TEST DRIVE: BMW X2 vs Volvo XC40, duelul SUV-urilor compacte stilate urbane

De obicei, într-un test drive comparativ, ne dorim să alegem SUV-uri din acelaşi segment, cu dimensiuni concurente, cu motorizări comparabile şi cu preţuri apropiate, pentru a le face o comparaţie directă. Dar nu e şi cazul de astăzi, pentru că cele două modele, care se duelează, au în comun doar publicul spre care ţintesc şi preţul – vrând să atragă oamenii de spirit tânăr, exploratori ai junglei urbane moderne, care-şi doresc un SUV mai agil, dar foarte stilat. Într-atât de stilat, încât să fie un manifest al caracterului lor. Într-atât de stilat, încât să pară neînţeles pentru cei care gândesc mai convenţional şi mai practic. Dar tocmai asta e şi punctul de atracţie pentru aceşti oameni – îndrăzneala de a merge împotriva valului, de a fi altfel, de a te afirma diferit.
Vorbim despre noile Volvo XC40 şi BMW X2 – ambele fiind modele care au ajuns pe piaţă în acest an, proaspăt scoase din teascul creaţiei. Însă, tehnic vorbind, cele două modele din test nu sunt concurenţi foarte direcţi. În primul rând, BMW X2 e un SUV cu siluetă de coupe, iar dacă e să vorbim de modelul bavarez care ar fi trebuit să lupte direct cu XC40, acel model ar fi fost X1. Asta îi dictează lui X2 şi dimensiuni ceva mai mici în raport cu XC40. În al doilea rând – Volvo XC40 din test are un motor 2.0 diesel sub capotă, de 190 CP, iar X2 – un propulsor pe benzină de 2.0 litri şi 184 CP. Pe lângă asta, suedezul din test e echipat cu tracţiune integrală, în timp ce germanul e prezent cu tracţiune faţă astăzi, dar poate beneficia de asemenea de renumitul sistem xDrive.
Şi totuşi, aşa cum spuneam mai sus, ambele ţintesc spre acelaşi public. Iar noi vrem să aflăm astăzi care din ele o face mai bine, care te cucereşte mai repede şi prin ce anume. Haideţi, deci, să punem aceste două SUV-uri la duel!

Design şi prezenţă

Acestea sunt nişte SUV-uri la care combinaţiile de culori joacă un mare rol în aspectul final al maşinii. La BMW, combinaţiile de gri de pe caroserie, de pe pachetul M Sport X, în tandem cu vopseaua aurie, fac toţi banii daţi pe ea, amintind şi de gloriosul model 3.0 CSL, de la care a preluat ideea emblemei montate pe lateral, pe montanţii spate. În acelaşi timp, dacă optaţi pentru o singură culoare, care să însemne şi pragurile vopsite, o mare parte din efectul de design al lui X2 se pierde într-o percepţie vizuală diferită ca dimensiune.
La Volvo XC40 e niţel mai simplu – culorile potrivite o pot ajuta să arate mai stilat, mai rebel, mai bine, dar chiar şi versiunile vopsite într-un singur ton îi păstrează aceeaşi percepţie dimensională. Cu alte cuvinte, e greu să alegi culoarea nepotrivită, modelul suedez va arăta bine cam în orice combinaţie, iar în combinaţia aleasă cu ceva mai multă inspiraţie – va arăta excelent.
Interior

Interiorul lui Volvo XC40 combină materiale interesante, curioase chiar, pe care, ca să le înţelegi, trebuie să gândeşti la fel de progresist ca cei de la Volvo, şi ne referim aici în primul rând la căptuşeala textilă a portierelor. Noi n-avem nici o problemă cu acel material, dar unii mai conservatori ar putea stâmba un pic din nas, doar că, aşa cum ziceam, aceste SUV-uri nu ţintesc spre cei conservatori, iar ideea de lux modern, lipsit de opulenţă, dar cu mai multă consistenţă, a celor de la Volvo, ni se pare numai bună de îmbrăţişat.
În acelaşi timp, habitaclul lui Volvo e plăcut, bine izolat fonic, tehnologizat şi sonorizat de un sistem audio foarte bun, opţional ce-i drept. Ergonomia necesită un pic de deprindere, pentru că la Volvo XC40 până şi temperatura sistemului de aer condiţionat se reglează prin display-ul ăla enorm.

BMW X2 are o ergonomie mai intuitivă, cu acces imediat prin butoane, aşa cum ne-au obişnuit bavarezii şi pe alte modele. În acelaşi timp, sistemul multimedia de top e unul superb de bine gândit, cu capacităţi de conectivitate modernă dintre cele mai admirabile.
La materialele folosite BMW X2 n-are soluţii discutabile, pe care trebuie să le accepţi, ci merge pe cărări verificate. Pachetul M al maşinii din testul nostru a însemnat scaune tapisate cu o combinaţie din textil şi Alcantara, cusută cu aţă aurie în culoarea exterioară a caroserie – o soluţie ce-ţi cucereşte inima imediat. Plafon negru, inserţii în stil carbon pe bord, cusături pe bord – toate sunt moderne, dar în acelaşi timp păstrează un spirit caracteristic BMW. Iar conturul consolei centrale şi a tunelului fac delimitări prioritare pentru cel de la volan, X2 lăsând astfel impresia unei maşini destinate şoferului într-o măsură mai mare decât XC40.
X2-ul din test a fost echipat cu un sistem audio Hi-Fi, care sună destul de bine, dar nu e cel de top, în timp ce XC40 din test a primit sistemul de top. În ambele cazuri producătorul acusticii de top e harman / kardon, deci vorbim de o calitate similară.
Pe bancheta spate Volvo oferă mult spaţiu, dar spătarul stă un pic prea vertical pentru un confort de drum lung. BMW X2 are un unghi mai relaxat al spătarului şi, în ciuda faptului că e mai mic pe din afară în această parte a sa, reuşeşte să ofere un nivel mai mult decât decent al spaţiului de aici. Chiar şi pe înălţime.
Duel tehnic.

Din punct de vedere tehnic, geometria lui XC40 îl recomandă drept modelul mai capabil în offroad, inclusiv datorită gărzii la sol de 211 mm, faţă de 182 mm ai lui BMW X2. Paradoxal, dar portbagajul lui X2 până la linia geamurilor e mai mare în volum, cu 10 litri – 470 faţă de 460. Esenţialul construcţiei suspensiei e similar pe ambele modele – McPherson în faţă şi multilink în spate. Ambele au cutii de viteze automate cu 8 trepte.
Şi în materie de preţuri în Moldova, cele două modele sunt apropiate. Volvo XC40 începe de la 31,100 euro, preţ valabil pentru benzinarul T4 cu tracţiune faţă. BMW X2 porneşte de la 32,078 euro, valabil pentru motorul sDrive20i, cel testat de noi, tot cu tracţiune faţă. Ambele maşini din test, cu tot cu dotările generoase de pe ele, au ajuns să coste peste 45 mii euro.

Senzaţii de condus

Am condus alternativ cele două modele, tocmai pentru a nu rămâne cu gustul ultimului, sau cu impresia dominantă a primului. Trebuie să menţionez că pachetul M Sport X al lui X2 îi determină reacţii mai rigide ale suspensiei, iar în combinaţie cu jantele mari, acest efect se accentuează.
Aşadar, am condus Volvo XC40 pe o distanţă de câteva zeci de kilometri şi l-am îndrăgit. Motorul împinge bine, cutia reacţionează prompt, dar senzaţiile din volan nu sunt foarte antrenante, astfel încât, după ceva timp, ajungi să te concentrezi pe interior, nu pe exterior – pe ce muzică iese din telefonul tău, conectat la maşină, pe ce se mai întâmplă în habitaclu. Suspensia înghite bine denivelările, iar tu ajungi să conduci relaxat, având timp de gândire, de planuri de muncă, de creativitate, de orice.
Când urci în BMW X2, simţi că cineva a conectat direct volanul cu roţile, iar fiecare rotire a lui dictează o schimbare imediată de curs maşinii. E cu totul altă poveste, maşina te captivează imediat în însăşi procesul condusului ei şi vrei să faci slalom, să iei viraje, să apeşi mai tare pedala, să auzi mai tare motorul. Iar dacă ai şi un head-up display, aşa cum are maşina noastră, care-ţi proiectează esenţialul pe parbriz, atunci ajungi să constaţi că nu prea priveşti în habitaclu, ci eşti, dimpotrivă, concentrat la ceea ce se întâmplă după geam, la traiectoriile maşinii, la peisaje, la senzaţii de volan. Mai e şi o parte pur autohtonă – pe porţiuni de drumuri rele ai bătăi de cap serioase cu ocolirea gropilor, pentru că suspensia e rigidă în reacţii, aşa cum vă spuneam, dar de îndată ce ieşi pe drumuri bune, zâmbetul larg ţi se pune din nou pe faţă.
Trec înapoi la volanul lui XC40 şi mă cuprinde din nou calmul. Suspensia moale trece lin peste denivelări şi nu mă mai gândesc atât de concentrat la fiecare textură de asfalt. Volanul e din nou mai izolat şi-l folosesc doar pentru virări, pe drumuri drepte nefiind necesar decât să-l susţin. Mi se nasc din nou gândurile, îmi apare timpul de ele, iar pulsul mi se reduce la un minim inert. E o maşină a calmului, dar e un calm cuceritor. Şi, în acelaşi timp, deşi sunt calm, nu pot zice că Volvo XC40 ar fi o maşină prea cuminte. Dimpotrivă, e un calm din ăla ca sunetul de preparare a cafelei dintr-o cafenea, pe care-l auzi în fundal, dar care te predispune să fii creativ, să gândeşti în spirit mare, să cucereşti lumea printr-o mişcare inteligentă, nu prin forţă.
Apoi trec din nou pe BMW X2, iar maşina asta nu mai are efect de sunet de preparare a cafelei. Ea are acelaşi efect ca şi atunci când bei un dublu espresso deodată. Pulsul îţi creşte, ochii ţi se fac mari şi dorinţa de mişcare îţi inundă braţele. Iei volanul în mâini şi simţi furnicături în degete. X2 e o maşină de acţiune, care nu-ţi mai lasă timp de alte activităţi. Vei pune lumea la cale pe urmă, acum fii aici, fii implicat, conduce-o, trăieşte clipa.
Poţi trece la infinit de pe un model pe altul şi de fiecare dată îţi va plăcea modelul în care te afli. După ce le-am tot schimbat între ele, trebuie să recunosc că Volvo XC40 e un pic mai vizionar la concept şi cu o suspensie un pic mai adaptată asfaltului autohton. În acelaşi timp, BMW X2 îţi aminteşte că ştie să fie nu un gadget, ci o maşină în primul rând, iar, dacă a fost creat să joace în jungla urbană, păi a fost creat să fie leu acolo, nu antilopă.
Dar să nu credeţi că nu există un învingător în acest test. După ce le-am condus, diferenţa dintre ele s-a profilat tot mai mult şi mai mult, cu o graniţă tot mai clară. Depinde doar de „specia” din care faci tu parte, ca şi viitor posesor. Dacă eşti din specia calmă şi inteligentă, vizionară, care adeseori munceşte de pe laptop în Starbucks sau Tucano, un pic vegetarian uneori, deşi nu e obligatoriu, atunci pentru tine nu există un alt câştigător decât Volvo XC40 şi vei simţi întotdeauna c-ai făcut o mare descoperire de viziune a lumii, cumpărând maşina asta. Dacă, însă, eşti din specia mai sangvină, a acţiunii, care nu lasă pe nimeni neconvins în munca sa, care nu ocupă masa dintr-o cafenea decât atât timp cât bea cafeaua, care savurează cu gust un steak bine pregătit şi care-şi condimentează mâncarea cu piper, iar viaţa cu glume, pentru tine nu există alt câştigător decât BMW X2. Aşa cum spuneam şi la testul separat cu XC40, Volvo aduce o altă viziune a noţiunii de premium, care te impune să alegi dintre aparenţă şi consistenţă, dintre opulenţă sau decenţă, dintre a părea şi a fi. BMW X2, în schimb, nu te impune la nimic, luându-te în vâltoarea momentului şi a clipei, fără multe întrebări, fără multe explicaţii, spunându-ţi că uneori intuiţia şi instinctul sunt cea mai simplă alegere.
3
8,284
GALERIE FOTO (44 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!