TEST DRIVE: Noua generaţie Nissan Juke

5 Mai 2020
Ilie Toma
Se zice că de la ură la dragoste nu e decât un pas. Cam aşa a fost treaba şi cu Nissan Juke în prima sa generaţie. Când a apărut — la broaşte râioase te puteai uita, dar la el ba. Farurile de sus din faţă păreau mai înguste ca ochii orientali, iar cele care, în normal, ar fi trebuit să fie faruri de ceaţă, au devenit faruri „normale”. Şi apoi şi silueta aia gârbovită... Mai pe scurt, era urât de tot. Dar de la ură la dragoste e un singur pas, aşa că de la urât a devenit repede îndrăgit, iar soluţiile lui neaoşe de design au fost replicate de multe alte SUV-uri ultra compacte şi încă mai continuă a fi.
Şi uite că acum Nissan Juke a ajuns la o nouă generaţie, gata să fie deopotrivă urâtul şi adoratul pentru vreo 6-7 ani înainte şi să cucerească mai ales cumpărători care se autodefinesc drept cuceritori urbani, deschişi să experimenteze cu stilul individual.
Noi eram foarte nerăbdători să probăm noul Nissan Juke, mai ales că ziua testului a fost foarte apropiată de cea a testului noului Renault Captur — nu doar un concurent direct, ci şi un frate de platformă tehnică. De Captur noi am rămas profund încântaţi, modelul francez lăsându-ne cu gust dulce ca după un ecler parizian consumat dimineaţa cu o cafea. Acum a venit rândul unui sushi nipon. Marea întrebare este dacă poţi face şi ecler şi sushi din aceleaşi ingrediente? Şi care va fi mai gustos?

Forme

În lumea auto, când ai reuşit cumva să defineşti un model mai ales prin designul lui, nimereşti într-o capcană la următoarea generaţie. Trebuie să-i păstrezi continuitatea, dar să fie cumva şi clar tuturor că ai de-a face cu noul model, nu cu cel vechi. Cam ca la Porsche 911, MINI. Şi se pare că asta e valabil şi pentru designul genial de urât şi totodată îndrăgit al lui Juke.
Aşa că noua generaţie păstrează toate elementele de bază ale predecesorului său. Dar în acelaşi timp are o alură suficientă de proaspătă încât să fie inconfundabil tratată drept cea nouă. Iar farurile cu forma aia interioară cu 3 fâşii sunt elementul după care pot s-o cunoască până şi cei mai puţin iniţiaţi în generaţia precedentă.
Juke are în continuare o siluetă ce poate fi calificată pe bună dreptate drept SUV coupe, deşi modelul nu prea vrea să se identifice aşa. Linia plafonului, însă, coboară destul de mult spre spate, dar de această dată designerii par să fi rezervat ceva mai mult loc portbagajului.

Interior

Dacă tot am vorbit de portbagaj uitându-mă la Juke de dinafară, am deschis şi hayonul să văd cum stă treaba. Da, impresia exterioară s-a adeverit — Juke şi-a crescut simţitor volumul de încărcare de aici. Acum măsoară 422 litri, o valoare absolut decentă pentru un SUV ultra compact. Se poate pune chiar şi un cărucior pliat sau toate cumpărăturile de week-end de la supermarket.
Explorarea lui Juke din partea mea continuă tot în ordine anapoda — sau originală, cum se zice în limbajul lui Juke — adică de la coadă spre cap. Deschid portiera spate ca să înţeleg cât de mult spaţiu oferă Nissan Juke acum ocupanţilor de aici, mai ales că aveam şi grad de comparaţie, cu Capturul încercat un pic mai devreme. Spaţiul la genunchi a crescut simţitor faţă de prima generaţie şi e aproape identic cu cel de pe Captur — deci e mult loc pentru picioare. Pe înălţime e ceva mai puţin decât în Captur, însă e mai mult decât sugerează silueta lui Juke de dinafară. Cu statura mea de 1.87 metri, mai am un centimetru de rezervă deasupra capului, aşa că e perfect acceptabil.
Totuşi, ambianţa de pe bancheta spate e simţitor mai diferită decât la francez. Scaunele sunt mai simplu profilate — aici îmi amintesc şi de faptul că acest exemplar de Juke e într-o dotare mai incipientă, faţă de dotarea de top a lui Captur. Asta l-a făcut pe acest Nissan Juke să nu primească nici guri de ventilare din tunelul central pentru pasagerii spate.
Ei bine, a venit momentul să urc la volan, observând şi aici un pic lucrurile înainte de a porni la drum. Scaunele faţă de pe maşina de test sunt superb de bine profilate, având şi tetierele integrate cu spătarul. Dar designul bordului nu mă atinge nicidecum la suflet. Ştiu că în acelaşi stil era executat şi designul generaţiei precedente, dar oricum, stau acum în maşină şi privesc bordul cu toate umflăturile lui, cercurile şi suprafeţele şi asocierea care îmi vine în minte e cea de combină muzicală din aia de plastic cu luminiţe în boxe. E o impresie subiectivă, recunosc. Poate vouă vă place mai mult, scrieţi în comentarii. Dar eu mai zic că, dacă aveam poate o altă combinaţie de culori — de exemplu oranj cu negru, sau orice altceva — că Juke are zeci de combinaţii posibile — poate impresia era cu totul alta. Dar aşa — un design gândit a fi de efect, servit în culori anoste, n-are cum să-şi facă deplinul impact pe care l-au dorit designerii.
Am căutat un pic mai apoi prin materialele niponilor. Ia’ uitaţi-vă cât de bine poate arăta o combinaţie mai inspirată de culori! E cu totul altceva, nu?
Ultimele modele Nissan mai au uneori display-uri multimedia cu interfeţe şi calitate de afişaj mai precare. Dar sistemul de pe noul Juke stă mult mai bine la acest capitol. Deşi interfaţa şi meniul sunt încă foarte simpliste, calitatea grafică a monitorului e mult mai modernă.
Senzaţii de condus

Înainte de a vă zice despre senzaţiile de condus, să vă spun şi ce motor avem sub capotă. E un motor turboaspirat pe benzină în 3 cilindri, cu o cilindree de 1.0 litru. Ştiu. Şi eu am aceeaşi faţă ca şi voi. Şi acum, când scriu testul, şi atunci când am urcat la volan. Am mai condus SUV-uri cu asemenea cilindree şi de obicei erau cam anemice. Juke, însă, e ceva mai compact, iar motorul de sub capotă promite să livreze 117 CP şi 180 Nm.
În condusul urban, motorul se simte destul de plăcut şi maşina nu pare submotorizată. O parte din senzaţiile mai plăcute se datorează şi noii cutii de viteze automate, care nu mai e una cu raport continuu variabil, ci una cu dublu ambreiaj. Ca şi la Renault de fapt, acelaşi EDC în esenţă, doar că aici e etichetat altfel. Şi cutia face un tandem bun cu motorul, reuşind să-l ţină în plaje potrivite de turaţii, astfel încât să-l simţi destul de vioi.
Tot în condus observ că butoanele de acţionare a geamurilor încă mai au principiul ăla japonez cu regimul automat doar pentru geamul şoferului. Serios, dragi japonezi? Chiar e atât de greu să se treacă la patru butoane automate în anul 2020? De asemenea, observ că maşina oferă doar un port USB. N-ar fi fost rău să existe măcar vreo două.
Juke se simte foarte agil în traficul urban. În pofida designului excentric, vizibilitatea în faţă şi pe lateral e foarte bună, iar pentru manevre cu spatele eşti ajutat de camera video.

Am inclus regimul de CarPlay pe sistemul multimedia al lui Juke. M-am grăbit să-i laud calitatea, pesemne. Culorile sunt destul de şterse, iar harta de pe Waze apare cu nişte scăpări de rezoluţie care mai mănâncă şi litere uneori. Şi totuşi, recunosc că e mai bine decât pe sistemul multimedia de pe Nissan Leaf, de exemplu. Dar în acelaşi timp mă întreb de ce creatorii lui Juke n-ar fi pus un display cu o calitate ireproşabilă pe Juke în orice dotare, dacă tot ţintesc spre cuceritorii urbani cu acest model, spre cei ce pun accent pe individualitate. Aţi văzut vreodată vreun hipster de ăsta, vreun microinfluencer de Instagram fără vreun smartphone de ultimă generaţie? Ăştia-s deprinşi cu ecranele frumoase de Apple şi vor avea aici o mică decepţie.
Am ieşit şi din oraş şi, după o sesiune foto în care am stat mult pe loc, am resetat consumul pentru a-l măsura până la sfârşitul testului. În pofida scăpărilor din filosofia interiorului, trebuie să recunosc că Juke dă o senzaţie plăcut în volan. Forma compactă, vizibilitatea bună şi poziţia la volan te fac să ai plăcere din a-l manevra.
Ţinuta de drum în viraje e bună, chiar dacă avem bară de torsiune pe puntea spate. În denivelări şi gropi suspensia mai lasă zgomotele să pătrundă la interior, dar absoarbe cu bine carenţele. Dacă e să compar cu Renault Captur, totul se simte similar, dar parcă un pic mai redus în doza de cizelare. Deci mă conving tot mai mult că parcă şi creatorii celor două modele ale aceluiaşi grup şi-au dorit clar să le ierarhizeze între ele, unul fiind clar mai rafinat şi altul fiind un pic mai brut.
Motorul şi cutia îmi plac mai mult decât aş fi aşteptat de la un propulsor de 3 cilindri al alianţei Renault-Nissan şi zic asta pentru că nu-mi plăcea deloc vechiul motor de 0.9 litri. Acest nou angrenaj, însă, e cu totul altceva. E mult mai echilibrat, mai potent şi turbina e mult mai bine setată ca să-l ajute să fie elastic pe o plajă mai mare de turaţii. Nu are momentele acelea în care să simţi că nu trage, că n-are viaţă. E foarte decent în reacţii şi asta-l face acceptabil la depăşiri extraurbane şi chiar savuros într-un ritm mai domol de condus în afara oraşelor. Da, aici Juke punctează bine.
Spre sfârşitul testului, consumul a fost cel a mai adus o impresie pozitivă. Fix 6.0 litri la sută media pentru explorările noastre extraurbane. Vă reamintesc, avem de-a face cu un motor pe benzină, turbo, de 1.0 litri şi 3 cilindri. Aşa că motorul şi cutia mai primesc o apreciere bună din partea noastră.
Despre tracţiune integrală nu putem vorbi deocamdată, că-n segmentul ăsta ea e mai rară. Generaţia trecută a avut o motorizare de top dotată cu sistem 4x4. Cea nouă nu se ştie dacă va avea vreo una. Noi am urcat nişte macadamuri şi cu tracţiunea faţă, asistată de sisteme antiderapaj. Nu putem avea pretenţii prea mari de offroad în acest segment.
Preţ şi verdict

Deocamdată motorizarea de 1.0 litri e unica disponibilă pentru noua generaţie Juke, iar preţul de start nu e mai mic decât al fratelui francez, fiind de 15,500 euro pentru Nissan Juke în Moldova. Preţul e valabil pentru acelaşi motor, dar cu cutie manuală şi dotare incipientă Visia. Noi conducem o dotare Accenta şi o combinaţie cu cutie automată, care costă 18,500 euro. Dotarea de top absolut ar costa cam 21,900 euro.
Care e verdictul final? Dincolo de subiectivitatea legată de design — interior şi exterior — care nu sunt tocmai pe placul meu, nu-mi plac anumite decizii de dotare a acestui model, dacă mă gândesc la cine apelează el. Pe de o parte se vrea super modern pe dinafară, un magnet de atenţie prin ambalajul exterior, dar pe de altă parte nu prea are consistenţă modernă pe partea de multimedia, butoane, tapisaje. Nu mai zic că în zona pedalelor se vede coloana de direcţie descoperită, de exemplu. Adică pare frumos pe dinafară şi un pic mai puţin consistent în esenţă. Exact ca un influencer pe Instagram. Poate aşa şi s-a vrut, de fapt? Poate e vreo idee bine calculată în spatele felului în care e noul Juke?
Mi-a plăcut, însă, substratul tehnic — motorul şi cutia de viteze sunt mult mai bune decât aş fi aşteptat, iar suspensia, chiar şi cu o construcţie simplă, îşi face treaba de minune. Pe lângă asta, am fost plăcut impresionat de poziţia la volan în faţă, de spaţiul pe bancheta spate şi de practicismul portbagajului.
Per total e o maşină care îţi poate plăcea, dar, ca să-ţi placă în adevăratul sens al cuvântului, eu ţi-aş recomanda să o condimentezi un pic la design. Alege combinaţi mai interesante de culori, urcă un pic în nivelul de dotări, şi atunci, cu consistenţa dozată mai tare, noul Nissan Juke va fi cu adevărat device-ul pe patru roţi de care să se bucure nu doar cei care dau like la ambalajul de dinafară, ci şi tu, cel care ştie cum stă treaba de fapt, pe dinăuntru.
0
1,330
GALERIE FOTO (48 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!