Să ne fi spus acum douăzeci de ani cineva că BMW va ajunge să aibă şapte, da ŞAPTE, SUV-uri în gamă, am fi râs cu poftă şi i-am fi zis un la revedere gentil acelui om nesăbuit. Dar astăzi, în anul 2018, BMW continuă să lanseze noi şi noi modele, iar gama X a devenit cel mai important generator de creşteri la vânzări. Prin urmare, nu e de mirare că a apărut şi un X2, iar viitorul X7 a fost deja confirmat şi e pe ultima sută de metri înainte de lansarea în formă de producţie.
Şi trebuie să recunoaştem că adeseori cele mai curioase modele de testat sunt anume acele prin care un producător îşi face intrarea într-un nou segment, aşa cum face acum BMW cu X2, intrând într-un segment al SUV-urilor compacte stilate, mai puţin practice, dar mai expresive.
Aşa că am mers cu mare interes la testul internaţional al noului BMW X2 în Potugalia, pentru a fi printre primii jurnalişti din lume care probează pe viu noul model bavarez.
Design
Să începem cu un fapt curios: noul BMW X2 a fost desenat de fostul designer-şef Skoda, actualul designer-şef al celor de la BMW: Josef Kaban. Cine s-ar fi gândit?
Din pozele oficiale, BMW X2 arată extrem de bine, mult mai deosebit faţă de orice alt model BMW din gama X, apărut în ultimul timp, poate şi datorită faptului că n-are un predecesor faţă de care să fie comparat. Dar în viaţa reală, în contactul vizual cu el, am sesizat caracteristici importante, care nu puteau fi observate din pozele oficiale.
În primul rând, nu e o maşină foarte înaltă, are doar 1,526 mm înălţime, la diferenţă de vreo 2-3 centimetri faţă de unele sedanuri sau hatchback-uri mai compacte. În al doilea rând, BMW X2 poate veni în câteva pachete de design, printre care M şi M Sport X. Cel de culoare bej-aurie, testat de noi e în interpretare M Sport X şi arată foarte bine datorită inserţiilor de plastic din partea inferioară a caroseriei. Pachetul M fără X, însă, aduce un X2 cu toate caroseria vopsită într-o singură culoare, inclusiv pragurile, iar asta îl face pe X2 să pară aproape identic la dimensiuni cu o Seria 1, asemănându-se mult mai mult cu un hatchback decât cu un SUV. Tot aici apar şi diferenţele de percepţie în funcţie de unghiul din care este privit dacă-l priviţi de sus pare mai mic şi mai cuminte, dacă-l priviţi dintr-un unghi coborât, pare deja mai apropiat de silueta de SUV.
Nici garda la sol nu este foarte mare 182 mm în combinaţie cu suspensia standard şi minus un centimetru în combinaţie cu suspensia M. Dar, în ciuda tuturor acestor detalii, noul BMW X2 arată oricum extraordinar de bine, iar noile embleme poziţionate pe montanţii spate vin să ne amintească de perioada renumitului 3.0 CSL, testat de noi printr-un mare noroc al sorţii acum aproape doi ani.
Interior
La primul contact, când am urcat la bord, habitaclul lui X2 ne-a amintit mai degrabă de Seria 2 Active Tourer decât de BMW X1, dar asta a fost doar o impresie de-a noastră confuză, pentru că de fapt şi X1 are un interior aproape identic cu X2. Designul planşei de bord e plăcut, partea deranjantă e doar zona mediană care iese un pic prea mult în afară şi poate tăia din spaţiul pentru genunchi în cazul pasagerilor cu picioare mai lungi.
Materialele sunt de o calitate bună, perfecţionistă, aşa cum ne-a obişnuit BMW de mulţi ani încoace. Există o zonă a planşei unde sunt trasate cusături pe polimer moale, nu pe piele, deşi vizual pare să fie piele. Deosebit de interesantă e tapiseria scaunelor pe versiunea testată de noi, care arată ca o Alcantara un pic modificată. Se potriveşte foarte bine stilului maşinii.
Sistemul audio harman kardon ne-a atras atenţia încă dintr-un document de prezentare a maşinii, înainte de a urca la bord. Se vorbea despre un sistem cu 12 difuzoare de înaltă fidelitate, inclusiv două subwoofer-e montate sub scaunele pasagerilor faţă, inclusiv difuzoare centrale. Ultima dată când am văzut un sistem audio conceput cu atâta atenţie şi personalizare a fost la Ford Fiesta, cu sistemul B&O Play, iar rezultatul fusese superb. Mi-am zis zis că trebuie să probez bine sunetul sistemului de pe X2, mai ales că în ultimul an mi-am ascuţit bine urechea la partea de sunet hi-end. Iar sistemele harman / kardon sunt renumite prin folosirea unor materiale foarte inovative pentru difuzoare, de unde rezultă un sunet extrem de curat, cu un damping factor foarte mare. În cazul sistemului audio de pe X2, difuzoarele folosesc un material patentat de harman / kardon, numit ALumaprene.
Am început prin a testa sunetul la un reglaj linear al frecvenţelor, conectând telefonul mobil prin cablu, cu piese de control, testate şi pe alte sisteme audio. Sunetul rezultat e curat, fără distorsiuni pe frecvenţe medii, dar frecvenţele joase şi cele înalte se aud mai slab, aşa că am reglat un pic egalizatorul să livreze ceva mai multe frecvenţe joase şi înalte. Aici, sunetul a devenit mult mai expresiv, iar la volum ceva mai mare se putea savura un sunet cu adevărat de clasă înaltă. Superb! Fidelitate excelentă, reproducere superbă pe toată paleta de frecvenţe! Nu ştiu cum sună sistemul de pe dotarea standard a lui X2, dar harman / kardon îşi merită cu siguranţă cei 664 euro, cât costă el în lista de opţionale în Moldova!
Am luat loc şi pe bancheta spate pentru a gusta din spaţiul şi confortul pe care-l primesc pasagerii de acolo. Din afară, aşteptam să descopăr spaţiu restrâns, însă BMW X2 m-a impresionat printr-o rezervă de vreo 7-8 cm în faţa genunchilor mei, în ciuda faptului că şi scaunul din faţă era reglat pentru înălţimea mea de 1.87 m. Deasupra capului aveam vreo 3 cm până la plafon, ceea ce e de asemenea bine pentru un SUV compact, mai ales unul cu siluetă de coupe.
Portbagajul nu e foarte generos în spaţiu, dar e în limita a ceeea ce aţi putea nevoie pentru exploatare zilnică şi chiar pentru o călătorie mai îndepărtată în doi sau cu un copil mai mic.
Cum se conduce noul BMW X2?
Primele mele experienţe cu noul BMW X2 au fost urbane, prin Lisabona, iar capitala portugheză are şi străzi cu pavaj din ăla mai vechi, ba chiar şi străzi pestriţate cu gropi, ceea ce face testul nostru mai relevant pentru viitorii şoferi ai lui X2 în Moldova. Cu jante de 19 ţoli, cu care era înălţată maşina noastră de test, şi cu pachetul M, suspensie tratează gropile destul de dur, un pic chiar zgomotos, ceea ce mă face să recomand jante cu măcar un ţol mai mici pentru ţara noastră.
În schimb, în traficul urban X2 se simte din start foarte agil, foarte capabil să se strecoare prin spaţii mai înguste. Simţi poziţia şi dimensiunile maşinii foarte bine, având o vizibilitate bună în faţă, un pic înălţată, dar în acelaşi timp suficient de coborâtă încât să simţi bine centrul de greutate a maşinii.
La viteze de autostradă, BMW X2 se simte de minune, având o ţinută de drum exemplară. Chiar şi la viteze imense, maşina stă bine fixată de asfalt, iar când iei un viraj întins de autostradă cu viteză imensă, apăsând în continuare acceleraţia pentru un vector bun, înţelegi de ce inginerii au menţionat ţinuta de drum exemplară a lui X2. Maşina are un centru de greutate mult mai coborât decât al altor SUV-uri din gama X şi astfel face faţă cu uşurinţă forţelor laterale, fără a avea nevoie să lupte cu ele. Nu e tocmai cea mai uşoară, având 1600 kg în varianta diesel testată de noi, dar echilibrarea excelentă şi arhitectura ei o fac să-şi menajeze kilogramele ca un adevărat atlet.
Izolarea fonică e una bună, însă nu tocmai desăvârşită, lăsând un pic de conectivitate acustică cu drumul. La viteze de peste 140 km/h, se mai aud şi sunete aerodinamice din exterior, dar, din nou, e un fapt acceptabil pentru un model compact.
Noi conducem un BMW X2 xDrive20d, iar asta înseamnă că avem sub capotă un diesel de 2.0 litri, care livrează 190 CP şi 400 Nm. Pentru talia maşinii, aceşti parametri sunt excelenţi, lăsând senzaţia unui dinamism foarte bun, chiar cu rezerve de putere. X2 poate ieşi brusc la orice depăşire, poate accelera cu încredere şi resursele nu i se epuizează nici când te apropii de 200 km/h, iar cutia de viteze reacţionează foarte logic şi prompt la schimbările de ritm de condus.
Toate astea, împreună cu o ţinută de drum exemplară şi senzaţii informative în volan, te fac să intri într-o conexiune extraordinară cu maşină. Asta nu se întâmplă din primul minut, însă după câteva ore de condus ajungi s-o simţi până în cel mai fin detaliu. Spre exemplu, să poţi conduce pe o autostradă în curbă, pe un pod, la viteză de 180 km/h, menţinând piciorul pe acceleraţie şi să fii conştient că la fiecare conexiune a segmentelor de pod, când maşina va trece peste segmentele metalice de vreo 15 cm lungime, va aluneca un pic pe lateral şi apoi se va stabiliza din nou când va călca pe asfalt. Eşti conştient de aceste mici derapaje pe pod, la viteză mare şi înăţime de prăpastie, dar nu ţi-e frică deloc, pentru că deja înţelegi exact cum se va comporta X2, cum ve trece fiecare din aceste mici derapaje, cât va derapa, cum se va stabiliza şi cum va înainta mai departe.
Poate mulţi dintre viitorii clienţi o vor cumpăra pentru design şi pentru gadget-uri hi-tech de la bord, dar e cert că maşina asta îşi va satisface şi şoferii care vor vrea senzaţii de condus demne de un BMW!
Pe serpentine strânse vin şi micile diferenţe dintre un sedan BMW şi X2, date în mare parte de sistemul de tracţiune integrală, care e part time şi care favorizează în primul rând puntea faţă la X2, pentru că şi motorul e poziţionat transversal. Dar, dacă forţaţi maşina într-un condus mai sportiv, sistemul va trimite deja cuplu către spate şi veţi avea o ţinută bună în viraj, pe care o veţi putea perfecţiona cu vectorul corect.
BMW X2 în offroad?
Bine, producătorul nu promite capacităţi de offroad pentru BMW X2 şi, la cât de stilat, plin de glamour şi hitech este, e evident că nu ţinteşte spre băieţii care vor să se murdărească în noroi. Dar, fiind un X, noi ne-am gândit totuşi să-l căţărăm pe nişte dealuri cu circumvoluţiuni din Portugalia.
Garda la sol modestă se simte repede, dar totuşi te lasă să faci escapade mai îndrăzneţe decât ai credea. Suspensia rigidă te ajută pe aici un pic, ca să nu lase maşina să oscileze prea tare în jos, dar tot am ajuns să atingem un pic dedesubtul ei, apoi ne-am întors într-o zonă foarte denivelată, fără nici un contact al caroseriei. Cursa suspensiei M e extrem de scurtă, astfel încât dacă treci printr-o denivelare e foarte uşor să laşi o roată suspendată în aer. Tracţiunea integrală intervine foarte logic pe aici, astfel încât n-avem momente de ezitare şi învârtire inutilă a roţilor din aer. Pentru mici episoade de offroad uşurel, BMW X2 e potrivit. Iar cum a trecut această experienţă puteţi vedea în materialul video de mai jos.
Preţ şi verdict: noul BMW X2 în Moldova
Noul model bavarez porneşte de la un preţ de 32,078 euro în Moldova, preţ valabil pentru motorizarea sDrive20i benzină cu tracţiune faţă, deci. Versiunea testată de noi xDrive20d porneşte de la 35,816 euro, iar cu tot cu dotări plăcute, care să vă facă experienţa o adevărată plăcere, va ajunge uşor la 45 mii, aproape 50 de mii sau chiar va depăşi acest preţ. Scump, fireşte, dar asta e tendinţa din ultimii ani a modelelor compacte să ofere tot ce poate oferi şi modelul de top al mărcii, pentru experienţe desăvârşite chiar dacă ai optat pentru un model compact. Iar experienţele şi tehnologiile desăvârşite costă.
În ciuda preţului, BMW X2 mi-a lăsat senzaţii mult mai plăcute decât X1, spre exemplu. Mi-a plăcut extrem de mult conexiunea pe care ajungi s-o ai cu maşina şi felul savuros în care ajungi s-o conduci. Mi-a plăcut ţinuta ei de drum şi senzaţia echilibrului pe care o primeşti. Nu prea mi-e pe gust aspectul de hatchback al versiunilor fără inserţii de plastic pe caroserie, însă o ipostază M Sport X, precum cea testată de noi, e perfectă în design. La cât de mult am chinuit-o, maşina din testul nostru a avut un consum apropiat de 10 litri, dar ştim bine acest motor şi cu siguranţă îl puteţi aduce la 5-6 litri fără mare dificultate la traseu.
Aşadar, ce e un BMW X2 un model pe care nimeni nu l-a cerut, creat doar să umple o nouă nişă de piaţă, pe care producătorii au identificat-o? Un model care vine să ne aburească cu artificii de design şi cu artificii hi-tech la interior? Sau are cu adevărat o esenţă, o filosofie, un spirit interesant în el?
Mă surprind adeseori că am păreri de mai şcoală veche în raport cu noile modele, dar oricât de tare mi-ar plăcea senzaţiile puritane de condus, tot ajung să fac uz de sistemele multimedia moderne, de un sunet bun la bord şi nu pot să neg că acestea pot crea jumătate din impresiile despre maşină pe termen lung de exploatare, iar BMW X2 excelează la acest capitol. Gândind pe interţie, ar trebui să vă spun că cealaltă jumătate e un pic de kitsch, însă nu e chiar aşa. Chiar dacă modelul se află undeva la limita morală în care mai poate fi numit SUV şi nu hathback, X2 vine şi cu un spirit foarte interesant în felul în care se conduce, iar asta îi dă dreptul la existenţă şi la o personalitate proprie, creată nu doar de departamentul de marketing, ci şi de ingineri, care au transpus declaraţiile frumoase într-o inginerie gustoasă. Cred că, dacă aş ajunge să am un BMW X2 în familie, pe care să-l conducă eventual mai mult soţia, aş ajunge deseori să-l iau eu din garaj, pentru un pretext de week-end, fără a-i spune că de fapt îl iau pentru că-mi place să-l conduc şi să-l savurez. Iar asta spune mai multe ca orice alt verdict de-o frază.
frumos automobilul testat. este in comlectatia maxima ? dar si pretul aprox 50000 euro.... scump.
0
0
Redacţia PiataAuto.md
Chişinău
la 8 Februarie 2018 - 09:36
Da, @spartac, automobilul testat este într-o dotare apropiată de cea maximă, având cam tot ce se poate comanda pe el. Va exista, însă, şi o motorizare mai scumpă - xDrive25d.