Renault Megane R.S. 275 Trophy-R bate recordul pe Nurburgring!
17 Iunie 2014, 10:30
La începutul anului 2014, Seat Leon Cupra a stabilit un nou record pentru automobilele cu tracţiune pe puntea faţă pe renumitul circuit Nurburgring Nordschleife, ceea ce a ofensat pe cei de la Renault - deţinătorii recordului anterior.









Pentru ca recordul să fie doborât, francezii au conceput un hot-hatch ultra-rapid şi exclusivist - Renault Megane R.S. 275 Trophy-R, care
va fi limitat la 250 de exemplare, disponibile doar în 15 ţări ale lumii.
Cu puţin timp în urmă, acest model, conceput special pentru a strivi recordul spaniolilor, a trecut cei
21 de km ai Nurburgring-ului în
7 minute şi 54.36 secunde,
sau cu 4.04 secunde mai
rapid decât Seat Leon Cupra.
Recordul a fost stabilit de pilotul celor de la RenaultSport - Laurent Hurgon. Dacă e să intrăm în detalii, trebuie de menţionat, că modelul spaniol este avantajat pe circuit de transmisia DSG cu dublu ambreiaj, în timp ce Megane R.S. 275 Trophy-R este echipat
cu o transmisie manuală cu 6 trepte. Dar şi francezul are mai mulţi aşi în mânecă. În primul rând, masa totală a fost redusă cu 100 kg, faţă de versiunea de stradă Megane R.S. 275 Trophy - doar scaunele de tip scoică Recaro Pole Position cu centuri de
siguranţă în 6 puncte Sabelt ce înlocuiesc "fotoliile" standarde,
fac maşina mai uşoară cu 42 kg! Scaunele din spate, de asemenea,
au fost "aruncate", iar instalarea
unei baterii mici litiu-ion, a mai
tăiat 16 kg din masa totală.
Pe lângă "cura de slăbire", modelul Megane R.S. 275 Trophy-R, a fost modificat pentru o manevrabilitate precisă pe circuit. Pentru aceasta, a fost instalată suspensia reglabilă Ohlins Road&Track cu arcuri uşoare din materiale compozite, frâne faţă cu discuri de 350/28 mm RenautSport
şi etriere Brembo (minus alte 3 kg), şi anvelope Michelin Pilot Sport Cup 2 de dimensiunea 235/35ZR19, special concepute pentru versiunea Trophy-R.
La fel ca şi pe versiunea Megane R.S. 275 Trophy, sub capota versiunii fără compromis - Trophy-R, este amplasat un propulsor turbo de 2.0 litri în 4 cilindri ce dezvoltă 275 CP şi un cuplu maxim de 360 Nm. Acest propulsor sună fioros prin sistemul de evacuare Akrapovic, care adaugă 10 CP. Ca urmare, Renault Megane R.S. 275 Trophy-R este mai rapid nu doar decât agresorul său, Seat Leon Cupra, dar, de asemenea, mai rapid decât Porsche Boxster S. Dar acestea sunt nişte maşini de serie, concepute pentru drumurile publice, în timp ce creaţia celor de la Renault este concepută să fie rapidă pe circuit…

Se pare că pentru francezi, în război toate mijloacele sunt bune.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,498
GALERIE FOTO (21 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!