Aston Martin bate alarma! Ar putea opri producţia sportcarurilor!
15 Noiembrie 2017, 17:38
Aston Martin a avertizat autorităţile britanice despre riscul sistării producţiei automobilelor de pe urma Brexitului.
Şeful departamentului de finanţe Aston Martin, Mark Wilson, a atenţionat membrii parlamentului britanic că, odată ce Marea Britanie va ieşi din componenţa UE,
compania britanică va putea fi nevoită să oprească banda rulantă. La baza acestui risc stă faptul, că toate modelele Aston Martin sunt certificate de către Agenţia de Certificare
a Vehiculelor (Vehicle Certification Agency), recunoscută de către UE, SUA şi China, ceea ce însemna aprobare automată a vehiculelor pe aceste pieţi.
Ieşirea Marii Britanii din componenţa UE va anula aceste acorduri şi va crea dificultăţi pentru certificarea sportcarurilor britanice care se produc doar pe teritoriul Regatului Unit
Astfel, avertizează Wilson, dacă până la ieşirea Marii Britanii din componenţa UE nu va fi găsită o soluţie care să evite anularea certificatelor curente,
Aston Martin va fi nevoit să sisteze producţia modelelor sale pentru aprobare repetată în UE, SUA şi China.
PiataAuto.mdDenis Godorozea
0
2,040
GALERIE FOTO (3 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!