar dacă Dusterul nostru avea tracţiune faţă, s-a descurcat bine prin noroi, zăpadă şi pietriş. Doar la o pornire mai în pantă, unde l-am chinuit noi intenţionat mai mult, am înţeles că nu trebuie să forţăm mult maşina în demaraj lunecos, controlat de sistemul ESC, pentru că a început repede să se simtă miros de ambreiaj. Sistemul ESC aplică frâne succesiv pe roţi, astfel încât sarcina şocurilor e preluată de ambreiaj, aşa că, dacă un episod scurt vă scoate din impas, unul mai lung nu e recomandat. Totuşi, maşina asta a ieşit şi a înaintat bine în fiecare din încercările nu prea extreme ale testului nostru drive, aşa că putem spune că se descurcă binişor şi cu tracţiunea pe o singură punte.
L-am murdărit bine, fără îndoală, pentru că Duster te face imediat să te simţi curajos în a înainta în teren dificil. Asta e o parte extrem de frumoasă a lui, că e neînfricat şi lipsit de fiţe. E o maşină gata să ducă greul muncilor, gata să se murdărească din cap până în picioare, gata să reziste cu dârzenie.
Verdict: noua Dacia Duster

Confirmăm încă o dată că noua generaţie Dacia Duster s-a maturizat cu excelenţă, şi cu o punctare exemplară cam la toate capitolele. Nu şi-a revoluţionat substratul tehnic pentru că n-a fost nevoie de asta, preferând să meargă pe simplitate şi durabilitate. În schimb a adus schimbări esenţiale la interior, acolo unde ele erau cele mai necesare.
Sunt şi scăpări, evident, altele mai minore, altele mai de esenţă. Dintre cele minore putem menţiona reglajul mecanic al farurilor. Dintre cele de esenţă, din câte ne-a dovedit recentul test EuroNCAP, putem menţiona siguranţa. Deşi noul Duster a adăugat elemente de siguranţă faţă de predecesorul său precum sistemul de monitorizare a unghiurilor moarte, sau prezenţa a 6 airbag-uri standard pe noua generaţie, cerinţele de astăzi de la EuroNCAP sunt cu mult mai mari, iar asta l-a calificat pe Duster pentru un calificativ de doar 3 stele.
Preţul noul Duster a rămas apropiat de predecesorul său, în schimb posibilitatea mai multor opţiuni poate duce cifrele totale mai sus. Astfel, cel mai accesibil Duster cu motor pe benzină, cutie manuală cu 5 trepte şi tracţiune faţă, porneşte de la 11,800 euro. Acelaşi motor, dar cu tracţiune 4x4, porneşte de la 13,500 euro. Motorul turboaspirat de 1.2 litri, pe benzină, porneşte de la tocmai 15,600 euro, iar cel mai ieftin diesel, de 90 CP, costă 14,200 euro. Motorizarea noastră, diesel de 110 CP şi cutie automată, porneşte de la 16,000 euro, iar acelaşi diesel cu sistem 4x4 porneşte de la 16,500 euro. Cele mai dotate versiuni, precum cea din testul nostru, ajung să coste peste 18,500 euro. Aparent, unele preţuri pot părea atractive, dar problema lui Duster e că în segmentul SUV-urilor şi-au mai marcat prezenţa între timp şi alţi producători, cu oferte extraordinar de atractive, iar multe dintre ele au bifat şi mai multe puncte la siguranţă. E suficient aici să-l menţionăm pe Renault Kadjar, care în combinaţie cu acelaşi motor turboaspirat de 1.2 litri, costă cu doar 300 euro mai mult în regim normal, iar pe perioada unei promoţii prelungite, e chiar mai ieftin decât Duster. Şi mai există şi Suzuki, cu vreo trei SUV-uri de diferite dimensiuni în ofertă, care fac din ochi la preţurile pentru care sunt oferite. Dacia Duster, însă, are avantajul la preţul şi varietatea motorizărilor diesel oferite, pentru cei care vor neapărat să opteze pentru diesel.
Noi am ajuns la finalul testului cu un consum exemplar de 7.1 litri de diesel la sută, după multe chinuri de offroad şi asfalt, după multe staţionări pe loc cu motorul pornit. Deci, combinaţia de motor diesel de 110 CP şi cutie automată EDC e cât se poate de eficientă în consum!
La final, putem spune că noua Dacia Duster îşi merită toată aprecierea pentru evoluţiile consistente pe care le-a făcut de la o generaţie la alta. Da, între timp segmentul s-a mai aglomerat cu alte oferte atractive, dar Duster reuşeşte să aibă şi o personalitate distinctă în rândul tuturor modelelor de pe piaţă, dar şi să-şi adeverească investiţia, mai ales în gama motorizărilor diesel. Şi cam asta ne dorim cu toţii de la o Dacia, nu? Să-şi adeverească investiţia, să fie durabilă în timp, să simţim că am făcut o achiziţie raţională, iar dacă acum se poate să simţim şi că am ajuns să conducem un automobil modern, cu elemente hi-tech – de ce nu?
2
24,390
GALERIE FOTO (88 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!