Prima pagină  »  Ştiri  »  Master Class marca Dacia în trofeul Andros
14 DECEMBRIE 2011, 09:46
1,962
6
Master Class marca Dacia în trofeul Andros
De Valeriu Bahnaru
3
GALERIE FOTO (10 IMAGINI)
Prima etapă a trofeului Andros din acest an însemnat un succes răsunător pentru Dacia, modelul căreia – o nouă Dacia Lodgy Glace – a ajuns pe podium, fiind pilotat de Evens Stievenart. Cea de-a doua etapă, însă, a fost de-a dreptul fascinantă pentru Dacia, odată cu obţinerea victoriei.

Trofeul Andros este o competiţie în două etape, în care traseul este acoperit de zăpadă şi gheată. În prima etapă a competiţiei din acest an, Alain Prost a ajuns la final pe poziţia a doua, în timp ce Evans Stievenhart şi Nicolas Prost (fiul lui Alain Prost) au ajuns doar pe poziţiile 8, şi respectiv 19. După prima etaptă, piloţii modelelor Dacia au ales alte anvelope pentru cea de-a doua etapă, care a avut loc în Andorra, şi asta pentru că traseul etapei secunde urma să fie acoperit în mare parte de zăpadă, şi mai puţin de gheaţă. Astfel, Alain Prost, tot el cuadruplu campion de Formula 1, a reuşit să ajungă primul la final în Andorra, demonstrând tuturor potenţialul Dacia.

Rezultatul din Andorra i-a permis lui Alain Prost să intre în liga celor care se bat pentru titlul de campion, fiind clasat pe cea de-a doua poziţie în tabelul turneului, la doar 1 punct distanţă de Jean-Phillipe Dayraut, care a evoluat la volanul unui MINI Countryman. Alain Prost este urmat de fostul pilot de Formula 1, Olivier Panis, care conduce o Skoda Fabia.

Lodgy Glace, modelul cu care concurează Dacia în trofeul Andros, prefaţează un nou model în gama Dacia, cu acelaşi nume, Lodgy, care va fi dezvăluit la Salonul Auto de la Geneva.
COMENTARII (6)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 14 Decembrie 2011 - 11:52
Deam si romanii se avinta prin autosport...
1
1
Mihail
Chişinău
la 14 Decembrie 2011 - 21:56
VB_1One numa insigna ii de dacia restu tat franco/japonez in trinsa! shi cei de la renault le face reclama tot pentru romani ca tipa ii marca lor si so cumpere cit mai mult.... :P
dacia iii renault /tehnica de piata pentru romani :)
1
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Decembrie 2011 - 07:43
Ap asta lii scaparea...
1
1
///////
Chişinău
la 15 Decembrie 2011 - 14:46
invatati-va prostilor a scri, sunteti jenanti....
2
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 Decembrie 2011 - 22:35
Abarth: Eiiii.... lashara gramotnaia, atkuda narisavalsea?
0
1
Mihail
Chişinău
la 17 Decembrie 2011 - 21:54
Abarth auzi we.... noi poate nu stim a scrie ca lumea marog si astai un minus(cu toate ca nu vreau sa scriu cum doresti tu)

da tu in schimb poti sa inveti pina tia chica tot parul din cap ca tot no sa te ajute si stii de ce?

pentru ca teai inascut un incapabil ! si lumea nu intelege asta de la distanta pentru ca te vede! dar pentru ca se simte miros de lingau ipotent! vara valoare pe globu ista!

nu esti vinovat ca teai inascut fara demnitate si ai cazut in plasa politica care pescueste cu sisteme logice....
tucma de aceia ai sa tee duci repede pe lumea ceilalta!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!