Prima pagină  »  Ştiri  »  Fiecare al doilea conducator a avut un accident, sau a fost
11 MARTIE 2010, 15:58
1,453
0
Fiecare al doilea conducator a avut un accident, sau a fost pe cale sa fie implicat in timp ce evita gaurile din asfalt!
De Constantin Mihalachi
0
Unul din cele mai discutate subiecte din aceasta perioada, sunt desigur gropile din asfalt. An de an, numarul acestora creste infricosator de fiecare data cand zapada de afara se topeste, in timp ce numarul conducatorilor care a avut de suferit de pe urma acestora este de doua ori, posibil chiar de trei ori mai mare.

Important este faptul ca nu au de suferit doar componentele suspensiei, dar chiar si sanatatea conducatorilor, a pasagerilor, si chiar a pietonilor.

In acest material vreau sa vorbim despre un studiu efectuat in Marea Britanie, stat puternic dezvoltat din punct de vedere economic si cu o educatie a conducatorilor de cateva ori mai buna decat la noi. Ideea este urmatoarea, oare de cate ori se vor majora cifrele (sau posibil se vor micsora) pe care le voi expune mai jos, in cazul in care am fi vorbit despre Republica Moldova?!

Ei bine… In Marea Britanie, fiecare al doilea conducator a fost implicat intr-un accident rutier, sau a fost pe cale sa fie implicat in timp ce ocolea gaurile din asfalt formate dupa topirea zapezii. Insa in ciuda procentajului mare de conducatori afectati de gropi, studiul a aratat ca aproximativ 70 % din acestia nu au atentionat autoritatile locale despre prezenta gropilor intr-o anumita zona.

Si chiar daca multi din conducatori nu atentioneaza autoritatile, 9 din 10 soferi considera ca autoritatile locale totusi nu depun toate eforturile pentru a repara traseele, pentru care in Marea Britanie se estimeaza ca este necesar de o suma ce trece de 100 mln Lire Sterline!

Interesant este faptul, ca din peste jumatate din conducatorii ce au avut de suferit din cauza gropilor, DOAR 5% au depus o plangere impotriva autoritatilor locale pentru a li se repara daunele materiale cauzate. Acest procent mic isi gaseste ratiunea intr-un alt numar, 88% din conducatori au admis ca nici macar nu sun la curent cu procedura in urma careia li s-ar fi reparat daunele materiale cauzate de gropi, iar altii in general nu au stiu ca au dreptul sa depuna o plangere pe aceasta cauza.

Acum imi pun o serie de intrebari, cati din conducatorii din Republica Moldova au avut de suferit de pe urma gropilor din asfalt, si oare cati s-au adresat autoritatilor locale pentru a solutiona intr-un fel problema in cauza, si care a fost reactia celor din urma?!

Care este parerea Dvs?
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!