TEST DRIVE: Mercedes-Benz 280 SL Pagoda (W113) by BRABUS Classic

Povestea diviziei BRABUS Classic a început acum câţiva ani, atunci când cei de la atelierul german au scos din garajele lor un Mercedes W124 cu doar câţiva kilometri la bord, păstrat aproape neatins din momentul în care ieşise din uzină. Acel exemplar fusese vândut rapid, pentru o sumă enormă, iar cei de la BRABUS şi-a dat seama că există mulţi oameni în lume, gata să plătească bani mari pentru un Mercedes-Benz clasic adus la condiţie de automobil nou. De atunci şi până astăzi atelierul german a dezvoltat o întreagă divizie dedicată restaurărilor, botezată BRABUS Classic.
Noi am mai testat modele modificate de BRABUS, dar parcă nici nu îndrăzneam să mă gândesc că vom ajunge într-o zi să punem mâna şi pe unul din exemplarele restaurate. Însă, acum ceva timp, când pregăteam o nouă vizită la BRABUS alături de echipa noastră, a venit şi întrebarea-cheie din partea germanilor: „aţi vrea să testaţi şi un 280 SL Pagoda clasic?”.

Sigur că am vrea! Cine oare nu şi-ar dori să conducă o decapotabilă Mercedes-Benz clasică, în condiţia în care îşi cucerea ea posesorii acum jumătate de secol? Aşa că am mers cu entuziasm nebun spre Bottrop, patria celor de la BRABUS, pentru a testa legendarul Mercedes-Benz 280 SL Pagoda!
Legenda

Dacă atunci când conduci un Mercedes-Benz 280 SL prin Europa de dincolo de fostul zid al Berlinului, întâlneşti privirile unui om încărunţit, vei vedea imediat cum i se descreţesc ridurile şi i se înseninează privirea. Pentru că maşina asta nu are nevoie de prezentare pe acolo. Pentru că ea le aminteşte multora dintre ei de cea mai însorită şi liberă perioadă a vieţii lor, de aventurile tinereţei, de nebuniile considerate normale atunci şi inadmisibile astăzi, de moda pantalonilor bej şi a eşarfelor în vânt, suflând în urma unor decapotabile pe drumuri de coastă. Pentru mulţi dintre ei maşina asta a însemnat apogeul libertăţii şi plăcerii de a trăi şi era adeseori suficient s-o vezi trecând alături şi s-o admiri, ca să te molipseşti de această senzaţie. Iar norocoşii care au avut ocazia să posede o asemenea bijuterie ţi-ar da azi şi casa, şi toată moştenirea, ca să le mai oferi un episod de tinereţe la volan...
Şi acum să vă explicăm un pic şi de ce. Acest Mercedes-Benz, cu numele de caroserie W113, şi-a făcut debutul la salonul auto de la Geneva in anul 1963, adică încă înainte să se fi lansat renumitul film Goldfinger din seria James Bond, de exemplu. Modelul ăsta venise să înlocuiască simultan două modele sport din gama Mercedes-Benz – 190 SL (W121) şi legendarul 300 SL (W198). Avea, prin urmare, o menire extrem de importantă, iar Mercedes-Benz şi-a dorit mai mult ca oricât să creeze cel mai rafinat sportcar al timpului său, fiind deopotrivă rapid, manevrabil, dar şi extrem de confortabil pentru călătorii lungi.

În 1963 modelul a debutat în versiunea 230 SL, care avea sub capotă un motor cu 6 cilindri în linie, de 2.3 litri. Designul său a cucerit din primul moment, de când abia fusese prezentat publicului: liniile clare şi concise desenau o siluetă elegantă, dar foarte sportivă şi inovativă, separând vizual farurile verticale din faţă de grila imensă, cu steaua dominantă pe centru. Capota avea şi o umflătură seducătoare pe centru, pentru a face loc motorului lung de 6 cilindri. Dar şi mai cuceritoare a fost linia acoperişului său în toate cele 3 versiuni în care a debutat – cu plafon textil, cu plafon retractabil rigid şi cu caroserie de coupe. Montanţii subţiri susţineau un acoperiş ce părea să aibă un unghi convex, amintind de templele răsăritene pe nume „pagoda”. De aici modelul a şi primit porecla de Paroga încă de la premiera sa oficială, înainte de a ajunge pe drumurile publice.
Aşadar, motorul de sub capota versiunii 230 SL, lansată în 1963, dezvolta 150 CP şi 196 Nm, iar maşina se lăuda că putea atinge viteza maximă de 200 km/h în versiunea mai uşoară soft-top. Un adevărat sportcar după standardele acelor vremuri! W113 era şi primul model Mercedes-Benz care făcea uz de anvelope radiale, pentru o mai bună manevrabilitate, dar era şi primul sportcar din istorie care avea o caroserie gândită cu zone de deformare şi absorbţie a impactului, pentru siguranţa maximă, în urma eforturilor renumitului inginer Daimler, Bela Barenyi.

Şi picanteriile acestui model nu se opresc aici. În versiunea 230 SL, el debutase cu o cutie de viteze manuală cu 4 trepte, dar şi cu una automată cu 4 trepte, furnizată de compania ZF! Mai târziu W113 a primit şi o cutie manuală cu 5 trepte, furnizată tot de ZF.
Către anul 1966, inginerii Mercedes-Benz au decis să instaleze un nou motor, de această dată de 2.5 litri, pe acest model, iar astfel a apărut şi versiunea 250 SL, care o succeda pe 230 SL. Motorul de 2.5 litri aducea acelaşi număr de cai-putere – 150 – însă plusa în cuplul maxim oferit cu 20 Nm, până la 216 Nm, având mai mult cuplu şi la turaţii joase. Ideea era de a face motorul mai elastic, iar dinamismul maşinii şi mai relaxat, însă plusul de greutate dat de motorul mai mare şi numărul identic de cai-putere i-a scăzut viteza maximă posibilă cu vreo 4 km/h, aşa că această versiune nu mai era capabilă să atingă doriţii 200 km/h. Asta a făcut-o mai puţin cerută, iar vânzările din următorul an au fost mai slabe, ceea ce i-a făcut pe germani să gândească un alt motor şi o altă versiune, cea testată de noi astăzi – 280 SL!
Aceasta a fost lansată în 1967 şi avea sub capotă un motor de 2.8 litri, tot cu 6 cilindri în linie, care dezvolta deja 170 CP la 5,750 rpm şi tocmai 240 Nm la 4,500 rpm! Acceleraţia de la 0 la 100 km/h se realiza în mai puţin de 9 secunde, iar viteza maximă ajungea din nou la exact 200 km/h pentru versiunea soft top, precum cea testată de noi astăzi. Maşina cântărea 1,360 kg la gol şi se mândrea cu o caroserie cu o rigiditate excepţională, care o ajuta să aibă şi o manevrabilitate excelentă. Anume această versiune, 280 SL, a lui W113 a fost şi cea mai populară, fiind produsă până în anul 1971 şi vânzându-se în 23,885 unităţi, din totalul de 48,912 unităţi al acestei generaţii SL.
Modelul i-a cucerit şi continuă să-i cucerească pe mulţi pasionaţi de automobile, mulţi dintre ei fiind nume renumite, unele conectate cu motorsportul, alte nu: John Travolta, John Lennon, Sophie Loren, David Coulthard, Nico Rosberg, Stirling Moss şi chiar Colin Powell – toţi au sau au avut cât un asemenea model.
Prin urmare, nu e de mirare că astăzi un Mercedes-Benz W 113 e la mare căutare printre colecţionari, cu preţuri de sute de mii de euro date pe exemplarele bine păstrate. Deci, înţelegeţi cât de special ne simţeam noi în această zi în care ajunsesem la Bottrop să testăm un Mercedes-Benz 280 SL restaurant la condiţie de nou, grad 1+ în limbajul colecţionarilor, ceea ce înseamnă că toate piesele sunt restaurante în concordanţă cu specificaţia originală şi fie sunt noi, fie arată şi funcţionează exact ca şi cele noi. La acest standard de restaurare se permite setarea odometrului la valoarea de 0 km, pentru că maşina devine, practic, nouă, exact ca atunci când a ieşit de pe poarta uzinei! Anume o asemenea bijuterie, restaurată la asemenea standarde, testăm noi astăzi la BRABUS Classic!
Dor de epoca în care n-am fost

Atunci când admirăm unele maşini clasice, avem mulţi dintre noi senzaţia că parcă lucrurile erau mai interesante, mai vii şi mai autentice în epoci în care noi n-am trăit. Poate e mirajul amăgitor al senzaţiei de călătorie în timp, condimentat şi cu imagini în culori clare de prin filme, cărţi şi fotografii, din care se formează percepţia noastră a acelor perioade. Dar totuşi, am testat şi maşini din anii 1960 despre care spuneam că sunt sălbatice şi deocheate, care nu aduc prea multe dincolo de carcasa frumoasă ce merită expusă într-un muzeu.
Aici, însă, e o altă consistenţă. Îţi vine să-ţi porţi mâna pe toată caroseria acestui Mercedes-Benz classic, admirându-i formele, curburile caroseriei, proporţiile, esenţa... Atenţia la detalii, alinierea pieselor de caroserie, e una care nu s-ar sfii nici dacă ar sta alături de cel mai proaspăt model Mercedes-Benz. Maşina asta îţi transmite imediat o stare, un vis, un mod de viaţă. Aici mi-am amintit de declaraţiile recente ale celor de la Volvo în care aceştia spuneau că timpurile s-au schimbat şi maşina înseamnă astăzi mai mult ca oricând experienţa pe care o obţii, şi nu însăşi produsul. Nu, dragilor! Uitaţi-vă aici ce experienţă emană de la primul contact vizual acest model, ce pasiune, ce emoţie. Voi aţi construit ulterior ani de-a rândul maşini plictisitoare pătrăţoase care nu mai inspirau nici o emoţie. Emoţia a fost dinainte ca să o pricepeţi voi. Ea a fost întotdeauna centrul a ceea ce se cheamă automobil şi condus, poate mai mult atunci decât acum!
N-a fost nevoie să deschid uşa lui 280 SL pentru a-i admira interiorul, m-am rezemat alături, sprijinindu-mă de aripa spate din dreapta, să-i privesc habitaclul de sus, că nu în zadar am o decapotabilă în faţă. E o operă de artă, dragilor! Şi vreau să vă amintesc că ceea ce vedeţi în faţă nu e vreo idee de modernizare a celor de la BRABUS, ci o restaurare exactă a felului în care ieşise maşina asta din uzină, cu aceleaşi materiale, aceleaşi culori, aceleaşi elemente cromate.
Priviţi tapiseria asta de piele maro, cât de bine aleasă e culoarea. Nu e un bej pal, şi nici un maro prea întunecat sau un roşu prea de kitsch. E o nuanţă care-ţi inspiră calitate de la prima vedere, iar în momentul în care o atingi această percepere îţi este şi mai mult fortificată.
Şi doarece modelul ăsta e construit în epoca în care nu existau airbag-uri, dar Mercedes-Benz se îngrijora oricum de siguranţă, centrul volanului este făcut să fie moale, cu capacitate de absorbţie, ca un străbunic al airbag-ului. La fel de moi sunt şi marginile planşei de bord, dar şi mânerele uşilor.
Ajung, în sfârşit, să urc şi la volan. Deschid uşa bine asamblată, o închid cu un sunet specific de calitate supra inginerească. Ating involuntar volanul subţire şi lucios. Volanul are un diametru mare, dar şi un inel de diametru mic, metalic, mai aproape de centru. E o construcţie complexă, dar nimic nu pare în plus, ci doar o confirmare a faptului că ai de-a face cu o maşină la care s-a lucrat cu multă pasiune.
În faţa mea am un turometru mare pe stânga şi un vitezometru la fel de mare pe dreapta, cu cifre mari şi clar inscripţionate. Linia roşie a turometrului începe la 6 mii rpm, iar vitezometrul ajunge la 220 km/h, suficient cât să stăpânească cei 200 km/h declaraţi drept viteză maximă. Odometrul e într-adevăr dat la zero după restaurare, iar maşina are acum abia 752 km parcurşi din momentul căpătării unei noi vieţi. Mă simt un norocos. Mă simt de parcă toate visurile copilăriei mele legate de maşini se împlinesc acum, toate odată.
Între cele două cadrane am un soi de dreptunghi cu mai multe indicatoare integrate în el – nivelul combustibilului din rezervor, indicatorul de presiune a uleiului şi temperatura motorului, iar la acesta din urmă nivelul normal e tot un pic peste zona de mijloc, ca şi la modelele actuale Mercedes-Benz.

Alături, pe planşă, am parte de un radiou Becker Europa, unul din cele mai bune din acele timpuri. Difuzorul lui e poziţionat chiar deasupra pe planşa de bord, nefiind vorba de sistem de 6-12 difuzoare împrăştiate peste tot în habitaclu, ca la maşinile moderne. Nu lipseşte nici ceasul analogic, dar nici comenzile de climatizare, cu guri de ventilare circulare, în stilul modelelor de azi. Bine, climatizare e cam mult spus, pentru că modelul pe care-l conducem n-are aer condiţionat, spre deosebire de multe din exemplarele exportate în SUA, dar e vorba de o maşină decapotabilă, până la urmă, unde vântul şi viteza rezolvă această necesitate.
În sfârşit, ajung şi la magicul moment de a-mi pune mâna pe cheie. Apăs frâna şi întorc cheia. Într-o clipă nebănuit de scurtă, motorul porneşte, tactic, perfect echilibrat, fără cel mai mic efort sau vreo tuse pe care o poţi aştepta de la o maşină gândită acum jumătate de secol. Ah, da, am uitat să vă spun că exemplarul pe care-l testăm azi e produs în 1969. Şi în ciuda acestui fapt, maşina asta era printre cele mai avansate tehnologic în acele timpuri.
Motorul de 6 cilindri în linie funcţionează ireproşabil sub capotă, dar cu un sunet de bariton spre bas, specific cilindreei sale de 2.8 litri, dar şi construcţiei cu 2 valve pe cilindru. Apăs un pic acceleraţia pe loc şi-i aud reacţiile imediate, însoţite de un sunet plăcut de motor care vrea să mă scoată în libertatea lumii anilor ’60. În acei ani, motorul ăsta era deja echipat nu cu carburator, ci cu sistem de injecţie provenit de la Bosch!
Şi acum priviţi şi levierul cutiei de viteze de pe maşina din test. Da, avem parte de o maşină cu cutie de viteze automată, aşa cum era ea gândită atunci, în anii ’60 ai secolului trecut, produsă de ZF. O cutie cu patru trepte, iar puterea motorului e transmisă, fireşte, punţii spate. Are şi poziţii ciudate ale levierului – poziţia P fiind cea mai spre spate, iar pentru a merge înainte, trebuie s-o pun în poziţia 4. A venit timpul să-mi cuplez centura, să-l invit pe Dan alături, şi să pornim să savurăm bijuteria asta!
Viaţa care pluteşte. Cum e să conduci un Mercedes-Benz 280 SL?

Având o cutie de viteze automată, pornirea cu maşina asta n-a necesitat nici o inspectare sau o adaptare. Am apăsat frâna, am cuplat „4” şi de îndată ce-am luat piciorul de pe frână, maşina a pornit, cum fac şi maşinile contemporane cu cutii automate. Volanul are o lejeritate dictată de diametrul său mare, dar e neaşteptat de bine conectat cu drumul în acelaşi timp, cu o precizie pe care n-aş fi aşteptat-o de la o maşină produsă în acei ani.
Primele traversări de străzi urbane, m-au făcut să rămân impresionat mai ales de suspensie. E extrem de moale în a prelucra denivelările cu silenţiozitate care lipseşte până şi în zilele noastre, dar în acelaşi timp se simte destul de fermă, fără a crea impresia că are curse prea lungi sau ruliu prea mare. E extraordinar de bine setată prin esenţa sa, şi face imediat maşina să se simtă naturală, conectată cu drumuri, dar deloc rigidă.

Apoi, am apăsat mai puternic pedala de acceleraţie de la un start şi „botul” maşinii mele, privit prin parzbriz, s-a înălţat un pic spre cer şi motorul a început a mă împinge în scaun. Sunetul motorul era superb, suficient de tare şi de impresionant încât să-mi transmită ce se întâmplă, dar în acelaşi timp lipsit de dramatism nenecesar. Iar cutia de viteze automată, spre marea mea mirare, schimba treptele incredibil de bine, cu timpi de schimbare nu prea îndepărtaţi de cei ai unei cutii automate moderne!
Motorul funcţionează impecabil la orice plajă de turaţii, fără ezitări, fără stângăcii, încât ajung să-l savurez cu exaltare. Da, e un motor cu adevărat la condiţie de nou. Şi-n timp ce-l conduc şi-mi zâmbesc până la urechi de plăcere, mă gândesc că undeva, în Europa, în 1969 cineva conducea o maşină atât de cizelată în acele timpuri, atât de bine închegată, atât de perfecţionată! Era anul în care Neil Armstrong păşea pe lună. Bun an, fără îndoială! Ce capodopere inginereşti creaseră oamenii în acel an! Cu siguranţă că cei de la Mercedes-Benz îşi atinseseră atunci scopul de a crea cel mai rafinat sportcar al timpului său!
Apoi veniseră şi primele viraje mai strânse. Volanul trebuie întors un pic mai tare, tot din cauza diametrului său mai mare, dar te obişnuieşti repede cu această proporţie diferită. Însă sunt consternat să constat lipsa vreo unui ruliu excesiv în viraje. Maşina are parcă vreo doi centimetri cu care se aşează pe partea din afara virajului când îl ia în forţă, apoi rămâne neclintită, chiar dacă apăs mai tare pedala acceleraţiei, chiar dacă sporesc viteza. Şi nu e de mirare, pentru că deja în 1969 inginerii Mercedes-Benz au montat o suspensie cu arcuri duble pe puntea faţă şi un soi de multilink pe puntea spate, construcţii considerate şi azi cele mai superioare pentru manevrabilitate!
De la volan, am senzaţia unei maşini extrem de echilibrate ca şi greutate şi lungime, ca distribuţie între axe, care se strecoară prin viraje lejer, fără a lupta cu fizica. Iar acest efect de uşoară apăsare a suspensiei, în tandem cu senzaţiile din volan, fac condusul şi mai savuros. Într-atât de savuros, încât simţi că explodezi de emoţie, de exclamaţie. Vrei să iradiezi de poftă de viaţă, vrei să te bucuri de viaţă, să dai bineţe primului necunoscut pe care-l întâlneşti în cale când cobori, să admiri culorile lumii, să faci un compliment doamnei pe care o vezi, să stai la o terasă savurând cafeaua în briza de coastă, savurând decapotabila parcată alături şi să spui „bre, ce mai e şi cu viaţa asta”!

Aşadar, nu, nu e doar un miraj. Nu e o senzaţie aburită de dorinţa de a fi parte a unei epoci în care n-am fost. E emoţia aia în stare pură pe care am pierdut-o, ca omenire, undeva pe drum, în goana după mai mult şi mai repede. Nu, nu e o maşină care arată bine, dar care tuşeşte a bătrâneţe ruginită. E o bijuterie adevărată a ingineriei făcută din pasiune desăvârşită, pentru emoţie desăvârşită în condus, emoţie pe care, din nou, am pierdut-o şi în lumea auto, în goana după mai repede şi mai mult!
Cu maşina asta poţi rula cu 130 la oră şi să te simţi în siguranţă. Dar, doamne, e cu mult mai plăcut să-ţi porţi firea la vreo 80-90 km/h pe drumuri de coastă cu ea. Pentru că atunci când mergi prea repede, în general, priveşti doar drumul din faţa ta, şi nu memorezi nimic din ce ai alături. Şi încă şi mai plăcut e să mergi cu 40-70 km/h, pe trasee şerpuitoare, savurând fiecare viraj trecut negrăbit, când ai timp să-ţi scalzi privirea în frumuseţea lumii.
Maşina asta e făcută pentru o viaţă întipărită prin ochi, degete şi trăiri, nu prin camere de smartphone şi display-uri. Maşina asta e făcută pentru perioada în care cel mai de efect selfie era să treci la volanul ei, perindându-te încet pe lângă cincisprezece fete cu rochii în buline alintate de vânt, iar cea mai frumoasă, cu eşarfa pregătită, să sară alături de tine şi să mergi să cucereşti libertatea lumii împreună cu ea. Mercedesul ăsta e făcut pentru perioada în care cea mai bună reţea socială era comunicarea deschisă şi degajată cu toată lumea, pe viu, pe stradă, spontan. Şi în fine, Mercedes-Benz 280 SL e o bijuterie creată pentru perioada în care întrebarea „cât?” era cu mult depăşită în importanţă de „cum?”... Iar pentru un „cum?”, Mercedes-Benz 280 SL răspunde întotdeauna cu acelaşi răspuns „La superlativ.” Autentic. Adevărat. Extraordinar.
Şi preţul actual al acestei bijuterii create de BRABUS Classic poate părea superlativ: 298,000 euro cu TVA, preţul ei în Germania. Şi, ca un adevărat Mercedes-Benz nou, vine cu 2 ani garanţie. Dar astea sunt întrebări din compartimentul „cât?”, iar noi ne-am înţeles deja că acest compartiment e depăşit ca importanţă de „cum?” la distanţă uriaşă. Deci, aici doar „cum?” contează, la acest minunat Mercedes-Benz 280 SL în condiţie de maşină nouă. Şi „cum”-ul e superlativ. Autentic. Adevărat. Extraordinar...
0
7,725
GALERIE FOTO (70 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!