Cei mai mulţi proprietari de automobile hibride optează ulterior pentru motoare convenţionale
10 Aprilie 2012, 08:10
Institutul american Polk a efectuat un studiu pentru a identifica preferinţele clienţilor de modele hibride în momentul în care aceştia revin în showroom-uri pentru un nou automobil. Rezultatele sunt de-a dreptul impresionante: 2/3 dintre aceştia aleg să revină la modele cu propulsie tradiţională, în loc să-şi păstreze fidelitatea pentru modelele hibride!
Şi dacă 35% coeficient de fidelitate a clienţilor de automobile hibride pare o cifră extrem de modestă, aflaţi că aceasta se datorează în mare parte hibrizilor Toyota, care împing puternic media în sus. Toyota Prius are cei mai mulţi clienţi fideli – 41% dintre cei care deţin un Prius aleg să cumpere ulterior un alt Prius sau un alt hibrid Toyota. Dacă excludem Toyota Prius din ecuaţie, atunci rata fidelităţii clienţilor faţă de modelele hibride coboară la doar 22%!

Pentru Toyota, lucrurile arată mai bine şi la păstrarea clienţilor de modele hibride în interiorul gamei, or, 60% dintre clienţii lui Prius aleg să cumpere un alt model Toyota ulterior.
În cazul celor de la Honda, 52% dintre clienţii unui model hibrid rămân ulterior fideli aceleiaşi mărci, însă doar 20% aleg să cumpere în continuare un hibrid Honda.
Totuşi, specialiştii institutului Polk menţionează că modelele hibride sunt în continuare foarte eficiente în atragerea noilor cumpărători pentru o marcă, mai ales în cazul Toyota, care
şi-a extins de curând familia Prius la trei versiuni de caroserie şi a lansat şi o versiune plug-in.
PiataAuto.mdIlie Toma
2
2,111
GALERIE FOTO (9 IMAGINI)
COMENTARII (1)
G e o
Floreşti, Moldova
la 10 Aprilie 2012 - 19:00
Da acum inca lumea se mai alinta.nu prea doresc ei hybriduri dar peste vreo 5 ani o sa se rupa capurile dupa hybrizi sau pur electric. Acum inca cit mai sunt resurse mai cauta lume aputere dar mai tirziu os a se schimbe totul radical.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!