Premieră în Moldova: Volkswagen Golf 7 a fost dezvăluit oficial la Chişinău
8 Iunie 2013, 00:40
Marea aşteptare a luat sfârşit: noua generaţie Volkswagen Golf, cea de-a 7-a la număr, a ajuns şi în Moldova. În seara zilei 7 iunie, noul model german şi-a dezvăluit formele în faţa publicului moldovean.

Ceremonia de prezentare a noului Golf 7 a fost una cu totul deosebită, însă. Drept locaţie nu a fost ales vreun club monden sau vreun restaurant şi nici măcar showroom-ul Volkswagen nu a fost cel care a găzduit evenimentul. Golf are o filosofie mai practică şi mai focusată spre esenţa adevărată a lucrurilor, de aia şi premiera noii generaţii a avut loc în aer liber, într-o zonă de agrement dedicată familiilor, copiilor, şi celor pasionaţi de sporturile sănătoase în aer liber, în special de golf. Adică jocul de golf. Iar Golf modelul a întregit astfel tabloul familial.
Volkswagen Golf este cel mai bine vândut automobil de pe continentul european din întreaga istorie a industriei auto, cumulând aceste rezultate tocmai pentru că a propus
întotdeauna soluţii inovative la aspecte practice. Golf a fost întotdeauna atât o maşină a tinerilor, cât şi o maşină de familie, atât o maşină dinamică şi agilă, cât şi una confortabilă şi
practică. Tocmai de asta şi în Moldova, în seara prezentării, invitaţilor li s-a sugerat să vină să cunoască noul Golf cu întreaga familie, inclusiv copii. Şi tot copiii-actori au fost cei care le-au
povestit invitaţilor care sunt calităţile esenţiale ale unui Volkswagen Golf. Cu adevărat original, nostim şi firesc. Exact aşa cum e şi un Golf.
Iar cei care au vrut să facă o incursiune şi mai detailată în istoria şi caracterul modelului, au putut admira toate cele 6 generaţii precedente ale modelului, exemplarele aduse reprezentând automobile înmatriculate în Moldova, exploatate zi de zi de proprietarii lor, primele generaţii având deja o vârstă de-a dreptul onorabilă. Or, proprietarii de Volkswagen Golf şi-au lăudat întotdeauna maşinile pentru
fiabilitate şi durabilitate în timp, iar dovada este chiar aici, reprezentată de aceste maşini care continuă să-şi servească posesorii după câteva decenii din momentul în care au părăsit poarta uzinei. După spusele distribuitorului oficial Volkswagen în Moldova, companiei RUMEON, cele 6 exemplare expoziţionale din seara prezentării au fost alese dintre Golfurile păstrate cel mai aproape de starea originală iniţială.
Noul Volkswagen Golf debutează exclusiv cu motoare turboaspirate, pe benzină şi diesel. Modelul este
construit pe noua platformă tehnică modulară MQB şi înglobează o lungă listă de tehnologii ultra-moderne,
prezente până nu demult doar pe modelele de top din industria auto. Cel mai eficient motor al noului Golf,
montat pe ediţia BlueMotion, indică un consum mixt de doar 3.2 litri/100 km.

Cei care îşi doresc să cunoască “pe viu” noua generaţie Volkswagen Golf o pot face vizitând showroom-ul Volkswagen Moldova, situat pe str. Varniţa 22. Apropo, în seara dezvălurii noului model, distribuitorul oficial a anunţat şi bonusuri speciale pentru cei care cumpără un Golf în următoarele 30 zile, bonusuri printre care se numără şi acordarea unei garanţii extinse de 7 ani!

www.volkswagen.md

PiataAuto.mdIlie Toma
7
3,899
GALERIE FOTO (31 IMAGINI)
COMENTARII (4)
Valeriu
Chişinău
la 10 Iunie 2013 - 10:48
Cel mai frumos Golf a fost al treilea, restul dau impresia ca nu mai stiau ce sa faca cu farurile celea, ca sa le mai schimbe...
Interesant cat vor tine la noi motoarele acestea turbospirate? Cu praful si combustibilul nostru excelent...
0
2
petro
Chişinău
la 10 Iunie 2013 - 11:58
golf 3 GTI e super
0
2
OPC
Chişinău
la 10 Iunie 2013 - 14:20
de la ce pret pornesc?
0
0
Sergiu
Chişinău
la 1 August 2013 - 16:52
Mersi eu ma gindeam ca nu numai al meu va fi GTI acolo...!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!