21 de zile, 21 de ţări, 3 bărbaţi: am ajuns în Finlanda, ţara soarelui de miazănoapte!

Ah, ce zi plină de experienţe intense! Cât de multe locuri, trăiri, reliefuri şi geografii într-o singură zi! Am ajuns în tărâmurile soarelui de miazănoapte, acolo unde cerul luminează toată noaptea, iar lumina zilei, prezentă toate 24 de ore la rând, ne mai dezbate creierul de la socoteala zilelor.

Dimineaţa ne trezeam la hotelul Ouru din Tallinn, Estonia. E unul din cele mai accesibile hoteluri din capitala estoniană, la un preţ de mai puţin de 60 de euro per cameră, dar condiţiile de şedere sunt civilizate şi plăcute, astfel încât am rămas cu profunda impresie că hotelul şi-a meritat pe deplin banii. Şi unde mai pui că şi ospitalitatea celor de la hotel a fost deosebită, mai ales când au aflat că venim tocmai din Moldova şi ne aflăm în mijlocul unei asemenea expediţii!

Ne doream să cunoaştem un pic mai mult Tallinn-ul istoric, întrucât ploaia din ziua anterioară nu ne-a permis să o facem atunci. Dar aveam şi un bilet la feribotul Tallinn-Helsinki de la 10:30, iar check-in-ul cu maşina prezentă în port trebuia făcut la 9.30 cel târziu. Dejun, împachetări, fotografii de dimineaţă – toate ne-au adus la concluzia că nu putem risca să rămânem blocaţi în traficul matinal din Tallinn şi e mai bine să ne îndreptăm din start spre port. Zis şi făcut!

În port am staţionat la rândul de maşini care aştepta îmbarcarea. Mai aveam aproape o oră de aşteptare, iar în curând ceilalţi şoferi de alături au început a intra în vorbă cu noi: „În a câta ţara vă aflaţi acum? Unde mergeţi mai departe? De unde veniţi?” Fireşte, n-am putut să ratăm nicidecum un astfel de interes din partea celor de alături, aşa că le-am povestit cu entuziasm despre expediţia noastră şi le-am oferit tuturor şi materiale informaţionale despre Moldova! Unul din ei ne-a întrebat ce înseamnă „Efix” de pe maşina noastră, întrucât intuia că e vorba despre un produs petrolier. I-am explicat că Efix e carburant cu aditiv pentru curăţarea sau menţinerea curată a motorului, atât diesel cât şi pe benzină, iar noi îl folosim direct în această expediţie. În tot acest timp feribotul lăsa să iasă din el maşinile care ajungeau în Tallinn. Îşi deschise uşa frontală imensă, ca o balenă care-şi cască gura, iar vehiculele au ieşit vreme de vreo 30 de minute din el. Alex glumea pe seama şirului nesfârşit de vehicule, care ies din feribot: „parcă ies dintr-o gaură neagră, fiind teleportate direct din Helsinki încoace”. Într-un final, şirul s-a sfârşit, totuşi, şi am putut să ne îmbarcăm şi noi cu Opel Insignia Country Tourer la bordul imensului vas! În scurt timp ne aflam la bordul feribotului şi am urcat să admirăm marea tocmai de dus, de pe punte. Apa era de o culoare albastră închisă de tot, trădând temperatura rece a ei. Timpul posomorât, cu mult vânt şi picături de ploaie care zburau răzleţ, dar cu viteză, completau acest peisaj maritim învolburat. Am coborât apoi într-o secţiune superbă a feribotului, care ne deschidea o viziune panoramică nemaivăzută spre faţa navei. Puteam vedea încotro înaintează vasul, iar poziţia aia centrală vizionară ne răscolea instinctele de marinari, demult înrădăcinate în spiritul bărbaţilor...

Din nou pe punte, unde abia se putea respira de la curenţii de aer din faţă, amestecaţi cu picături tăioase de ploaie. „Am înţeles de ce oamenii nordici zâmbesc puţin”, zise unul dintre noi atunci. „Pentru că, imediat ce deschid gura, în ea nimeresc picături de ploaie!” E o glumă fireşte, dar asta nu ne-a împiedicat să râdem cu poftă toţi trei. Spiritul caramaderesc se fortifică între noi. Expediţia ne uneşte tot mai mult, iar intensitatea noilor experienţe ne convinge că ne aflăm, cu siguranţă, în aventura vieţii noastre!

Peste aproape 2 ore de debarcam în portul din Helsinki. Era deja amiază şi am făcut un popas la hotelul Radisson Blu din imediata apropiere a portului, pentru a lua prânzul de tip bufet de acolo. Doar 10 euro de fiecare, cu toate incluse, sau, cum spun cei de acolo – tot ce poţi să mănânci şi să bei. Utilă filozofie, mai ales pentru nişte călători ca noi!

Aveam, în sfârşit, timp să explorăm capitala finlandeză. Helsinki e un oraş extrem de frumos, care combină mai multe stiluri de arhitectură, dar toate ni se par oarecum familiare nouă, celor din Moldova. Finlandezii sunt ospitalieri şi simpli aici, poate chiar mai naturali şi căliţi din firea lor. E unul din puţinele oraşe de pe traseu în care am văzut multe mame cu copii mici pe străzi, mame care-şi alintă pruncii cu dragoste şi protecţie, fără superficialitatea pe care o vezi uneori în alte oraşe.

Ne-am îndreptat spre linia de ţărm a oraşului. Peisajele superbe sunt omniprezente, condimentate de tot soiul de ambarcaţiuni. Am găsit şi un debarcader cu vedere la întregul port, iar alături raţele sălbatice coabitau nestingherite. Treceau drumul spre parc, mâncau iarbă de acolo, apoi traversau strada înapoi spre mare, pentru a sta pe stâncile de pe ţărm. Iar maşinile oprea şi stăteau câte 2-3 minute pentru a le permite convoaielor de raţe să traverseze. Am dat şi noi peste o astfel de echipă de raţe şi, desigur, le-am permis trecerea spre mare!

Am mers şi în inima oraşului Helsinki, explorând străzile centrale de acolo. Iar apoi am decis că e timpul să o luăm spre vest. Da, în acel moment eram exact în punctul de sus al traseului nostru, iar de aici începe deplasarea spre vest, iar apoi şi spre sud vest!

A urmat un traseu formidabil prin pădurile scandinave. Copaci de un verde intens, în mare parte mesteceni şi soiuri conifere, formau tabloul, iar pe jos se aşternea un covor de turbă moale cu licheni, exact ca în poveştile scandinave cu troli. Ah, ce peisaje, scăldate în lumina caldă a soarelui de seară!

Peste tot întâmpinam lacuri mai mici şi mai mari, alături de traseu, unele vizibile, altele prea îndepărtate pentru a le zări. Nu e de mirare această aglomeraţie, întrucât în Finlanda există 187,888 de lacuri cu suprafaţă mai mare de 500 m2! Da, o peste o sută optzeci şi şapte de mii!

După câteva ore fantastice de condus, ajungeam toţi trei în superba regiune Teijo! Aici e locul în care vom face safari în mijlocul tărâmurilor soarelui de miază noapte! Pentru că în această perioadă cerul nu se întunecă de tot nici măcar la 1 noaptea, fiind totdeauna deschis, uşor albăstriu, uşor gălbui de la reflecţiile solare! Anatol a zis că el va fi cel care va porni focul în safari şi tot el va fi bucătarul! Toţi trei bărbaţi din Moldova eram undeva în inima geografiei scandinave, pregătiţi de un safari extraordinar!



Dar despre el vă spunem mai multe în următoarea relatare, pentru că experienţa de safari mai continuă şi astăzi în prima parte a zilei! Vă delectăm cu o singură poză surprinsă din acea experienţă! Ah, ce expediţie! Ah, ce aventură intensă!