(VIDEO) Cum sunt fabricate cele mai mari camioane miniere din lume în Japonia, care pot transporta până la 363 tone

23 Martie 2024, 13:19
Redacţia PiataAuto.md
Camioanele miniere sunt o categorie cu totul aparte de vehicule terestre, acolo unde sarcina utilă nu se mai măsoare în 20-22 tone, ca la camioanele obişnuite, ci adeseori în sute de tone. Cei mai mari coloşi produşi de Komatsu, spre exemplu, unul din cei mai respectaţi producători de asemenea camioane din lume, au o sarcină utilă de 400 tone „scurte”, unitate de măsură folosită în America de Nord, sau circa 363 tone metrice. Un video recent, filmat la o fabrică Komatsu din Japonia arată cum sunt produşi aceşti coloşi.
Asemenea camioane au nevoie de mai multă muncă manuală sau cel puţin manevrare dirijată manual a lor, întrucât ele nu pot merge cu acelaşi ritm pe o linie continuă de asamblare ca şi camioanele obişnuite sau maşinile. Prin urmare, pe alocuri şi metodele de fabricare pot părea un pic mai simple decât la camioanele standard, însă nu e deloc simplu să se manevreze şi să se asambleze structuri atât de mari într-o fabrică.
Şasiul, roţile, motoarele — totul e la o scară lângă care muncitorii par minusculi. Motoarele celor mai puternice camioane Komatsu, de exemplu, au 3.500 sau chiar 4.400 CP. Şi nu-şi transmit forţa mecanic roţilor, ci prin electricitate produsă şi distribuită electromotoarelor poziţionate lângă roţi.
E la fel de impresionant că această fabrică japoneză asigură o precizie de raze laser chiar şi pentru aceste camioane mari. Deci, precizia de asamblare e valabilă chiar şi la aceşti uriaşi.
Iar video-ul mai explorează şi metodele de producţie la o altă fabrică de excavatoare din Japonia, dar şi la fabrica de utilaje Hitachi din Olanda.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
6,473
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!