Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

TEST DRIVE: Mini Knightsbridge, sau cum e să conduci un Mini clasic

Da, scrierea mărcii Mini, în loc de MINI cu majuscule, nu e greşită în acest test drive. Pentru că regula ştiută de fanii mărcii, spune că toate maşinile produse înainte de anul 2001, de la renaşterea mărcii sub umbrela BMW, se scriu „Mini”, în timp ce maşinuţele produse în epoca nouă se desemnează doar cu majuscule. Prin urmare, dacă am scris modelul din testul de azi cu litere mici, înseamnă că avem de-a face cu un Mini clasic. Cu unul din ultimele Mini clasice, de altfel.
La sfârşitul anilor ’90, Mini încă mai era parte din acelaşi grup, producător al maşinilor Rover, deşi achiziţia acţiunilor de către BMW avusese lor în anul 1994. Iar anul 2000 a însemnat ultimul an de producţie a maşinuţelor Mini clasice.
Şi, deoarece era un sfârşit al unei cariere lungi, finalul se lăsase mult aşteptat, iar Mini o tot ţinuse în lansarea de ediţii speciale la urmă, asemeni unui toboşar rock care nu vrea nici în ruptul capului să sfârşească piesa de pe scenă. Ceea ce-am testat noi aici e tocmai una din aceste ediţii speciale de sfârşit – numită Mini Knightsbridge – care a fost produsă doar pe parcursul unei perioade scurte a anului 2000 şi a fost disponibilă doar în 3 culori – British Green testat de noi, aurie şi neagră. Dintre toate unităţile Knightsbridge produse, se zice că doar vreo 150 au volanul pe stânga, la fel ca maşina noastră de test. Iar ca lucrurile să fie şi mai picante, vă spunem că ediţia Knightsbridge a fost creată pe baza versiunii Mini Cooper Sport, ceea ce însemna că motorul de 1.3 litri de sub capotă dezvolta „tocmai” 63 CP! Mai mult ca atât, Mini Knightsbridge a fost penultima ediţie specială a lui Mini Classic, înainte ca acesta să se pensioneze definitiv.
Iar noi am avut onoarea să punem mâna pe această comoară dezirabilă tocmai în Germania, datorită unei invitaţii speciale din partea diviziei BMW Group Classics. Deci, maşinuţa noastră este una în stare impecabilă, originală, şi ne poate reda cu fidelitate cu se conducea un asemenea Mini clasic atunci când ieşea de pe poarta uzinei, în anul 2000. Haideţi s-o gustăm împreună!

Personalitate

Mini-urile clasice au o personalitate aparte, fără îndoială, iar când te apropii de ele şi constaţi cât de mici sunt, de facto, îţi par şi mai speciale. Mini-ul nostru se lăuda la acea vreme cu un substrat tehnic modernizat, mai multe piese de caroserie fiind deja sudate prin aplicare punctată, dar e la fel de adevărat că aceste puncte de sudură par destul de neregulate, făcute la discreţia celui care le opera, cel mai probabil.
Motorul mai mare şi mai modernizat, de 1,275 cm cubi, abia încape sub capota lui Mini, generatorul fiind poziţionat foarte aproape de grila radiatorului şi fiind astfel foarte expus la apa pulverizată care ar putea intra în condiţii de ploaie. La fel e şi caseta de distribuţie a scânteilor spre bujii.
Nici portbagajul nu e impresionant de încăpător, uşiţa din spate descoperind un spaţiu de depozitare mic de tot, dar în care a încăput, totuşi, o roată de rezervă.
Roţile sunt ceva mai mari decât la Mini-urile din primele decenii, măsurând acum 13 ţoli, dar mai trebuie să ţinem cont că versiunea Kightsbridge era o interpretare destul de luxoasă pentru acele vremuri, mai multe detalii de caroserie confirmând acest statut – kit-uri aerodinamice suplimentare, grila puternic cromată, ba chiar şi plafonul panoramic. Panoramic – adică glisant cu o parte textilă a sa, îţi deschide accesul la cerul liber.
La interior, luxul opulent al anilor ’90, aşa cum era înţeles el atunci, aproape că te orbeşte. Mini Knightsbridge are un habitaclu tapisat cu piele bej, iar pielea se regăseşte până şi pe planşa de bord la maşinuţa noastră, dar şi în jurul schimbătorului de viteze! Toată planşa e executată dintr-o imitaţie de lemn, specifică acelor ani, iar volanul e chiar combinat cu două culori. Ca şi modelele Rover din acea perioadă, claxonul este acţionat prin două butoane laterale pe volan, centrul fiind rezervat exclusiv airbag-ului. Trebuie să recunosc că am condus câţiva ani un Rover 600 şi m-am obişnuit uşor cu această amplasare a butoanelor pe atunci.
Nu lipsesc nici magnetofonul cu casete audio, ceasul analogic sau indicatoarele temperaturii uleiului din motor şi chiar a voltajului în sistem electric al maşinuţei. Ei, cum să nu-ţi placă automobilul ăsta încă de la prima vedere? Cum să nu fii nerăbdător să-l conduci?
Cum se conduce Mini Knightsbridge?

Când urci în maşină, dacă eşti un pic mai înalt şi mai lat în spete, constaţi repede că ocupi o bună parte din spaţiul disponibil la interior. Pasagerul din dreapta trebuie să fie obligatoriu un pic mai atlet, sau trebuie să mergi tu neapărat la o cură de slăbire. Umerii voştri se vor atinge adeseori în timpul condusului, iar de cotieră centrală nici nu poate fi vorba, pentru că ea nici n-ar prea fi încăput acolo. Iar capul tău atinge adeseori plafonul, mai ales dacă treci pe nişte denivelări.
Totuşi, senzaţiile din volan sunt mult mai rafinate decât la Mini-urile din primele decenii. Volanul e informativ, dar e şi civilizat în acelaşi timp. Arhitectura maşinuţei, cu roţile deplasate în toate cele patru colţuri, îi dă senzaţia aia adevărată de go-kart, pe care MINI-urile moderne încearcă s-o imite prin cu totul alte metode. Aici, însă, ai de-a face, practic, cu un kart adevărat.
Astfel, când intri în curbe simţi un ruliu minim, pentru că o parte din tine se află între punctele de susţinere a roţilor, şi astfel ai un centru de greutate foarte coborât. Iar maşinuţa fiind atât de scurtă, apăsarea puternică a pedalei de acceleraţii în viraje o ajută să iasă rapid pe traiectoria dorită, efectele de subvirare putând apărea doar pe un asfalt ud leoarcă de o ploaie, aşa cum ni s-a întâmplat nouă la un moment dat în timpul testului. În rest, pe asfalt, uscat, Mini Knightsbride se ţine lipit de asfalt.
În acelaşi timp, suspensia are reacţii destul de moi ca să înţelegi că ai putea călători cu maşina asta şi un drum mai lung. Da, ampatamentul scurt face maşina să oscileze mai mult la trecerea denivelărilor, dar pe aici, prin Germania, n-am prea avut de-a face cu multe denivelări, aşa că am savurat condusul acestei britanice luxoase ca pe o experienţă de vis.
Motorul de 65 CP are de luptat cu doar 770 kg ale maşinii, la care se mai adaugă cele vreo 180-200 kg ale celor doi ocupanţi de la bordul maşinii în timpul testului. La o asemenea greutate a maşinii, contează foarte mult cât cântăresc cei care călătoresc la bord, iar de asta depinde mult şi dinamismul maşinii.
Cele 4 trepte ale cutiei de viteze sunt relativ scurte, aşa că poţi accelera destul de repede, dar pe la 100 km/h motorul are deja turaţii destul de mari. Viteza maximă a acestui Mini, de altfel, e de doar 148 km/h. În schimb, dacă vrei cu tot dinadinsul să faci nişte acceleraţii mai iuţi, talia maşinii şi cei 63 CP ai motorului îţi permit s-o faci, dacă menţii nişte turaţii mai îndrăzneţe. Dar e doar aşa, pentru senzaţiile tale zâmbăreţe la volan, pentru că dacă te angajezi în vreo cursă de demarare cu orice altă maşină mai modernă, o pierzi cu siguranţă.
Dar Mini Knightsbridge n-a fost făcut pentru curse de drag racing. A fost făcut să-ţi arate că formele şi dimensiunile mici îţi pot aduce zâmbete mari pe faţă. Cel puţin celor ce n-au alte complexe dimensionale şi nu trebuie să demonstreze nimănui nimic, decât să-şi trăiască viaţa prin experienţe plăcute, speciale, care să-i inspire în fiecare zi. Mini Knightsbridge e genul de maşină care să te facă să te trezeşti dimineaţa când îţi bat razele soarelui în geam şi să te gândeşti aşa, fără motiv, că azi va fi o zi minunată. Apoi s-o zbugheşti din casă, să sari la volan şi să te bucuri de fiecare minut al acelei zile.
0
1,169
GALERIE FOTO (32 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!