De o lună încoace, Honda.. nu mai tace. În câteva episoade, Honda a tot povestit despre tehnologiile noii generaţii Civic, ne-a dezvăluit informaţii despre un nou motor diesel care se va regăsi sub capota modelului, însă ne-a oferit doar imagini camuflate ale noului Civic.
Astăzi, Honda ne oferă şi prima imagine necamuflată, din care putem vedea nedeghizat posteriorul noului Civic. Acesta va fi dotat cu un bloc optic orizontal, care va avea şi rol de spoiler. De asemenea, Honda promite o calitate deosebită a materialelor de interior, care îi vor conferi modelului un caracter rafinat, atractiv pentru publicul european.
Noua Honda Civic va ajunge în showroom-urile europene către începutul anului 2012.