tehnologia Nanoslide, patentată în ultimii ani de Mercedes-Benz, pentru suprafaţa interioară a cilindrilor, ca să reducă fricţiunea internă în cilindru, ori, în motoarele normale până la 25% din energia eliberată de combustie de iroseşte pe învingerea acestei fricţiuni. Însă nici asta nu e cea mai captivantă parte, pentru că aceste detalii sunt deja prezente până şi pe A-Class. Partea cu adevărat impresionantă abia urmează.
Noul propulsor nu are un startor obişnuit. El lipseşte pur şi simplu din construcţie. Mai mult cu atât, nu are un alternator electric la bord generator electric, mai pe înţeles! În schimb, are un motor electric mai puternic, montat între motor şi cutie de viteze, acolo unde se montau electromotoarele
şi la versiunile hibride ale lui S-Class de până acum. Motorul ăsta electric, însă, nu e unul de voltaj înalt, cum se întâmpla la hibride, ci unul care operează cu acei 48 V, fiind numit Integrated Started Generator, sau ISG pe scurt. Anume acest motor electric dintre motor şi cutie a preluat o mulţime de roluri, printre care şi cele de generator electric la bord, dar şi de startor. El porneşte direct motorul pe benzină. Şi tot el, în timpul mişcării, are grijă de generarea energiei electrice necesare funcţionării şi încărcării bateriei, cum se întâmplă la maşinile normale. Doar că e mult mai inteligent, ştiind când şi cât să producă, în aşa fel încât intervenţia lui să fie neobservată, dar extrem de eficientă. Să explicăm.
La rularea în interţie, spre exemplu, ISG, va analiza gradientul de pantă, adică va şti dacă limuzina coboară la vale uşoară sau mai intensă, şi va opri motorul pe benzină, generând electricitate din procesul ăsta de coasting, rezistenţa fiind ajustată în funcţie de intensitatea acelei pante, de frânare, etc.
La oprirea la semafor sau în ambuteiaje, se întâmplă adevărate minuni. Pentru că ISG e conectat direct cu motorul, e suficient de deştept încât să poate face fracţiuni de turaţii, cam ca la roboţii din domeniul roboticii aplicate. Adică, în timp ce motorul pe benzină este oprit, acest electromotor poate face un sfert de turaţie, sau o fracţiune de 15 grade, de exemplu,