TEST DRIVE: BMW Z4 M40i

11 Martie 2020
Ilie Toma
În zilele noastre n-au mai rămas foarte multe mărci care mai dezvoltă roadstere. Dar Z4, şi în general modelele cu indicele Z, sunt o legendă pentru BMW, de care se leagă multe momente cruciale din istoria mărcii bavareze. Chiar şi aşa, însă, în această lume nouă în care ne aflam, un nou Z4 ar fi riscat să nu mai existe dacă nu se agrea un parteneriat cu Toyota, pentru producţia unei Supra clonate tehnice de pe BMW Z4.
Aşa că, cu toate mulţumirile de rigoare celor care au făcut posibilă continuarea istoriei pe nume Z4, ne vom bucura astăzi de o ocazie rară de a testa noua generaţie BMW Z4. Ocazia asta o avem în România, în cadrul unei săptămâni frumoase, alături de modele sportive, graţie colegilor şi prietenilor noştri de la Automarket. Mai mult ca atât, avem în faţă motorizarea de top a noului BMW Z4 — M40i — cea care vine cu un la fel de legendar motor de 3.0 litri sub capotă, cu 6 cilindri în linie... Oh, în epoca asta o asemenea reţetă aproape că sună prea frumos ca să fie adevărată! Şi totuşi e adevărată! Şi totuşi e în faţa noastră, în „carne şi oase”. Aşa că haideţi să profităm de ea!
Iluzia dimensiunii

Nu ştiu cum vă pare vouă din imagini, dar mie, din pozele oficiale, noua generaţie îmi lăsase impresia unei maşini mult mai mari decât predecesoarea sa. De parcă ar fi crescut într-atât de mult, încât a ajuns să concureze cu decapotabilele mari, gen SL. Dar imediat ce ajungi lângă noul BMW Z4 pe viu, constaţi că n-a fost vorba decât de o iluzie optică a proporţiilor, pentru că noul Z4 e încă o decapotabilă relativ compactă. Adevărul e undeva pe la mijloc — noua generaţie a crescut faţă de predecesoarea sa cu 8.5 cm lungime, dar a rămas în limitele unor roastere gen SLC, măsurând acum 4.32 metri lungime.
Şi adevărul e că şi ingredientele de bază au fost păstrate — poziţia de la volan e în continuare foarte aproape de axul spate, capota e în continuare la fel de lungă şi axul faţă depărtat la maxim de habitaclu, astfel încât cam tot motorul ăla lung de 6 cilindri încape în spatele axului frontal. Şi, desigur, a rămas valabilă poziţia coborâtă în condus, aproape de drum. Ceea ce s-a mărit sunt, în fond, distanţele de la axe la extremităţi, iar asta deviază un pic de la designul generaţiilor precedente.
La interior se păstrează stilul ultimelor modele BMW, dar se simt şi mici constrângeri de soluţii, din cauza tipului de caroserie. Suportul de pahare, de exemplu, e ascuns în cotieră, iar ca să ţii o doză de băutură acolo, trebuie să ţii şi cotiera deschisă. În buzunarele portierelor nu prea încap sticle un pic mai generos dimensionate. Însă calitatea materialelor sau precizia cu care e lucrat habitaclul denotă tradiţia şi experienţa multor generaţii de roadstere geniale produse anterior de bavarezi.
Ah, da, maşina noastră de test n-avea cameră video de marşarier — o dotare atât de „obligatorie” în zilele noastre. Dar aici avem, totuşi, e decapotabilă, iar la o decapotabilă treaba asta se rezolvă uşor — întorci capul şi-ţi priveşti posteriorul maşinii când dai înapoi.

Dar gata cu prezentările. Hai să-i dăm bice!
Senzaţii de condus

Motorul. Sunetul lui. Asta e cartea de bun venit pe care o primeşti când urci la volanul lui BMW Z4 M40i. Sună rafinat, dulce, aşa cum te aştepţi să sune reţeta bavareză, dar parcă mai are încă un condiment pe deasupra, o mică semnătură acustică anume a acestui model. Şi asta te predispune imediat la o experienţă. Te face să strângi mâinile mai strâns pe volan. Te face să-ţi laşi cotul mai încrezut pe cotieră. Te face să-ţi împingi mai feroce umerii în profilul scaunului. Te face să tragi mai cu gust de levierul cutiei de viteze. Şi, în fine, te face să apeşi mai cu forţă piciorul drept pe pedala acceleraţiei.
Am pornit în regim Comfort, adică regimul normal, implicit al maşinii. Şi aşteptam acuitate din aia super sportivă, agilitate în serpentinele care urmau. Dar... BMW Z4 mi-a dat alte senzaţii...

Spre mirarea mea, maşina e moale în suspensie şi reacţii, luând agale textura asfaltului, filtrând-o mult şi bine. Poate prea mult şi prea bine faţă de cât aşteptam. Volanul e informativ, dar în acelaşi timp e şi cât se poate de relaxat. Vin şi virajele şi aici constat că roadsterul are chiar şi ruliu la abordarea lor mai sportivă. Oh. Stai! S-a schimbat cumva reţeta roadster-elor rebele şi nimeni nu m-a anunţat? Maşina asta e un grand tourer moale, axat spre confort, care în aceste viraje se simte chiar şi având ceva kilograme în plus. Unde e sprinteneala aia tinerească, nefiltrată, brută şi super precisă? Prezenţa ruliului chiar mă lasă niţel cu nedumerire, or, maşina asta are o gardă la sol de doar 11.4 cm, o suspensie cu braţ dublu pe puntea faţă şi un multilink super complex pe puntea spate, iar kilogramele ei sunt în limitele normalului, de 1,535 kg la gol. La o adică, ea ţine drumul bine, dar se simte o focusare puternică spre un confort din ăla lejer, pe care nu-l prea aştepţi de la un roadster cu indicele M40i pe capotă.
Dacă apăs motorul mai puternic în linie dreaptă, el e lăsat să prindă turaţii natural, fără retrogradări instantanee din partea cutiei. Şi o face plăcut, recunosc, dar asta mă convinge încă o dată că în această ipostază BMW Z4 M40i e totuşi o maşină de călătorii lungi plăcute, făcute oarecum agale, cu nevasta alături şi părul ei în bătaia vântului de coastă. Dar îi lipseşte nebunia aia egoistă, extremitatea aia inginerească, parcă obligatorie unui roadster.
Îmi aduc aminte de butoanele de pe consolă. Apăs Sport şi maşina trece în regim Sport. Suspensia se întăreşte un pic, direcţia devine un pic mai acutizată. Maşina devine un pic mai rigidă, reacţiile — un pic mai dinamice, dar nici măcar în acest regim nu simt ceea ce caut. Tot mai axată spre confort decât spre nebunie e. Tot n-am încă precizia aia maximă. În viraje încă se simte jocul maselor şi al ruliului. Da, în regimul ăsta se poate conduce plăcut pe serpentine montane, dar nu la limită, nu şuierându-i anvelopele şi nu rânjind de plăcere mefistofelică. În regimul ăsta încă mai eşti cel care a cumpărat pur şi simplu o decapotabilă luxoasă cu motor puternic.
Sunt contrariat că primesc niţel altceva decât am aşteptat de la această ipostază de top a noului BMW Z4. Dar îi mai dau o ultimă şansă. Întind mâna să mai apăs o dată butonul de pe tunelul central. Şi maşina trece în regim Sport+, adică un sport cu semnul plus lângă el.

Şi dacă e vreo ecuaţie matematică unde semnul „+” are un efect radical, ecuaţia asta are numele de BMW Z4 M40i. Maşina a tuşit semeţ pe ţeava de eşapament, ca un pirat care s-a apucat în sfârşit de luptă. Suspensia s-a întărit brusc, încât am crezut că m-am îmbarcat într-o cu totul altă maşină. Apăsările de acceleraţie se traduc acum în turaţii imediate şi retrogradări ale cutiei de viteze. Motorul urlă acum ca o sirenă de bombardament. Mai tare, mai curajos. Şi maşina mă împinge, în sfârşit, în scaun cu brutalitatea pe care o aşteptam mai devreme. Ba mai mult, dacă apăs brusc pedala, am impresia că sar scântei din ţeava de eşapament, iar dacă o las, de acolo chiar se aud mici explozii de benzină aruncată de dragul efectului sportiv. Şi vin serpentinele strânse în faţă!
Iau primul viraj la 120 grade. Apoi altul la 180. Apoi încă unul la 150 grade. Cu pedala apăsată îndrăzneţ. Nici urmă de ruliu! Nici urmă de transfer stângaci de mase. Acum Z4 e o maşină perfect echilibrată, care ştie să alerge ca un adevărat atlet, nu ca un burtos ce transpiră pe banda sălii de sport. Nu! Acum BMW Z4 e un alergător olimpic! Vin urcuşuri de munte şi eu apăs puternic pedala. Z4 mă împinge obraznic în scaun, motorul urcă în cele mai dulci turaţii, iar prin văile munţilor de alături nici urşii nu mai pot dormi. Ce rezervă de putere are, totuşi, propulsorul ăsta de 340 CP şi 500 Nm! Cu câtă poftă mi-i livrează acum! Cu câtă poftă mă îndeamnă să-l turez până la linia roşie! Anume aici înţeleg cum e posibil să accelereze bolidul ăsta de la 0 la 100 km/h în doar 4.5 secunde!
Iar partea şi mai fascinantă e precizia pe care a obţinut-o BMW Z4 în regim Sport+. Acum poţi doza totul ca la cântarul farmacistului. Te joci în acest fel cu acceleraţia, cu frâna, cu direcţia, ba chiar şi cu padelele cutiei de viteze, puse lângă volan. Toată maşina asta a devenit acum o mostră a preciziei inginereşti absolute. Toată maşina asta a devenit acum un sportcar decapotabil veritabil. Un pic brutal. Un pic nefiltrat. Dar atât de gustos! Acum, în sfârşit, eşti cel care a cumpărat un roadster adevărat, un sportcar veritabil, iar tu apari drept cel care-l poate arunca în viraje cu roţi şuierânde. Eşti un pilot, care n-a ales maşina pentru cât costă, ci pentru ce poate.
Dacă n-ar fi fost regimul Sport+, aş fi spus că BMW Z4 M40i m-a cam lăsat amărât. Într-atât de mare e diferenţa dintre primele două regimuri şi Sport+. Dar odată ce există acest regim, alături de celelalte două, pot spune că primeşti două sau chiar trei maşini în una. Şi una confortabilă pentru drum lung în care vrei să admiri apusurile, dar şi un sportcar capabil de manevre ultra precise când apuci, în sfârşit, să-i turezi bijuteria de sub capotă. Nu e doar un roadster sălbăticuţ de week-end. Nu e nici doar un grand tourer luxos cu care să mergi spre Nisa şi Monaco. E ambele în acelaşi timp şi totodată, dacă vrei, e şi un bolid de circuit din când în când.
0
1,337
GALERIE FOTO (70 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!