Audi prezintă noul A5 DTM Selection
15 Octombrie 2015, 10:55
Cei de la Audi au demonstrat o nouă ediţie specială bazată pe coupe-ul A5 şi numită A5 DTM Selection. Inspirat din legendarul campionat DTM, noul A5 DTM Selection se deosebeşte prin logourile DTM de pe aripile faţă, inscripţia quattro de pe geamurile
laterale spate, foliile stilate, spoilerul de pe capacul portbagajului, jantele de 20 de inch, culoarea Misano Red şi
elementele vopsite în culoare
neagră, precum corpurile oglinzilor retrovizoare, calandrul şi contururile geamurilor laterale.
Deschizând portierele, pe asfalt se va ilumina inscripţia DTM, iar pe praguri veţi regăsi inscripţia Audi Sport. La interior Audi A5 DTM Selection se va distinge prin volanul sport căptuşit în
piele şi Alcantara, inserţiile de culoarea roşie, cusăturile roşii contrastante, scaunele sport preluate de pe modelul RS 5 cu partea dorsală vopsită în acelaşi roşu ţipător.
Noul Audi A5 DTM Selection va fi disponibil doar cu propulsorul
diesel 3.0 TDI, tracţiune integrală
şi transmisia robotizată S Tronic
în 7 trepte.
Dieselul dezvoltă 245 CP şi 580 Nm, suficienţi pentru un demaraj de la 0 la 100 km/h în 5.9 secunde şi o viteză
maximă de 250 km/h (limitată electronic). Consumul ediţiei speciale este de doar 6.3 l/100 km.
Fiind o ediţie limitată la 50 de exemplare, noul Audi A5 DTM Selection va fi disponibil la un preţ de 74,450 euro în Germania.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,018
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!